CtEDO 06.03.2007 Auto

MCGRATH v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
06.03.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MCGRATH v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 34651/04 de către Michael McGRATH împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 6 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Casadevall Sir Nicolas Bratza Bonello Traja Pavlovschi Šikuta dna Hirvelä, judecători și dna F. Aracı, grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 10 septembrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Michael McGrath, este un cetățean irlandez, care s-a născut în 1922 și locuiește în Armagh. El este reprezentat în fața Curții de către dl R. MacRitchie de Madden & Finucane, avocati care practică la Belfast. Guvernul este reprezentat de agentul lor, dl J. Grainger al Biroului Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Atacul împotriva reclamantului La aproximativ 22.40 ore, la scurt timp după închidere, la 6 iunie 1976, un ofițer de poliție din Royal Ulster Constabulary („RUC”) a condus o mașină, furată de RUC Reserve Agent Laurence McClure, până la Rock Bar, o casă publică. A fost împușcat de două ori în stomac de McClure, care apoi a pus o bombă gelignită de 10 lb pe ușa pubului. Detonatorul a explodat, dar bomba nu a explodat. În procesul de mai târziu un polițist de rezervă William McCaughey a declarat că focurile au fost concediate de tovarășii lui la cel rănit la sol și apoi a tras o serie de focuri prin fereastra barului. Urmele de grevă ale gloanțelor au fost găsite mai târziu în jurul bordului de darturi din bar, unde au fost 17 persoane. Nimeni altcineva a fost rănit fizic. Reclamantul a fost dus la spital într-o ambulanță și poliția a participat la scenă, închizând zona în timp ce un ofițer tehnic al armatei a examinat dispozitivul exploziv și a asigurat că este într-o stare sigură. O Scenă a Crimei Ofițer a examinat scena, a luat posesie de materiale asociate cu bomba și o armă recuperată dintr-o mașină arsă găsită la aproximativ un mile depărtare, care poliția legată de atac. Fotografiile bar au fost luate și hărțile pregătite. Investigațiile privind McCaughey și Weir Ancheta nu s-a încheiat și a devenit activ din nou în 1978, când un preot catolic părinte Hugh Murphy a fost răpit de paramilitari loiali care intenționează să-l folosească ca ostatic față de IRA. În cursul anchetei, poliția l-a arestat pe McCaughey, care, în cursul interogatoriu, și-a dezvăluit rolul în răpirea preotului și într-o varietate de alte incidente paramilitare loialiste. McCaughey a făcut acuzații incriminarea în sine și ofițerul de poliție McClure în ceea ce privește atacul Rock Bar. McClure a fost arestat și a admis implicarea. Doi ofițeri de poliție, Ian Mitchell și David Wilson, au recunoscut implicarea sau cunoștința anterioară a atacului asupra barului. McCaughey a recunoscut concedierea împușcăturii care au rănit reclamantul. Reclamantul era conștient că acuzațiile erau în așteptare împotriva a patru ofițeri de poliție. A fost contactat de poliție în aprilie 1980 și a fost convocat să apară la Curtea de Coroană din Belfast la 23 aprilie 1980. El a fost ulterior informat cu privire la diverse modificări ale datei și apoi că cazul a fost amânat și că va fi contactat. De fapt, audierea a avut loc la 30 iunie 1980. Reclamantul nu a fost informat și a aflat despre rezultatul radioului. Trei oameni, McCaughey, McClure și Mitchell, au fost acuzați de tentativă de crimă a reclamantului, rănind reclamantul cu intenție contrar articolului 18 din Actul privind infracțiunile împotriva persoanelor din 1961, au încercat să omoare persoanele din interiorul barului, provocând o explozie contrară articolului 2 din Actul 1883 privind substanțele explozive, posesia de substanțe explozive cu intenția de a pune în pericol viața sau de a provoca leziuni grave și deținerea de arme de foc și muniții cu intenție. Cei trei ofițeri au invocat nu sunt vinovați pentru acuzațiile de tentativă de crimă; McClure și Mitchell au invocat nu sunt vinovați pentru a răni reclamantul. Directorul acuzațiilor publice („DPP”) a intrat într-un prosequi nole în ceea ce privește aceste acuzații care nu au fost în consecință tratate cu. Nu au fost furnizate motive pentru această decizie. Singura persoană care se confruntă cu o acuzație față de solicitant a fost McCaughey, care a primit un termen de șapte ani pentru a-l răni. McClure a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru a provoca o explozie, deținerea unei substanțe explozive cu intenție și deținerea de arme de foc și muniții cu intenție, toate condamnările suspendate timp de trei ani. Un alt ofițer al CRU, David Wilson, a fost acuzat de respingerea informațiilor contrar art. 5 alin. (1) din Legea Penală (Irlanda de Nord) din 1967, pe baza faptului că era conștient de atac înainte și nu a luat nici o măsură pentru a-l împiedica. Cu excepția lui McCaughey, ceilalți ofițeri au primit termeni suspendați de închisoare. În condamnarea, Lord Lowry a declarat, printre altele, „... Nu pare realist să creadă că, după tot ceea ce au îndurat – unii cu cariera lor în ruine, alții cu cariera lor în pericol – au nevoie de mult prin disuasiv sau prin reformă, și nici o propoziție corectă pe care am trecut-o va face o impresie asupra teroriștilor, în timp ce alți membri ai forței de poliție nu sunt îndoiți deja jenat, suficient de jenat și șocat de ceea ce s-a întâmplat în aceste cazuri și a fost văzut să se întâmple colegilor lor. ... Trebuie să-mi amintesc că orice propoziție este doar urma că ar fi impusă pe o scară diferită și mai mică de cea adecvată teroriștilor, indiferent de ce parte, a căror obiectiv este să își atingă sfârșitul politic prin violență și să atace chiar structura societății.” Acesta a fost avansat de apărare și a acceptat de judecător judecător că McCaughey a avut scopul doar de a împușca reclamantul în picioare și a făcut acest lucru. McClure a fost, de asemenea, confruntat cu acuzații în legătură cu implicarea sa în atacul împotriva lui Donnelly’s Bar, Silverbridge, în 1975, în care trei persoane au fost ucise (a se vedea cererea nr. 32457/04, Brecknell v. Regatul Unit Aceste acuzații au fost respinse mai târziu. În cursul anchetei din 1978, McCaughey a efectuat revelații care dau naștere anchete în unsprezece cazuri specifice, unele dintre care au fost legate în ceea ce privește identitatea celor implicați, modus operandi sau în virtutea examinărilor balistice ale armelor utilizate. Nouă suspecte au fost arestate în total, inclusiv cinci ofițeri de poliție și toate au fost în cele din urmă acuzate de infracțiuni. Unul dintre cei implicați a fost un ofițer de poliție John Weir, care a fost numit implicat în uciderea unui comerciant numit Strathearn în Ahoghill în aprilie 1977: el a fost condamnat pentru acea crimă în iunie 1980 și condamnat la închisoare pe viață. Guvernul a declarat că atât McCaughey, cât și Weir au refuzat să numească cele două paramilitare loialiste implicate și cu ei în uciderea, cu excepția cazului în care au primit imunitate de la urmărire penală. Poliția și autoritatea de urmărire a luat decizia înaintea procesului de a nu intra în niciun proces de negociere cu Weir și McCaughey. În timp ce amândoi au fost abordați de poliție după condamnarea lor pentru a vedea dacă în această etapă vor da dovezi împotriva paramilitarilor loialiști, fiecare a refuzat din nou să facă acest lucru cu excepția cazului în care a existat ceva pentru ei înșiși. Guvernul a declarat că în perioada în care Weir a fost reținut a fost intervievat în multe ocazii. La 1 februarie 1993 John Weir a fost eliberat din închisoare la licență. La un timp mai târziu, a făcut o declarație unui jurnalist care ales RUC și Regimentul de Apărare din Ulster ("UDR") cu paramilitari loiali din zona Portadown la mijlocul anilor 1970. Această declarație a fost publicată în ziarul Duminică Times în martie 1999. A fost obținută de Centrul Patrick Finucane, o organizație non-guvernamentală a drepturilor omului din Derry („Centrul”). Declarația lui John Weir a făcut acuzații detaliate cu privire la coluzia forței de securitate cu paramilitarei loialiști într-o serie de incidente. că consilierul RUC Reserve Laurence McClure i-a spus că uciderea membrilor familiei Reavey a fost efectuată de Robert McConnell, membru al UDR, Laurence McClure, Johnny Mitchell, alt consilier de rezervă în RUC și fratele lui McClure, care nu a fost membru al forțelor de securitate. De asemenea, declarația a făcut legături între acest incident și alte atacuri presupuse efectuate de membrii forțelor de securitate, atât RUC, cât și UDR, și paramilitari loialiști. Acest grup a folosit ferma din Glennane deținută de James Mitchell, un reservist RUC, ca bază de care să efectueze atacuri împotriva catolicilor și naționaliștilor. Alte atacuri au inclus omorarea lui Colm McCartney și a lui Sean Farmer la un punct de control fals al vehiculului în august 1975 (a se vedea cererea nr. 34575/04); atacul împotriva Barului Donnelly în care Trevor Brecknell, Michael Donnelly și Patrick Donnelly au fost uciși (a se vedea cererea nr. 32457/04); și uciderea lui Joseph, Barry și Declan O’Dowd și rănirea lui Barney O’Dowd (a se vedea cererea nr. 34622/04). La sau aproximativ 10 iunie 1999, RTE, un canal de televiziune irlandez, a transmis un program de televiziune care conține acuzații de implicare a forței de securitate la o serie de decesuri, inclusiv cel al Trevor Brecknell. Weir a făcut acuzații cu privire la acest program că membrii RUC și UDR au fost implicați direct în atacul împotriva Barului Donnelly. Un program BBC Spotlight a produs un documentar similar care a abordat aceste acuzații. Aceste acuzații au atras o atenție considerabilă pe ambele părți ale frontierei irlandeze și au devenit subiectul anchetei de poliție în ambele jurisdicții. Guvernul a declarat că ancheta poliției din Irlanda de Nord se concentrează pe determinarea dacă acuzațiile lui Weir ar trebui evaluate ca fiind suficient de credibile pentru a cere o investigație deplină. Ei au obținut de la jurnalistul o tranziție editată a interviului cu Weir. În timp ce locul său era necunoscut de RUC, Weir s-a întâlnit cu ofițerii de poliție irlandezi în Ambasada Irlandei la 15 aprilie 1999. O copie a declarației sale a fost furnizată de Garda la RUC, împreună cu o declarație suplimentară făcută de Weir la un alt jurnalist din 3 februarie 1999. Poliția a analizat materialele disponibile și a încercat să identifice personalitățile care urmează să fie intervievate. A devenit evident că unii au murit și că alții, locuind în străinătate, nu au putut fi urmăriți. O serie de șapte interviuri au fost desfășurate, sub precauții, între iulie și decembrie 2001, de aceste persoane centrale la contul lui Weir care ar putea fi urmărite. Nu s-au preferat acuzații. Interviurile au urmat formatul acuzațiilor lui Weir fiind pus la interviu pentru răspunsul său. Răspunsul predominant a fost negarea oricărei implicari și pretinde că Weir a fost fals. Nu au fost făcute admiteri de către orice interviu. Interviuri au fost, de asemenea, efectuate cu personalități mai puțin centrale și cu ofițerii de poliție implicați în interviu Weir în 1978. Acesta a declarat că Weir nu a menținut chestiunile care sunt acum presupuse. S-au organizat în mod regulat întâlniri cu omologii RUC din Republica Irlandei. RUC a cooperat, de asemenea, cu ancheta judiciară înființată în Republica Irlanda la bombardamentele din Dublin și Monaghan (a se vedea descrierea anchetei în cazul Brecknell Printre aspectele cu privire la care echipa RUC a furnizat informații la anchetă se numără informațiile referitoare la balistică, care au legat unele dintre armele folosite la mai mult de un incident. În februarie 2000, un raport substanțial a fost compilat de către RUC pentru Garda care se ocupă de acuzațiile Weir. cu o descriere a anchetei din 1978 asupra lui McCaughey, Weir și alții. Acesta a concluzionat că ancheta va continua, dar că credibilitatea sa este în îndoială. Potrivit Guvernului, în ciuda anchetelor efectuate, locul în care Weir nu a putut fi urmărit. Acest raport nu a fost dezvăluit pe măsură ce ancheta a continuat. Un raport intern al CRU din 27 februarie 2001 a concluzionat că ar fi necesar să se interogheze pe Weir înainte de a putea fi finalizat în ceea ce privește credibilitatea acuzațiilor sale: acest interviu nu a fost posibil, deoarece locul său nu era cunoscut. Raportul a remarcat absența unor menții anterioare a acuzațiilor înainte de 1999 și că majoritatea ceea ce a spus a fost audierea și speculația. Cereri făcute de Ambasada Britaniei din Nigeria (unde avea o adresă cunoscută) și serviciul de informații penale și alții nu au reușit să localizeze Weir. Contactul a fost făcut cu Garda și secretariatul anchetei privind bombardamentele din Dublin și Monaghan fără rezultat pozitiv. Echipa Serioară de Reexaminare a Crimei („SCRT”) a fost înființată în martie 2004, cu responsabilități, inclusiv revizuirea tuturor crimelor istorice prin evaluarea cazului pentru oportunitățile de demonstrare și investigație. Spre deosebire de cealaltă cauză (Brecknell, Reavey, O’Dowd și McCartney, citată mai sus), cazul Rock Bar nu a fost trimis la SCRT. Acest lucru a fost pentru că nu a fost un caz de crimă și au existat patru condamnari. Cu toate acestea, din cauza legăturilor cu alte cazuri, cazul a fost, de asemenea, referit la Echipa de Cerere Historică (HET). Directorul HET de Investigații, detectivul șef al poliției londoneze James, a preluat supravegherea personală a anchetei care a progresat prin primele trei din cinci etape ale procesului HET (colectarea tuturor materialelor relevante; evaluarea investigațiilor până în prezent; revizuirea dovezilor, cu informații și surse deschise și nepolitice, împreună cu o întâlnire cu familiile victimelor atacului). Detectivul subordonat James a întâlnit reclamantul cu persoana care deținea barul atunci. Ca o serie de oportunități de investigație au fost identificate și vor fi urmărite, cazul va continua să fie prelucrat de HET, care a fost pus în contact cu Weir de către Centru. Guvernul a susținut că dacă s-ar găsi vreo dovadă de implicare a poliției în crime, Oficiul Ombudsmanului Poliției pentru Irlanda de Nord ar fi implicat. Guvernul a declarat că HET va continua să proceseze cazul și să urmărească oportunitățile. Solicitarea de revizuire judiciară privind inadecvarea anchetei A se vedea Brecknell , citată mai sus. Raportul Comisiei de Investigare Independente (Republica Irlandei) A se vedea Brecknell , citat mai sus. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 2 din Convenție că Regatul Unit nu a efectuat o anchetă oficială eficace cu privire la acuzațiile formulate în 1999 de John Weir care a afirmat implicarea forței de securitate în atacul împotriva Barului Rock în care a fost grav rănit și care a legat acest atac cu alte acte de coluziune a forței de securitate cu paramilitarei loialiști. Ancheta efectuată de RUC/PSNI nu a avut gradul necesar de independență față de cei implicați în evenimente; ancheta privind credibilitatea acuzațiilor lui John Weir nu a fost eficace, deoarece nu a fost capabilă să identifice și să pedepsească persoanele responsabile; a fost o întârziere nejustificată în avansarea anchetei și nu a fost urmărită cu expediție rezonabilă; ancheta nu a fost deschisă examinării publice și rudele afectate de credibilitatea sau altfel de acuzațiile lui John Weir nu au avut acces suficient la anchetă, inclusiv accesul la materiale, pentru a le permite să își protejeze interesele legitime. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu eficace, susținând că decizia Casei Lordilor din 11 martie 2004 în cazul McKerr c. Secretarul de Stat pentru Irlanda de Nord a eliminat orice remediu intern pentru acuzațiile sale că ancheta actuală a încălcat art. 2 din Convenția. 1. Reclamantul s-a plâns de lipsa unei investigații adecvate cu privire la acuzațiile formulate de Weir, invocând art. 2 și 13 din Convenție care prevede în mod relevant: art. 2: „1. Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege.” art. 13: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” A. Regula de șase luni (art. 35 § 1 din Convenție) Curtea constată că argumentele Guvernului și reclamantei cu privire la acest punct sunt identice cu cele prezentate în cazul Brecknell citat mai sus. Din aceleași motive, respinge obiecția preliminară. B. Substanța cauzei Premier Repetirea argumentelor părților Cazul, citat mai sus, cu excepția faptului că guvernul a considerat că tragerea în acest caz implică utilizarea forței care pun în pericol viața în utilizarea unei arme de foc împotriva reclamantului a dat naștere la obligații procedurale în temeiul articolului 2 sau, în mod mai relevant, art. 3 în acel moment. Reclamantul a susținut, de asemenea, că modul în care a fost tratată acuzațiile împotriva lui McClure a condus la singura sa sentință suspendată, chiar dacă a fost implicat în trei atacuri care au cauzat moartea de șase persoane; el a subliniat în continuare modul în care judecătorul judecătorului judecător părea să accepte că McCaughey a avut intenția doar de a-l împușca în picioare, în timp ce, de fapt, reclamantul a fost împușcat de la distanță apropiată în stomac și nu a existat nici o întrebare cu privire la atacatorul vizând picioarele sale. Având în vedere plângerile reclamantei și argumentele părților, Curtea constată că survin întrebări serioase de fapt și de drept, ale căror determinare ar trebui să depinde de examinarea fondului. Cererea nu poate fi considerată în mod evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Fatoș Aracı Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă