ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3041/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3041/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul
Prahova la 7 septembrie 2007, reclamanții R.E.A.A., C.G.R.A. și C.S. au chemat
în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
stabilească o justă despăgubire de 75 RON/mp, pentru terenul în suprafață de
539,24 mp, expropriat prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanșarea procedurilor
de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul
lucrării de utilitate publică "construcția autostrăzii București - Brașov,
tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei,
Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni,
Bărcănești și Ploiești", hotărâre publicată în M. Of. nr. 542/9.08.2007.
Tribunalul Prahova,
prin Sentința civilă nr. 841 din 13 martie 2008, a admis acțiunea și a obligat
pârâtul la plata către reclamanți a unei despăgubiri de 18 euro/mp, la cursul
B.N.R. din ziua plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
a sentinței, pentru terenul în suprafață de 539,24 mp, situat în intravilanul
comunei Râfov, județul Prahova, despăgubire dobândită conform raportului de
expertiză topografică A.F.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că suma oferită de expropriator conform
expertizei D.M. nu a ținut cont de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,
întrucât exemplele de prețuri avute în vedere s-au referit la terenuri de altă
categorie, respectiv terenuri - pădure, iar de la data întocmirii raportului de
expertiză inițial s-a pretins că ar fi scăzut prețul terenurilor, deși este de
notorietate continua ascensiune a pieței imobiliare, cu atât mai mult pentru
zona autostrăzii.
Prin Decizia nr. 45
pronunțată la 5 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de
pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile stabilite vor
fi achitate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și
irevocabile a hotărârii. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța
astfel, curtea de apel a reținut că, deși tribunalul a apreciat în mod corect
că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, era necesară efectuarea unei
expertize de către o comisie de experți, nu a observat că raportul depus la
dosar nu îndeplinește aceste cerințe, nefiind semnat de toți experții, astfel
că s-a dispus efectuarea unei noi expertize, care a optat pentru o valoare
reală a despăgubirii de 18 euro/mp, la stabilirea căreia au stat prețurile cu
care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială
la data întocmirii raportului, precum și daunele aduse proprietarului, în
conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a considerat că
este întemeiat motivul de apel completat de apelant în ședință publică,
referitor la greșita sa obligare la plata despăgubirilor de la data rămânerii
definitive a sentinței, și nu de la data rămânerii irevocabile, conform art. 5
alin. (8) din Legea nr. 198/2004.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8798 din 28 octombrie 2009, a admis
recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare
la Curtea de Apel Ploiești, reținând că instanța de apel a încălcat
dispozițiile alin. (1) și (2) din art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind
despăgubirea cuvenită reclamanților prin raportare la alte criterii decât cele
prevăzute de norma legală menționată, având în vedere nu prețul de
tranzacționare cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, ci oferte de vânzare inserate în
publicitatea prin presă ori pe pagini de internet.
Rejudecând cauza,
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
prin Decizia nr. 255 din 8 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul
pârâtului, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă
nr. 8097 pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 255 din 8
decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre
rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța supremă a reținut că, în interpretarea art. 26 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994, criteriul ce se impune a fi aplicat pentru
determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie prețul de vânzare
(tranzacționare) a imobilului, și nu ofertele de vânzare inserate în
publicitatea din presă ori de pe paginile de internet.
Prin decizia de
casare, Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în
apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru
identificarea prețurilor de tranzacționare și o nouă expertiză tehnică de
determinare a cuantumului despăgubirilor în raport de aceste prețuri, ca
reprezentând criteriul evocat de norma legală menționată.
Instanța de apel nu
numai că a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar a lipsit de eficiență
administrarea probei cu înscrisuri impusă de instanța supremă pentru
identificarea prețurilor de tranzacționare, singurele valori de comparație
admisibile din punct de vedere legal în procesul stabilirii despăgubirilor.
Fiind trimisă spre
rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr.
5548,8/105/2007/a1, instanța dispunând, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin.
(2) C. proc. civ., completarea probatoriilor și efectuarea unei noi expertize
de către o nouă comisie de experți, care să corespundă exigențelor impuse de
decizia de casare și textele legale menționate în aceasta.
Prin Decizia civilă
nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a
respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr.
841 din 13 martie 2008 a Tribunalului Prahova, fiind obligat apelantul la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.
S-a reținut că Înalta
Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin
necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea
prețurilor de tranzacționare, astfel încât la dosar au fost depuse 2 contracte
de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare din zonă, respectiv, Contractul
de vânzare-cumpărare din 24 august 2012 care atestă prețul de tranzacționare de
20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014 care atestă
prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare.
Punctele de vedere
semnate de experți au fost depuse la dosar la data de 29 ianuarie 2014, la data
de 29 ianuarie 2014 și la data de 28 martie 2014. Instanța a observat că actul
de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă prețul de tranzacționare
de 20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care
atestă prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, cuprind
perioada în care s-au efectuat expertizele.
S-a constatat că exp.
C.C. a calculat un preț de 14 euro/mp folosind capitalizarea directă a rentei
funciare, astfel încât varianta sa nu a fost reținută, iar experții N.C. și
S.M. au calculat un preț de 0,5 - 1 euro/mp arătând în mod greșit că, la baza
acestui calcul, au stat actele de la dosar.
Prin urmare, instanța
de apel nu a reținut niciuna dintre variantele de expertiză propuse, ci a
considerat că, în baza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar
menționate, prețul de tranzacționare al imobilelor terenuri din zonă este de
cel puțin 18 euro/mp, astfel încât a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul, indicând motivele de nelegalitate prevăzute
de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
A arătat că decizia
atacată s-a pronunțat cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevedea
că instanța era obligată să compare valoarea despăgubirii contestate cu
valoarea care rezultă din calculele efectuate de către comisia de experți
desemnată în cauză. Prin urmare, instanța nu putea să înlăture variantele
experților și să stabilească în mod arbitrar cuantumul despăgubirii.
De asemenea, instanța
nu a prezentat argumentele care să susțină decizia de a înlătura variantele
prezentate de către experți, fapt ce reprezintă motiv de recurs, conform art.
304 pct. 7 C. proc. civ.
Un alt motiv de
nelegalitate constă în faptul că instanța și-a motivat hotărârea în baza a două
contracte de vânzare-cumpărare, care nu corespund exigențelor impuse le art. 26
alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât imobilele la care se face raportarea
trebuiau să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat
(terenuri situate în extravilanul com. Râfov și cu suprafețe aproximativ egale
cu suprafața imobilului expropriat, de 539,24 mp), iar stabilirea
despăgubirilor trebuia să se efectueze prin raportare la prețurile de
tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei (pe parcursul
anului 2013).
Curtea de Apel
Ploiești a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., deoarece nu a respectat
Decizia instanței supreme nr. 8097 din data de 15 noiembrie 2011, prin care s-a
stabilit în mod clar modalitatea în care trebuie calculată despăgubirea pentru
a corespunde prevederilor legale și prin care au fost dezlegate problemele de
drept referitoare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Consideră că punctele
de vedere care corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele
exprimate de experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909
RON (inferioară valorii acordate de Statul Român - 5.903 RON), având în vedere
răspunsul primit de la Primăria Râfov, din care rezultă un preț mediu de
aproximativ 1 RON/mp.
Examinând actele și
lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că
hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este legală, soluționând corect
raportul juridic dedus judecății.
Nemulțumirea
recurentului, exprimată prin calea de atac promovată, se referă la două aspecte,
respectiv, neîntocmirea lucrării la instanța de apel conform dispozițiilor
legale și stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Soluționarea cererii
de despăgubire este supusă dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,
iar potrivit art. 25, cuantumul acestora se stabilește printr-o expertiză
realizată de o comisie formată din trei experți: unul desemnat de instanță,
altul numit de expropriat și cel de-al treilea numit de expropriator.
În cadrul apelului,
în temeiul art. 295 C. proc. civ., instanța a dispus, conform art. 25 din Legea
nr. 33/1994, ca o comisie formată din trei experți să stabilească valoarea
despăgubirilor cuvenite contestatorilor, ținând cont de prevederile art. 26 din
același act normativ. În atare context, prima critică a recurentului a fost
rezolvată cu ocazia administrării probelor, situație în care aceasta a rămas
fără obiect.
În ceea ce privește
cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriaților, potrivit art.
26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite.
Detaliind această
dispoziție legală, la alin. (2) al aceluiași text de lege, s-a statuat că la
calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor
avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane
îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Sintagma "prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț
plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice de
vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori
prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet
și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de
același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții,
concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de
tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate
administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
O atare despăgubire
reprezintă o compensație pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a
pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și ea
constituie o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a
activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma
exproprierii cu o sumă certă.
Cert este că, în
absența unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că
art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și
ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile
Convenției.
În speța dedusă
judecății, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în fața instanței de
apel, rezultă că doi dintre cei trei experți au stabilit o valoare a terenului
expropriat de 0,5 - 1 euro/mp, în baza unor oferte de vânzare, iar al treilea
expert a calculat un preț de 14 euro/mp, bazându-se pe metoda capitalizării
directe a rentei funciare, deși a folosit drept comparabilă Contractul de
vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, din care rezulta un preț de 18 euro/mp.
Prin urmare, nu poate
fi primită critica potrivit căreia instanța nu a prezentat argumentele pentru
care a înlăturat variantele prezentate de către experți, ceea ce ar fi
echivalat cu o nemotivare a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.
În ce privește
sintagma "valoarea de piață" a imobilului în litigiu, aceasta
reprezintă valoarea care, potrivit standardelor internaționale de evaluare,
constituie baza de evaluare și reprezintă "suma estimată pentru care o
proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător
hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un
marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză,
prudent și fără constrângeri".
Într-adevăr, strict formal,
instanța nu a avut în vedere la data efectuării expertizei, pe parcursul anului
2013, prețul de tranzacționare rezultat din contracte de vânzare-cumpărare
încheiate în această perioadă, întrucât la dosarul cauzei părțile nu au depus
tranzacții de la acel moment.
Dar, câtă vreme la
dosarul cauzei s-a depus, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012,
care atestă prețul de tranzacționare de 20 euro/mp și Contractul de
vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă prețul de tranzacționare de
18 euro/mp pentru terenuri similare, la o dată cât mai apropiată de data
efectuării expertizei, se constată că, legal, fără a încălca prevederile art.
26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor
ce li se cuvin reclamanților luând în considerare un preț de tranzacționare de
18 euro/mp.
Un alt argument în
stabilirea valorii terenului expropriat, de 18 euro/mp, este și acela că,
pentru terenuri din aceeași zonă, aparținând aceluiași reclamant R., în baza
unor decizii irevocabile (Deciziile nr. 9760 din 2 decembrie 2009, nr. 3862 din
18 iunie 2010), instanța supremă a apreciat că prețul de vânzare obișnuit
pentru terenuri din aceeași zonă cu cel în cauză este de 18 euro/mp, iar Curtea
Europeană a Dreptului Omului a statuat că, în sensul art. 14 din Convenție, o
distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare
obiectivă și rezonabilă", în sensul că nu urmărește "un scop
legitim" sau "nu există un raport rezonabil de proporționalitate între
mijloacele utilizate și scopul urmărit".
De altfel, nu poate
fi primită nici critica recurentului în sensul că punctele de vedere care
corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de
experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON.
Potrivit
dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 "(1) Primind rezultatul
expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de
părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi
mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea
solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Prin urmare,
având în vedere că despăgubirea propusă de cei doi experți (1.909 RON) este
inferioară celei acordate de pârât (5.903 RON), se constată că instanța de apel
a respectat exigențele textului de lege sus-menționat, înlăturând aceste puncte
de vedere.
Din cele expuse
anterior, se constată că în mod corect instanța de apel nu a omologat raportul
de expertiză întocmit în cauză, neînsușindu-și punctele de vedere ale
experților, ci a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza prețului de
tranzacționare rezultat din actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel
cum a dispus instanța supremă prin decizia de casare.
Față de toate
considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată
cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt
îndeplinite condițiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și
9 C. proc. civ., recursul fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în
baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza dispozițiilor
art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la solicitarea apărătorului intimaților, care
are și calitatea de parte în cauză, instanța îl va obliga pe recurentul-pârât
să plătească acestora cheltuielile de judecată în recurs, constând în onorariu
de avocat, reduse la suma de 2.000 RON, proporțional cu munca depusă și
valoarea pricinii, documentul justificativ fiind atașat în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 397 din 24 aprilie 2014
a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Obligă recurentul-pârât
la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform
art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimații-reclamanți R.E.A.A., C.G.R.A.
și C.S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - AZ