ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursurilor comerciale de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 892

din 9 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3117/40/E/2007, Tribunalul

Botoșani a respins excepțiile invocate în cauză, precum și cererea de

intervenție forțată a B.C.R. SA, sucursala Botoșani; a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC B.C. SRL BOTOȘANI în contradictoriu cu pârâții B.C.R.

A., sucursala Botoșani și B.C.R. SA, sucursala Botoșani și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 46.751,69 lei, din care a constatat achitată suma

de 35.800,54 lei.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat, prin

cererea introductivă, obligarea pârâtei B.C.R. A., sucursala Botoșani la plata

sumei de 308.328,11 lei cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că din anul

2004 a fost proprietarul unui imobil situat în Botoșani, Calea Națională,

prețul fiind achitat printr-un credit bancar acordat de B.C.R. SA, sucursala

Botoșani, credit garantat cu un drept de ipotecă asupra imobilului, motiva

pentru care a fost încheiată polița de asigurare cu pârâta, drepturile rezultate

din contractul de asigurare fiind cesionate în favoarea băncii creditoare.

Contractul de asigurare a fost reînnoit anual. Tot în cursul anului 2004,

imobilul astfel achiziționat a fost lotizat în 11 loturi, cinci fiind vândute,

cu acordul băncii creditoare, către SC C.C.C. SA BOTOȘANI, cumpărătorul

înțelegând să preia și sarcina ipotecii. Cu toate că o parte din imobil a fost

înstrăinată, s-a continuat plata primelor de asigurare așa cum s-a convenit

inițial, justificat de interesul direct al conservării valorii clădirii,

datorită contractului de ipotecă. În anul 2006, întreaga clădire, atât partea

care a rămas în proprietatea sa, cât și cea vândută, a fost distrusă de un

incendiu, fapt anunțat asigurătorului; valoarea prejudiciului a fost stabilită

printr-o expertiză, suma rezultată fiind recunoscută de pârâtă, dar, în urma

cererii de despăgubire, pârâta a achitat doar suma de 35.800,54 lei, ceea ce a

determinat promovarea acțiunii pentru restul sumei.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active,

lipsa calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, motivat de

faptul că reclamanta nu este decât în parte proprietar al imobilului distrus în

incendiu, astfel încât nu poate pretinde despăgubiri pentru partea asupra

căreia nu mai este proprietar. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca

neîntemeiate.

Printr-o altă cerere,

reclamanta a solicitat introducerea în cauză a B.C.R. SA, sucursala Botoșani,

motivat de faptul că drepturile cuvenite în baza contractului de asigurarea au

fost cedate acestei societăți. B.C.R. SA, sucursala Botoșani, a solicitat

respingerea acestei cereri, arătând că nu are nicio pretenție asupra pârâtei

care să derive din contractul de asigurare.

Excepțiile invocate

de pârâtă au fost respinse, judecătorul fondului reținând existența calității

procesuale active și pasive, precum și interesul în promovarea acțiunii în

raport de contractul de asigurare în care reclamanta are calitatea de asigurat,

iar pârâta pe cea de asigurător.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a apreciat temeinicia doar în parte a pretențiilor reclamantei, cu

următoarele considerente: în polița de asigurare a fost identificat bunul

asigurat ca fiind „fabrica de textile” din Calea Națională și, deci, doar cu

privire la acest bun se poate solicita despăgubirea, polița neputând fi extinsă

la alte bunuri ce nu au fost expres menționate ca fiind asigurate. În raport de

această reținere, coroborat cu raportul de expertiză efectuat în cauză,

judecătorul fondului a acordat despăgubirea corespunzătoare bunului asigurat.

Totodată, judecătorul

a respins cererea de intervenție voluntară formulată de reclamantă, reținând că

simpla menționare din polița de asigurare că toate drepturile decurgând din

acea poliță se cesionează în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, nu

întrunește condițiile de valabilitate ale unui contract de cesiune de creanță,

lipsind în primul rând manifestarea de voință a cesionarului, ce putea fi

concretizată prin semnătură.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta a

solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul

admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la întreaga

sumă, criticând sentința prin faptul că judecătorul nu a observat că polița

privea întregul imobil, dorindu-se menționarea doar a acelor obiective din

vecinătate care prezentau risc ridicat de producere a evenimentului asigurat,

respectiv clădirea în care se aflau depozitate mase plastice, și care a fost

înstrăinată; a mai susținut că sintagma „fabrică de textile” înscrisă în

contractul de asigurare nu individualizează bunul asigurat, ci se referă la

tipul de activitate desfășurată în locația respectivă, aspect care conduce la

concluzia că s-a intenționat asigurarea tuturor clădirilor, ce formează un

complex funcțional; a apreciat în consecință ca fiind greșită reținerea

judecătorului fondului în sensul că la data producerii riscului asigurat, era

asigurat doar partea din imobil rămasă în proprietatea reclamantei.

Pârâta a solicitat

admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii în totalitate

a cererii de chemare în judecată, menționând că raportul de expertiză a fost

lacunar, fiind indicate anume operațiuni, cantități de materiale și manopere

aferente, reținute de expert și care nu erau necesare readucerii bunului

afectat în starea inițială.

Prin decizia nr. 158

din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins apelurile ca nefondat. Completul de apel a reținut, în

esență, că nu pot fi reținute criticile reclamantei, judecătorul fondului

reținând corect că la data producerii riscului asigurat polița viza doar

Fabrica de textile, neputând fi extinsă răspunderea asigurătorului la alte

imobile, aspecte relevate și de expertize dispusă în cauză; în ce privește

apelul pârâtei, s-a reținut că soluția judecătorului fondului se bazează pe

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, ale cărui concluzii sunt

în concordanță cu situația de pe teren, nefiind probată o situație contrară.

Atât reclamanta cât

și pârâta au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de completul de

apel.

Reclamanta SC B.C. SRL

BOTOȘANI a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta a criticat

hotărârile pronunțate în cauză sun aspectul greșitei interpretări a actului

juridic dedus judecății, menționând că instanțele inferioare au apreciat eronat

cu privire la obiectul contractului de asigurare, probele administrate relevând

faptul că și după lotizarea și vânzarea parțială a bunului asigurat, s-a

continuat plata primei de asigurare la același nivel ca cel stabilit inițial.

În acest sens, menționează o adresă emisă de B.C.R. SA, sucursala Botoșani,

prin care se comunică intimatei B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani, împrejurarea

lotizării și vânzării unei părți din imobilul ipotecat, cu precizarea că rămâne

reclamantei obligația de asigurare a întregului imobil, ipotecat pentru

creditul asigurat. Totodată, menționează că în cuprinsul contractului de

asigurare se menționează la rubrica „locația bunurilor asigurate” este

individualizat întregul imobil, cu toate corpurile de clădire și terenul

aferent, menționarea obiectivelor din vecinătate fiind efectuată doar în scopul

evaluării corecte a riscului asigurat. De asemenea, menționează că înscrierea

sintagmei „fabrică de textile” nu a avut scopul de a desemna un singur corp de

clădire, ci a reprezentat o denumire generică, pornind de la activitatea

principală desfășurată în locația respectivă, în condițiile în care toate

clădirile formează un complex funcțional a cărui activitate principală o

constituie confecționarea de produse. În acest sens, în polița de asigurare

încheiată în anul 2005 s-a menționat la rubrica „amplasarea bunului asigurat”

doar „hală de producție”, fără a se mai consemna tipul de activitate.

Plecând de la aceste

critici, reclamanta susține că nu se poate face o interpretare corectă a

contractului de asigurare decât în interdependență cu contractul de credit

bancar, încheierea contractului de asigurare fiind o condiție indispensabilă

pentru acordarea creditului. Mai susține că între societatea care a cumpărat o

parte din imobil și intimata B.C.R. A,SA, sucursala Botoșani, nu există nici un

raport juridic, concluzia care se impune fiind acea că tot reclamanta a avut

obligația de a asigura bunurile ipotecate ca o garanție a restituirii integrale

a creditului acordat.

În ședința publică

din data de 13 aprilie 2010, reclamanta a invocat, ca motiv suplimentar de

recurs de ordine publică excepția nulității absolute a deciziei recurate în

raport de faptul că această hotărâre s-a pronunțat în contradictoriu cu o altă

parte decât cea care a figurat în dosarul de fond. Sub acest aspect, arată că

la fond cererea a fost îndreptată împotriva B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani,

în timp ce apelul a fost declarat de SC B.C.R. A. SA.

Pârâta SC B.C.R. A. SA

a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză

în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, motivat

de faptul că suma ce a fost achitată reclamantei, cu titlu de despăgubire nu a

inclus contravaloarea TVA și profitul unității reparatoare, sume ce nu au fost

achitate de reclamantă, aceasta nesuferind, în consecință, o diminuare a

patrimoniului cu aceste valori.

Analizându-se actele

și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se rețin următoarele:

Recursul declarat de

reclamantă este apreciat, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs de

ordine publică privind nulitatea deciziei pronunțate de completul de apel este

nefondat, fiind reținut că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele

sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale.

Totodată, art. 41 alin. (2) C. proc. civ., prevede că asociațiile sau

societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte,

dacă au organe proprii de conducere. În lumina acestor prevederi legale,

acțiunea introductivă a fost corect formulată în contradictoriu cu sucursala

din Botoșani SC B.C.R. A. SA, acesta putând sta în proces cu o calitate

procesuală pasivă. În această calitate procesuală și acționând ca un mandatar

al societății mamă, SC B.C.R. A. SA, singura entitate cu personalitate

juridică, sucursala și-a formulat apărările față de pretențiile reclamantei.

Promovarea căii de

atac presupune, însă, o calitate procesuală activă, calitate ce nu poate fi

deținută de sucursală, conform textelor legale menționate anterior. În

consecință, în mod legal apelul a fost formulat de societatea mamă SC B.C.R. A.

SA, mandantul ale cărui interese au fost reprezentate în fața instanței de fond

de către sucursala fără personalitate juridică, chemată în judecată de

reclamantă.

În consecință, aceste

motive de recurs de ordine publică va fi înlăturat.

În ce privește

celelalte critici formulate de reclamantă, se impune mai întâi precizarea că

acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Acesta critici nu pot

fi reținute, pentru următoarele considerente: se apreciază că atât completul de

apel, cât și judecătorul fondului au interpretat corect actul juridic dedus

judecății, respectiv clauzele contractului de asigurare. Din această

perspectivă, raportat la clauzele contractuale, se reține că părțile au

asigurat un singur corp de clădire, astfel cum acesta a fost identificat în

contract. Astfel, este înlăturată susținerea reclamantei în sensul că ar fi

fost asigurat întregul complex, simpla mențiune a adresei poștale în rubrica

destinată „locației asigurate” nefiind suficientă pentru a contura o asemenea

concluzie. Se impune deci o analiză coroborată a prevederilor contractuale. Din

această analiză, se observă că la capitolul în care este necesară identificarea

clădirii, este identificată o singură clădire, fără a se face vreo mențiune cu

privire la existența mai multor clădiri care să fie acoperite prin asigurare.

Coroborând aceste clauze cu cele care identifică tipul activității desfășurate

în locație, se ajunge la concluzia de înlăturare a susținerii reclamantei în

sensul că tot ansamblul este unul funcțional, asigurând desfășurarea acestei

activități de producție. În măsura în care această susținere ar fi fost reală,

nu ar fi fost posibilă vânzarea unora din clădirile achiziționate inițial de

reclamantă, fără a fi afectată chiar activitatea de producție. Or, în măsura în

care această vânzare a avut loc, se constată că nu toate clădirile erau

afectate activității de producție, astfel încât să poată fi privite ca un tot

unitar.

Nu poate fi reținută nici susținerea

reclamantei referitoare la interpretarea contractului de asigurare în

interdependență cu contractul de credit bancar. Contractul de asigurare a fost

încheiat doar între reclamantă și pârâta SC B.C.R. A. SA, sucursala Botoșani,

SC B.C.R. SA nefiind parte. De altfel, aceasta a fost și susținerea SC B.C.R.

SA, care a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive,

excepție admisă de judecătorul fondului, acesta constatând că simpla mențiune

în contractul de asigurare cu privire la cesiunea drepturilor decurgând din

poliță către SC B.C.R. SA nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui

contract de cesiune. Aceste considerente nu au fost criticate de reclamantă în

căile de atac, rezultând că reclamanta a achiesat la aceste punct de vedere. De

altfel, drepturile băncii de despăgubire în cazul neplății la scadență a

ratelor de credit nu se realizează prin raportare la contractul de asigurare,

ci prin raportare la contractul de ipotecă, prin executarea silită a bunurilor

ipotecate. În consecință, se reține că nu există o interdependență între cele

două contracte, contractul de asigurare urmând a fi interpretat potrivit

voinței părților semnatare.

Se reține, totodată,

că în contractul prin care reclamanta a vândut o parte din imobilul pentru care

a fost acordat creditul bancar se menționează expres preluarea de către

cumpărător a preluării ipotecii pentru întreaga sumă pentru care a fost acordat

creditul. În acest condiții, acceptând punctul de vedere al reclamantei cu

privire la existența unei interdependențe între actele încheiate pentru

acordarea creditului bancar, se pune problema dacă reclamanta mai avea

calitatea de a încheia contractul de asigurare pentru bunurile ipotecate, în

condițiile în care ipoteca a trecut la cumpărătorul bunurilor. În consecință,

este înlăturată și critica reclamantei referitoare la inexistența unui raport

juridic obligațional între cumpărătorul clădirilor și asigurător, pârâta din

prezenta cauză. În situația în care contractul de vânzare cumpărare precizează

expres că acest cumpărător preia și ipoteca asupra bunurilor, se impunea

încheierea contractului de asigurare pentru aceste bunuri între cumpărător și

un asigurător, nemaiexistând o obligație a reclamantei de asigurare pentru

acestea.

Pe de altă parte,

reclamanta nu poate asigura decât bunuri pentru care justifică un titlu legal

de deținere. Or, pentru bunurile vândute nu mai deține nici un titlu valabil

care să justifice acoperirea lor prin contractul de asigurare. Simpla existență

a contractului de credit nu este suficientă pentru a contura aplicarea

clauzelor contractului de asigurare pentru toate clădirile, cu referire expresă

la cele care nu mai erau în proprietatea reclamantei.

Se reține, de

asemenea, că potrivit condițiilor generale de asigurare, asiguratul este

persoana titulară a interesului asigurat, fiind menționat expres că dacă

interesul nu derivă din dreptul de proprietate, asiguratul va preciza explicit

acest interes în contractul de asigurare. Se precizează, totodată, expres că

asiguratul are obligația să notifice asigurătorului înstrăinarea bunurilor

asigurate în termen de 15 zile de la data înstrăinării. În speță, în contractul

de asigurare reclamanta își invocă o calitate de proprietar al bunurilor

asigurate, nefiind dovedit că a notificat pârâtei înstrăinarea unora din

clădirile asigurate. Coroborând aceste aspecte, se apreciază că intenția

părților a fost acea de a fi asigurare doar clădirile ce erau în proprietatea

reclamantei, aceasta neputându-și aroga calitatea de proprietar asupra

bunurilor față de care nu mai deține o asemenea calitate.

Pentru considerentele

reținute și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este

legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză

de reclamantă va fi respins ca nefondat.

În ce privește

recursul declarat de pârâtă, se reține că criticile formulate de această parte

împotriva deciziei pronunțate de completul de apel nu se subsumează unor

critici de nelegalitate, fiind, în fapt, critici de netemeinicie ale acestei

hotărâri, prin raportare la probele administrate, respectiv cu privire la modul

în care a fost stabilită întinderea obligației de plată a acesteia. Or,

potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În raport de lipsa

unor motive de nelegalitate, conform textului legal menționat, se va constata

nulitatea cererii de recurs formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamanta SC B.C. SRL Botoșani împotriva deciziei nr. 158 din 15

decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal.

Constată nulitatea

cererii de recurs declarat de pârâta B.C.R. A. SA București, pentru sucursala

Botoșani, împotriva aceleiași decizii în temeiul art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 aprilie 2010.