AFFAIRE ZWIERZ c. POLOGNE

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

06.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ZWIERZ c. POLOGNE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ZWIERZ c. POLONIA (solicitarea nr. 39205/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 noiembrie 2007 DEFINITIVF 06/02/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Zwierz c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din dnii. J. Casadevall, președinte, G. Bonello, K. Traja, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, P. Hirvelä, judecători, și a dlui F. Araci, asistent adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 9 octombrie 2007. 39205/04) îndreptată împotriva Republicii Polone și al cărei resortisant al acestui stat, Andrzej Zwierz, a sesizat Curtea la 11 octombrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 septembrie 2006, secțiunea a patra a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 3, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1964 și locuiește în Lublin. La 8 noiembrie 2002, reclamantul a fost arestat, suspectat de 11 infracțiuni, inclusiv 10 jafuri, sechestrări și punerea în circulație a monedei contrafăcute cu complicitatea altor persoane. La 9 noiembrie 2002, reclamantul a fost pus în arest provizoriu. Decizia de detenție, confirmată în recurs la 2 decembrie 2002, a fost motivată de prezența unor motive plauzibile de a suspecta că a comis infracțiunile în cauză, precum și de gravitatea pedepsei. În faza de cercetare, tribunalele au prelungit cu regularitate închisoarea provizorie, evocând gravitatea pedepsei, precum și riscul de a împiedica buna funcționare a procedurii și au subliniat în acest sens că unul dintre copreveniți a intimidat un martor. Judecătorii au ridicat, de asemenea, caracterul complex al cauzei, necesitatea de a aresta alți suspecți și necesitatea de a colecta numeroase dovezi. La 26 mai 2003, procurorul a refuzat să facă schimb de detenție cu un alt mijloc mai flexibil, considerând că acest lucru nu ar garanta buna desfășurare a procedurii. La 13 septembrie 2004, procurorul a modificat acuzațiile împotriva reclamantului și l-a acuzat că a comis 13 infracțiuni, dintre care 12 au fost comise în cadrul unei asociații de răufăcători pe care o conducea el însuși. În timpul fazei judiciare, judecătorii au prelungit cu regularitate detenția și au respins o cerere de eliberare și au constatat că documentele depuse la dosar confirmă faptul că reclamantul a desfășurat o activitate infracțională la scară largă și că a acționat într-un grup organizat. Potrivit judecătorilor, aceste fapte susțineau, pe de o parte, teama de a-l vedea pe cel interesat obstrucționând buna desfășurare a procedurii și, pe de altă parte, perspectiva unei sentințe grele. În paralel, judecătorii au subliniat că, în ciuda caracterului său complex și a necompaniei martorilor, procesul a fost desfășurat în mod diligent. 12. Tribunalul regional a ținut douăzeci și trei de audieri și a auzit treizeci și opt de martori. 13. La 3 aprilie 2006, Tribunalul Regional l-a exonerat parțial pe reclamant și l-a declarat vinovat de opt infracțiuni (briganțe, punerea în circulație a monedei contrafăcute, sechestrare, escrocherie, posesie ilegală de arme de foc), dintre care șapte comise în cadrul unui grup organizat, unde acționase uneori ca donator de ordine. 14 La 18 decembrie 2006, Curtea de Apel a confirmat condamnarea pentru cele șapte infracțiuni și i-a aplicat o pedeapsă de opt ani de închisoare. În ceea ce privește a opta infracțiune, Curtea a dat un refuz. Reclamantul se plânge de durata detenției provizorii și citează art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. Cu privire la admisibilitatea 16. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că motivul nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 17. Curtea consideră că arestarea provizorie a persoanei în cauză se extinde la 8 noiembrie 2002, data arestării sale, la 3 aprilie 2006, data condamnării sale în primă instanță. Prin urmare, durata totală a detenției este de aproximativ trei ani și cinci luni. Caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii 18. Cu titlu introductiv, guvernul pune accentul pe natura gravă a infracțiunilor reproșate persoanei în cauză care se refereau toate la activitatea unei bande organizate în cadrul căreia acesta acționa în calitate de conducător. 19. Guvernul subliniază că acest caz se caracterizează printr-un grad ridicat de complexitate, în măsura în care aceasta se referea la delincvența organizată și implica un număr mare de inculpați. Necesitatea de a audia mulți oameni și de a administra un număr mare de probe a contribuit la continuarea procedurii. 20. În ceea ce privește prelungirea detenției persoanei în cauză, guvernul consideră că aceasta se justifica prin motive suficiente și pertinente și subliniază că aceasta era supusă unui control regulat din partea instanțelor care au furnizat de fiecare dată explicații detaliate și întemeiate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 21. Acesta susține că există motive plauzibile pentru a suspecta că reclamantul a comis infracțiunile reproșate au persistat pe tot parcursul procedurii. 22. Potrivit guvernului, s-ar putea crede în mod rezonabil că, odată în libertate, persoana în cauză ar încerca să împiedice buna desfășurare a procedurii, în special prin influențarea mărturiilor care urmează să fie colectate. 23. Întrucât guvernul a exercitat numeroase acte de procedură privind numeroși inculpați și numeroși martori, autoritățile naționale au depus o atenție specială urmăririi penale. 24. Reclamantul respinge argumentele guvernului, fără a aduce nicio precizare cu privire la acest aspect. Curtea amintește că, în primul rând, revine autorităților judiciare naționale obligația de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, trebuie examinate toate circumstanțele care ar putea dezvălui sau exclude existența unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor privind cererile de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 26. Persistența motivelor plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non de regularitatea menținerii în detenție, dar după o anumită perioadă nu mai este suficientă; Curtea trebuie să stabilească atunci dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care acestea se dovedesc a fi mai relevante și mai mult decât suficiente, Comisia verifică în continuare dacă autoritățile naționale competente au adus o atenție deosebită în continuarea procedurii (a se vedea în special Hotărârea Letellier c. Franța din 26 iunie 1991, seria A n 207, p. 18 Õ 3527). Curtea constată că, în speță, autoritățile au justificat prelungirea detenției prin riscul de a împiedica buna funcționare a justiției, prin complexitatea cauzei, precum și prin gravitatea pedepsei. 28. Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, în timp, acestea au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că lunga privare de libertate (aproximativ trei ani și cinci luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). 29. Curtea nu a identificat astfel de motive în speță și constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenția în principal din aceleași motive ca cele menționate anterior. 30. În această privință, Curtea amintește că, în lumina jurisprudenței sale stabilite, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei hotărâri grave nu pot justifica numai o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârea Wemhoff c. Germania, 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria, 10 noiembrie 1969, seria A n A se vedea nota de subsol 10. Curtea observă, de asemenea, că faptul că procedura în acest caz se referă la un grup criminal organizat este, fără îndoială, un factor care face investigațiile mai complexe și mai lungi; cu toate acestea, acest lucru nu poate justifica o detenție provizorie de trei ani și cinci luni (a se vedea Celejewski c. Polonia, nr. 17584/04, 4 mai 2006, § 40 32). În consecință, Curtea concluzionează că motivele invocate de instanțe în deciziile lor nu erau suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului în perioada în cauză. 33. A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul nu depune nicio cerere privind prejudiciul material, însă solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 36. Guvernul nu ia nicio poziție în această privință. 37. Curtea consideră că persoana în cauză a suferit, cu siguranță, un prejudiciu moral care nu este suficient remediat prin constatarea unei încălcări. Reclamantul, care nu a fost reprezentat de un avocat în fața Curții, nu prezintă observații cu privire la cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a celor suportate în fața Curții. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 6 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatos Araci Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte