ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6361/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6361/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

La data de 1 martie 2011, reclamantul G.S.,

în calitate de asociat unic și administrator special al SC G.I. SRL, societate

în faliment, a formulat acțiune în contencios administrativ, chemând în judecată

pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și solicitând anularea

Deciziei nr. 110 din 30 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr.

15625 din 30 iunie 2008 și a Deciziei de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008,

și, în consecință, exonerarea societății reclamante de la plata unor obligații

fiscale inexistente și nelegale stabilite.

Acțiunea

reclamantului a fost înregistrată inițial la Tribunalul Brașov sub nr.

2772/62/2011.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare, susținând că nu e

competent Tribunalul Brașov să soluționeze cauza, ci Curtea de Apel Brașov, iar

pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

În dosarul

Tribunalului, instanța a soluționat cauza pe excepție, așa încât în baza art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, a admis excepția necompetenței

materiale a tribunalului și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Brașov.

Ca urmare, cauza a

fost înregistrată sub nr. 2772/62/2011 la Curtea de Apel, secția contencios

administrativ și fiscal, iar instanța a continuat administrarea probelor în

vederea soluționării acțiunii reclamantului.

Întrucât, în cauză

s-a ridicat excepția lipsei calității de reprezentant al lui G.S. pentru SC

G.I. SRL, instanța a pus în discuția părților această excepție, la termenul de

judecată din 20 februarie 2012, admițând excepția și menținând acțiunea

întrucât a fost însușită și susținută de lichidatorul judiciar prin avocat

G.A.C., lichidator R. SPRL Brașov.

de fond

Prin Sentința nr.

47/F/2012 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL,

însușită de lichidatorul judiciar R. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect anularea: Deciziei nr.

1101 din 30 august 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov;

a Raportului de inspecție fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008, și a Deciziei de

impunere nr. 477 din 30 iunie 2008, emise de pârâtă, privind obligațiile

fiscale în sumă de 515.170 RON, reținute în sarcina reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat actele administrative fiscale

atacate și anume, Decizia nr. 1101 din 30 august 2010 a Direcției Generale a

Finanțelor Publice Brașov, Raportul de inspecție fiscală nr. 15625 din 30 iunie

2008 și Decizia de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008, emise de pârâtă pe

numele SC G.I. SRL, cu titlu de obligație fiscală, în sumă totală de 515.170

RON, aferente unor vânzări de terenuri, pe care reclamanta susține că nu le-a

făcut, deoarece nu era proprietara acestora și a reținut următoarele aspecte:

Prin Raportul de

inspecție fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008, s-au constatat următoarele

aspecte fiscale:

Capitolul III -

Constatări fiscale

Verificarea pentru

TVA s-a efectuat în baza:

Legea nr. 345/2002

republicată, privind taxa pe valoarea adăugată, cu toate modificările și

completările ulterioare;

H.G. nr. 598/2002

normele de aplicare privind taxa pe valoarea adăugată;

Legii nr. 571/2003

privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 cu

modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 343/2006

pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

H.G. 1.861/2006

pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004;

H.G. nr. 831/1997,

privind aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea

financiar-contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea

acestora, cu modificările și completările ulterioare;

O.M.F.P. nr.

2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile.

Verificarea pentru

impozitul pe profit s-a efectuat în baza: Legea nr. 414/2002 privind impozitul

pe profit;

H.G. nr. 859/2002,

privind metodologia de calcul a impozitului pe profit;

Legii nr. 571/2003

privind codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 cu

modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 343/2006

pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

H.G. nr. 1.861/2006

pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004;

H.G. nr. 831/1997,

privind aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiar

iritabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora,

cu modificările și completările ulterioare;

O.M.F.P. nr.

2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile.

Față de aceste

constatări, echipa de inspecție fiscală, din consultarea datelor furnizate de

ORC Brașov, a reținut ca sediul social declarat al SC G.I. SRL Brașov, a avut

la baza Contractul de închiriere nr. 1 din 31 octombrie 2005, cu valabilitate

până la data de 1 iunie 1996, nemaiexistând nicio mențiune ulterioară acestei

date, cu privire la sediul social.

Echipa de inspecție

fiscală, în data de 16 iunie 2008, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale

a SC G.I. SRL, în conformitate cu prevederile art. 49, art. 52, coroborat cu

prevederile art. 56 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, prin Notificarea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice

Brașov sub nr 14434A/16 iunie 2008, a solicitat administratorului societății

(d-l S.A.) să pună la dispoziție toate documentele financiar-contabile pe care

le deține, precum și orice alte înscrisuri legate de această societate, care

pot veni în sprijinul efectuării inspecției fiscale, cu termen de predare până

în data de 20 iunie 2008.

Ca urmare a

solicitării echipei de inspecție fiscală, Serviciul Registre Contribuabili și

Declarații Fiscale, prin Adresa nr 14581/2008 a transmis în copie xerox

următoarele documente:

1) Bilanțuri anuale,

după cum urmează: bilanț contabil la data de 31 decembrie 2003, cu anexe;

bilanț contabil la data de 31 decembrie 2004, cu anexe; bilanț contabil la data

de 31 decembrie 2005, cu anexe; bilanț contabil la data de 31 decembrie 2006,

cu anexe.

Din bilanțurile

anuale depuse la Administrația Finanțelor Publice Brașov și a anexelor

aferente, a rezultat că în perioada 2003 - 2006 "societatea nu a

desfășurat activitate economică”.

La data de 23

noiembrie 2006, în Procesul-verbal de inventariere a patrimoniului - SC G.I.

SRL, administratorul societății, în persoana domnului S.A. - lichidator

judiciar, a făcut următoarele mențiuni legate de patrimoniul societății:

"Față de bunurile ce reprezintă proprietatea debitoarei ca aport în

natură, respectiv terenuri agricole, așa cum arată actul adițional la -

Statutul Societății Comerciale G.I. SRL autentificat sub nr 2677 din 11

decembrie 1997, înscris în M. Of. 123 din 19 ianuarie 1998 se fac următoarele

precizări: - trei parcele teren au fost înstrăinate ilegal, din partea

persoanei fizice G.S. - acțiune în anulare;

- două parcele

vândute la licitație, adjudecate - acțiune în anulare.

În urma analizării

documentelor puse la dispoziția echipei de inspecție fiscală, s-a constatat

următoarea situație a bunurilor din patrimoniul societății reprezentând 5

(cinci) terenuri aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social:

Echipa de inspecție

fiscală a constatat că unul din cele cinci terenuri din patrimoniul societății

(5.700 m

2

- număr topografic 2026/2/1, număr CF 2049/2/1 - valoare

de inventar 3.780 RON) a înstrăinat înaintea perioadei supusă acțiuni

controlului de inspecție fiscală, respectiv în anul 2002.

Cu privire la Taxa pe

valoarea adăugată Cazul 1, s-a reținut de organul fiscal că:

Domnul G.S. prin

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub ar 1564 din 14 iulie 2006 a

vândut parcelele de teren cu numerele topografice 1582/2/4, în, suprafață de

50.000 m

2

, respectiv 1582/2/3 în suprafață de 50.000 m

2

,

cu o valoare totala de 59.000 RON către d-na C.F. (soacra d-lui G.S.).

Doamna C.F., prin

Contractul de donație autentificat sub nr 1761 din 6 septembrie 2006, donează

cele două terenuri (număr topografic 1582/1/2/1/4 - număr CF 5619, respectiv

număr topografic 1582/2/3 - număr CF 5620) fiicei sale G.A. (soția d-lui G.S.)

Doamna G.A. prin

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1945 din 29 septembrie 2006

a vândut aceleași terenuri societății comerciale E.M.I. SRL București, Cod

fiscal X, înregistrată la ORC București sub nr. J40/Y/2006, cu o valoare de

460.000 "Euro (460.000 Euro x 3,5334 ROL/euro = 1.625.364 ROL)

Față de aceste

aspecte, echipa de inspecție fiscală a stabilit suplimentar o taxă pe valoare

adăugată de plată - în valoare de 259.512 RON (1.625.364 RON x 19/119 = 259.512

RON).

Cazul 2:

În data de 23 iunie

2006, administratorul societății, în persoana domnului - S.A. lichidator

judiciar, vinde prin licitație parcelele de teren cu numerele topografice

1582/1) - în suprafață de 50.000 m

2

; valoare adjudecată 90.606 RON,

respectiv 1652/3 (număr 1061 în suprafață de 40.000 m

2

- valoare

adjudecată 72.485 RON, cu o valoare totală de 163.091 RON, doamnei V.M.

În conformitate cu

prevederile pct. 24 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 44/2004 cu modificările și

completările ulterioare, echipa de inspecție fiscală a stabilit suplimentar o

taxă pe valoare adăugată de plata în valoare de 26,040 RON. (163.091 RON x

19/119 = 26.040 RON).

Taxa pe valoarea

adăugată stabilită suplimentar de echipa de inspecție fiscală pentru cele 4

(patru) terenuri care fac obiectul tranzacțiilor menționate mai sus, este în

valoare totală de 285.552 RON (259.512 + 26.040).

Referitor la

Impozitul pe profit. Cazul 1:

Echipa de inspecție

fiscală a stabilit pentru tranzacția aferentă vânzării terenurilor în sumă

totală de 1.625.364 RON [numerele topografice 1582/2/4, în suprafață de 50.000

m

2

, (respectiv 1582/2/3 în suprafață de 50.000 m

2

] un

impozit pe profit în conformitate: prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr.

571/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 12 din

Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal aprobate prin H.G. nr.

44/2004;

- valoarea celor două

terenuri înregistrate în evidența financiar-contabilă, este de 35.680 RON

(17.840 RON + 17.840 RON), înregistrată conform aportului în natură la

majorarea capitalului social la valorile din raportul de expertiza realizat de

SC D.S. SRL Brașov, la data subscrierii aportului în natură privind majorarea

capitalului social.

- valoarea profitului

obținut în urma acestor tranzacții este de 1.330.172 RON (1.625.364 - 259.512 -

35.680 = 1.330.172 RON), iar impozitul aferent este de 212,828 RON (1.330.172 x

16% = 212.828 RON)

Cazul 2:

- valoarea profitului

obținut în urma acestor tranzacții este de 104.939 RON (163.091 - 26.040 -

32.112 = 104.939 RON), iar impozitul aferent este de 16.790 RON (104.939 x 16%=

16.790 RON).

Impozitul pe profit

stabilit suplimentar de echipa de inspecție fiscală pentru cele 4 (patru)

terenuri care fac obiectul tranzacțiilor menționate, mai sus, este în valoare

totală de 229.618 RON (212.828 + 16.790).

Anul 2007

Echipa de inspecție

fiscală nu a putut intra în posesia documentelor financiar-contabile aferente

anului 2007.

Sinteza constatărilor

fiscale:

- taxa pe valoarea

adăugată stabilită suplimentar 285.552 RON (259.512 cazul 1 + 26.040 cazul 2)

- impozit pe profit

stabilit suplimentar 229.618 RON (212.828 cazul 1 + 16.790 cazul 2)

În total s-au reținut

că obligațiile fiscale în sarcina reclamantei suma totală de 515.170 RON.

Întrucât reclamanta

prin acțiunea de față și prin probele administrate nu a făcut dovada

nelegalității și netemeiniciei reținerii de către organul de control a

obligațiilor fiscale în sarcina acesteia, respectiv a TVA și a impozitului,

pentru cele două cazuri, rezultă că pârâta a impozitat-o în mod justificat

pentru cele două cazuri, motiv pentru care instanța a reținut ca acțiunea

reclamantei este neîntemeiată și nelegală.

Această realitate a

fost confirmată și de către instanță prin pronunțarea Sentinței nr. 853 din 15

noiembrie 2007 (Dosar nr. 3395/62/2006) a Tribunalului Brașov, menținută prin

Decizia nr. 108/R din 20 martie 2008 a Curții de apel Brașov, prin care s-a

respins acțiunea de aducere a patrimoniului falitei G.I. SRL a terenurilor care

au făcut obiectul Deciziei de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008.

Cu privire la

justificarea deciziei de impunere mai sus amintită, deoarece ea privește o

serie de terenuri care nu au fost niciodată în proprietatea falitei, aceasta,

logic nu putea datora impozite pentru vânzarea respectivelor bunuri.

În concluzie, s-a

respins acțiunea reclamantei, apreciindu-se că aspectele invocate de reclamantă

nu au fost probate și că lichidatorul judiciar nu a probat pe fondul cauzei

nelegalitate și netemeinicia actelor emise de pârâte.

În ce privește

sentința depusă la dosar de lichidatorul judiciar Curtea a apreciat că aceasta

privește alte situații anterioare formulării acțiunii în instanță și nu se

referă la actele administrative atacate în cauză, astfel încât nu pot fi luate

în considerare pentru admiterea acțiunii.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC ”G.I.”

SRL prin lichidator judiciar R. SPRL a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, societatea recurentă invocă autoritatea de lucru judecat, susținând că

rezultă fără putință de tăgadă faptul că justiția s-a pronunțat cu privire la

certitudinea și inadmisibilitatea creanțelor D.G.F.P. în dosarul de faliment.

Instanța învestită să

judece cererea a reținut în practicaua sentinței faptul că lichidatorul

judiciar R. SPRL își însușește acțiunea formulată inițial de către

administratorul special G.S. și, în consecință, solicită admiterea acțiunii.

Totodată, instanța a

constatat depunerea din partea lichidatorului a Deciziei nr. 346/R din 9 iulie

2009 (Dosar nr. 1154/62/2004) prin care aceeași Curte de Apel statuează faptul

că societatea nu mai are datorii și trimite dosarul Judecătorului Sindic în

vederea închiderii procedurii.

Recurenta face

mențiunea că decizia amintită mai sus privea exact sumele stipulate în decizia finanțele

publice, anume 515.170,00 RON, sumă care s-a născut în opinia pârâtei noastre

în anul 2008 în care au fost respinse ca incerte de la masa credală a G.I. SRL.

Această soluție este, din punctul societății de vedere, suficientă pentru

instanța de judecată să își formeze o opinie care să ducă la admiterea cererii

cu consecința anulării respectivei decizii de impunere.

În continuarea

sentinței atacate, Curtea a mai reținut faptul că fostul lichidator judiciar,

numit S.A., depune documentele solicitate de către Administrația Finanțelor

Publice Brașov și suplimentar depune referitor la terenurile în discuție un

proces-verbal de inventariere datat 23 noiembrie 2006, prin care încearcă să

clarifice situația juridică a averii debitoarei.

Acțiunea de anulare a

contractului de vânzare-cumpărare dintre persoana fizică G.S. și persoana

fizică C.F. a făcut obiectul Dosarului nr. 3395/62/2006 care a fost respins

irevocabil prin Decizia nr. 108 IRI 20 martie 2008 a Curții de Apel Brașov.

Așadar, susține

recurenta, instanța de recurs are la dispoziție o serie întreagă de hotărâri

care stabilesc definitiv și irevocabil:

- că G.I. SRL nu are

niciun fel de datorie, și

- că G.I. SRL nu a

avut în patrimoniu niciodată terenurile obiect al impozitelor, dar totuși

instanța de fond consideră admisibile pretențiile DGFP Brașov, reținând în

sarcina falitei Decizia fiscală 1101 din 30 august 2010 (cu documentele

aferente) privind obligații fiscale în sumă de 515.170,00 RON, ceea ce, din

punctul societății de vedere, este inacceptabil.

În ceea ce privește

invocarea art. 304 pct. 7, recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, deoarece instanța de

fond doar reproduce parțial aspecte din raportul de inspecție fiscală, iar în

considerente se rezumă la a recunoaște pe de o parte faptul că terenurile nu au

fost patrimoniul falitei și deci nu putea datora impozite, iar pe de altă parte

concluzionează în fraza imediat următoare contrariul, anume că se impune

respingerea acțiunii. Așadar, există contradicție între considerente și

dispozitiv, iar motivarea soluției este superficială.

În ceea ce privește

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși societatea a depus la dosarul cauzei o

serie de înscrisuri care reflectă fără echivoc faptul că terenurile ce fac

obiectul raportului de expertiză nu au fost niciodată ale falitei și ele sunt

terenuri arabile, deci sunt scutite de taxă, instanța ia în considerarea

dispozitivului situația contrară, aceea a unei vânzări de construcție nou

edificată și deci taxabilă.

Motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 se referă la faptul că, din modul în care este

redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect

aplicată; altfel spus, atât la data controlului, august 2008, cât și la

momentul actual, nu există un text legal care să justifice soluția dată în

speță.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, cu

consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceiași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum

dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care "hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii".

Raportat la

prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească

trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format,

în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată,

argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la

susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile

legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, hotărârea

fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea

prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este,

așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică

garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție,

precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a

atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului

echitabil, și o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6

alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Indiscutabil, orice

parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului

observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le

examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin

urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt

corect examinate de către instanță, care, în mod necesar, are obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de

probă.

Pe de altă parte,

nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea

procesului fără a se intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să

justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în

considerentele hotărârii pronunțate, instanța nu analizează probele care au

fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu

evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță,

soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind

corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu

permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere

chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat asupra cererii de

suspendare-executare cu care a fost învestită.

În cauza de față, se

constată, în acord cu cele susținute și de recurentă, că prima instanță nu a

motivat, respectiv nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt a concluzionat

în sensul inexistenței dovezilor privind nelegalitatea și netemeinicia actelor

administrative emise de pârâtă.

Simpla mențiune

lapidară în sensul că aspectele invocate de reclamantă nu au fost probate nu

este evident de natură a satisface exigența art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

În mod evident, prin

omisiunea primei instanțe de a analiza și înfățișa, în mod efectiv, prin

considerentele hotărârii recurate, motivele netemeiniciei acțiunii, în raport

de actele și lucrările dosarului, dar și de susținerile ambelor părți, ce

necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un

proces echitabil. În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o

vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond,

pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o

garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în

cauză.

De asemenea,

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul

pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în

sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât

dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor

probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).

Instanței nu i se

poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, dar

întinderea obligației de motivare poate să varieze în funcție de natura deciziei

și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Ruiz Torija c.

Spaniei).

În speță, judecătorul

fondului nu a făcut decât să preia constatările și concluziile actelor

administrative fiscale atacate, fără să le coroboreze cu alte probe și fără să

indice propriile raționamente pe care și-a fundamentat convingerea și pe baza

cărora a înlăturat apărările societății reclamante.

În raport de cele mai

sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se

va dispune, așadar, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3)

și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurentă, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

care urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de

părți, ca indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format

convingerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC ”G.I.” SRL prin lichidator judiciar R. SPRL împotriva Sentinței

nr. 47/F/2012 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM