ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 29 septembrie 2010 reclamanta T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de M.T.I. prin C.N.D.A.N.R. să se dispună anularea Hotărârii nr. 47/2010 de stabilire a despăgubirilor, stabilirea cuantumului despăgubirilor pe unitatea de suprafața la 60 euro/mp, obligarea pârâtului de a expropria în întregime suprafața de 7.500 mp, stabilirea despăgubirilor pentru întreaga suprafața de 7.500 mp la suma de 45.000 euro și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a deținut în proprietate suprafața de 7.500 mp și că a fost expropriată de suprafața de 3.278 mp, la stabilirea despăgubirilor folosindu-se un raport de expertiză de care nu a avut cunoștință.

A susținut că nu a avut posibilitatea să verifice criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor menționând, totodată, că pe suprafața rămasă de 4.222 mp nu se va mai putea ridica niciun fel de construcție și, de asemenea, va fi imposibil de folosit într-un alt mod. La stabilirea despăgubirilor experții nu au ținut cont de statutul juridic al terenului, de prețul cu care au fost tranzacționate în zonă imobilele de natura celui expropriat, de prejudiciul cauzat prin expropriere prin imposibilitatea valorificării terenului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 3842 din 21 iunie 2011 Tribunalul Constanța a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat în parte Hotărârea nr. 47 din 3 septembrie 2010 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 545.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriata de 3278 mp, situată în extravilanul Municipiului Constanța, parcela Nord, județul Constanța. A respins cererea de expropriere totală ca nefondată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere că nu se poate dispune exproprierea totală a terenului proprietatea reclamantei față de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care stabilesc că pentru edificarea de drumuri de interes național, ca în cazul de față, trebuie expropriată doar partea de teren necesară construirii acelor drumuri.

Instanța a stabilit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 care se referă la exproprierea parțială pentru că, așa cum rezultă din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile doar acțiunii prin care expropriatul contesta cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, orice altă nemulțumire a expropriatului se soluționează în raport de dispozițiile legii speciale, anume Legea nr. 198/2004, potrivit principiului de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală ( specialia generalibus derogant) iar din cuprinsul legii speciale nu rezultă posibilitatea expropriatului de a solicita exproprierea totală.

Instanța a apreciat că exproprierea totală nici nu se impune pentru că terenul rămas în proprietate este suficient de mare pentru a putea fi folosit potrivit destinației agricole. În ceea ce privește valoarea reală a terenului expropriat, prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză judiciară realizat de comisia compusă din 3 experți prin care s-a stabilit că valoarea terenului expropriat parcela este de 39,3 euro/mp. În ceea ce privește prejudiciul reclamat de petentă, anume imposibilitatea valorificării terenului, instanța a apreciat că acesta nu a fost dovedit pentru că notarea în cartea funciară a procedurii de expropriere a terenului nu constituie o sarcină și nici o indisponibilizare a acestuia, ci doar o informare față de terți cu privire la procedura exproprierii.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel atât reclamanta T.S., cât și pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA. Reclamanta T.S. a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul respingerii cererii de expropriere totală a suprafeței de teren de 7.500 mp, arătând că dispozițiile art. 24.3 din Legea nr. 33/1994 care admit exproprierea totală, la cererea proprietarului, în raport cu situația reală a terenului, sunt aplicabile în speță în raport de dispozițiile art. 9.3 din Legea nr. 198/2004. A susținut că exproprierea totală este în concordanță și cu celelalte dispoziții interne (art. 44 Constituția României, art. 480 și 481 C. civ.) și cu normele C.E.D.O.

(Protocolul I adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești) care impun ca proprietarul să fie despăgubit în mod complet și corect. De asemenea, a mai arătat reclamanta că soluția instanței de fond este greșită și în raport de susținerea potrivit căreia suprafața de teren este suficient de mare pentru a putea fi folosită potrivit actualei destinații pentru că din documentația de expropriere, schițele cadastrale și raportul de expertiză rezultă că suprafața rămasă are o formă triunghiulară, fără ieșire la drumul național, într-o zonă ce va avea restricții de construire și se află într-o zonă ce va deveni poluată datorită traficului, ceea ce va avea ca efect lipsirea lotului rămas de orice valoare economică.

Se impune astfel acordarea către proprietar a unei drepte și prealabile despăgubiri pentru ca acesta să păstreze aceeași valoare în activul patrimonial și susține că valoarea terenului rămas în proprietatea apelantei trebuie să fie, potrivit expertizei judiciare efectuate, de 294.750 euro. Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat legalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru terenul expropriat, apreciind că la stabilirea acestei valori instanța a valorificat punctul de vedere al experților majoritari deși valoarea reținută de 39,3 euro/mp nu ține cont de caracteristicile terenului la data exproprierii, respectiv teren agricol situat în extravilanul municipiului Constanța.

Prin Decizia nr. 58/C din data de 29 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei T.S. A admis apelul pârâtului Statul Român prin Departamentul pentru proiecte de infrastructură și investiții străine prin C.N.A.D.N.R. București, prin mandatar SC C. SA, formulat împotriva sentinței civile nr. 3842 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța-Secția civilă . A schimbat, în parte, sentința în sensul că a respins, ca nefondate, și capetele de cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 47 din 3 septembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor și acordarea cheltuielilor de judecată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în speță se ridică problema determinării corecte a despăgubirilor datorate reclamantei pentru exproprierea terenului său conform Hotărârii nr. 47 din 3 septembrie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 privind măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național. S-a statuat că terenul proprietatea reclamantei, parcela se află situat în extravilanul comunei Cumpăna, județul Constanța, concluzia, importantă pentru determinarea valorii reale a imobilului, fiind relevată pe baza mențiunilor din cartea funciară, imobilul parcela, cu nr. cadastral figurând în unitatea administrativ teritorială Cumpăna din punct de vedere al documentației cadastrale.

Chiar dacă, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, imobilul se afla în evidențele administrative ale municipiului Constanța, la data întocmirii lucrărilor cadastrale în vederea exproprierii imobilul se afla în administrarea localității Cumpăna, terenul cu destinație agricolă fiind extravilan. Menționarea greșită a imobilului supus exproprierii în extravilanul localității Cumpăna prin raportul de evaluare care a stat la baza Hotărârii nr. 47/2010 nu a făcut obiectul contestației formulate de către reclamantă, care a contestat numai cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie. Identificarea imobilului pe raza U.A.T. Cumpăna, în extravilanul localității, s-a făcut și prin expertiza topografică realizată în apel de d-na expert G.A., concluziile acestei expertize nefiind contestate de reclamantă.

Referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, s-a reținut că se determină potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, text care stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerarea și dovezile prezentate de aceștia”.

Normele enunțate stabilesc așadar că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (sau terților) prin expropriere. Prima componentă, cea a „valorii reale” a imobilului, este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii primite, ceea ce presupune ca valoarea stabilită să fie cât mai apropiată de cea a bunului expropriat. Cea de-a doua componentă legată de „prejudiciul cauzat”, ține de consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura. În raport de aceste repere de evaluare a despăgubirii, instanța a reținut că pentru prima componentă, care face obiectul apelului pârâtului, instanța de fond și-a însușit opinia experților majoritari B.D.

și M.C., reținând o valoare de 545.000 lei (39,3 euro/mp) stabilită pe baza metodei comparației directe și apreciată ca fiind valoarea reală a imobilului expropriat. Criteriul „valorii reale a imobilului” este definit în alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 ca „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Prețul este, în fapt, valoarea de piață a imobilului, definită în I.V.S. 1 ca suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv. Estimarea valorii de piață se face prin aplicarea metodelor și procedurilor de evaluare care reflectă natura proprietății și circumstanțele în care proprietatea evaluată va fi cel mai probabil tranzacționată pe piața liberă, în raport de data evaluării.

Procedura de evaluare trebuie, de aceea, să aibă în vedere starea și circumstanțele pieții la data evaluării, iar nu la o dată anterioară sau ulterioară, precum și elementele care stabilesc conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectațiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc. În speță, evaluarea imobilului proprietatea reclamantei se raportează la momentul iunie 2010 când a fost evaluată proprietatea în vederea exproprierii pentru realizarea obiectivului „Centura de ocolire a Municipiului Constanța”. S-a întocmit în această procedură un raport de evaluare de către dl. expert B.C.

în cuprinsul căruia s-a stabilit o valoare de 16 euro/mp pentru terenul în suprafață de 3278 mp aparținând reclamantei, valoarea de piață, potrivit experților, fiind obținută prin reconcilierea valorilor stabilite prin cele trei metode de evaluare folosite, respectiv „metoda comparației directe”, „metoda capitalizării funciare” și „metoda comparației prin bonitate”. Pentru soluționarea contestației formulată de reclamantă prima instanță a administrat proba cu expertiză, într-o comisie compusă potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, raportul întocmit propunând, cu opinia majoritară a experților B.D. și M.C., o valoare de piață de 39,3 euro/mp pentru imobilul expropriat. Experții au opinat în sensul că valoarea de piață este cel mai bine reprezentată de valoarea determinată prin „metoda comparației directe” iar această valoare este cea stabilită de 39,3 euro/mp.

Prima instanță și-a însușit opinia majoritară și a reținut valoarea de 39,3 euro/mp fără să arate motivele pentru care a apreciat că aceasta este valoarea de piață a imobilului expropriat ori motivele pentru care a înlăturat valoarea de 16 euro/mp propusă prin raportul de evaluarea al expertului B., instanța de fond nefiind preocupată nici să obțină punctul de vedere al celui de al treilea membru al comisiei de experți, respectiv al d-nei B.D. O valoarea apropiată de valoarea de 39,5 euro/mp propusă de opinia majoritară sus menționată a fost evidențiată și prin expertiza efectuată în apel, tot cu opinia majoritară a experților I.L. și B.D. fiind evaluată proprietatea reclamantei, prin metoda comparației directe, la 38 euro/mp.

Expertul B.C., prin opinia separată a explicat de ce consideră că prețul stabilit de 16 euro/mp este prețul care corespunde valorii reale a imobilului expropriat și justificarea a ținut seama de criteriul amplasamentului imobilului și al destinației lui la data evaluării. S-a statuat că este greșită concluzia instanței de fond pentru că nu a observat că premisa de la care s-a pornit în opinia majoritară a fost posibilitatea includerii terenului în viitoarea zonă metropolitană Constanța. Opinia majoritară a experților din apel a fost justificată pe aceeași perspectivă de dezvoltare a zonei metropolitane.

Prin utilizarea acestui argument definitoriu și aprecierea celei mai bune utilizări (C.M.B.U.) pentru amplasamentul percelei ca fiind ce de „dezvoltare imobiliară accelerată”, opinia majoritară s-a raportat prin cele trei metode de evaluare la terenuri intravilane, cu posibilitatea racordării facile la utilități, la terenuri situate între construcții, cu acces la drumuri asfaltate, terenuri în zonă rezidențială, cu toate că imobilul în litigiu intră în categoria terenurilor extravilane, utilizat pentru exploatare agricolă și deservit de căi de exploatare rurală chiar dacă se află în apropiata vecinătate a intravilanului Comunei Cumpăna (aproximativ 200 nu delimita intravilanul).

Unitățile de măsură selectate de către experții majoritari, din ambele expertize, nu numai că nu s-au bazat pe tranzacții certe, dar au avut în vedere date culese din mass-media pentru imobile aflate în intravilanul localității Cumpăna, ori cu alte caracteristici decât cel în litigiu („între vile”) deși imobilul în litigiu întră în categoria terenurilor agricole extravilane, pentru care nu există întocmită nicio documentație de trecere în intravilan întocmită potrivit Legii nr. 350/2001 ori pentru care să se elibereze avize/certificate în vederea lotizării și al edificării de construcții. Comparativ, expertiza B. a calculat valoarea de piață a bunului în raport de imobile echivalente ca amplasament și destinație, stabilind o valoare de 16 euro/mp.

Pentru cele mai sus relatate, la care se adaugă împrejurarea că nu au fost depuse contracte de vânzare - cumpărare certe încheiate în perioada evaluării și a emiterii hotărârii contestate care să ateste o altă valoare de circulație a terenului expropriat și nici alte înscrisuri din care să rezulte schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan, inexistența unor probe care să susțină cele afirmate de experții majoritari în privința perspectivei previzibile de dezvoltare imobiliară a zonei (eventuale planuri urbanistice zonale, certificate de urbanism în baza cărora reclamanta ar fi dovedit intenția sa de a edifica construcții pe teren, proiecte de construcții ori proiecte de finanțare ale reclamantei aprobate spre dezvoltarea unor lucrări pe terenul expropriat), invocându-se doar o strategie de dezvoltare zonală pe următorii 20 ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan și crearea unei zone urbane,au condus la concluzia că soluția instanței de fond, bazată pe opinia majoritară a experților, este greșită pentru că nu a analizat care din cele două soluții este corectă din punctul de vedere al situației juridice și al momentului concret la care se stabilește valoarea reală a imobilului expropriat.

Astfel, curtea de apel a constatat că valoarea stabilită de expertul B., de 16 euro/mp, care a fost avută în vedere de comisie este cea corectă, apelul pârâtului fiind întemeiat. Cu privire la apelul reclamantei, s-a apreciat că soluția primei instanțe de respingere a cererii de expropriere și a parcelei de 4.222 mp rămase este corectă pentru că nu se poate reține că s-a realizat o divizare excesivă a parcelei și lăsarea unei suprafețe fără utilitatea agricolă actuală, în condițiile în care suprafața de teren rămasă este suficient de mare pentru a permite afectarea ei aceleiași folosințe atribuite anterior exproprierii. De asemenea, exproprierea totală nu ar putea fi justificată nici de accesul îngreunat la imobilul rămas neexpropriat ca urmare edificării lucrării de utilitate publică „Centura de ocolire a Municipiului Constanța” pentru că accesul la această parcelă se va putea face prin pasajul auto prevăzut.

Cât privește ridicarea gradului de poluare a zonei, prin construirea acestei autostrăzi, deși certă, prejudiciul suferit de proprietarii din zonă nu poate fi cuantificat și cu atât mai puțin poate fi evaluat prin raportare la valoarea de circulație a imobilului. S-a reținut că soluția este în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O. (cauza Sallement c.Franței, 2002) care a stabilit că prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri pentru că această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recursu reclamanta T.S., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului declarat împotriva Deciziei civile nr. 3842 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimatului la exproprierea totală a suprafeței de 7.500 mp și obligării la plata despăgubirilor în cuantum de 545.000 lei, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond. În susținerea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, contravenind prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 480, 481 C. civ.

și cele ale art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului. Prin raportare la textele de lege invocate și la cuantumul despăgubirilor acordate, recurenta-reclamantă a arătat că este evident faptul că acestea sunt derizorii, față de împrejurarea că la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, de destinația terenului și posibilitățile de utilizare a acestuia, prejudiciul urmând a fi raportat și la utilizarea cea mai bună pe care ar fi avut-o terenul dacă nu ar fi fost expropriat, fiind utilizat de proprietar.

De asemenea, urmează a se avea în vedere că nu întreaga suprafață de teren deținută în proprietate a fost expropriată, creându-se prejudicii și prin limitarea posibilităților de utilizare a terenului ce a rămas în proprietate. Recurenta a mai susținut că în mod nejustificat instanța de apel a înlăturat punctul de vedere a a patru experți doar pe considerentul că, în prezent, în zonă, nu se execută lucrări de parcelare și construcție. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea de către instanțele fondului a criteriilor instituite de lege cu privire la calcularea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată criticând totodată și modul de apreciere a probelor administrate.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii, experții care au efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară în cauza de față, aveau obligația impusă de lege de a se raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Însă, experții care au formulat opinia majoritară în raportul de expertiză judiciară atât la fond cât și în apel au calculat valoarea de despăgubire a imobilului pe baza altor date și criterii decât cele prevăzute de lege, respectiv premisa de la care au pornit a fost posibilitatea includerii terenului în viitoarea zonă metropolitană Constanța. Aceștia au utilizat metoda comparației relative, ce presupune analiza tranzacțiilor cu proprietăți comparabile și au selectat oferte ale agențiilor imobiliare care vizau terenuri situate în alte unități administrativ teritoriale. Pentru stabilirea valorii despăgubirii, experții s-au raportat la oferte din localitatea Cumpăna ce privesc terenuri ale căror caracteristici diferă, ca amplasament și categorie de folosință, de imobilul expropriat.

În aceste condiții, instanța de apel n a omologat raportul de expertiză în opinie majoritară, deoarece au fost nesocotite dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informațiile și criteriile de calcul pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat. Față de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei - preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecință, nu puteau fi validate de către instanțe concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat. Așadar, instanța de apel a înlăturat motivat expertiza realizată în opinie majoritară, pe care nu a avut-o în vedere la pronunțarea soluției, întrucât nu a respectat dispozițiile legale aplicabile. Drept urmare, în speță, instanța de apel a respectat criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei.

Sub acest aspect, la pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile legale incidente, respectiv criteriile pe care numai legea le poate stabili, procedând la o corectă soluționare a cauzei. Nu este fondată nici critica recurentei-reclamante privind neacordarea de către instanțe a prejudiciului cauzat prin exproprierea parțială a terenului, prin limitarea posibilităților de utilizare a terenului ce a rămas în proprietate. Formulând această critică, reclamanta nu a arătat în concret în ce constă prejudiciul ce i-a fost creat și pentru care solicită despăgubiri și nu a depus dovezi în susținere.

De altfel, prin exproprierea dispusă prin Hotărârii nr. 47/2010 nu s-a realizat o divizare excesivă a parcelei și lăsarea unei suprafețe fără utilitatea agricolă actuală, în condițiile în care suprafața de teren rămasă este suficient de mare pentru a permite afectarea ei aceleiași folosințe atribuite anterior exproprierii, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.S. împotriva Deciziei nr. 58/C din data de 29 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.