ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2012

HOTĂRÂRE
16.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1197 din 01 martie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a

respins recursul formulat de A.I. împotriva Hotărârii nr. 947 din 25 septembrie

2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Împotriva acestei

hotărâri I.A. a formulat contestație în anulare.

La termenul de

judecată din data de 30 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal,

a

suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ.

, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la

strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel

cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Datorită

faptului că, până la data de 3 octombrie 2012, niciuna dintre părți nu a

solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de

procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus repunerea cauzei pe

rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ., respectiv a

fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea

cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 249

făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un

interes”.

Cum, în speță, de la

data suspendării cauzei și până la repunerea acesteia pe rol, pricina a rămas

în nelucrare din vina părților și având în vedere că nu s-au îndeplinit acte de

procedură de natură a întrerupe sau a suspenda cursul perimării, astfel cum

sunt prevăzute în art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu

perimarea contestației în anulare formulată în prezenta cauză.

Constată perimată

judecata contestației în anulare formulată de I.A. împotriva deciziei nr. 1197

din 1 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3607/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2208 din 13 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat contestația în anulare formulată de N.I.S. cu privire
ÎCCJ 2012-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4850/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1808 din 25 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul
ÎCCJ 2013-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4222 din 8 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cont
ÎCCJ 2011-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1624 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată
ÎCCJ 2011-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1887/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 46 din 9 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat contestaț
Sursă