ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4739/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Argeș, Activitatea de Inspecție Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și D.G.F.P. Argeș, a solicitat, în principal, anularea deciziei din 2 februarie 2009, anularea parțială a deciziei de impunere fiscală din 27 octombrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 27 octombrie 2008 în sensul anulării parțiale a obligației fiscale prevăzute la pct. 2.2.1.

din decizia referitoare la stabilirea unui debit suplimentar reprezentând TVA necolectat în sumă de 634.113 RON și majorări de întârziere în sumă de 45.108 RON și obligarea pârâtei să-i restituie aceste sume, iar în subsidiar, a solicitat reducerea sumei de 634.113 RON TVA suplimentar la valoarea de 617.599,5 RON și diminuarea corespunzătoare a majorărilor de întârziere, susținând că diferența este rezultatul unei erori materiale. În motivarea acțiunii, reclamanta a expus împrejurările potrivit cărora s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 634.113 RON cu titlu de TVA suplimentar, aferentă prestărilor de servicii și livrărilor intracomunitare de bunuri, aferentă perioadei 1 mai 2007-30 septembrie 2007, determinat de menționarea eronată pe facturile ce au însoțit prestările de servicii, a codului invalid TVA al SC S.T.A.

SRL. Reclamanta a precizat faptul că, având în vedere că beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă, stabilită în Comunitatea Europeană, respectiv Franța, prestatorul acestora din România, „S.I.”, nu datorează TVA, potrivit art. 126 și art. 133 alin. (2) lit. g) C. fisc., iar dovada faptului că beneficiarul livrărilor și serviciilor a fost „S.A.” și nu „S.A.A.”, cum eronat s-a menționat pe facturi, este plata efectuată de către „S.A.”, evidența facturilor și contabilitatea acesteia, taxarea inversă realizată, precum și declarația pe proprie răspundere a președintelui „S.A.”, înscrierea eronată a codului de TVA al beneficiarului pe facturi neschimbând caracterul intracomunitar al livrării de bunuri, cu consecința scutirii de TVA a unei asemenea livrări.

În subsidiar, reclamanta a susținut că o parte din facturile care au constituit obiectul controlului, au fost înscrise eronat în situația facturilor de livrare către „S.T.A.A.” Franța, valoarea reală a acestora fiind de 3.250.521,92 RON, în loc de 3.337.434,75 RON, ceea ce modifică valoarea TVA suplimentar dacă s-ar putea reține, totuși, la suma de 617.599,5 RON în loc de 634.113 RON, diminuând în mod corespunzător majorările de întârziere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 129 alin. (9), art. 143 alin. (2) lit. a) și art. 140 alin. (1) C. fisc., întrucât reclamanta nu a făcut dovada cu documente care justifică scutirea de TVA pentru livrările de bunuri și prestări de servicii intracomunitare, în sensul că nu a prezentat un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA pentru livrările de bunuri, iar pentru prestările de servicii, dovada că acestea au fost efectuate către beneficiari persoane impozabile acționând ca atare, stabilite sau cu sediul în Comunitate. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Argeș, Activitatea de Inspecție Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și D.G.F.P. Argeș, a anulat decizia din 2 februarie 2009 și parțial decizia de impunere din 27 octombrie 2008, precum și raportul de inspecție fiscală din 27 octombrie 2008, în sensul anulării parțiale a obligației fiscale prevăzute la pct. 2.2.1. referitoare la stabilirea unui debit suplimentar cu titlu de TVA necolectat în sumă de 634.113 RON și la stabilirea obligației de plată a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 45.108 RON, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 679.221 RON, reprezentând TVA suplimentată și majorată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.791,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin decizia de impunere din 27 octombrie 2008, încheiată în baza raportului de inspecție fiscală din 27 octombrie 2008, menținută prin decizia din 2 februarie 2009, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 634.113 RON, TVA neadmisă la rambursare și 45.108 RON majorări de întârziere aferente TVA, întrucât, în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007, societatea reclamantă a efectuat livrări de bunuri și prestări de servicii intracomunitare în sumă de 3.337.435 RON, către „S.T.A.A.”, care nu deține un cod valabil de TVA, încălcând astfel dispozițiile art. 143 alin. (2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. b) și art. 126 C. fisc., precum și art. 10 alin. (1) din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2222/2006.

Examinând înscrisurile contabile depuse la dosar de către societatea reclamantă, conținutul raportului de expertiză și dispozițiile legale incidente în cauza dedusă judecății, respectiv art. 126 C. fisc., art. 133 alin. (2) lit. g), art. 159 alin. (1) lit. b) C. fisc., instanța de fond a apreciat că reclamanta nu datorează suma de 634.113 RON, stabilită cu titlu de TVA suplimentar, aferentă prestărilor de servicii și livrărilor intracomunitare, pentru că operațiunile efectuate de aceasta în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007 constituie livrări intracomunitare de bunuri și prestări intracomunitare de servicii, ce justifică scutirea de TVA.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, începând cu data de 1 mai 2007, „S.T.A.” a absorbit „S.T.A.A.” și a preluat drepturile și obligațiile acesteia, ambele făcând parte din același grup de companii, anume grupul „S.T.” din Franța, operațiunile care s-au desfășurat conducând la confuzia creată cu prilejul emiterii facturilor și a considerat că simpla eroare de pe facturi determinată de fuziunea societăților nu este de natură a modifica operațiunea fiscală de livrare intracomunitară de bunuri și prestări servicii către „S.T.A.”, persoana impozabilă acționând ca atare, stabilită în comunitate și având cod valid TVA la data desfășurării operațiunilor, ceea ce impune scutirea de TVA.

La pronunțarea soluției, instanța de fond a avut în vedere și interpretarea dată de către Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg Directivei 77/388/CEE în cauza C-146/2005 (Debut Collae), statuând că principiul neutralității fiscale impune, astfel cum în mod corect arată și Comisia, ca scutirea de TVA să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate de către persoane impozabile. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta D.G.F.P. Argeș, în nume propriu și reprezentând Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond, deși a constatat că în documentele prezentate de reclamantă inspectorilor fiscali care demonstrau efectuarea livrărilor intracomunitare de bunuri pentru care s-au emis facturi, s-a menționat eronat beneficiar S.T.A.A. și un cod invalid de TVA al beneficiarului, nu a reținut faptul că nu s-a îndeplinit condiția de scutire, respectiv comunicarea unui cod de TVA valabil, așa cum prevede expres art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. iar completarea eronată a facturii prin înscrierea unui cod invalid de TVA duce la pierderea dreptului de a beneficia de scutirea de TVA. În opinia recurentei-pârâte în mod greșit instanța de fond a apreciat că nerespectarea prevederilor legale constituie „o simplă eroare determinată de fuziunea societăților S.T.A.

și S.T.A.A.”, ori că ulterior livrărilor și prestărilor intracomunitare facturile în cauză au fost înscrise în contabilitatea S.T.A., iar plățile au fost efectuate tot de către S.T.A., deoarece aceste acte ulterior efectuate nu schimbă încadrarea legală a operațiunilor economice derulate. Pentru prestările de servicii intracomunitare efectuate de SC S.I. SRL aceasta datorează TVA, întrucât în factură nu este trecut codul valid de TVA al beneficiarului prestării ca și pentru livrările intracomunitare deoarece pe facturile emise este înscris un cod de TVA invalid. Susține totodată că pentru neachitarea la termen a diferenței de taxă pe valoarea adăugată în sumă de 634.113 RON, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere în sumă de 45.108 RON, conform prevederilor art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) și alin. (7) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare. 4. Apărările intimatei-reclamante. Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC S.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimata-reclamantă a arătat că instanța în mod corect, dând prioritate aspectelor de fond și nu de formă și făcând aplicabilitatea principiilor consacrate la nivel european în materie de TVA, a considerat că pentru prestările de servicii efectuate SC S.I. SRL nu datorează TVA Statului român, ca de altfel nici pentru livrările intracomunitare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Obligațiile fiscale supuse controlului instanței de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., constau în taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, prin decizia de impunere din 27 octombrie 2008 și menținută prin decizia din 2 februarie 2009 privind soluționarea contestației administrative a intimatei-reclamante. În esență, problema de drept litigioasă privește deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii intracomunitare și livrările de bunuri efectuate în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007 în legătură cu care autoritatea fiscală a reținut că societatea a realizat prestări de servicii intracomunitare în valoare de 1.147.637 RON către aceeași societate SC S.T.A.A.

SRL și a emis facturi cu același cod invalid de TVA, încălcând astfel dispozițiile art. 143 alin. (2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. b) și art. 126 C. fisc. Prima instanță în mod corect, în acord cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și dispozițiile legale incidente, a apreciat că reclamanta nu datorează suma de 634.113 RON stabilită cu titlu de TVA suplimentar, aferent prestărilor de servicii și livrărilor intracomunitare, ce justifică scutirea de TVA în condițiile în care operațiunile care intră în sfera de aplicabilitate a TVA (deci pentru care este datorată TVA) sunt operațiunile impozabile în România. Conform art. 126 C. fisc. român: „(1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) operațiunile care, în sensul art. 128-art.

130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata; b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și art. 133; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), acționând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)”. În cauză așa cum a reținut și expertul judiciar numit în cauză serviciile de consultanță au fost prestate către o persoană impozabilă acționând ca atare stabilită în comunitate (Franța) dar nu în același stat cu prestatorul (România) astfel că intimata-reclamantă nu datorează TVA potrivit art. 126 și art. 133 alin. (2) lit. a) C. fisc.

Cu privire la TVA datorat pentru livrările intracomunitare, criticile nu pot fi reținute deoarece motivul pentru care se refuză exonerarea de plata TVA este pur formal, așa cum se apără intimata-reclamantă prin întâmpinare și anume menționarea unui cod de TVA eronat pe documentele fiscale și a unui beneficiar (S.A.A.) care, începând cu data de 1 mai 2007, a dispărut prin „absorbția” de către beneficiarul real, în urma unei fuziuni. Prima instanță în mod corect a acordat prioritate elementelor de fond care justifică scutirea de TVA cu drept de deducere reținând realitatea operațiunilor de livrare intracomunitară de bunuri către o persoană impozabilă stabilită în comunitate prin promovarea principiului prevalenței substanței asupra fondului (în acest sens, hotărârea Curții Europene de Justiție în speța Collee, speța Connon respectiv speța Teleos).

Referitor la pretinsele erori în cuprinsul facturilor și documentelor fiscale privind denumirea unui beneficiar, instanța de control judiciar își însușește raționamentul instanței de fond, care le-a dat semnificația adecvată, aceea de erori materiale, care nu produc efecte în plan fiscal, evaluarea documentelor respective făcându-se în contextul ansamblului probator.

Mai mult ulterior controlului, organului fiscal i s-au prezentat toate facturile corectate, cu indicarea denumirii corecte a beneficiarului livrărilor și prestărilor de servicii și a codului de TVA intracomunitar al acestuia în acord cu dispozițiile art. 159 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, care prevăd în cazul în care s-au înscris date eronate pe facturi, persoana impozabilă are dreptul de a corecta informațiile înscrise eronat pe acestea prin emiterea unui nou document care să cuprindă informațiile corecte, respectiv denumirea corectă a beneficiarului și codul valid de TVA. Totodată principiul formalismului nu trebuie să aibă prioritate față de esența litigiului realitatea operațiunilor evidențiate în documentele justificative depuse la fondul cauzei și analizate de instanță și expertul desemnat în cauză.

Noile reglementări europene și practica judiciară în domeniu stipulează că pentru rambursarea TVA de către societate nu au relevanță, erorile intervenite în șirul tranzacțiilor comerciale, de esență fiind realitatea operațiunilor comerciale. Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg sesizată cu o cerere de interpretare a textului Directivei 77/388/CEE în cauza C-146/2005 (Albert Collee) a statuat clar că: „Principiul neutralității fiscale impune, astfel cum în mod corect arată și Comisia, ca scutirea de TVA să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate de către persoanele impozabile, neputând fi refuzată scutirea de TVA a unei livrări intracomunitare, care a avut loc efectiv, numai pentru motivul că dovada unei astfel de livrări nu a fost prezentată în timp util”.

În concluzie în mod corect a motivat intimata-reclamantă, înscrierea eronata a codului de TVA al beneficiarului pe facturi nu poate modifica caracterul intracomunitar al livrării de bunuri și nu justifică în nici un fel anularea dreptului de scutire de TVA al unei asemenea livrări pe motivul că nu a fost respectată o cerința de formă fără a ține cont de îndeplinirea condițiilor de fond, neputându-se impune deci nici majorările de întârziere calculate de organul fiscal conform art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) și alin. (7) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., neexistând motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Argeș, în nume propriu și reprezentând Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, împotriva sentinței nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.