ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4541 din 4 octombrie 2011

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj,

împotriva Sentinței nr. 538 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, și a modificat în parte sentința

atacată în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei SC

"M.C." SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de recurs a reținut că operațiunile de intermediere

cumpărare terenuri executate de intimată în baza contractului de prestări

servicii încheiat cu un rezident spaniol reprezintă din punct de vedere al TVA

prestări servicii constând în operațiuni de intermediere cu bunuri imobile,

pentru care locul prestării este în România, conform art. 133(2) lit. a) din

Codul Fiscal, fiind impozabile din punct de vedere al TVA în România, potrivit

art. 126(1) C. fisc., persoana obligată la plata TVA fiind intimata, potrivit

art. 150(1) lit. a) Cod fiscal.

Cu privire la capătul

de cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere și a deciziei de

soluționare a contestației s-a constatat că pentru a se dispune această măsură

în temeiul art. 15 din Legea nr. 554, trebuiau îndeplinite cerințele art. 14

din legea contenciosului administrativ.

Instanța de fond și-a

motivat soluția prin trimitere la argumentele pentru care a admis acțiunea, or

în cadrul cererii de suspendare nu se antamează fondul cauzei, ci doar se cercetează

sumar aspecte care să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea

actelor a căror suspendare s-a solicitat.

Viziunea diferită a

reclamantei asupra dispozițiilor legale incidente cauzei, în raport cu cea a

organelor fiscale nu este de natură să creeze incertitudine cu privire la

actele administrative emise de autoritățile fiscale cu respectarea

competențelor legale și în aplicarea legii.

Împotriva Deciziei

nr. 4541 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, SC M.C. SRL Motru a formulat contestație în

anulare.

În motivarea

contestației în anulare se arată că decizia este rezultatul unei greșeli

materiale așa cum stipulează art. 318 C. proc. civ., instanța de recurs în mod

greșit a apreciat că motivația Curții de Apel Craiova nu ar fi legală și că

textele de lege invocate de recurentă, atât în actele fiscale contestate cât și

în recursul său ar fi incidente și prin urmare aplicabile și că nu situația

descrisă de Curtea de Apel Craiova este cea care trebuie reținută în cauză.

Contestatoarea

susține că, prin excepție, în cazul în care, pentru serviciile prestate,

clientul a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de

autoritățile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se

realizează operațiunile, se consideră că prestarea are loc în statul membru

care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Ori, coroborând

textele de lege enunțate și aplicabile speței, este fără echivoc că prevederile

art. 133 alin. (2) lit. a), cât și cele ale art. 133, alin. (2) lit. i),

invocate de către recurenta pârâtă în apărare au un caracter derogatoriu de la

regula consfințită de art. 133 alin. (1) din Codul fiscal.

Fiind dispoziții de

excepție, instanța în mod corect a apreciat că acestea sunt potrivit regulilor

generale, de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și aplicate

și în ipoteza incriminată de legiuitor la alin. (1) al art. 133, normă ce este

operantă în cauza de față.

Din interpretarea coroborată

a disp. art. 133 alin. (1) C. fisc. și a normelor metodologice de aplicare,

rezultă că legiuitorul a definit în mod concret noțiunea de servicii legată de

bunurile imobile, operațiunile de intermediere sau altele similare,

neregăsindu-se în enumerarea expresă și limitativă de la pct. 13 alin. (4) din

Norme, aceasta fiind și logica juridică pentru care operațiunile de

intermediere, indiferent asupra obiectul căruia poartă intermedierea, sunt

prevăzute în mod expres în art. 133 alin. (1) din Codul fiscal.

Contestatoarea mai

susține că nu pot fi reținute ca fiind întemeiate apărările formulate de către

recurenta-pârâtă potrivit cărora normele legale invocate și avute în vedere de

aceasta la emiterea actelor administrativ fiscale nu sunt incidente cauzei, în

fapt operațiunile vizând activitatea de intermediere și nu activitatea de

evaluare.

Astfel, într-o cauză

similară, cu privire la același tip de operațiune, același beneficiar extern,

furnizorul prestator fiind pe același tip de contract o altă persoană juridică

din județul Gorj, pârâta în cauză fiind aceeași pârâtă cu cea din cauza de

față, iar constatările din actele administrative și încadrările juridice din

actele administrativ fiscale făcute de pârâtă sunt aceleași cu cele din cauza

de față, în spețele deduse judecății, în mod irevocabil, instanțele au

constatat că valabilitatea și încadrările juridice făcute de organele fiscale

sunt în contradicție chiar cu textele de lege invocate mai sus, respectiv

interpretarea dată textului de lege incident operațiunilor comerciale

analizate, este aceeași cu cea data de instanță, irevocabilă în cealaltă speță.

Această soluție a

instanței capătă caracter irevocabil prin Decizia 1396 din 03 iunie 2010

pronunțată în același dosar, în recurs, de către Curtea de Apel Craiova.

Plecând de la

principiul de drept consacrat că aplicarea legii este aceeași pentru toți

subiecții de drept și că legea trebuie aplicată unitar pe tot teritoriul

României, contestatoarea apreciază că în cauza de față acest principiu de drept

a fost încălcat de instanța de recurs, motiv pentru care, în considerarea

practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces

echitabil, precum și dreptul părții de a beneficia de aplicarea și executarea

unitară a legii, se impune admiterea contestației în anulare.

Înalta Curte,

examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

va respinge prezenta contestație în anulare.

Pentru a ajunge la

această soluția instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac

când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată

extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,

situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al

contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a

cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul

legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat

împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se

referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le

sunt subsumate.

În esență, o atare

omisiune nu poate fi reținută, în cauza de față.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază că practica judiciară invocată în susținerea contestației în

anulare nu are relevanță în pricina de față.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile formulate nu sunt întemeiate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC M.C. SRL Motru, împotriva Deciziei nr. 4541 din 4

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN