ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2845/2014

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 5706/95/2007

pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul I.P.J. Gorj a chemat în judecată pe pârâții

S.G., M.A., C.S.R. și M.D. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 772.724 lei,

actualizată la data plății, reprezentând dobânzi și penalități achitate D.R.V.

București.

Prin sentința civilă nr.

264 din 19 decembrie 2013, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul C.S.R.

A admis acțiunea

reclamantului I.P.J. Gorj în contradictoriu cu pârâții S.G., M.A., C.S.R. și M.D.

A obligat pârâții în

solidar la plata sumei de 772.724 lei față de reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

209 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar București, pronunțată în Dosarul

nr. 633/1999 așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 72 din 30 iulie 2002 a

Curții Militare de Apel București în Dosarul nr. 215/2001 rămasă irevocabilă, a

fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.G.V. și obligați

inculpații P.M., S.C., S.G., M.A., C.S.R., M.M.C., M.D. în solidar, iar pe

inculpații polițiști serg. maj. (rezervă) S.G., cpt. (rez.) M.A., cpt. (rez.)

C.S.R. și lt. Col. (rez.) M.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente

M.A.I., la plata sumei de 1.751.733.621 lei, reprezentând drepturi vamale,

precum și majorările de întârziere calculate cu data introducerii fiecărui

autoturism în țară și până la data plății efective a ultimei creanțe. S-a dispus

instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile

ale inculpaților până la concurența sumei datorate. Decizia a rămas definitivă

prin Decizia penală nr. 6007 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

În cauză s-au

formulat cereri de revizuire de către C.S.R. și M.D., a căror soluționare a

parcurs mai multe cicluri procesuale, cererea de revizuire formulată de

revizuientul M.D. fiind admisă în principiu prin încheierea din 31 octombrie 2006

a Tribunalului Militar Teritorial București, ulterior și pe fond, prin Decizia nr.

120 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, anulată însă prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție din 29 martie 2013, împrejurări ce au

atras în cauză mai multe suspendări ale cauzei.

S-a constatat astfel,

raportat la soluțiile pronunțate în litigiile legate de infracțiunile ce au

atras și răspunderea civilă a inculpaților, că sub aspectul laturii civile, Decizia

penală nr. 72 din 30 iulie 2002 pronunțată de Curtea Militară de Apel București

în Dosarul nr. 215/2001 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că suma

achitată de către reclamantul M.A.I., prin I.P.J. Gorj, era datorată în baza

acestei hotărâri judecătorești față de creditoarea - partea civilă D.G.V.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului I.P.J. Gorj,

împrejurarea că prin hotărârea penală s-a stabilit solidaritatea între

inculpații pârâți în prezenta cauză și partea responsabilă civilmente M.A.I. nu

s-a considerat ca argument pentru a reține în cauză lipsa calității procesuale

active a acestuia, deoarece suma datorată de partea responsabilă civilmente a

fost achitată de către I.P.J. Gorj, instituție ai căror angajați au fost

pârâții.

Ca atare s-a apreciat

că excepția referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului nu

este întemeiată, acesta acționând nu în calitate de codebitor plătitor ci de

comitent, angajatorul față de care au avut în mod direct relație de prepușenie

pârâții.

Apărarea că datoria

trebuia să se dividă proporțional în raport de stabilirea culpei fiecăruia

dintre toți debitorii solidari nu a fost primită, în raport de faptul că este

dreptul comitentului să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile

efectiv plătite.

Împrejurarea că față

de partea civilă, partea responsabilă civilmente (comitent) răspunde solidar cu

prepușii săi, nu este de natură să ducă la o divizare a acțiunii în regres a

comitentului în raporturile cu acești prepuși, respectiv în regresul

comitentului, ci se menține răspunderea solidară a prepușilor.

În cauză, pârâții în

calitate de prepuși au comis fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care au dat

naștere unei obligații solidare a lor de reparare a prejudiciului, iar

obligarea acestora în solidar cu M.A.I. își are temeiul în calitatea de garant

al acestei autorități, în raport cu partea civilă pentru plata despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 908

din 24 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâtul M.D. împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de fond.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Critica privind

respingerea nelegală a excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantului I.P.J. Gorj, a fost reținută în mod corect de către instanța de

fond, întrucât acesta a avut raporturi de muncă cu pârâții, respectiv raporturi

de subordonare specifice între comitent și prepuși.

Susținerea

referitoare la faptul că nu s-a făcut nici un demers pentru a se obține relații

de la serviciul înmatriculări auto, în sensul că prin radierea din circulație a

celor 42 autoturisme nu se mai plăteau taxe vamale, nu a fost dovedită, și așa

cum rezultă și din practicaua sentinței apelate, o asemenea solicitare nu a mai

fost efectuată în fața instanței.

Cu privire la

contestarea calculul penalităților de întârziere, motivat de faptul că plata

sumei de 1.751.733.621 lei trebuia efectuată încă din anul 2001, data rămânerii

definitive a sentinței penale nr. 209 din 12 noiembrie 2001, pronunțată de

Tribunalul Militar București, în Dosarul nr. 633/1999 și achitată abia în anul

2007 s-a reținut că acest debit a fost stabilit prin această hotărâre cu

autoritate de lucru judecat.

Nu

s-au reținut ca întemeiate criticile privind calcularea greșită a sumelor de

recuperat prin acțiunea de față, în condițiile în care a fost efectuat în acest

sens un calcul de către expertul desemnat în cauză și cu privire la care

părțile nu au formulat obiecțiuni în condițiile legale.

Nici

încălcarea

dispozițiilor art. 1108 alin. (3) și a art. 1052 C. civ., aplicabil în vigoare

la data soluționării litigiului, nu a fost reținută, în condițiile în care,

răspunderea apelanților a fost examinată în temeiul răspunderii comitentului

pentru faptele prepusului reglementată de art. 1000 alin. (3) C. civ., iar în

regresul comitentului se menține răspunderea solidară a prepușilor săi, în

condițiile art. 1055 C. civ.

S-a mai arătat că s-a

făcut o corectă aplicare a efectului principal al solidarității pasive,

respectiv obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime,

creditorul având dreptul să urmărească pe acel debitor pe care și l-a ales, iar

debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul diviziunii, care l-ar

obliga pe creditor să-și dividă urmărirea.

Acțiunea contra unuia

dintre debitori nu valorează cu o renunțare la urmărirea celorlalți codebitori

solidari, iar respingerea acțiunii contra unuia dintre codebitori nu împiedică

promovarea acțiunii contra celorlalți.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs pârâtul M.D. prin care, invocând generic

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea

recursului și casarea deciziei recurate precum și a hotărârii de fond și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj sau la instanța de apel în

vederea completării probelor.

A arătat că instanța

de apel nu a ținut cont de obiectivele formulate prin cererea de apel ignorând

concluziile raportului de expertiză contabilă care prevedeau că prejudiciul de

bază și majorările de întârziere sunt incerte.

A considerat că în

mod greșit instanțele de judecată nu au dispus chemarea în garanție a numiților

P.M., M.M.C. și S.C. pentru a fi obligați în solidar la plata prejudiciului

stabilit prin hotărârea penală.

Cu ocazia dezbaterilor

instanța a pus în discuție încadrarea criticilor formulate prin motivele de

recurs, în pct. 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ., temei de drept pe care a

fost întemeiat recursul.

Examinând, cu

prioritate, această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru

următoarele considerente:

Conform art.

302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul

se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute

limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele

de ordine publică.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea

unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul

de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul

de recurs invocat.

Față de faptul că nu

constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția

pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la

decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

În

speță, deși recurentul-pârât a indicat ca temei legal al criticilor formulate pct.

7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., se constată că, așa cum au fost expuse mai

sus, dezvoltarea acestora vizează, în esență, aspecte ce țin de situația de

fapt și aprecierea probelor, critici care nu se încadrează în nici unul din

cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. pentru exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.

Astfel, criticile

formulate de recurentul pârât nu pot face obiect de analiză în calea de atac a

recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea

hotărârii atacate.

Față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei

hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate nu și de netemeinicie,

instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt

stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa

cum urmărește în realitate recurentul-pârât, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii recurate.

Pe de

altă parte, motivul de recurs ce permitea aprecierea probelor, încadrat în pct.

11 al art. 304 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000.

Față de

cele expuse mai sus, precum și față de faptul că recurentul reclamant nu a

invocat nici vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca,

în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul M.D. împotriva Deciziei nr. 908 din 24 martie 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2014.