ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3246/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3246/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 5 București la data de 21 ianuarie 2009, sub nr. 521/302/2009, reclamanții

S.I., S.C. și S.A.D. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor

la plata prețului actualizat al apartamentului nr. a situat în București,

strada C. și a pârâtului Municipiul București prin Primarul General la plata diferenței

de preț dintre valoarea de circulație a imobilului apartament și prețul actualizat

al acestuia.

La termenul din 20

martie 2009, reclamanții au formulat o cerere precizatoare prin care au solicitat,

în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 1 pct. 17 și 18

din Legea nr. 1/2009, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, restituirea

prețului de piață al apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. RR/1997, arătând astfel că înțeleg să renunțe la judecată în ceea ce privește

pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cu privire la plata diferenței

de preț dintre valoarea de circulație a imobilului apartament și prețul actualizat

al acestuia, ca urmare a răspunderii pentru evicțiune.

Prin întâmpinarea de la

17 februarie 2009, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, arătând că restituirea prețului actualizat se face

în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și a formulat și cerere de chemare

în garanție a Municipiului București și SC H.N. SA pentru restituirea comisionului

de 1% încasat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea de ședință

din data de 03 aprilie 2009, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar în ședința

din data de 22 mai 2009 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale,

astfel că prin sentința civilă nr. 4446 din 22 mai 2009, Judecătoria sectorului

5 București a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

București, față de valoarea imobilului.

Astfel învestit, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1523 din 22 decembrie

2009, a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul

la plata către reclamanți a sumei de 1.304.833 RON, reprezentând prețul de piață

al imobilului situat în București, str. C., privind contractul de vânzare-cumpărare

nr. RR din 16 aprilie 1997 și a disjuns cererea de chemare în garanție formulată

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu chematul în garanție

SC H.N. SA, stabilind termen pentru judecarea acesteia la data de 23 martie 2010.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata

în rate nr. RR/1997, S.I. și S.J. au cumpărat de la Primăria Municipiului București

reprezentată prin mandatar SC H.N. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul

nr. a situat în București, str. C.

De pe urma lui S.J. au

rămas moștenitorii reclamanți, S.l., S.C. și S.A.D., iar prin sentința civilă

nr. 5110 din 30 martie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă

și irevocabilă prin decizia civilă nr. 192/R din 17 aprilie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamantele F.L. și D.V. și au fost obligați pârâții (reclamanții din prezenta

cauză) să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul din litigiu,

care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare întocmit în baza Legii

nr. 112/1995.

În cuprinsul deciziei

menționate s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1188 din 25 octombrie 2001 a

Judecătoriei sectorului 1 București s-a respins cererea privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, reținându-se buna-credință

a cumpărătorilor la încheierea contractului.

Tribunalul a mai reținut

că situația de fapt expusă se încadrează în ipoteza prevăzută de textul art. 501

și Legea nr. 10/2001, care justifică restituirea prețului de piață al imobilului,

text care face referire la contractele încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995,

în situația în care chiriașul a fost evins de verus dominus.

Interpretând dispozițiile

art. 50 și ale art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, tribunalul a arătat că

și în ipoteza în care contractul a fost declarat nul, fiind încheiat cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, situație în care sunt incidente dispozițiile

art. 50 alin. (2), chiriașul cumpărător fiind îndreptățit la restituirea prețului

actualizat, cât și în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost

declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar a devenit ineficace,

caz în care sunt aplicabile prevederile art. 50 din lege, Ministerul Finanțelor

Publice justifică legitimarea procesuală pasivă în restituirea, fie a prețului actualizat,

fie a prețului de piață al imobilului, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor

datorate.

Prin apelul formulat împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că înțelege să

invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,

întrucât în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauza dedusă judecății

are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice, deși, pe plan procesual,

într-o astfel de acțiune, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale

vânzătoare, în speță Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, atât pentru

faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte contractantă în raportul

juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate

în baza actului atacat, cât și pentru dispozițiile imperative prevăzute de către

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut că, în conformitate

cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 C. civ., răspunderea aparține vânzătorului,

respectiv Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială,

prin fapta unui terț, întrucât deposedarea cumpărătorilor de imobilul ce face obiectul

prezentului litigiu, în urma admiterii acțiunii în revendicare, întrunește condițiile

unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Se mai susține în motivarea

apelului că, instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001, deoarece, în speța de față, nu există o sentință definitivă

și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanți cu Primăria Municipiului București,

prin mandatar SC H.N. SA și nu se poate justifica astfel calitatea procesuală pasivă

a Ministerului Finanțelor Publice.

Lipsa calității procesuale

pasive a fost motivată și prin dispozițiile art. 1344 C. civ., apelantul arătând

că vânzătorul este cel dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării,

excedentele valorii în timpul evicțiunii.

În cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

deoarece reclamanții nu au făcut dovada, în privința contractului de vânzare-cumpărare

nr. RR din 16 aprilie 1997, că ar fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă. În apel nu s-a formulat întâmpinare.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, prin decizia nr. 456 din 13 septembrie 2010 a respins ca

nefondat apelul.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, în mod corect, tribunalul a arătat că dispozițiile Legii nr. 10/2001

sunt dispoziții derogatorii dreptului comun în materia evicțiunii, respectiv dispozițiile

1337 C. civ., conform principiului specialia generalibus derogant și corect a acordat

prevalență normei speciale reglementată prin dispoziția art. 50 și a art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

O corectă interpretare

au primit și noțiunile care se regăsesc în cuprinsul acestei norme, respectiv acelea

de contracte desființate, chiriași cumpărători cu bună-credință și contracte anulate,

ca urmare a unei acțiuni în revendicare ori prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, analiza logică și teleologică a acestor noțiuni fiind de natură

a surprinde scopul avut în vedere de legiuitor la momentul edictării acestei modificări

adusă Legii nr. 10/2001 și de a produce efectele juridice concordante acestui scop.

S-a mai reținut că, critica

prezentată de către apelantul pârât, în sensul că reclamanții nu se încadrează în

ipoteza normei speciale de mai sus, întrucât nu sunt în măsură să prezinte o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă prin care contractul de vânzare-cumpărare

să fi fost anulat, nu poate fi primită, deoarece norma specială nu prevede o asemenea

ipoteză, ceea ce conduce doar la adăugarea acesteia la dispozițiile art. 50 din

Legea nr. 10/2001 chiriașul cumpărător aflându-se în ipoteza în care contractul

său nu a fost declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 (acțiunea

în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare fiind respinsă

irevocabil), însă a devenit ineficace consecință a admiterii acțiunii în revendicare.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Instanța a apreciat

greșit că în cauza dedusă judecății, recurenta-pârâtă, are calitate procesuală pasivă,

stabilind greșit în sarcina acesteia obligația restituirii prețului cu indicele

de inflație.

Pe plan procesual calitatea

procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ

teritorială vânzătoare și nicidecum Ministerul Finanțelor Publice pentru că nu a

fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății.

- În conformitate cu dispozițiile

art. 1337, art. 1341 și urm. C. civ., trebuie să se instituie răspunderea vânzătorului,

respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială

prin fapta unei terț.

- Nici dispozițiile

art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea

în prezenta cauză a pârâtului.

- Deposedarea cumpărătorului

de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu în urma admiterii acțiunii în revendicare,

întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare

de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală

a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N.

SA.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererii de recurs se constată fondat recursul în considerentele

celor ce succed:

Reclamanții prin cererea

precizată la termenul din 20 martie 2009 au solicitat, în conformitate cu modificările

aduse Legii nr. 10/2001 și art. 1 pct. 17 și 18 din Legea nr. 1/2000, în contradictoriu

cu Ministerul Economiei și Finanțelor, restituirea prețului de piață al apartamentului

dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, arătând că astfel înțeleg

să renunțe la judecată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul

General.

În prezenta cauză dreptul

de proprietate al reclamanților asupra imobilului a fost pierdut în urma admiterii

acțiunii în revendicare formulată de foștii proprietari, contractul de vânzare-cumpărare

nr. RR/1997, prin care reclamanții au devenit proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995,

nefiind anulat de către instanța de judecată în termenul de prescripție.

Prin urmare, în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (2), (2

1

) și (3) din Legea

nr. 10/2001, ca lege specială în materia imobilelor preluate de stat în perioada

comunistă, căci acestea se referă la restituirea prețului actualizat și a prețului

de piață a imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare care au fost desființate

prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile situație care nu se regăsește

în speță.

Potrivit legii speciale,

restituirea prețului prevăzut la art. 2 și 2

1

se face de către Ministerul

Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, motiv pentru care,

în situația aplicării dreptului comun în materie de răspundere pentru evicțiune

calitate procesuală pasivă are partea care a perfectat contractul care nu a fost

desființat, respectiv vânzătorul.

Acesta, adică vânzătorul,

trebuie să plătească cumpărătorului, în conformitate cu art. 1344 C. civ.

Așadar, criticile recurentului-pârât

prin care susține că, în prezenta cauză nu are calitate procesuală pasivă sunt fondate,

în primul rând pentru că principiul relativității efectelor contractului, aceasta

produce efecte numai între părțile contractante și în al doilea rând, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

nr. RR din 16 aprilie 1997 dintre reclamanți și Primăria Municipiului București

prin mandatar SC H.N. SA este terț față de acesta.

De altfel, temeiul de

drept al acțiunii, invocat inițial de reclamanți a fost dreptul comun, respectiv

dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ. dar, prin cererea precizatoare s-a renunțat

la judecata în contradictoriu cu vânzătorul.

Drept urmare, calitatea

procesuală a pârâtului trebuia analizată, cu respectarea principiului disponibilității

părților litigante, conform cadrului procesual stabilit prin cererea precizatoare.

Corect susține recurentul

pârât că, actualmente nu există o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce

privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sus

arătat și astfel nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă a Ministerului

Finanțelor Publice.

Așadar, în raport de cele

reținute se va reține că, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală

pasivă și în consecință în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul, va casa ambele hotărâri și rejudecând, va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 456 A din 13 septembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată

și sentința civilă nr. 1523 din 22 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanții

S.I., S.C. și S.A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.