ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2431/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 iulie 2014, sub nr. 2812/1/2014, petentul B.N. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1029 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 4331/87/2013. În motivare, revizuentul a arătat că decizia mai sus menționată este potrivnică altor hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de instanțe de același grad, în litigii cu obiect similar celui din prezenta cauză, între persoane cu aceeași calitate, hotărâri care, în concret, nu au fost indicate. Petentul se consideră discriminat față de ceilalți pensionari, cărora le-au fost acordate, prin hotărâri judecătorești, majorările prevăzute de O.U.G.

nr. 100/2008 și de Legea nr. 263/2010 și a susținut că, în cauză, a fost încălcat principiul egalității, garantat de dispozițiile art. 1 și art. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Totodată, revizuentul a invocat jurisprudența acestei instanțe, prin care s-a statuat, în mod constant, că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații similare, nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă. Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În această etapă procesuală, revizuentul nu a propus probe prin cererea de revizuire, iar instanța, din oficiu, nu a constatat necesitatea administrării acestora. Deși prin Rezoluția din 4 septembrie 2014, instanța a dispus comunicarea cererii de revizuire intimatei Casa Județeană de Pensii Teleorman, aceasta nu și-a exprimat poziția procesuală, întrucât nu a înțeles să formuleze întâmpinare, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin Decizia nr. 1209 din 27 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 4331/87/2013, cu opinie separată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant B.N.

împotriva Sentinței civile nr. 131 din 6 februarie 2014 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal. În motivare, s-a reținut că reclamantul este titularul unei pensii stabilite înainte data de 1 aprilie 2011 și că a beneficiat, pentru recalcularea pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005, de valorificarea unui stagiu complet de cotizare special de 20 de ani, pentru perioada lucrată în grupă superioară de muncă. Curtea a constatat că acest stagiu complet de cotizare, de 20 de ani pentru femei și, respectiv, de 25 de ani pentru bărbați, făcea parte dintr-o dispoziție cu caracter special, potrivit dispozițiilor Legii nr. 3/1977, astfel că s-a apreciat că reclamantul nu poate beneficia, legal, de revizuirea Deciziei de pensie nr. 140424 din 13 iulie 2012, începând cu data de 1 iunie 2009, prin majorarea retribuției în baza O.U.G.

nr. 100/2008, precum și în temeiul prevederilor art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, din moment ce, conformându-se celor statuate prin Sentința civilă nr. 537 din 4 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, pârâta i-a acordat reclamantului stagiul complet de cotizare, de 20 de ani, pentru recalcularea pensiei conform O.U.G. nr. 4/2005. Așadar, petentul nu mai poate beneficia de majorarea acesteia, în temeiul art. II alin. (1) teza 1 din O.U.G. nr. 100/2008 și a Legii nr. 263/2010, deoarece prevederile art. 169 alin. (2) din acest act normativ și teza a II-a a prevederilor art. II alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2008 îl exceptau de la majorare.

Prin acest ultim act normativ, s-a decis majorarea pensiilor calculate în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, cât și a celor stabilite în baza Legii nr. 19/2000, exceptându-le pe cele care au beneficiat, în calculul legal, de stagiul complet de cotizare special, mai mic decât cel general, ca urmare a valorificării sporului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Instanța a reținut și aspectele statuate prin Decizia nr. 40 din 2 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, care se apreciază în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul cuprins între 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Instanța de apel a constatat că O.U.G. nr. 4/2005 a dat posibilitatea majorării punctajelor medii anuale, prin aplicarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 19/2000, adică prin împărțirea punctajelor realizate la un numitor mai mic numai pentru femeile și bărbații ce lucraseră în grupa 1 de muncă, cel puțin 20 de ani, și pentru bărbații care activaseră în grupa a II-a de muncă, cel puțin 25 de ani. Apoi, în vederea înlăturării inechității nevalorificării sporului de vechime care era acordat prin dispoziții normative speciale, respectiv art. 14 din Legea nr. 3/1977, a fost adoptată O.U.G. nr. 100/2008, prin care s-a dispus recalcularea pensiilor, începând cu anul 2008, și pentru persoanele care lucraseră în grupe superioare de muncă, cu excepția celor care au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual în baza O.U.G.

nr. 4/2005. Prin urmare, s-a reținut că exceptările prevăzute de art. II alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 100/2008 sunt aceleași cu cele prevăzute în prevederile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care vizează situația reclamantului, pensionat anterior datei de 1 aprilie 2001. Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității acesteia, în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit textului legal mai sus menționat, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, pentru ca cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. să fie admisibilă, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de acest text de lege, care include și existența triplei identități cu privire la părțile, obiectul și cauza litigiilor. Motivul pentru care a fost instituită obligativitatea respectării acestor condiții de admisibilitate a cererii de revizuire se datorează necesității de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, situație care ar face imposibilă punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziții potrivnice.

În speță, revizuentul pretinde că Decizia nr. 1029 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire o solicită, este potrivnică altor hotărâri pronunțate de instanțe de același grad, în alte dosare, cu obiect identic celei de față, în privința altor persoane, decizii care, în concret, nu au fost indicate. În raport de această împrejurare, condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi efectiv analizate, întrucât, hotărârile pronunțate în spețe similare celei de față, despre care face vorbire petentul în cuprinsul cererii de revizuire, nu au fost identificate de către acesta, pentru a se verifica părțile, obiectul și cauza acestora.

Se reține că, prin cererea de revizuire dedusă judecății, petentul a menționat că deciziile pretins contradictorii celei supuse analizei, au fost date de instanțe deosebite, în pricini distincte, având părți diferite. Față de această susținere, instanța reține că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu exista identitate de părți. Aspectul referitor la rezolvarea în mod diferit a unei situații juridice similare de către instanțele de același grad reprezintă o problemă de practică neunitară a acestora, care nu poate fi soluționată pe calea procedurală reglementată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale în materie nu reglementează un motiv de revizuire în acest sens.

O asemenea chestiune ar putea fi soluționată numai prin pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă chiar și în această situație, hotărârea astfel pronunțată nu ar avea nicio înrâurire asupra celei a cărei revizuire se solicită, întrucât soluțiile date în condițiile art. 517 alin. (2) C. proc. civ. nu au efecte asupra celor deja examinate și nici în privința situației părților din acele procese. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în consecință, va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.N., domiciliat în Turnu Măgurele, jud. Teleorman, împotriva Deciziei nr. 1029 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 4331/87/2013. Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ