ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3806/2012

Deliberând asupra recursului formulat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 401/F din 7 decembrie 2011, Tribunalul Ialomița a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. condamnarea inculpatului T.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și h) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.C.

2007 SRL la plata sumei de 247.395 RON despăgubiri către partea civilă SC A. SRL Fetești. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat în cauză, că inculpatul T.G. este asociat și administrator al SC S.C. SRL Călărași, specializată în operațiuni comerciale cu semințe și cereale. Pentru plata cantităților de sămânță - grâu și orz - achiziționate de inculpat de la partea civilă SC A. SRL Fetești prin Contractele din 7 octombrie 2008 și 16 martie 2009, acesta a emis, completat, semnat și avizat două bilete la ordin, pentru 123.292,35 RON, respectiv 124.102,67 RON. Biletele la ordin au fost refuzate la plată de către bancă întrucât semnătura inculpatului nu era autorizată (în primul caz) și pentru lipsa totală a disponibilului în cont (în cea de-a doua situație).

Prejudiciul total cauzat astfel părții civile este de 247.395 RON și a rămas neacoperit. Instanța a apreciat și motivat că în cauză sunt incidente dispozițiile penale privind infracțiunea de înșelăciune în convenții, nefiind vorba despre o simplă neexecutare a unor contracte comerciale. Aceasta deoarece inculpatul a încheiat cu partea civilă și două contracte de garanție reală pentru suprafețe însămânțate, luându-și obligația, pe care nu a respectat-o, de a o anunța cu privire la data recoltării cerealelor. Împotriva Sentinței penale nr. 401/F din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomița a declarat apel inculpatul, care, cu ocazia dezbaterilor, a susținut că: - în cauză sunt aplicabile, în raport de circumstanțele atenuante aplicabile inculpatului, prevederile art. 81 C. pen.

privind suspendarea condiționată a executării pedepsei; - suma acordată cu titlu de despăgubiri civile este exagerat de mare. În dosarul cauzei, în cadrul probei prin înscrisuri, inculpatul a depus un număr de patru caracterizări de la alți parteneri contractuali. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și având în vedere și dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat T.G. împotriva Sentinței penale nr. 401 pronunțată la data de 7 decembrie 2011 de Tribunalul Ialomița. A obligat apelantul inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța Decizia nr. 110/2012, curtea de apel a reținut că instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a materialului probator administrat, stabilind situația de fapt corespunzătoare adevărului și dând activității infracționale a inculpatului încadrarea juridică legală. S-a considerat în mod justificat că sunt incidente în cauză prevederile art. 215 C. pen. privind infracțiunea de înșelăciune, inculpatul inducând în eroare reprezentații părții civile cu privire la efectuarea plăților. Acestora le-a fost întărită convingerea cu privire la bonitatea sa și prin încheierea unor contracte de garanție reală, de asemenea nerespectate. Așa fiind, în cauză nu este vorba despre o simplă neexecutare a unor obligații de plată, ci de o activitate complexă, plănuită și menită să creeze o pagubă importantă în patrimoniul părții civile.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, se constată că au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen., adevărate în raport de ansamblul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză. Instanța de fond i-a aplicat apelantului inculpat largi circumstanțe atenuante și a coborât semnificativ pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. În același timp, față de modul de operare, valoarea mare a prejudiciului, care este total neacoperit, de atitudinea nesinceră a inculpatului, nu poate fi primită cererea acestuia vizând suspendarea condiționată a executării pedepsei. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, curtea de apel a reținut că existența și cuantumul pagubei sunt cert stabilite.

Prejudiciul reprezintă fără nicio adăugire, suma totală la care inculpatul s-a obligat la plată, către partea civilă prin contractele semnate. S-a făcut de asemenea dovada că acest prejudiciu, cert și lichid, nu a fost nici măcar în parte acoperit. Împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul T.G. Inculpatul a criticat decizia conform cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 14 C. proc. pen. În recurs se solicită casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare la instanța de apel, pentru administrarea probelor. Apărarea a precizat că solicită instanței de recurs, în ipoteza în care se va aprecia că, din coroborarea probelor administrate până la acest moment poate fi pronunțată o hotărâre definitivă în condiții de legalitate, în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 10 lit. d) și art. 10 lit. e) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.G. În subsidiar, conform art. 395 9 pct. 14 C. proc. pen., se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., fiind întrunite toate condițiile cerute în mod cumulativ de textul legal, și stabilirea unui termen de încercare, urmând ca, în cadrul acestui termen, inculpatul să facă toate demersurile necesare pentru achitarea integrală a prejudiciului ce va fi reținut, în caz contrar urmând să suporte toate consecințele ce decurg din neplata sumelor datorate. Analizând Decizia penală nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța de recurs constată următoarele: Cu privire la cazurile de casare ce pot fi analizate dată fiind încălcarea art. 385 10 C. proc.

pen. Conform art. 385 10 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În prezenta cauză termenul de cinci zile a fost încălcat. Pentru această situație, legea prevede că, atunci când nu sunt respectate condițiile prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța analizează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. prevede că motivele prevăzute în alin. (1) pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 și 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17, 17 2 și 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Având în vedere că recurentul a depășit termenul prevăzut de lege pentru depunerea motivelor de recurs, instanța poate analiza doar cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 teza a II-a și 14 C. proc. pen., nu și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să influențeze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat, instanța nu trebuie să se fi pronunțat cu privire la apărările inculpatului.

De asemenea, cazul de casare este incident atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe. Cazul de casare nu este incident atunci când instanța s-a pronunțat asupra apărărilor în cauză sau atunci când instanța a respins probele solicitate, dar partea este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța asupra apărărilor și probelor formulate. Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: 1. instanța să nu se fi pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți; 2. cererea să fi fost de natură să influențeze drepturile lor; 3. cererea să influențeze soluția procesului. Simpla omisiune a instanței de apel de a se fi pronunțat asupra unei cereri de înlăturare a probelor nu conduce la admiterea cazului de casare, dacă cererea nu ar fi fost de natură să influențeze soluția procesului.

În susținerea cazului de casare apărarea a arătat că instanța de apel și cea de fond nu s-au pronunțat asupra unei cereri esențiale de natură a influența soluția procesului: - nu s-a făcut nicio distincție între situația diferită a celor două societăți, în cadrul cărora inculpatul avea calitatea de asociat; - nu s-a făcut nicio distincție cu privire la existența a două fapte diferite, de săvârșirea cărora a fost acuzat; - nu s-au administrat probe certe care să ducă la concluzia săvârșirii de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală. Criticile sunt nefondate. Motivele de apel au avut în vedere aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum și reducerea sumei acordate cu titlu de despăgubiri civile, astfel încât instanța a răspuns criticilor prin decizia pronunțată.

În cauză nu există o omisiune a instanței de a se pronunța, având în vedere că apărările respective, distincția între situația diferită a celor două societăți, în cadrul cărora inculpatul avea calitatea de asociat, distincția cu privire la existența a două fapte diferite, de săvârșirea cărora a fost acuzat inculpatul, nevinovăția acestuia nu au fost invocate în apel. Instanța de fond și cea de apel au administrat probe și au analizat susținerile părții vătămate și inculpatului, astfel încât nu ne găsim în prezența unei omisiuni de a se pronunța asupra unei cereri esențiale de natură să influențeze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, vinovăția inculpatului decurgând din natura contractelor încheiate.

Vinovăția inculpatului a fost analizată de instanța de apel din oficiu fără să existe o cerere a părții în acest sens, astfel încât nu este incident cazul de casare invocat. Având în vedere că inculpatul solicită în recurs achitarea sa, pentru lipsa intenției de a induce în eroare, instanța va analiza aceste critici conform art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Inculpatul T.G. a încheiat mai multe contracte fără să plătească bunurile achiziționate, inducând partea vătămată în eroare fie prin emiterea unor instrumente de plată pe care nu avea calitatea de ale semna, fie prin înstrăinarea bunurilor din care se obligase să facă plata.

Analiza instanței de fond și a celei de apel în ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și vinovăția inculpatului a fost corectă. Infracțiunea de înșelăciune fiind îndreptată contra patrimoniului, pentru existența infracțiunii diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. În consecință, cercetarea judecătorească a trebuit să clarifice dacă s-au întrebuințat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii intervenite între părți. Astfel, instanța de fond și cea de apel au ajuns la concluzia că părții vătămate i-a fost întărită convingerea cu privire la bonitatea inculpatului prin încheierea unor contracte de garanție reală, care nu au fost nerespectate.

Curtea de apel s-a pronunțat asupra naturii juridice a litigiului, cu ocazia analizei din oficiu a existenței infracțiunii, ajungând la concluzia că, având în vedere numărul actelor de executare, nu este vorba despre o simplă neexecutare a unor obligații de plată, ci de o activitate complexă (inculpatul a emis un bilet la ordin fără a avea calitate, a încheiat un contract de garanție cu același partener comercial și a înstrăinat garanția) care a creat consecințe deosebit de grave în patrimoniul părții civile, respectiv un prejudiciu de 247.395 RON. Instanța de fond a analizat atât conduita inculpatului, cât și vinovăția acestuia, din oficiu.

În ceea ce privește faptele de care este acuzat, în hotărârea de fond sunt descrise actele de executare: pentru plata cantităților de sămânță - grâu și orz - achiziționate de inculpat de la partea civilă SC "A." SRL Fetești prin Contractele din 7 octombrie 2008 și 16 martie 2009, inculpatul a emis, completat, semnat și avizat două bilete la ordin, pentru 123.292,35 RON, respectiv 124.102,67 RON, care au fost refuzate la plată de către bancă întrucât semnătura inculpatului nu era autorizată (primul bilet la ordin) și pentru lipsa totală a disponibilului în cont (cel de-al doilea bilet la ordin). Inculpatul a încheiat cu partea civilă și două contracte de garanție reală pentru suprafețe însămânțate, luându-și obligația, pe care nu a respectat-o, de a o anunța cu privire la data recoltării cerealelor.

Apărarea a arătat că eroarea inculpatului a constat în faptul că s-a bazat pe soția sa, care i-a spus că are voie să emită biletul la ordin, respectiv că nu a știut că nu poate vinde recolta, deși semnase un contract în acest sens. În ceea ce privește lipsa elementului fraudulos al încheierii contractelor, instanța de fond a ajuns la concluzia că au fost prevăzute consecințele lipsei calității de a emite fără drept un instrument de tipul biletului la ordin, respectiv a înstrăinării garanției, având în vedere că inculpatul avea firma de doi ani, respectiv trei ani la momentul celor două acte de executare. Nu poate fi admisă nici apărarea cu privire la eroarea în care s-a găsit inculpatul, asupra consecințelor faptelor sale invocate.

În ceea ce privește susținerea apărării cu privire la lipsa prevederii consecințelor, respectiv eroarea asupra consecințelor faptelor, instanța de fond a precizat că inculpatul a semnat un bilet la ordin fără să aibă calitatea prevăzută de lege, iar ulterior a încheiat cu partea civilă două contracte de garanție reală pentru suprafețe însămânțate, pe care de asemenea le-a încălcat, prin vânzarea recoltei ce forma obiectul garanției. La încheierea Contractului nr. X1/2008 inculpatul a lăsat SC A. un bilet la ordin necompletat, dar avalizat de soția sa, pe care ulterior l-a înlocuit cu un bilet la ordin completat și semnat de el însuși. Toate aceste acțiuni au fost consecința activităților desfășurate de inculpat și constituie încălcări evidente ale normelor privind conduita contractuală.

Probele arată că inculpatul a profitat de faptul că îl cunoștea de mulți ani pe patronul firmei vătămate, care era, conform afirmației apărării, un fost coleg din satul natal al inculpatului, și a sperat că acesta, deși au fost încălcate obligațiile asumate în repetate rânduri și cu privire la sume mari, având în vedere că se cunoșteau de multă vreme, nu va depune plângere împotriva sa. Ambele instanțe, tribunalul și curtea de apel, au analizat vinovăția inculpatului din modul în care acesta a acționat, în mod repetat în dauna aceluiași partener comercial, încheind contracte fără să plătească bunurile achiziționate. Inculpatul a emis două bilete la ordin care nu puteau produce consecințe juridice (pentru că nu avea calitatea să semneze unul dintre bilete și pentru că nu avea bani disponibili pentru plata celui de-al doilea) și a înstrăinat garanția cu care urma să plătească bunurile.

Inculpatul a încheiat două contracte prin care garanta plata semințelor și a mărfurilor cu recolta din acel an, recunoscând că a strâns recolta și a vândut-o fără a anunța partea civilă, astfel cum se obligase. Clauzele contractului erau clare, redactate astfel încât orice persoană să poată înțelege obligațiile asumate, aspect de altfel recunoscut de către inculpat. Dat fiind faptul că inculpatul a încheiat mai multe contracte fără să plătească bunurile achiziționate, pentru plata cărora fie a emis instrumente de plată care nu-și puteau produce efectele, fie a înstrăinat bunurile din care urma să se facă plata, în mod corect a fost reținută infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., cu privire la individualizarea pedepsei. În ceea ce privește cazul de casare referitor la individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată în primul rând că pedeapsa aplicată inculpatului T.G., de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 - 76 C. pen., este nelegală, însă nu poate fi modificată în calea de atac declarată de acesta. Înșelăciunea cu consecințe deosebit de grave este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, conform art. 76 alin. (2) C. pen., dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

În cazul de față, o treime din 10 ani, minimul după reținerea de circumstanțe atenuante, este de 3 ani și 4 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa de 3 ani stabilită de instanța de fond și menținută de cea de apel. În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța de recurs constată că lipsa antecedentelor penale până la vârsta de 55 de ani, recunoașterea faptelor (emiterea biletelor la ordin, vânzarea recoltei), faptul că actele de executare au fost comise pe fondul stării de sănătate a soției, că inculpatul obținea venituri licite, prin actele de comerț încheiate cu alte persoane creează presupunerea rezonabilă că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea sa efectivă. Instanța de apel a reținut, ca un argument pentru menținerea modalității de executare a pedepsei prin privare de libertate, faptul că inculpatul nu a dorit acoperirea prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește consecințele deosebit de grave instanța de recurs constată că legea prevede un cuantum al prejudiciului mai mare de 200.000 RON. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 247.395 RON despăgubiri către partea civilă SC A. SRL Fetești. În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, din care rezultă că SC T.S.C. SRL nu realizează beneficii și a intrat în reorganizare, iar SC S. SRL are doar plăți prin compensare cu alți furnizori. Apreciind că în cauză suspendarea sub supraveghere poate asigura scopul educativ al pedepsei fără privare de libertate, având în vedere că inculpatul va fi obligat să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, precum și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, va admite recursul declarat de inculpatul T.G.

împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va casa în totalitate decizia și în parte sentința atacată și, rejudecând: În temeiul art. 86 1 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. Va încredința supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În temeiul art. 86 3 C. pen., va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) și c) C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează în totalitate decizia și în parte sentința atacată și, rejudecând: În temeiul art. 86 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile 86 2 C. pen. Încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) și c) C. pen.

Onorariul parțial de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ