ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3041/2014

HOTĂRÂRE
06.11.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3041/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Prahova la 7 septembrie 2007, reclamanții R.E.A.A., C.G.R.A. și C.S. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

stabilească o justă despăgubire de 75 RON/mp, pentru terenul în suprafață de

539,24 mp, expropriat prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanșarea procedurilor

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică "construcția autostrăzii București - Brașov,

tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei,

Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni,

Bărcănești și Ploiești", hotărâre publicată în M. Of. nr. 542/9.08.2007.

Tribunalul Prahova,

prin Sentința civilă nr. 841 din 13 martie 2008, a admis acțiunea și a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a unei despăgubiri de 18 euro/mp, la cursul

B.N.R. din ziua plății, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive

a sentinței, pentru terenul în suprafață de 539,24 mp, situat în intravilanul

comunei Râfov, județul Prahova, despăgubire dobândită conform raportului de

expertiză topografică A.F.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că suma oferită de expropriator conform

expertizei D.M. nu a ținut cont de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

întrucât exemplele de prețuri avute în vedere s-au referit la terenuri de altă

categorie, respectiv terenuri - pădure, iar de la data întocmirii raportului de

expertiză inițial s-a pretins că ar fi scăzut prețul terenurilor, deși este de

notorietate continua ascensiune a pieței imobiliare, cu atât mai mult pentru

zona autostrăzii.

Prin Decizia nr. 45

pronunțată la 5 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

pârât și a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile stabilite vor

fi achitate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și

irevocabile a hotărârii. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, curtea de apel a reținut că, deși tribunalul a apreciat în mod corect

că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, era necesară efectuarea unei

expertize de către o comisie de experți, nu a observat că raportul depus la

dosar nu îndeplinește aceste cerințe, nefiind semnat de toți experții, astfel

că s-a dispus efectuarea unei noi expertize, care a optat pentru o valoare

reală a despăgubirii de 18 euro/mp, la stabilirea căreia au stat prețurile cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului, precum și daunele aduse proprietarului, în

conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a considerat că

este întemeiat motivul de apel completat de apelant în ședință publică,

referitor la greșita sa obligare la plata despăgubirilor de la data rămânerii

definitive a sentinței, și nu de la data rămânerii irevocabile, conform art. 5

alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8798 din 28 octombrie 2009, a admis

recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare

la Curtea de Apel Ploiești, reținând că instanța de apel a încălcat

dispozițiile alin. (1) și (2) din art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind

despăgubirea cuvenită reclamanților prin raportare la alte criterii decât cele

prevăzute de norma legală menționată, având în vedere nu prețul de

tranzacționare cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, ci oferte de vânzare inserate în

publicitatea prin presă ori pe pagini de internet.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin Decizia nr. 255 din 8 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul

pârâtului, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 8097 pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 255 din 8

decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța supremă a reținut că, în interpretarea art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, criteriul ce se impune a fi aplicat pentru

determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie prețul de vânzare

(tranzacționare) a imobilului, și nu ofertele de vânzare inserate în

publicitatea din presă ori de pe paginile de internet.

Prin decizia de

casare, Înalta Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în

apel, prin necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru

identificarea prețurilor de tranzacționare și o nouă expertiză tehnică de

determinare a cuantumului despăgubirilor în raport de aceste prețuri, ca

reprezentând criteriul evocat de norma legală menționată.

Instanța de apel nu

numai că a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar a lipsit de eficiență

administrarea probei cu înscrisuri impusă de instanța supremă pentru

identificarea prețurilor de tranzacționare, singurele valori de comparație

admisibile din punct de vedere legal în procesul stabilirii despăgubirilor.

Fiind trimisă spre

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr.

5548,8/105/2007/a1, instanța dispunând, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin.

(2) C. proc. civ., completarea probatoriilor și efectuarea unei noi expertize

de către o nouă comisie de experți, care să corespundă exigențelor impuse de

decizia de casare și textele legale menționate în aceasta.

Prin Decizia civilă

nr. 397 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a

respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr.

841 din 13 martie 2008 a Tribunalului Prahova, fiind obligat apelantul la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

S-a reținut că Înalta

Curte a stabilit cu claritate limitele rejudecării cauzei în apel, prin

necesitatea administrării probelor cu înscrisuri, pentru identificarea

prețurilor de tranzacționare, astfel încât la dosar au fost depuse 2 contracte

de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare din zonă, respectiv, Contractul

de vânzare-cumpărare din 24 august 2012 care atestă prețul de tranzacționare de

20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014 care atestă

prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare.

Punctele de vedere

semnate de experți au fost depuse la dosar la data de 29 ianuarie 2014, la data

de 29 ianuarie 2014 și la data de 28 martie 2014. Instanța a observat că actul

de vânzare-cumpărare din 24 august 2012, care atestă prețul de tranzacționare

de 20 euro/mp și Contractul de vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care

atestă prețul de tranzacționare de 18 euro/mp pentru terenuri similare, cuprind

perioada în care s-au efectuat expertizele.

S-a constatat că exp.

C.C. a calculat un preț de 14 euro/mp folosind capitalizarea directă a rentei

funciare, astfel încât varianta sa nu a fost reținută, iar experții N.C. și

S.M. au calculat un preț de 0,5 - 1 euro/mp arătând în mod greșit că, la baza

acestui calcul, au stat actele de la dosar.

Prin urmare, instanța

de apel nu a reținut niciuna dintre variantele de expertiză propuse, ci a

considerat că, în baza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar

menționate, prețul de tranzacționare al imobilelor terenuri din zonă este de

cel puțin 18 euro/mp, astfel încât a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, indicând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

A arătat că decizia

atacată s-a pronunțat cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevedea

că instanța era obligată să compare valoarea despăgubirii contestate cu

valoarea care rezultă din calculele efectuate de către comisia de experți

desemnată în cauză. Prin urmare, instanța nu putea să înlăture variantele

experților și să stabilească în mod arbitrar cuantumul despăgubirii.

De asemenea, instanța

nu a prezentat argumentele care să susțină decizia de a înlătura variantele

prezentate de către experți, fapt ce reprezintă motiv de recurs, conform art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Un alt motiv de

nelegalitate constă în faptul că instanța și-a motivat hotărârea în baza a două

contracte de vânzare-cumpărare, care nu corespund exigențelor impuse le art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât imobilele la care se face raportarea

trebuiau să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat

(terenuri situate în extravilanul com. Râfov și cu suprafețe aproximativ egale

cu suprafața imobilului expropriat, de 539,24 mp), iar stabilirea

despăgubirilor trebuia să se efectueze prin raportare la prețurile de

tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei (pe parcursul

anului 2013).

Curtea de Apel

Ploiești a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., deoarece nu a respectat

Decizia instanței supreme nr. 8097 din data de 15 noiembrie 2011, prin care s-a

stabilit în mod clar modalitatea în care trebuie calculată despăgubirea pentru

a corespunde prevederilor legale și prin care au fost dezlegate problemele de

drept referitoare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Consideră că punctele

de vedere care corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele

exprimate de experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909

RON (inferioară valorii acordate de Statul Român - 5.903 RON), având în vedere

răspunsul primit de la Primăria Râfov, din care rezultă un preț mediu de

aproximativ 1 RON/mp.

Examinând actele și

lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că

hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este legală, soluționând corect

raportul juridic dedus judecății.

Nemulțumirea

recurentului, exprimată prin calea de atac promovată, se referă la două aspecte,

respectiv, neîntocmirea lucrării la instanța de apel conform dispozițiilor

legale și stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Soluționarea cererii

de despăgubire este supusă dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

iar potrivit art. 25, cuantumul acestora se stabilește printr-o expertiză

realizată de o comisie formată din trei experți: unul desemnat de instanță,

altul numit de expropriat și cel de-al treilea numit de expropriator.

În cadrul apelului,

în temeiul art. 295 C. proc. civ., instanța a dispus, conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994, ca o comisie formată din trei experți să stabilească valoarea

despăgubirilor cuvenite contestatorilor, ținând cont de prevederile art. 26 din

același act normativ. În atare context, prima critică a recurentului a fost

rezolvată cu ocazia administrării probelor, situație în care aceasta a rămas

fără obiect.

În ceea ce privește

cuantumul propriu-zis al despăgubirilor cuvenite expropriaților, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Detaliind această

dispoziție legală, la alin. (2) al aceluiași text de lege, s-a statuat că la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor

avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma "prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț

plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice de

vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori

prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet

și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de

același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții,

concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de

tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate

administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

O atare despăgubire

reprezintă o compensație pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a

pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii și ea

constituie o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a

activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma

exproprierii cu o sumă certă.

Cert este că, în

absența unei indemnizări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că

art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și

ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile

Convenției.

În speța dedusă

judecății, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în fața instanței de

apel, rezultă că doi dintre cei trei experți au stabilit o valoare a terenului

expropriat de 0,5 - 1 euro/mp, în baza unor oferte de vânzare, iar al treilea

expert a calculat un preț de 14 euro/mp, bazându-se pe metoda capitalizării

directe a rentei funciare, deși a folosit drept comparabilă Contractul de

vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, din care rezulta un preț de 18 euro/mp.

Prin urmare, nu poate

fi primită critica potrivit căreia instanța nu a prezentat argumentele pentru

care a înlăturat variantele prezentate de către experți, ceea ce ar fi

echivalat cu o nemotivare a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

În ce privește

sintagma "valoarea de piață" a imobilului în litigiu, aceasta

reprezintă valoarea care, potrivit standardelor internaționale de evaluare,

constituie baza de evaluare și reprezintă "suma estimată pentru care o

proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător

hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un

marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză,

prudent și fără constrângeri".

Într-adevăr, strict formal,

instanța nu a avut în vedere la data efectuării expertizei, pe parcursul anului

2013, prețul de tranzacționare rezultat din contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în această perioadă, întrucât la dosarul cauzei părțile nu au depus

tranzacții de la acel moment.

Dar, câtă vreme la

dosarul cauzei s-a depus, Contractul de vânzare-cumpărare din 24 august 2012,

care atestă prețul de tranzacționare de 20 euro/mp și Contractul de

vânzare-cumpărare din 20 martie 2014, care atestă prețul de tranzacționare de

18 euro/mp pentru terenuri similare, la o dată cât mai apropiată de data

efectuării expertizei, se constată că, legal, fără a încălca prevederile art.

26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor

ce li se cuvin reclamanților luând în considerare un preț de tranzacționare de

18 euro/mp.

Un alt argument în

stabilirea valorii terenului expropriat, de 18 euro/mp, este și acela că,

pentru terenuri din aceeași zonă, aparținând aceluiași reclamant R., în baza

unor decizii irevocabile (Deciziile nr. 9760 din 2 decembrie 2009, nr. 3862 din

18 iunie 2010), instanța supremă a apreciat că prețul de vânzare obișnuit

pentru terenuri din aceeași zonă cu cel în cauză este de 18 euro/mp, iar Curtea

Europeană a Dreptului Omului a statuat că, în sensul art. 14 din Convenție, o

distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare

obiectivă și rezonabilă", în sensul că nu urmărește "un scop

legitim" sau "nu există un raport rezonabil de proporționalitate între

mijloacele utilizate și scopul urmărit".

De altfel, nu poate

fi primită nici critica recurentului în sensul că punctele de vedere care

corespund exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt cele exprimate de

experții N. și M., care au stabilit o despăgubire în sumă de 1.909 RON.

Potrivit

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 "(1) Primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de

părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi

mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Prin urmare,

având în vedere că despăgubirea propusă de cei doi experți (1.909 RON) este

inferioară celei acordate de pârât (5.903 RON), se constată că instanța de apel

a respectat exigențele textului de lege sus-menționat, înlăturând aceste puncte

de vedere.

Din cele expuse

anterior, se constată că în mod corect instanța de apel nu a omologat raportul

de expertiză întocmit în cauză, neînsușindu-și punctele de vedere ale

experților, ci a determinat cuantumul despăgubirilor pe baza prețului de

tranzacționare rezultat din actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, astfel

cum a dispus instanța supremă prin decizia de casare.

Față de toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată

cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt

îndeplinite condițiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., recursul fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la solicitarea apărătorului intimaților, care

are și calitatea de parte în cauză, instanța îl va obliga pe recurentul-pârât

să plătească acestora cheltuielile de judecată în recurs, constând în onorariu

de avocat, reduse la suma de 2.000 RON, proporțional cu munca depusă și

valoarea pricinii, documentul justificativ fiind atașat în dosarul de recurs.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 397 din 24 aprilie 2014

a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurentul-pârât

la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimații-reclamanți R.E.A.A., C.G.R.A.

și C.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86727)
tele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs. Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, reclamantul R.E.A.A.
ÎCCJ 2010-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4021/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 5544/105/2007, reclamanții R.E.A.A., C.G.R.A. și C.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman prin C.N.A.D.N. SA, solicitând, ca pri
ÎCCJ 2013-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3459/2013
Balta Doamnei, Gherghita, Dragănșsti, Rafov, Dumbrava, Berceni, Ș.J., Bărcănești și Ploiești”, a H.G. nr. 865/2007 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilita
ÎCCJ 2012-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1769/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2161/105/2009, reclamanta I.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționa
ÎCCJ 2009-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9760/2009
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, reclamantul R.E.A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând să fie obligat la plata sumei d
Sursă