ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3041/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova la 7 septembrie 2007, reclamanții R.E.A.A., C.G.R.A. și C.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească o justă despăgubire de 75 RON/mp, pentru terenul în suprafață de 539,24 mp, expropriat prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești", hotărâre publicată în M. Of.

nr. 542/9.08.2007. Tribunalul Prahova, prin Sentința civilă nr. 841 din 13 martie 2008, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a unei despăgubiri de 18 euro/mp, la cursul B.N.R. din ziua plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, pentru terenul în suprafață de 539,24 mp, situat în intravilanul comunei Râfov, județul Prahova, despăgubire dobândită conform raportului de expertiză topografică A.F. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că suma oferită de expropriator conform expertizei D.M. nu a ținut cont de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât exemplele de prețuri avute în vedere s-au referit la terenuri de altă categorie, respectiv terenuri - pădure, iar de la data întocmirii raportului de expertiză inițial s-a pretins că ar fi scăzut prețul terenurilor, deși este de notorietate continua ascensiune a pieței imobiliare, cu atât mai mult pentru zona autostrăzii.

Prin Decizia nr. 45 pronunțată la 5 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile stabilite vor fi achitate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut că, deși tribunalul a apreciat în mod corect că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, era necesară efectuarea unei expertize de către o comisie de experți, nu a observat că raportul depus la dosar nu îndeplinește aceste cerințe, nefiind semnat de toți experții, astfel că s-a dispus efectuarea unei noi expertize, care a optat pentru o valoare reală a despăgubirii de 18 euro/mp, la stabilirea căreia au stat prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului, precum și daunele aduse proprietarului, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a considerat că este întemeiat motivul de apel completat de apelant în ședință publică, referitor la greșita sa obligare la plata despăgubirilor de la data rămânerii definitive a sentinței, și nu de la data rămânerii irevocabile, conform art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8798 din 28 octombrie 2009, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, reținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile alin. (1) și (2) din art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind despăgubirea cuvenită reclamanților prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală menționată, având în vedere nu prețul de tranzacționare cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ci oferte de vânzare inserate în publicitatea prin presă ori pe pagini de internet.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 255 din 8 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtului, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 8097 pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 255 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut că, în interpretarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriul ce se impune a fi aplicat pentru determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie prețul de vânzare (tranzacționare) a imobilului, și nu ofertele de vânzare inserate în publicitatea din presă ori de pe paginile de internet.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea prețurilor de tranzacționare și o nouă expertiză tehnică de determinare a cuantumului despăgubirilor în raport de aceste prețuri, ca reprezentând criteriul evocat de norma legală menționată. Instanța de apel nu numai că a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar a lipsit de eficiență administrarea probei cu înscrisuri impusă de instanța supremă pentru identificarea prețurilor de tranzacționare, singurele valori de comparație admisibile din punct de vedere legal în procesul stabilirii despăgubirilor. Fiind trimisă spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. 5548,8/105/2007/a1, instanța dispunând, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., completarea probatoriilor și efectuarea unei noi expertize de către o nouă comisie de experți, care să corespundă exigențelor impuse de decizia de casare și textele legale menționate în aceasta. Prin Decizia civilă nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 841 din 13 martie 2008 a Tribunalului Prahova, fiind obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

S-a reținut că Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea prețurilor de tranzacționare, astfel încât la dosar au fost depuse 2 contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare din zonă, respectiv, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012 care atestă prețul de tranzacționare de 20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014 care atestă prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare.

Punctele de vedere semnate de experți au fost depuse la dosar la data de 29 ianuarie 2014, la data de 29 ianuarie 2014 și la data de 28 martie 2014. Instanța a observat că actul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă prețul de tranzacționare de 20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, cuprind perioada în care s-au efectuat expertizele. S-a constatat că exp. C.C. a calculat un preț de 14 euro/mp folosind capitalizarea directă a rentei funciare, astfel încât varianta sa nu a fost reținută, iar experții N.C. și S.M. au calculat un preț de 0,5 - 1 euro/mp arătând în mod greșit că, la baza acestui calcul, au stat actele de la dosar.

Prin urmare, instanța de apel nu a reținut niciuna dintre variantele de expertiză propuse, ci a considerat că, în baza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar menționate, prețul de tranzacționare al imobilelor terenuri din zonă este de cel puțin 18 euro/mp, astfel încât a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. A arătat că decizia atacată s-a pronunțat cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevedea că instanța era obligată să compare valoarea despăgubirii contestate cu valoarea care rezultă din calculele efectuate de către comisia de experți desemnată în cauză.

Prin urmare, instanța nu putea să înlăture variantele experților și să stabilească în mod arbitrar cuantumul despăgubirii. De asemenea, instanța nu a prezentat argumentele care să susțină decizia de a înlătura variantele prezentate de către experți, fapt ce reprezintă motiv de recurs, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că instanța și-a motivat hotărârea în baza a două contracte de vânzare-cumpărare, care nu corespund exigențelor impuse le art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât imobilele la care se face raportarea trebuiau să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat (terenuri situate în extravilanul com.

Râfov și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafața imobilului expropriat, de 539,24 mp), iar stabilirea despăgubirilor trebuia să se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei (pe parcursul anului 2013). Curtea de Apel Ploiești a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., deoarece nu a respectat Decizia instanței supreme nr. 8097 din data de 15 noiembrie 2011, prin care s-a stabilit în mod clar modalitatea în care trebuie calculată despăgubirea pentru a corespunde prevederilor legale și prin care au fost dezlegate problemele de drept referitoare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Consideră că punctele de vedere care corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON (inferioară valorii acordate de Statul Român - 5.903 RON), având în vedere răspunsul primit de la Primăria Râfov, din care rezultă un preț mediu de aproximativ 1 RON/mp. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este legală, soluționând corect raportul juridic dedus judecății. Nemulțumirea recurentului, exprimată prin calea de atac promovată, se referă la două aspecte, respectiv, neîntocmirea lucrării la instanța de apel conform dispozițiilor legale și stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Soluționarea cererii de despăgubire este supusă dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 25, cuantumul acestora se stabilește printr-o expertiză realizată de o comisie formată din trei experți: unul desemnat de instanță, altul numit de expropriat și cel de-al treilea numit de expropriator. În cadrul apelului, în temeiul art. 295 C. proc. civ., instanța a dispus, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, ca o comisie formată din trei experți să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorilor, ținând cont de prevederile art. 26 din același act normativ. În atare context, prima critică a recurentului a fost rezolvată cu ocazia administrării probelor, situație în care aceasta a rămas fără obiect.

În ceea ce privește cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriaților, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Detaliind această dispoziție legală, la alin. (2) al aceluiași text de lege, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

O atare despăgubire reprezintă o compensație pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și ea constituie o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii cu o sumă certă. Cert este că, în absența unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției.

În speța dedusă judecății, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în fața instanței de apel, rezultă că doi dintre cei trei experți au stabilit o valoare a terenului expropriat de 0,5 - 1 euro/mp, în baza unor oferte de vânzare, iar al treilea expert a calculat un preț de 14 euro/mp, bazându-se pe metoda capitalizării directe a rentei funciare, deși a folosit drept comparabilă Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, din care rezulta un preț de 18 euro/mp. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța nu a prezentat argumentele pentru care a înlăturat variantele prezentate de către experți, ceea ce ar fi echivalat cu o nemotivare a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ce privește sintagma "valoarea de piață" a imobilului în litigiu, aceasta reprezintă valoarea care, potrivit standardelor internaționale de evaluare, constituie baza de evaluare și reprezintă "suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri". Într-adevăr, strict formal, instanța nu a avut în vedere la data efectuării expertizei, pe parcursul anului 2013, prețul de tranzacționare rezultat din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în această perioadă, întrucât la dosarul cauzei părțile nu au depus tranzacții de la acel moment.

Dar, câtă vreme la dosarul cauzei s-a depus, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă prețul de tranzacționare de 20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, la o dată cât mai apropiată de data efectuării expertizei, se constată că, legal, fără a încălca prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților luând în considerare un preț de tranzacționare de 18 euro/mp.

Un alt argument în stabilirea valorii terenului expropriat, de 18 euro/mp, este și acela că, pentru terenuri din aceeași zonă, aparținând aceluiași reclamant R., în baza unor decizii irevocabile (Deciziile nr. 9760 din 2 decembrie 2009, nr. 3862 din 18 iunie 2010), instanța supremă a apreciat că prețul de vânzare obișnuit pentru terenuri din aceeași zonă cu cel în cauză este de 18 euro/mp, iar Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", în sensul că nu urmărește "un scop legitim" sau "nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit". De altfel, nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că punctele de vedere care corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 "(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Prin urmare, având în vedere că despăgubirea propusă de cei doi experți (1.909 RON) este inferioară celei acordate de pârât (5.903 RON), se constată că instanța de apel a respectat exigențele textului de lege sus-menționat, înlăturând aceste puncte de vedere.

Din cele expuse anterior, se constată că în mod corect instanța de apel nu a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, neînsușindu-și punctele de vedere ale experților, ci a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza prețului de tranzacționare rezultat din actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel cum a dispus instanța supremă prin decizia de casare. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În baza dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la solicitarea apărătorului intimaților, care are și calitatea de parte în cauză, instanța îl va obliga pe recurentul-pârât să plătească acestora cheltuielile de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, reduse la suma de 2.000 RON, proporțional cu munca depusă și valoarea pricinii, documentul justificativ fiind atașat în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimații-reclamanți R.E.A.A., C.G.R.A. și C.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ