SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET HANGE KAYA c. TURCIA (solicitarea nr. 17742/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 martie 2007 DEFINITIVF 06/06/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 2 din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Mehmet Hanifi Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 13 februarie 2007, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 17742/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, domnule. La 7 mai 2003, Mehmet Hanifi Kaya a sesizat Curtea la 7 mai 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 iulie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1999, pentru construirea barajului Birechik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale (inclusiv Administrația) a efectuat exproprierea terenului care îi aparținea reclamantului. Un comitet de experți a stabilit valoarea terenului și a plătit reclamantului o compensație de expropriere la data transferului proprietății. La 3 februarie 1999, în dezacord cu suma plătită de administrație, reclamantul a intentat o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Nizip ( 676 de lire turcești (TRL) ( (3 392 euro (EUR)), împreună cu dobânzi moratorii la rata legală începând cu 29 iulie 1999. Prin Hotărârea din 9 octombrie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 10. La 2 decembrie 2002, administrația i-a plătit reclamantului suma de 5 210 330 117 TRL (32 002 EUR). II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNE PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Aka Turcia, 23 septembrie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VI, pp. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a indemnizației suplimentare de expropriere din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia și, în această privință, invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni în temeiul articolului 35 din convenție. Acest termen ar fi început de fapt de la 9 octombrie 2000. Or, reclamantul a sesizat Curtea la aproximativ doi ani și șapte luni după decizia internă definitivă. 14. Curtea arată că motivul cu care este sesizată se referă numai la întârzierea impusă de administrație de a plăti indemnizația suplimentară de expropriere și la prejudiciul care ar fi rezultat pentru solicitant. 15. Curtea constată că întârzierea în cauză s-a încheiat la 2 decembrie 2002, dată a plății sumei datorate de administrație. Prin introducerea Curții la 7 mai 2003, reclamantul a îndeplinit cerința articolului 35 din Convenție. Prin urmare, trebuie respinsă excepția. 16. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș c. Turcia. , Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, Comisia constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare de expropriere acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat reclamantului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie realizat între cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. De asemenea, reclamantul se plânge că durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. 1 din Protocolul nr. 1 (alineatul (17)) de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 6 III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 24. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 15 500 EUR (EUR). În plus, acesta solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 50 000 EUR. 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș menționată anterior (§§ 36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 1 000 EUR. 27. În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de solicitant, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1 constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 29 Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR și o acordă reclamantului. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume plus orice sume care pot fi datorate în temeiul impozitelor la data plății, pentru a fi convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (mii EUR) pentru daune materiale (ii. 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 6 martie 2007, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
MEHMET HANİFİ KAYA c. TURQUIE
(Requête n
o
17742/03)
ARRÊT
6 mars 2007
06/06/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44
§
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Mehmet Hanifi Kaya c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
MM.
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 février 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
17742/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mehmet Hanifi Kaya («
le requérant
»), a saisi la Cour le 7 mai 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 13 juillet 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1946 et réside à Gaziantep.
5.
En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l'Energie et des Ressources naturelles («
l'administration
») procéda à l'expropriation du terrain appartenant au requérant.
6.
Une commission d'experts fixa la valeur du terrain et une indemnité d'expropriation fut versée au requérant à la date du transfert de propriété.
7.
Le 3 février 1999, en désaccord sur le montant payé par l'administration, le requérant intenta une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance de Nizip («
le tribunal
»).
8.
Par un jugement du 30 décembre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l'administration à lui verser une indemnité complémentaire de 1
838
961
676 livres turques
392
euros (EUR)), assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 29
juillet 1999.
9.
Par un arrêt du 9 octobre 2000, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
10.
Le 2 décembre 2002, l'administration versa au requérant la somme de 5
210
330
II.
11.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l'arrêt
Aka
c.
Turquie
, 23 septembre 1998 (
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VI, pp.
2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
12.
Le requérant se plaint d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
13.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour inobservation du délai de six mois en vertu de l'article 35 de la Convention. Ce délai aurait en fait commencé à partir du 9 octobre 2000. Or, le requérant a saisi la Cour environ deux ans et sept mois après la décision interne définitive.
14.
La Cour relève que le grief dont elle est saisie porte uniquement sur le retard mis par l'administration à payer l'indemnité complémentaire d'expropriation et sur le préjudice qui en aurait ainsi résulté pour le requérant.
15.
La Cour constate que le retard en cause a pris fin le 2 décembre 2002, date du paiement de la somme due par l'administration. En saisissant la Cour le 7 mai 2003, le requérant a satisfait à l'exigence de l'article 35 de la Convention. Il convient donc de rejeter l'exception.
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș c. Turquie
, arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil
1997-IV) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire d'expropriation accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au requérant un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de son bien. C'est ce retard qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre qui doit être réalisé entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6
§
20.
Le requérant se plaint également de ce que la durée des procédures judiciaires a méconnu l'article 6
§
1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
B.
Sur le fond
22.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l'article
1 du Protocole n
o
1 (paragraphes 17–19 ci-dessus), la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 6
§
1.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
24.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu'il évalue à 15
500 euros (EUR). Il réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'il évalue à 50
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș
précité (§§
35
‑
36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 1
27.
Quant au préjudice moral subi par le requérant, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
28.
Le requérant demande également 5
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR et l'accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 6
§
1 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre des impôts au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
1
000 EUR (mille euros) pour dommage matériel
;
ii.
500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 mars 2007 en application de l'article 77
§§
2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
Greffière
Présidente