ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1359 din 27 iunie

2011, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea civilă

formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date în contradictoriu cu pârâta F.M. prin care s-a solicitat să se

dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație față de pârâta

în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a analizat situația de fapt invocată de către reclamantă,

potrivit căreia pârâta a avut o activitate infracțională, fiind expulzată din

Italia în baza Decretului Prefecturii Pescara, datorită comportamentului de

care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, raportată la textele legale

incidente, respectiv art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE, precum și H.G. nr. 1347/2007.

Astfel, s-a reținut

că aprecierea necesității restrângerii dreptului la libera circulație, trebuie

realizată prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării

unei astfel de măsuri, iar sub aspectul legalității măsurii, legislația internă

și comunitară stabilesc regula în raport cu care dreptul la libera circulație

al cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este

garantat, De asemenea, s-a mai reținut că excepțiile de la această regulă se

regăsesc deopotrivă în cuprinsul legii interne, dar și în legislația comunitară

și în cea convențională.

În continuare,

tribunalul a constatat aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 din Tratatul

Comunității Europene care prevede că fiecare cetățean are dreptul de a se

deplasa și a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre,

fiind supus limitărilor și condițiilor stabilite de tratat și de măsurile

adoptate pentru a asigura eficiența acestuia.

În consecință,

tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit, în concret modul în care

conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării și relațiilor

bilaterale, din moment ce pârâta are interdicție de a intra pe teritoriul

Italiei, din acest punct de vedere limitarea acestui drept încălcând principiul

proporționalității.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, iar Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

Decizia civilă nr. 145/A din 31 august 2011 a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

Verificând

legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, Curtea a verificat demersul

efectuat de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, care dispune în sensul că se poate dreptul la circulația

persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o

desfășoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor

bilaterale dintre România și acel stat.

În speța de față,

deși pârâta a fost expulzată, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, astfel

că nu a putut fi reținut că acest comportament constituie o amenințare pentru

ordinea și siguranța publică.

În consecință, Curtea

a reținut că reclamanta nu a probat incidența clauzelor de limitare prevăzute

de Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004.

Împotriva deciziei

sus evocate a declarat recurs, în cadrul termenului legal, reclamanta Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, înaintat spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin Încheierea nr.

2068 din 24 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, a scos de pe rol cauza având ca obiect recursul declarat de reclamantă

și a trimis-o spre competentă soluționare la secția I civilă și de proprietate

intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La rândul său, secția

I civilă, prin Încheierea nr. 4465 din 14 iunie 2011, a scos cauza de pa rol și

a trimis-o spre competentă soluționare secției a II-a civilă.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., în temeiul

căruia s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și pe

fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta a invocat

în susținerea recursului, dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE, potrivit cărora restricționarea libertății de circulație

și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi

dispusă pentru motive de ordine, siguranță sau sănătate publică.

Interpretând textele

de lege sus-menționate, recurenta arată că restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor uniunii se întemeiază exclusiv pe

conduita persoanei în cauză, astfel că pârâta a avut o conduită imorală pe

teritoriul statului italian, aceasta fiind returnată pentru săvârșirea

infracțiunii de prostituție.

În aceste condiții,

instanța de apel a reținut în mod eronat că argumentele invocate nu sunt

suficiente pentru a îngrădi dreptul la libera circulație. De asemenea, pârâta a

avut o activitate ilegală prin care a adus atingere ordinii publice și

sănătății publice din statul italian.

De asemenea,

recurenta invocă dispozițiile art. 25 și art. 17 din Constituție, potrivit

cărora cetățenii români trebuie să își îndeplinească obligațiile care le revin

și anume respectarea legislației României și să nu desfășoare activități de

natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate

de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației

statului în care se află.

Recurenta mai susține

că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 27 din Directiva nr.

2004/38/CE, întrucât din faptul că pârâta a practicat prostituția rezultă în

mod clar că prin conduita sa a încălcat ordinea publică, siguranța și sănătatea

publică. Acest aspect este de natură să aducă grave prejudicii morale și

sociale cetățenilor europeni.

Libera circulație

implică dreptul de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate

salarizată, însă pârâtei nu-i incumbă acest drept, ci dispozițiile art. 27 din

Directiva CE, care nu a respectat condițiile de ședere în străinătate, deși

exista un Ordin de îndepărtare din Italia, emis la 26 august 2010.

Recurenta mai invocă

dispozițiile art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE potrivit cărora statul membru

gazdă trebuie să ia în considerare diverși factori precum durata șederii

individului pe teritoriul său, vârsta acestuia, starea lui de sănătate,

situația sa familială și economică, integrarea sa socială, culturală și

legăturile cu țara de origine. Faptele reținute de autoritățile italiene sunt

suficiente pentru a putea fi luate în considerare de cele două instanțe.

În finalul cererii de

recurs, recurenta susține temeinicia cererii în raport de dispozițiile art. 2

lit. d) din H.G. nr. 1347/2007.

Analizând recursul

declarat, în raport de criticile formulate ce pot fi încadrate, în conformitate

cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 4 - 6

din Directiva nr. 38/2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii

Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu

începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3

luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nicio condiționare

sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baze art. 27 - 33

din aceeași Directivă cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa

dreptul la libera circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru

numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în

modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării,

aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost

transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de

restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean

român în temeiul unui acord de readmisie are un vădit caracter discriminatoriu

în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene

și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin

dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38/2004, devenită aplicabilă în baza

art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația

comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat

decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic,

de imagine ori cu caracter preventiv și cum încălcarea de către pârât a

interdicției privind intrarea ori șederea în Italia, neînsoțită de probe nu

constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea

publică a acestui stat, soluția primei instanțe se justifică.

Deși, potrivit

dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român

dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea

dreptului la libera circulație a respectivului cetățean, o asemenea

interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei nr.

2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive

de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică - art. 27 alin.

(1). În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză.

Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea

măsuri.

Totodată, art. 6 din

Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt

respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, deși

calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a

restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate

dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu

care România are încheiat acord de readmisie.

Astfel că,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă

condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile

Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Or, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Prin Decretul

Prefectului Provinciei Pescara se menționează faptul că pârâta a fost expulzată

de pe teritoriul Italiei pe motiv că a comis infracțiunea de prostituție, însă

fără a se depune dovezi în sensul că aceasta ar fi fost condamnată pentru

săvârșirea acestei infracțiuni,

Or, față de

împrejurarea că pârâta nu a fost judecată și condamnată pentru săvârșirea

infracțiunii de prostituție, autoritățile italiene preferând expulzarea și nu

judecarea, respectivele fapte reținute în ordinul în discuție nu înlătură

prezumția de nevinovăție. Simpla ședere a pârâtei pe teritoriul Italiei și

returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real al acesteia pentru

ordinea și securitatea statului respectiv și nu poate fi circumscrisă

excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât

Directiva nr. 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar

putea justifica în sine restrângerea libertății de circulație.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date București împotriva Deciziei civile nr. 145/A din

31 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva Deciziei civile nr. 145/A din 31 august

2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS