ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2845/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 5706/95/2007 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul I.P.J. Gorj a chemat în judecată pe pârâții S.G., M.A., C.S.R. și M.D. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 772.724 lei, actualizată la data plății, reprezentând dobânzi și penalități achitate D.R.V. București. Prin sentința civilă nr. 264 din 19 decembrie 2013, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul C.S.R. A admis acțiunea reclamantului I.P.J. Gorj în contradictoriu cu pârâții S.G., M.A., C.S.R. și M.D. A obligat pârâții în solidar la plata sumei de 772.724 lei față de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar București, pronunțată în Dosarul nr. 633/1999 așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 72 din 30 iulie 2002 a Curții Militare de Apel București în Dosarul nr. 215/2001 rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.G.V. și obligați inculpații P.M., S.C., S.G., M.A., C.S.R., M.M.C., M.D. în solidar, iar pe inculpații polițiști serg. maj. (rezervă) S.G., cpt. (rez.) M.A., cpt. (rez.) C.S.R. și lt. Col. (rez.) M.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I., la plata sumei de 1.751.733.621 lei, reprezentând drepturi vamale, precum și majorările de întârziere calculate cu data introducerii fiecărui autoturism în țară și până la data plății efective a ultimei creanțe.

S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumei datorate. Decizia a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 6007 din 18 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În cauză s-au formulat cereri de revizuire de către C.S.R. și M.D., a căror soluționare a parcurs mai multe cicluri procesuale, cererea de revizuire formulată de revizuientul M.D. fiind admisă în principiu prin încheierea din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, ulterior și pe fond, prin Decizia nr. 120 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, anulată însă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 29 martie 2013, împrejurări ce au atras în cauză mai multe suspendări ale cauzei.

S-a constatat astfel, raportat la soluțiile pronunțate în litigiile legate de infracțiunile ce au atras și răspunderea civilă a inculpaților, că sub aspectul laturii civile, Decizia penală nr. 72 din 30 iulie 2002 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în Dosarul nr. 215/2001 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că suma achitată de către reclamantul M.A.I., prin I.P.J. Gorj, era datorată în baza acestei hotărâri judecătorești față de creditoarea - partea civilă D.G.V. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului I.P.J. Gorj, împrejurarea că prin hotărârea penală s-a stabilit solidaritatea între inculpații pârâți în prezenta cauză și partea responsabilă civilmente M.A.I.

nu s-a considerat ca argument pentru a reține în cauză lipsa calității procesuale active a acestuia, deoarece suma datorată de partea responsabilă civilmente a fost achitată de către I.P.J. Gorj, instituție ai căror angajați au fost pârâții. Ca atare s-a apreciat că excepția referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului nu este întemeiată, acesta acționând nu în calitate de codebitor plătitor ci de comitent, angajatorul față de care au avut în mod direct relație de prepușenie pârâții. Apărarea că datoria trebuia să se dividă proporțional în raport de stabilirea culpei fiecăruia dintre toți debitorii solidari nu a fost primită, în raport de faptul că este dreptul comitentului să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite.

Împrejurarea că față de partea civilă, partea responsabilă civilmente (comitent) răspunde solidar cu prepușii săi, nu este de natură să ducă la o divizare a acțiunii în regres a comitentului în raporturile cu acești prepuși, respectiv în regresul comitentului, ci se menține răspunderea solidară a prepușilor. În cauză, pârâții în calitate de prepuși au comis fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care au dat naștere unei obligații solidare a lor de reparare a prejudiciului, iar obligarea acestora în solidar cu M.A.I. își are temeiul în calitatea de garant al acestei autorități, în raport cu partea civilă pentru plata despăgubirilor. Prin Decizia nr. 908 din 24 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M.D.

împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Critica privind respingerea nelegală a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului I.P.J. Gorj, a fost reținută în mod corect de către instanța de fond, întrucât acesta a avut raporturi de muncă cu pârâții, respectiv raporturi de subordonare specifice între comitent și prepuși. Susținerea referitoare la faptul că nu s-a făcut nici un demers pentru a se obține relații de la serviciul înmatriculări auto, în sensul că prin radierea din circulație a celor 42 autoturisme nu se mai plăteau taxe vamale, nu a fost dovedită, și așa cum rezultă și din practicaua sentinței apelate, o asemenea solicitare nu a mai fost efectuată în fața instanței.

Cu privire la contestarea calculul penalităților de întârziere, motivat de faptul că plata sumei de 1.751.733.621 lei trebuia efectuată încă din anul 2001, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 209 din 12 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Militar București, în Dosarul nr. 633/1999 și achitată abia în anul 2007 s-a reținut că acest debit a fost stabilit prin această hotărâre cu autoritate de lucru judecat. Nu s-au reținut ca întemeiate criticile privind calcularea greșită a sumelor de recuperat prin acțiunea de față, în condițiile în care a fost efectuat în acest sens un calcul de către expertul desemnat în cauză și cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni în condițiile legale.

Nici încălcarea dispozițiilor art. 1108 alin. (3) și a art. 1052 C. civ., aplicabil în vigoare la data soluționării litigiului, nu a fost reținută, în condițiile în care, răspunderea apelanților a fost examinată în temeiul răspunderii comitentului pentru faptele prepusului reglementată de art. 1000 alin. (3) C. civ., iar în regresul comitentului se menține răspunderea solidară a prepușilor săi, în condițiile art. 1055 C. civ. S-a mai arătat că s-a făcut o corectă aplicare a efectului principal al solidarității pasive, respectiv obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, creditorul având dreptul să urmărească pe acel debitor pe care și l-a ales, iar debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul diviziunii, care l-ar obliga pe creditor să-și dividă urmărirea.

Acțiunea contra unuia dintre debitori nu valorează cu o renunțare la urmărirea celorlalți codebitori solidari, iar respingerea acțiunii contra unuia dintre codebitori nu împiedică promovarea acțiunii contra celorlalți. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâtul M.D. prin care, invocând generic dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate precum și a hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj sau la instanța de apel în vederea completării probelor. A arătat că instanța de apel nu a ținut cont de obiectivele formulate prin cererea de apel ignorând concluziile raportului de expertiză contabilă care prevedeau că prejudiciul de bază și majorările de întârziere sunt incerte.

A considerat că în mod greșit instanțele de judecată nu au dispus chemarea în garanție a numiților P.M., M.M.C. și S.C. pentru a fi obligați în solidar la plata prejudiciului stabilit prin hotărârea penală. Cu ocazia dezbaterilor instanța a pus în discuție încadrarea criticilor formulate prin motivele de recurs, în pct. 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ., temei de drept pe care a fost întemeiat recursul. Examinând, cu prioritate, această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. În speță, deși recurentul-pârât a indicat ca temei legal al criticilor formulate pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., se constată că, așa cum au fost expuse mai sus, dezvoltarea acestora vizează, în esență, aspecte ce țin de situația de fapt și aprecierea probelor, critici care nu se încadrează în nici unul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.

Astfel, criticile formulate de recurentul pârât nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate. Față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul-pârât, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii recurate. Pe de altă parte, motivul de recurs ce permitea aprecierea probelor, încadrat în pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, precum și față de faptul că recurentul reclamant nu a invocat nici vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Deciziei nr. 908 din 24 martie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2014.