AFFAIRE KAZIM ÜNLÜ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

06.03.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 11;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KAZIM ÜNLÜ c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA KAZIM ÜNLÜ c. TURCIA (solicitarea nr. 31918/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 martie 2007 DEFINITIVF 06/06/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Kazpem Ünlü c. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președintă, dnii A. B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, dnii mei A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 13 februarie 2007, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 31918/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Kaz La 11 aprilie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. La momentul faptelor, reclamantul a fost profesor de geografie la liceul Atatürk din Tunceli și membru al sindicatului E.I.T.IM-SEN (Sindicatul funcționarilor din domeniul educației, științei și culturii), în cadrul căruia se desfășura activități sindicale. La 20 decembrie 2001, prefectul regiunii supuse stării de urgență a solicitat ca reclamantul să fie transferat într-un departament aflat în afara regiunii în cauză, în temeiul articolului 4 litera (g) din Decretul-lege nr 285 privind regiunea supusă stării de urgență și al articolului (a) din Decretul-lege nr. 430. La 15 ianuarie 2001, Hotărârea Generală Personal din apropierea Ministerului Educației Naționale a acceptat această cerere și a pronunțat transferul reclamantului la Bartin. La 12 februarie 2001, reclamantul a primit notificarea acestei decizii. La 13 februarie 2001, această decizie a intrat în vigoare. 10. La 19 februarie 2001, reclamantul sesizează conducerea liceului Atatürk cu privire la o cerere de informare cu privire la motivele acestei decizii. 11. La 22 februarie 2001, Hotărârea Educației Naționale din apropiere de prefectura Tunceli a precizat că mutația în cauză fusese decisă la propunerea prefectului regiunii supuse stării de urgență. 12. La 9 aprilie 2001, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Malatya cu privire la o acțiune în anulare și la o cerere de suspendare a executării măsurii în litigiu. 13. La 6 iunie 2001, instanța administrativă a respins cererea de suspendare a reclamantului. 14. La 4 aprilie 2002, tribunalul administrativ a respins recursul în anulare al reclamantului subliniind în acest sens că, în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr 285, astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 425 În special, prefectul avea competența de a solicita mutații ale funcționarilor publici a căror exercitare a funcțiilor în departamentele din regiunea supusă stării de urgență putea aduce atingere securității generale, securității și ordinii publice. Organele sesizate cu astfel de cereri aveau obligația de a se conforma acestora. În plus, instanța a precizat că, în temeiul articolului 7 din Decretul-lege nr 285, nicio acțiune în anulare nu putea fi introdusă împotriva deciziilor administrative adoptate în temeiul acestui decret; astfel cum se întâmplă în cazul de față, s-a considerat incompetent pentru examinarea recursului persoanei în cauză. 15. Reclamantul își continuă activitățile sindicale la Bartin. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akat c. Turcia 4505/98, § 21 29, 20 septembrie 2005), Bul Reclamantul se plânge de imposibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva deciziei prefectului regiunii care face obiectul stării de urgență, care aduce atingere dreptului său de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care va decide, (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 18. Reclamantul susține, de asemenea, că a făcut obiectul mutației în litigiu ca urmare a apartenenței sale la sindicatul E aITIM-SEN și consideră că această măsură aduce atingere dreptului său de a se sincroniza, astfel cum se prevede la art. 5 din Carta socială europeană și protejat de art. 11 din convenție, care este astfel formulată în partea sa relevantă. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) prezentul articol nu interzice impunerea de restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii (...) administrației statului. 19. Referindu-se la jurisprudența Curții în această privință, guvernul susține că contestațiile privind recrutarea, cariera și încetarea activităților funcționarilor ies, ca regulă generală, din domeniul de aplicare al art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel încât obiecțiile reclamantului trebuie respinse pentru incompatibilitate materială . De asemenea, acesta exclude neobosirea căilor de atac interne și susține că reclamantul nu a sesizat instanțele naționale cu privire la aceste obiecțiuni și nici nu a formulat o cale de atac pentru a determina neconstituționalitatea decretului-lege în cauză. 20. Reclamantul contestă aceste argumente. 21. În primul rând, Curtea subliniază că, în opinia sa, astfel cum s-a formulat, argumentul reclamantului potrivit căruia acesta nu ar fi dispus să facă o acțiune în vederea contestarii mutației sale intră sub incidența articolului 13 din convenție și, prin urmare, va examina acest motiv din această perspectivă. Cu toate acestea, Comisia observă că, în cazul de față, reclamantul este profesor de liceu, o profesie care nu implică nicio participare la exercitarea autorității publice (Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 66, CEDO 1999 VIII. Prin urmare, aceasta respinge excepția de incompatibilitate ridicată de guvern. 22. În al doilea rând, Curtea constată că excepția întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne este strâns legată de obiecțiunile reclamantului formulate la articolele 11 și 13 din Convenție și decide să se alăture acesteia la fond. Prin urmare, această parte a cererii trebuie declarată admisibilă, nu au fost ridicate alte motive de inadmisibilitate. Articolele 5, 7 și 14 din Convenție 23. Reclamantul susține că mutația în cauză trebuie să se înțeleagă ca o măsură care aduce atingere dreptului său la libertate și la securitate, contrar articolului 5 din convenție, în temeiul căreia, în special, orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale (...) 24. În plus, reclamantul susține că măsura contestată constituie o pedeapsă aplicată cu încălcarea dispozițiilor articolului 7 din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o încălcare a dreptului intern sau internațional (...) 25. În cele din urmă, reclamantul se plânge că transferul său constituie o măsură discriminatorie, în temeiul articolului 14 din convenție, în temeiul căreia, printre altele, Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără nici o deosebire, pe baza... opiniilor politice sau a altor opinii, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau orice altă situație. 26. Guvernul se opune acestor afirmații. 27. Curtea observă că reclamantul nu a făcut obiectul niciunei măsuri privative de libertate în temeiul articolului 5 din Convenție și că măsura de mutare care a făcut obiectul acesteia nu constituie în niciun caz o condamnare astfel cum se prevede la art. 7 din Convenție. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. În ceea ce privește presupusa discriminare pe care reclamantul ar fi făcut-o, Curtea constată că acest motiv este formulat în general și că persoana în cauză nu aduce niciun element în măsură să-l susțină; prin urmare, acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 11 DIN CONVENȚIE 29. Curtea amintește că a trebuit deja să cunoască fapte similare în cauzele Akat Bul În aceste cereri, după ce a constatat că statutul persoanelor interesate prevedea posibilitatea de transfer, Comisia a considerat că deciziile în cauză nu constituie o limitare sau un obstacol în calea dreptului lor de a adera la un sindicat sau de a exercita și de a se bucura de libertatea de asociere (ibidem) § 41, 72 și, respectiv, 50. În mod similar, Comisia a constatat că părțile interesate și-au păstrat libertatea de asociere în drept și, de fapt, în pofida măsurilor incriminate, în măsura în care au rămas membri ai organizației lor sindicale (ibidem, §§ 42, 73 și, respectiv, 51). 30. În cazul de față, potrivit elementelor supuse evaluării sale, Curtea constată că reclamantul nu susține în mod suficient sau convingător faptul că decizia incriminată ar fi constituit o constrângere sau o atingere care afectează însăși substanța dreptului său la libertatea de asociere, astfel cum se consacră în art. 11 din convenție. În plus, Comisia nu este convinsă că va fi împiedicat să desfășoare activități sindicale în noul său post sau loc de transfer. 31. Deși decizia privind transferul este considerată de către solicitant ca fiind o interferență a autorităților naționale în dreptul său de a desfășura activități sindicale, Curtea consideră că această măsură se înscrie în cadrul gestionării și exercitării unei bune administrări a serviciului public al statului. Prin decizia de a transfera persoana interesată într-un alt oraș sau într-o altă regiune, autoritățile naționale au acționat în cadrul marjei lor de apreciere. Curtea reamintește astfel cum statutul reclamantului prevede o astfel de posibilitate de transfer. Decizia în cauză nu constituie o limitare sau un obstacol în calea dreptului reclamantului de a-și exercita dreptul la libertatea de asociere. Pe de altă parte, acesta nu susține nicio afirmație și nu demonstrează că decizia incriminată l-a împiedicat să desfășoare activități sindicale în noua sa funcție. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu a demonstrat că decizia de transfer luată în privința sa a constituit o interferență astfel încât dreptul său de a desfășura activități sindicale a fost atins în esență. 33. Prin urmare, nu s-a încălcat art. 11 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 34. Curtea amintește că a avut deja ocazia de a sublinia că, atât dispozițiile care conferă competențe prefectului regiunii supuse stării de urgență, cât și aplicarea acestei reglementări, nu fac obiectul unui control jurisdicțional (a se vedea, printre altele, țein și alții c. Turcia, nr. 40153/98 și 4016/98, § 61, CEDO 2003 III, Akat, citată anterior, § 49, Bulća și alții, citată anterior, § 8 și Ertaș Ayd.n și altele, citată anterior, punctul 60), precum și constituționale (Güneri și alții c. Turcia, n 42853/98, 43690 și 42991/98, § 59, 12 iulie 2005). Prin urmare, Comisia a considerat că acțiunile împotriva actelor emise de prefectul regiunii supuse stării de urgență nu îndeplinesc criteriile de eficiență în sensul articolului 13.35. În acest caz, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se îndepărta de la această concluzie și consideră că este necesar să se considere că reclamantul era scutit de obligația de a epuiza căile de atac interne și, prin urmare, respinge excepția guvernului în această privință. 36. În lumina jurisprudenței menționate anterior, Curtea consideră, de asemenea, că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza inexistenței unei acțiuni în dreptul intern în fața unei instanțe naționale care să permită contestarea deciziei de transfer luate împotriva reclamantului. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite decât să șteargă în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 39. Guvernul contestă aceste pretenții. 40. Curtea nu percepe o legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza inexistenței unei căi de atac în dreptul intern care să permită contestarea deciziei de transfer pe care a făcut-o. Statuând în echitate, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 500 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 41. Reclamantul solicită 4 400 YTL ca onorari avocat și 130 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedură în fața Curții și pentru acordarea acesteia reclamantului. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 11 și 13 din convenție și inadmisibilă pentru surplus A declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 11 din convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 500 EUR (cinci cenți) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 6 martie 2007 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Module Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, expunerea opiniilor concordante ale Mularoni și dl Cabral Barreto. F.T. S.D. OINFORMAȚIE CONCORDANTĂ A LUI JUGE MULARONI Împărtășesc concluziile majorității cu privire la articolele 11 și 13 din Convenție. Cu toate acestea, în ceea ce privește art. 11, aș dori să subliniez faptul că pot ajunge la concluzia de neviolare din motivele explicate în opinia mea în legătură cu cazul Ademy În ceea ce privește art. 11, aș dori totuși să subliniez faptul că am ajuns la concluzia non-violării din motivele explicate în opinia mea conformantă în cauzele Akat c. Turcia 4505/98, 20 septembrie 2005) și Bul 43974/98, 20 septembrie 2005).