AFFAIRE ZWIERZYNSKI c. POLOGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Révision rejetée
AFFAIRE ZWIERZYNSKI c. POLOGNE (CtEDO, 2007)
În cazul Zwierzyński c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J. Casadevall, președinte, R. Turmen, C. Bîrsan, R. Maruste, E. Steiner, L. Garlicki, E. Fura-Sandstrom, judecători, și a domnului T.L. Early, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 februarie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată, adoptată prin Hotărârea din 19 iunie 2001, Curtea a hotărât că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din cauza unei perioade excesive a procedurii și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a privării reclamantului de exercitarea bunurilor sale.
Curtea a rezervat problema acordării de despăgubiri în conformitate cu art. 41 din Convenție în temeiul încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și a invitat Guvernul și reclamantul să îi dea cunoștință, în termen de șase luni de la data hotărârii, de orice acord la care ar putea ajunge. În raționamentul hotărârii, aceasta a indicat că Având în vedere încălcarea constatată a articolului 1 din Protocolul nr. 1, cea mai bună formă de despăgubire în acest caz ar consta în restituirea bunului în cauză de către stat în plus față de o indemnizație pentru prejudiciile materiale suferite, cum ar fi privarea de drepturi de proprietate și o despăgubire pentru prejudicii morale. La 31 ianuarie 2002, guvernul și la 8 martie 2002, reclamantul și-au prezentat propunerile cu privire la chestiunea satisfacției echitabile.
La 23 mai 2002, Curtea a informat părțile că, în absența unui acord, va examina chestiunea satisfacției echitabile în conformitate cu art. 41 din convenție. În hotărârea sa privind satisfacția echitabilă din 2 iulie 2002, Curtea a decis că: (a) statul pârât trebuie să restituie reclamantului proprietatea sa; (b) că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuia să plătească reclamantului 60 500 EUR [EUR] pentru daune materiale cu titlu de privare de bunuri (c) statul pârât trebuia să plătească reclamantului 100 000 EUR pentru daune materiale rezultate din privarea de exercitarea dreptului de proprietate; (d) statul pârât trebuia să plătească reclamantului 16 500 EUR pentru daune morale; (e) statul pârât trebuia să plătească reclamantului 3090 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.
La 1 octombrie 2002, ambele părți au depus cereri de sesizare a Marii Camere. Cea a reclamantului indica Hotărârea din 2 iulie 2002. Cererea guvernului punea sub semnul întrebării soluția adoptată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 în Hotărârea din 19 iunie 2001 și Hotărârea din 2 iulie 2002. La 6 noiembrie 2002, colegiul Marii Camere a respins cererile părților. La 22 ianuarie 2003, camera a considerat, din cauza formulării utilizate de guvern, că cererea sa putea fi considerată, de asemenea, o cerere de revizuire a hotărârilor și a respins-o în aceeași zi, considerând că nu există niciun motiv pentru a-i primi examinarea. La 6 februarie 2003, guvernul a introdus o nouă cerere de revizuire, care a fost respinsă la 24 iunie 2003, pe motiv că nu există niciun motiv pentru care nu a fost primită o examinare.
10. La 19 ianuarie 2004, guvernul a prezentat o a treia cerere de revizuire și a fost respinsă la 28 ianuarie 2005, pe același motiv. La 22 aprilie 2005, guvernul a solicitat Curții să își reconsidere decizia din 28 ianuarie 2005 de respingere a cererii de revizuire ținând seama de caracterul excepțional al cauzei în scopul protejării bunei administrări a justiției internaționale; să primească cererea de revizuire a guvernului din 19 ianuarie 2004 ; să revizuiască hotărârile din 19 iunie 2001 și 2 iulie 2002 și să declare cererea inadmisibilă. ÎN DREPT 12. Curtea constată de la bun început că guvernul își justifică cererea din 22 aprilie 2005 numai prin caracterul excepțional al cauzei. El nu se bazează pe nicio dispoziție a Convenției sau a regulamentului de procedură al Curții.
13. Guvernul consideră că reclamantul nu poate invoca calitatea de victimă în ceea ce privește problema articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și se referă la decizia Tribunalului Regional Olsztyn din 30 aprilie 2003, ulterior hotărârilor Curții, de a iniția procedura prin partajarea moștenirii. De asemenea, acesta reiterează argumentele prezentate în cererile sale de redeschidere a procedurii. 14. Curtea amintește că art. 80 din Regulamentul său de procedură este astfel formulat În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra rezultatului unei cauze deja pronunțate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate...
să sesizeze Curtea cu o cerere de revizuire a hotărârii în cauză. (...) (2) Cererea menționează hotărârea a cărei revizuire este solicitată, conține indicațiile necesare pentru stabilirea ședinței condițiilor prevăzute în alin. (1) din prezentul articol și este însoțită de o copie a oricărei documente justificative. (3) Camera inițială poate decide din oficiu să respingă cererea pe motiv că nu există niciun motiv pentru examinarea acesteia. Dacă nu este posibilă reunirea camerei inițiale, președintele Curții constituie sau completează camera prin tragere la sorți. 15. De asemenea, aceasta atrage atenția asupra art. 43 alin. În termen de trei luni de la data hotărârii unei camere, orice parte la cauză poate, în cazuri excepționale, să solicite trimiterea cauzei în fața Marii Camere.
(...) 16. Curtea consideră, pe de o parte, că faptele invocate de guvern nu constituie fapte noi care la momentul hotărârii erau necunoscute de aceasta. În momentul adoptării hotărârii cu privire la fondul litigiului, nicio decizie internă nu punea sub semnul întrebării calitatea de proprietar al reclamantului. 17. Argumentele prezentate de guvern, care menționează redeschiderea procedurii în comun a moștenirii și care concluzionează că și alte părți terțe pot fi considerate proprietare ale bunului în cauză, nu influențează în niciun fel concluzia la care a ajuns Curtea în hotărârea sa din 19 iunie 2001. Potrivit Curții, litigiul se referă acum numai la persoane private, fiind stabilit cu certitudine că statul nu poate fi considerat proprietar al bunului.
Prin urmare, problema proprietății, având în vedere faptele invocate de guvern, intră în domeniul de aplicare al dreptului polonez. 18. Pe de altă parte, Curtea constată că cererea guvernului polonez din 1 octombrie 2002 de a sesiza Marea Cameră se referea atât la soluția adoptată cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin Hotărârea din 19 iunie 2001, cât și la hotărârea privind satisfacția echitabilă din 2 iulie 2002 19. Comisia constată că, în cazul în care această cerere, respinsă de Colegiul Marii Camere, a fost introdusă în termenul stabilit în ceea ce privește hotărârea din 2 iulie 2002, privind satisfacția echitabilă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1, aceaceasta a fost întârziată în ceea ce privește fondul litigiului în general și problema existenței dreptului de proprietate în special.
20. Curtea consideră că guvernul, uitând să respecte termenul de trei luni, s-a privat el însuși de posibilitatea de a contesta în fața Marii Camere soluția reținută de cameră cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție. 21. Pe de altă parte, Curtea precizează că o situație în care una dintre părțile la procedură ar încerca să utilizeze mijloacele excepționale puse la dispoziție prin convenție, în timp ce ea însăși și-a lipsit de posibilitatea de a sesiza Marea Cameră prin comiterea unei erori de formă, ar aduce atingere principiului securității juridice. 22. Curtea amintește, în sfârșit, că modalitățile de restituire a bunului și de plată către titularii de drept ai sumelor acordate în Hotărârea din 2 iulie 2002 intră exclusiv în sfera de competență a delegaților miniștrilor.
23. Prin urmare, în măsura în care faptele invocate nu pot fi considerate elemente care justifică redeschiderea procedurii în fața acesteia, în conformitate cu art. 80 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură și având în vedere întârzierea cererii guvernului de a sesiza Marea Cameră cu privire la fondul litigiului, Curtea decide că cererea guvernului trebuie respinsă. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, hotărăște să respingă cererea guvernului de a reconsidera decizia Curții din 28 ianuarie 2005 de respingere a cererii de revizuire, aceea de a primi cererea de revizuire a guvernului din 19 ianuarie 2004 și de a revizui hotărârile din 19 iunie 2001 și 2 iulie 2002, precum și cea de a declara cererea inadmisibilă.
Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 6 martie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. E arly Josep Casadevall Modululer Președintele
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.