ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2010

Deliberând asupra recursurilor comerciale de față, reține următoarele: Prin sentința nr. 892 din 9 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3117/40/E/2007, Tribunalul Botoșani a respins excepțiile invocate în cauză, precum și cererea de intervenție forțată a B.C.R. SA, sucursala Botoșani; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL BOTOȘANI în contradictoriu cu pârâții B.C.R. A., sucursala Botoșani și B.C.R. SA, sucursala Botoșani și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 46.751,69 lei, din care a constatat achitată suma de 35.800,54 lei. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, obligarea pârâtei B.C.R.

A., sucursala Botoșani la plata sumei de 308.328,11 lei cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că din anul 2004 a fost proprietarul unui imobil situat în Botoșani, Calea Națională, prețul fiind achitat printr-un credit bancar acordat de B.C.R. SA, sucursala Botoșani, credit garantat cu un drept de ipotecă asupra imobilului, motiva pentru care a fost încheiată polița de asigurare cu pârâta, drepturile rezultate din contractul de asigurare fiind cesionate în favoarea băncii creditoare. Contractul de asigurare a fost reînnoit anual. Tot în cursul anului 2004, imobilul astfel achiziționat a fost lotizat în 11 loturi, cinci fiind vândute, cu acordul băncii creditoare, către SC C.C.C. SA BOTOȘANI, cumpărătorul înțelegând să preia și sarcina ipotecii.

Cu toate că o parte din imobil a fost înstrăinată, s-a continuat plata primelor de asigurare așa cum s-a convenit inițial, justificat de interesul direct al conservării valorii clădirii, datorită contractului de ipotecă. În anul 2006, întreaga clădire, atât partea care a rămas în proprietatea sa, cât și cea vândută, a fost distrusă de un incendiu, fapt anunțat asigurătorului; valoarea prejudiciului a fost stabilită printr-o expertiză, suma rezultată fiind recunoscută de pârâtă, dar, în urma cererii de despăgubire, pârâta a achitat doar suma de 35.800,54 lei, ceea ce a determinat promovarea acțiunii pentru restul sumei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, lipsa calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, motivat de faptul că reclamanta nu este decât în parte proprietar al imobilului distrus în incendiu, astfel încât nu poate pretinde despăgubiri pentru partea asupra căreia nu mai este proprietar. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiate. Printr-o altă cerere, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a B.C.R. SA, sucursala Botoșani, motivat de faptul că drepturile cuvenite în baza contractului de asigurarea au fost cedate acestei societăți. B.C.R. SA, sucursala Botoșani, a solicitat respingerea acestei cereri, arătând că nu are nicio pretenție asupra pârâtei care să derive din contractul de asigurare.

Excepțiile invocate de pârâtă au fost respinse, judecătorul fondului reținând existența calității procesuale active și pasive, precum și interesul în promovarea acțiunii în raport de contractul de asigurare în care reclamanta are calitatea de asigurat, iar pârâta pe cea de asigurător. Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat temeinicia doar în parte a pretențiilor reclamantei, cu următoarele considerente: în polița de asigurare a fost identificat bunul asigurat ca fiind „fabrica de textile” din Calea Națională și, deci, doar cu privire la acest bun se poate solicita despăgubirea, polița neputând fi extinsă la alte bunuri ce nu au fost expres menționate ca fiind asigurate. În raport de această reținere, coroborat cu raportul de expertiză efectuat în cauză, judecătorul fondului a acordat despăgubirea corespunzătoare bunului asigurat.

Totodată, judecătorul a respins cererea de intervenție voluntară formulată de reclamantă, reținând că simpla menționare din polița de asigurare că toate drepturile decurgând din acea poliță se cesionează în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui contract de cesiune de creanță, lipsind în primul rând manifestarea de voință a cesionarului, ce putea fi concretizată prin semnătură. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la întreaga sumă, criticând sentința prin faptul că judecătorul nu a observat că polița privea întregul imobil, dorindu-se menționarea doar a acelor obiective din vecinătate care prezentau risc ridicat de producere a evenimentului asigurat, respectiv clădirea în care se aflau depozitate mase plastice, și care a fost înstrăinată; a mai susținut că sintagma „fabrică de textile” înscrisă în contractul de asigurare nu individualizează bunul asigurat, ci se referă la tipul de activitate desfășurată în locația respectivă, aspect care conduce la concluzia că s-a intenționat asigurarea tuturor clădirilor, ce formează un complex funcțional; a apreciat în consecință ca fiind greșită reținerea judecătorului fondului în sensul că la data producerii riscului asigurat, era asigurat doar partea din imobil rămasă în proprietatea reclamantei.

Pârâta a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, menționând că raportul de expertiză a fost lacunar, fiind indicate anume operațiuni, cantități de materiale și manopere aferente, reținute de expert și care nu erau necesare readucerii bunului afectat în starea inițială. Prin decizia nr. 158 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelurile ca nefondat.

Completul de apel a reținut, în esență, că nu pot fi reținute criticile reclamantei, judecătorul fondului reținând corect că la data producerii riscului asigurat polița viza doar Fabrica de textile, neputând fi extinsă răspunderea asigurătorului la alte imobile, aspecte relevate și de expertize dispusă în cauză; în ce privește apelul pârâtei, s-a reținut că soluția judecătorului fondului se bazează pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, ale cărui concluzii sunt în concordanță cu situația de pe teren, nefiind probată o situație contrară. Atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de completul de apel. Reclamanta SC B.C. SRL BOTOȘANI a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Reclamanta a criticat hotărârile pronunțate în cauză sun aspectul greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, menționând că instanțele inferioare au apreciat eronat cu privire la obiectul contractului de asigurare, probele administrate relevând faptul că și după lotizarea și vânzarea parțială a bunului asigurat, s-a continuat plata primei de asigurare la același nivel ca cel stabilit inițial. În acest sens, menționează o adresă emisă de B.C.R. SA, sucursala Botoșani, prin care se comunică intimatei B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani, împrejurarea lotizării și vânzării unei părți din imobilul ipotecat, cu precizarea că rămâne reclamantei obligația de asigurare a întregului imobil, ipotecat pentru creditul asigurat.

Totodată, menționează că în cuprinsul contractului de asigurare se menționează la rubrica „locația bunurilor asigurate” este individualizat întregul imobil, cu toate corpurile de clădire și terenul aferent, menționarea obiectivelor din vecinătate fiind efectuată doar în scopul evaluării corecte a riscului asigurat. De asemenea, menționează că înscrierea sintagmei „fabrică de textile” nu a avut scopul de a desemna un singur corp de clădire, ci a reprezentat o denumire generică, pornind de la activitatea principală desfășurată în locația respectivă, în condițiile în care toate clădirile formează un complex funcțional a cărui activitate principală o constituie confecționarea de produse. În acest sens, în polița de asigurare încheiată în anul 2005 s-a menționat la rubrica „amplasarea bunului asigurat” doar „hală de producție”, fără a se mai consemna tipul de activitate.

Plecând de la aceste critici, reclamanta susține că nu se poate face o interpretare corectă a contractului de asigurare decât în interdependență cu contractul de credit bancar, încheierea contractului de asigurare fiind o condiție indispensabilă pentru acordarea creditului. Mai susține că între societatea care a cumpărat o parte din imobil și intimata B.C.R. A,SA, sucursala Botoșani, nu există nici un raport juridic, concluzia care se impune fiind acea că tot reclamanta a avut obligația de a asigura bunurile ipotecate ca o garanție a restituirii integrale a creditului acordat. În ședința publică din data de 13 aprilie 2010, reclamanta a invocat, ca motiv suplimentar de recurs de ordine publică excepția nulității absolute a deciziei recurate în raport de faptul că această hotărâre s-a pronunțat în contradictoriu cu o altă parte decât cea care a figurat în dosarul de fond.

Sub acest aspect, arată că la fond cererea a fost îndreptată împotriva B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani, în timp ce apelul a fost declarat de SC B.C.R. A. SA. Pârâta SC B.C.R. A. SA a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că suma ce a fost achitată reclamantei, cu titlu de despăgubire nu a inclus contravaloarea TVA și profitul unității reparatoare, sume ce nu au fost achitate de reclamantă, aceasta nesuferind, în consecință, o diminuare a patrimoniului cu aceste valori.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se rețin următoarele: Recursul declarat de reclamantă este apreciat, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs de ordine publică privind nulitatea deciziei pronunțate de completul de apel este nefondat, fiind reținut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Totodată, art. 41 alin. (2) C. proc. civ., prevede că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. În lumina acestor prevederi legale, acțiunea introductivă a fost corect formulată în contradictoriu cu sucursala din Botoșani SC B.C.R.

A. SA, acesta putând sta în proces cu o calitate procesuală pasivă. În această calitate procesuală și acționând ca un mandatar al societății mamă, SC B.C.R. A. SA, singura entitate cu personalitate juridică, sucursala și-a formulat apărările față de pretențiile reclamantei. Promovarea căii de atac presupune, însă, o calitate procesuală activă, calitate ce nu poate fi deținută de sucursală, conform textelor legale menționate anterior. În consecință, în mod legal apelul a fost formulat de societatea mamă SC B.C.R. A. SA, mandantul ale cărui interese au fost reprezentate în fața instanței de fond de către sucursala fără personalitate juridică, chemată în judecată de reclamantă. În consecință, aceste motive de recurs de ordine publică va fi înlăturat.

În ce privește celelalte critici formulate de reclamantă, se impune mai întâi precizarea că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acesta critici nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente: se apreciază că atât completul de apel, cât și judecătorul fondului au interpretat corect actul juridic dedus judecății, respectiv clauzele contractului de asigurare. Din această perspectivă, raportat la clauzele contractuale, se reține că părțile au asigurat un singur corp de clădire, astfel cum acesta a fost identificat în contract. Astfel, este înlăturată susținerea reclamantei în sensul că ar fi fost asigurat întregul complex, simpla mențiune a adresei poștale în rubrica destinată „locației asigurate” nefiind suficientă pentru a contura o asemenea concluzie.

Se impune deci o analiză coroborată a prevederilor contractuale. Din această analiză, se observă că la capitolul în care este necesară identificarea clădirii, este identificată o singură clădire, fără a se face vreo mențiune cu privire la existența mai multor clădiri care să fie acoperite prin asigurare. Coroborând aceste clauze cu cele care identifică tipul activității desfășurate în locație, se ajunge la concluzia de înlăturare a susținerii reclamantei în sensul că tot ansamblul este unul funcțional, asigurând desfășurarea acestei activități de producție. În măsura în care această susținere ar fi fost reală, nu ar fi fost posibilă vânzarea unora din clădirile achiziționate inițial de reclamantă, fără a fi afectată chiar activitatea de producție.

Or, în măsura în care această vânzare a avut loc, se constată că nu toate clădirile erau afectate activității de producție, astfel încât să poată fi privite ca un tot unitar. Nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei referitoare la interpretarea contractului de asigurare în interdependență cu contractul de credit bancar. Contractul de asigurare a fost încheiat doar între reclamantă și pârâta SC B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani, SC B.C.R. SA nefiind parte. De altfel, aceasta a fost și susținerea SC B.C.R. SA, care a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, excepție admisă de judecătorul fondului, acesta constatând că simpla mențiune în contractul de asigurare cu privire la cesiunea drepturilor decurgând din poliță către SC B.C.R.

SA nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui contract de cesiune. Aceste considerente nu au fost criticate de reclamantă în căile de atac, rezultând că reclamanta a achiesat la aceste punct de vedere. De altfel, drepturile băncii de despăgubire în cazul neplății la scadență a ratelor de credit nu se realizează prin raportare la contractul de asigurare, ci prin raportare la contractul de ipotecă, prin executarea silită a bunurilor ipotecate. În consecință, se reține că nu există o interdependență între cele două contracte, contractul de asigurare urmând a fi interpretat potrivit voinței părților semnatare. Se reține, totodată, că în contractul prin care reclamanta a vândut o parte din imobilul pentru care a fost acordat creditul bancar se menționează expres preluarea de către cumpărător a preluării ipotecii pentru întreaga sumă pentru care a fost acordat creditul.

În acest condiții, acceptând punctul de vedere al reclamantei cu privire la existența unei interdependențe între actele încheiate pentru acordarea creditului bancar, se pune problema dacă reclamanta mai avea calitatea de a încheia contractul de asigurare pentru bunurile ipotecate, în condițiile în care ipoteca a trecut la cumpărătorul bunurilor. În consecință, este înlăturată și critica reclamantei referitoare la inexistența unui raport juridic obligațional între cumpărătorul clădirilor și asigurător, pârâta din prezenta cauză. În situația în care contractul de vânzare cumpărare precizează expres că acest cumpărător preia și ipoteca asupra bunurilor, se impunea încheierea contractului de asigurare pentru aceste bunuri între cumpărător și un asigurător, nemaiexistând o obligație a reclamantei de asigurare pentru acestea.

Pe de altă parte, reclamanta nu poate asigura decât bunuri pentru care justifică un titlu legal de deținere. Or, pentru bunurile vândute nu mai deține nici un titlu valabil care să justifice acoperirea lor prin contractul de asigurare. Simpla existență a contractului de credit nu este suficientă pentru a contura aplicarea clauzelor contractului de asigurare pentru toate clădirile, cu referire expresă la cele care nu mai erau în proprietatea reclamantei. Se reține, de asemenea, că potrivit condițiilor generale de asigurare, asiguratul este persoana titulară a interesului asigurat, fiind menționat expres că dacă interesul nu derivă din dreptul de proprietate, asiguratul va preciza explicit acest interes în contractul de asigurare.

Se precizează, totodată, expres că asiguratul are obligația să notifice asigurătorului înstrăinarea bunurilor asigurate în termen de 15 zile de la data înstrăinării. În speță, în contractul de asigurare reclamanta își invocă o calitate de proprietar al bunurilor asigurate, nefiind dovedit că a notificat pârâtei înstrăinarea unora din clădirile asigurate. Coroborând aceste aspecte, se apreciază că intenția părților a fost acea de a fi asigurare doar clădirile ce erau în proprietatea reclamantei, aceasta neputându-și aroga calitatea de proprietar asupra bunurilor față de care nu mai deține o asemenea calitate. Pentru considerentele reținute și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat în cauză de reclamantă va fi respins ca nefondat. În ce privește recursul declarat de pârâtă, se reține că criticile formulate de această parte împotriva deciziei pronunțate de completul de apel nu se subsumează unor critici de nelegalitate, fiind, în fapt, critici de netemeinicie ale acestei hotărâri, prin raportare la probele administrate, respectiv cu privire la modul în care a fost stabilită întinderea obligației de plată a acesteia. Or, potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În raport de lipsa unor motive de nelegalitate, conform textului legal menționat, se va constata nulitatea cererii de recurs formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Botoșani împotriva deciziei nr. 158 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ fiscal. Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta B.C.R. A. SA București, pentru sucursala Botoșani, împotriva aceleiași decizii în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.