ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3246/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 21 ianuarie 2009, sub nr. 521/302/2009, reclamanții S.I., S.C. și S.A.D. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata prețului actualizat al apartamentului nr. a situat în București, strada C. și a pârâtului Municipiul București prin Primarul General la plata diferenței de preț dintre valoarea de circulație a imobilului apartament și prețul actualizat al acestuia.

La termenul din 20 martie 2009, reclamanții au formulat o cerere precizatoare prin care au solicitat, în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 1 pct. 17 și 18 din Legea nr. 1/2009, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, restituirea prețului de piață al apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, arătând astfel că înțeleg să renunțe la judecată în ceea ce privește pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cu privire la plata diferenței de preț dintre valoarea de circulație a imobilului apartament și prețul actualizat al acestuia, ca urmare a răspunderii pentru evicțiune.

Prin întâmpinarea de la 17 februarie 2009, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că restituirea prețului actualizat se face în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și a formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului București și SC H.N. SA pentru restituirea comisionului de 1% încasat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2009, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar în ședința din data de 22 mai 2009 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, astfel că prin sentința civilă nr. 4446 din 22 mai 2009, Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, față de valoarea imobilului.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1523 din 22 decembrie 2009, a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.304.833 RON, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, str. C., privind contractul de vânzare-cumpărare nr. RR din 16 aprilie 1997 și a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu chematul în garanție SC H.N. SA, stabilind termen pentru judecarea acesteia la data de 23 martie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. RR/1997, S.I.

și S.J. au cumpărat de la Primăria Municipiului București reprezentată prin mandatar SC H.N. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. a situat în București, str. C. De pe urma lui S.J. au rămas moștenitorii reclamanți, S.l., S.C. și S.A.D., iar prin sentința civilă nr. 5110 din 30 martie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 192/R din 17 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele F.L. și D.V. și au fost obligați pârâții (reclamanții din prezenta cauză) să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul din litigiu, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare întocmit în baza Legii nr. 112/1995.

În cuprinsul deciziei menționate s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1188 din 25 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, reținându-se buna-credință a cumpărătorilor la încheierea contractului. Tribunalul a mai reținut că situația de fapt expusă se încadrează în ipoteza prevăzută de textul art. 501 și Legea nr. 10/2001, care justifică restituirea prețului de piață al imobilului, text care face referire la contractele încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, în situația în care chiriașul a fost evins de verus dominus.

Interpretând dispozițiile art. 50 și ale art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a arătat că și în ipoteza în care contractul a fost declarat nul, fiind încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (2), chiriașul cumpărător fiind îndreptățit la restituirea prețului actualizat, cât și în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, dar a devenit ineficace, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 50 din lege, Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimarea procesuală pasivă în restituirea, fie a prețului actualizat, fie a prețului de piață al imobilului, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.

Prin apelul formulat împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauza dedusă judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice, deși, pe plan procesual, într-o astfel de acțiune, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale vânzătoare, în speță Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, atât pentru faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cât și pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 C. civ., răspunderea aparține vânzătorului, respectiv Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială, prin fapta unui terț, întrucât deposedarea cumpărătorilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma admiterii acțiunii în revendicare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Se mai susține în motivarea apelului că, instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, deoarece, în speța de față, nu există o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanți cu Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H.N.

SA și nu se poate justifica astfel calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Lipsa calității procesuale pasive a fost motivată și prin dispozițiile art. 1344 C. civ., apelantul arătând că vânzătorul este cel dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii. În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu au făcut dovada, în privința contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 16 aprilie 1997, că ar fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În apel nu s-a formulat întâmpinare. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 456 din 13 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul.

În considerentele deciziei s-a reținut că, în mod corect, tribunalul a arătat că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt dispoziții derogatorii dreptului comun în materia evicțiunii, respectiv dispozițiile 1337 C. civ., conform principiului specialia generalibus derogant și corect a acordat prevalență normei speciale reglementată prin dispoziția art. 50 și a art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. O corectă interpretare au primit și noțiunile care se regăsesc în cuprinsul acestei norme, respectiv acelea de contracte desființate, chiriași cumpărători cu bună-credință și contracte anulate, ca urmare a unei acțiuni în revendicare ori prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, analiza logică și teleologică a acestor noțiuni fiind de natură a surprinde scopul avut în vedere de legiuitor la momentul edictării acestei modificări adusă Legii nr. 10/2001 și de a produce efectele juridice concordante acestui scop.

S-a mai reținut că, critica prezentată de către apelantul pârât, în sensul că reclamanții nu se încadrează în ipoteza normei speciale de mai sus, întrucât nu sunt în măsură să prezinte o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care contractul de vânzare-cumpărare să fi fost anulat, nu poate fi primită, deoarece norma specială nu prevede o asemenea ipoteză, ceea ce conduce doar la adăugarea acesteia la dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 chiriașul cumpărător aflându-se în ipoteza în care contractul său nu a fost declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 (acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare fiind respinsă irevocabil), însă a devenit ineficace consecință a admiterii acțiunii în revendicare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Instanța a apreciat greșit că în cauza dedusă judecății, recurenta-pârâtă, are calitate procesuală pasivă, stabilind greșit în sarcina acesteia obligația restituirii prețului cu indicele de inflație. Pe plan procesual calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ teritorială vânzătoare și nicidecum Ministerul Finanțelor Publice pentru că nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății. - În conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și urm. C. civ., trebuie să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unei terț.

- Nici dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a pârâtului. - Deposedarea cumpărătorului de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu în urma admiterii acțiunii în revendicare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed: Reclamanții prin cererea precizată la termenul din 20 martie 2009 au solicitat, în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 10/2001 și art. 1 pct. 17 și 18 din Legea nr. 1/2000, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, restituirea prețului de piață al apartamentului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, arătând că astfel înțeleg să renunțe la judecată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General. În prezenta cauză dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului a fost pierdut în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de foștii proprietari, contractul de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, prin care reclamanții au devenit proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995, nefiind anulat de către instanța de judecată în termenul de prescripție.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (2), (2 1 ) și (3) din Legea nr. 10/2001, ca lege specială în materia imobilelor preluate de stat în perioada comunistă, căci acestea se referă la restituirea prețului actualizat și a prețului de piață a imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile situație care nu se regăsește în speță. Potrivit legii speciale, restituirea prețului prevăzut la art. 2 și 2 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, motiv pentru care, în situația aplicării dreptului comun în materie de răspundere pentru evicțiune calitate procesuală pasivă are partea care a perfectat contractul care nu a fost desființat, respectiv vânzătorul.

Acesta, adică vânzătorul, trebuie să plătească cumpărătorului, în conformitate cu art. 1344 C. civ. Așadar, criticile recurentului-pârât prin care susține că, în prezenta cauză nu are calitate procesuală pasivă sunt fondate, în primul rând pentru că principiul relativității efectelor contractului, aceasta produce efecte numai între părțile contractante și în al doilea rând, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 16 aprilie 1997 dintre reclamanți și Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA este terț față de acesta. De altfel, temeiul de drept al acțiunii, invocat inițial de reclamanți a fost dreptul comun, respectiv dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ.

dar, prin cererea precizatoare s-a renunțat la judecata în contradictoriu cu vânzătorul. Drept urmare, calitatea procesuală a pârâtului trebuia analizată, cu respectarea principiului disponibilității părților litigante, conform cadrului procesual stabilit prin cererea precizatoare. Corect susține recurentul pârât că, actualmente nu există o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sus arătat și astfel nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Așadar, în raport de cele reținute se va reține că, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă și în consecință în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa ambele hotărâri și rejudecând, va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 456 A din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 1523 din 22 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanții S.I., S.C. și S.A.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.