ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 758/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 16252/3/2008, reclamanta N.N. a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București, prin primar General, la emiterea deciziei de retrocedare, în natură, a imobilului teren în suprafață totală de 450 mp, situat la adresa din București; constatarea nulității absolute a H.C.G.M.B din 22 ianuarie 2004 emisă de către pârâtă după momentul notificării imobilului. Prin încheierea din data de 3 septembrie 2008, instanța a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o conducerii Tribunalului București, în vederea repartizării la o secție civilă.

Prin sentința civilă nr. 280 din 26 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta N.N., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin primar General, și C.G.M.B., a fost obligată pârâta Primăria Municipiului București să emită, în favoarea reclamantei, dispoziție motivată de restituire, în natură, a terenului în suprafață de 450 mp, situat în București, identificat conform raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert P.R.; s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a H.C.G.M.B. din 22 ianuarie 2004 și a fost trimis, spre competentă soluționare, secției a IX-a civilă și pentru contencios administrativ, a Tribunalului București.

În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele: Raportat la petitul al doilea al acțiunii, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a H.C.G.M.B. din 22 ianuarie 2004, pentru motive de nelegalitate, respectiv pentru încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin H.C.G.M.B. sus-menționată, s-a dispus transmiterea terenului în suprafață de 13.000 mp, situat între str. M.B., Peisajului și Râul Colentina, din administrarea C.G.M.B. în administrarea Consiliului Local sector 2. Examinând natura juridică a actului atacat, Tribunalul a apreciat că acesta are caracterul de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea de anulare revine în competența secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului București, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin notificarea din 30 octombrie 2001, trimisă prin B.E.J. C.S.A., petentele P.S. și N.N. au solicitat retrocedarea terenului în suprafață de 450 mp, situat în sector 2, teren ce a aparținut petentei P.S. și soțului acestea, P.N., în prezent decedat. Notificarea nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce deschide reclamantei calea acțiunii în justiție, potrivit Deciziei nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prezenta cerere având natura unei contestații a persoanei îndreptățite împotriva lipsei răspunsului unității deținătoare în termenul legal, asimilată unui răspuns negativ.

Examinând, pe fond, notificarea formulată, Tribunalul a constatat cererea de restituire în natură ca fiind întemeiată. Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 iunie 1945, N.V.P. și S.N.P. au dobândit terenul în suprafață de 450 mp, situat în comuna Colentina, Moșia Fundenii Doamnei, de la vânzătorii A.S. și A.S., care, la rândul lor, îl dobândiseră prin actul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1945. De pe urma defunctului P.N. au rămas, ca moștenitoare, P.S. - soție supraviețuitoare și N.N. - fiică, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 26 mai 2000 eliberat de B.N.P. E.B. De pe urma defunctei P.S. a rămas, ca moștenitoare, N.N. - fiică, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 16 aprilie 2003. Reclamanta și-a dovedit legitimarea procesuală activă și calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

În raport de adresele din 22 august 2008 și din 28 iunie 2007 eliberate de P.M.B - Serviciul evidență proprietăți, de procesul verbal de impunere din 18 iunie 1964 întocmit de Administrația Financiară și de raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert P.R.C., Tribunalul a constatat că terenul menționat în actul de vânzare cumpărare autentificat din 20 iunie 1945 a fost identificat, până în anul 1964, ca fiind situat pe str. M. (fiind impus pe numele autorului reclamantei, P.N., la această adresă) și, ulterior, pe str. P. Terenul a fost preluat de stat, fără a se face dovada unui act normativ de preluare, iar, în prezent, este inclus într-un lot mai mare de teren, ce face obiectul H.C.G.M.B din 22 ianuarie 2004, teren transmis în administrarea locală sector, în vederea efectuării unui schimb cu proprietarii suprafețelor de teren afectate de artera de circulație d-na G. și Parcul Lunca Florilor.

Tribunalul a apreciat că preluarea terenului a fost abuzivă, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, devenind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 9 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind îndreptățită să obțină restituirea, în natură, a acestui teren, care, până în prezent, nu a fost afectat de lucrări de investiții de interes public sau privat. Împrejurarea că terenul a fost cuprins în anexa H.C.G.M.B. din 22 ianuarie 2004 nu este de natură să împiedice restituirea în natură, întrucât, potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu putea face obiectul unui act administrativ de schimbare a destinației până la soluționarea notificării, sub sancțiunea nulității absolute.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Primăria Municipiului București, prin Primarul General. Prin Decizia civilă nr. 150/A din 04 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă Primăria Municipiului București. În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut următoarele: Pentru dovedirea motivelor de apel, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize privind identificarea terenului ce face obiectul notificării în litigiu și a eventualelor elemente de sistematizare sau construcții ce s-ar afla pe acesta. Inițial, expertul T.V., desemnat în cauză, a menționat că nu poate identifica terenul pretins de reclamantă, pentru ca, ulterior, în urma obiecțiunilor formulate de această parte, să arate că a identificat zona în care se presupune că s-ar fi aflat imobilul în litigiu și că această zonă este liberă de construcții.

Curtea a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză, întocmit de expertul tehnic V.G., la data de 16 februarie 2012. Aceasta identifică terenul în perimetrul A - B - C - D = 450 mp, conform schițelor anexe aflate la filele 63 - 66 dosar apel. La acest raport de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni de către recurentă, situație în care instanța de apel l-a validat. A mai reținut toate aspectele de fapt avute în vedere de prima instanță, la pronunțarea sentinței atacate. În drept, instanța de apel a considerat că includerea terenului în cuprinsul anexei H.C.G.M.B. din 22 ianuarie 2004 nu este de natură să împiedice restituirea acestuia către reclamantă, întrucât Legea nr. 10/2001, în art. 21 alin. (5), prevede că nu se poate schimba destinația imobilului până la soluționarea notificării, nerespectarea interdicției fiind sancționată cu nulitatea absolută.

Ca atare, în speță, s-a făcut dovada calității reclamantei, de persoană îndreptățită la restituirea, în natură, a bunului, s-a lămurit situația juridică a imobilului, ca fiind preluat fără titlu și aflat în domeniul privat al Municipiului București, situație în care, în mod corect, instanța de fond a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziție motivată de restituire în natură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta pârâtă, criticând-o pentru următoarele motive: Reclamanta nu a făcut dovada, potrivit Legii nr. 10/2001, a preluării abuzive a imobilului, neindicându-se actul normativ de preluare în proprietatea statului a bunului, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din această lege.

De asemenea, imobilul solicitat face parte dintr-un lot mai mare de teren, ce formează obiectul H.C.G.M.B. din 22 ianuarie 2004, teren transmis în administrarea locală de sector. Atât jurisprudența, cât și soluțiile Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt în sensul aplicării Legii nr. 247/2005, respectiv titlului VII, atunci când terenul nu se poate restitui în natură. Nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamanta a primit sau nu despăgubiri pentru imobil, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în conformate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Recurenta pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținerile referitoare la nedovedirea preluării abuzive a imobilului, cu consecința inaplicabilității dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, la cuprinderea terenului în anexa H.C.G.M.B.

din 2004 și la nedovedirea împrejurării că reclamanta nu a încasat despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 la actul normativ menționat, sunt formulate omisso medio și, ca atare, nu pot fi analizate de prezenta instanță, în condițiile în care nu au fost invocate și în apel, aceasta fiind sancțiunea care intervine în cazul în care partea interesată formulează critici cu excluderea uneia dintre căile de atac prevăzute de lege. În ceea ce privește dreptul reclamantei doar la forma de reparație în echivalent pentru imobilul în litigiu, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, susținută de recurentă, critica nu poate fi primită.

Măsurile reparatorii prin echivalent se cuvin persoanei îndreptățite doar în cazul în care nu este posibilă reparația în natură, aceasta fiind regula în accepțiunea Legii nr. 10/2001, conform art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 și art. 21 alin. (1). Or, instanța de apel a reținut, în fapt, raportat la probele administrate în cauză, că terenul pretins de reclamantă este liber de construcții, astfel încât, în mod corect, a confirmat soluția primei instanțe, de restituire, în natură, a bunului solicitat, față de dispozițiile textelor de lege sus-menționate și de art. 10 din aceeași lege. Din interpretarea acestei din urmă norme legale, rezultă că terenurile care nu sunt ocupate de construcții sau de amenajări de utilitate publică, se restituie, în natură, persoanelor îndreptățite, recurenta pârâtă nesusținând că terenul în cauză ar fi afectat de asemenea lucrări.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel, de confirmare a restituirii, în natură, a terenului pretins de reclamantă, a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor în materie, enunțate mai sus, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin primar General, împotriva Deciziei civile nr. 150/A din 04 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2013.