Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2239/2014

HOTĂRÂRE
18.09.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2239/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 iunie 2014, revizuenta P.V.A.M. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2413 din 5 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. În motivarea cererii a susținut că hotărârea atacată este potrivnică deciziilor nr. 1205 și 1206 din 07 aprilie 2014, pronunțate de aceeași instanță, în cauze similare, în care reclamanții au fost colegi ai revizuentei, care au primit hotărâri favorabile. A susținut că se consideră discriminată de Curtea de Apel Craiova, care are o jurisprudență contradictorie, iar diferența de tratament dintre aceasta și colegii săi poate fi asimilată unei discriminări în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A invocat cauza Beian contra României. In drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Examinând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) cu referire la art, 509 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;." Acesta este remediul procesual pus la dispoziție de legiuitor pentru situația în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, este pronunțată o hotărâre contrară.

Pentru ca o hotărâre să se impună însă cu efectul autorității de lucru judecat într-un al doilea proces, este necesar să fie vorba de una și aceeași pricină, între aceleași persoane. Altfel spus, tripla identitate de elemente - părți, obiect, cauză trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți. Or, în cauza de față, ceea ce reclamă revizuenta este pronunțarea unor soluții diferite în cauze similare, purtate între reclamanți diferiți, în contradictoriu cu același pârât. Identitatea de parte vizează prezența juridică a aceleiași persoane, în același raport juridic dedus judecății în ambele procese. Revizuenta nu invocă faptul că în contradictoriu cu sine s-a mai desfășurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunțat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport cu alte persoane - salariați ai aceleiași pârâte - soluția a fost diferită.

Nefiind vorba deci, de hotărâri potrivnice care să o vizeze pe revizuenta, aceasta nu poate pretinde că prin decizia atacată ar fi fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare. Faptul că unor salariați ai aceleiași societăți pârâte Ie-a fost admisă acțiunea, în timp ce altora (situația revizuentei) pretențiile referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui, în condiții de identitate a situației juridice a părților, care au acționat separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă, într-un aspect de jurisprudență unitară, iar nu de nesocotire a autorității de lucm judecat. Mecanismul prin intermediul căruia sunt înlăturate situațiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul în interesul legii, iar nu revizuirea pe temeiul art. 509 alin. (1) pct 8 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

ÎN

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta P.V.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 2413 din 5 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-18
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2014
Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 iunie 2014, revizuentul N.O.D. a solici
ÎCCJ 2014-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2014
(2) C. proc. civ., a fost admis apelul, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea. Î mpotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul U.C., invocând în drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C
ÎCCJ 2014-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2497/2014
ări în sensul art. 14 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, cu referire la cauza Beian împotriva României. Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineș
ÎCCJ 2014-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2014
în fapt a cererii sale, revizuenta a arătat că, aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova, a pronunțat hotărâri potrivnice în cauze având același obiect, precizând că a fost discriminată față de alți colegi ai săi, care au desfășur
ÎCCJ 2017-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2017
nunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv Decizia nr. 838 din 20 mai 2014 și Decizia civilă nr. 4034 din 4 octombrie 203 6, în condițiile în care instanța mai mare în grad este Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă