AFFAIRE ÖNER KAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.04.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ÖNER KAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA ÖNER KAYAc. TURCIA (solicitarea nr. 9007/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 aprilie 2007 DEFINITIVF 10/07/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Öner Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, dnii mei A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și dlui Elens-passos, asistent adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 20 martie 2007, înmânați hotărârea pe care ați adoptat-o, adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 9007/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Öner Kaya ( În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că, în același timp, va fi examinată admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1965 și este rezident în Izmir. La 13 ianuarie 2000, a fost arestat și arestat în cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir, în cadrul unei plângeri depuse împotriva sa pentru falsificarea documentelor. Potrivit procesului-verbal de audiere întocmit la 14 ianuarie 2000 și semnat, reclamantul nu a vrut să beneficieze de asistență din partea unui apărător în timpul custodiei sale. La 14 ianuarie 2000, acesta a fost adus în fața procurorului Republicii și a judecătorului pentru pace al Tribunalului din Izmir, care a respins cererea de arestare provizorie formulată de procurorul Republicii. La 17 ianuarie 2000, tribunalul corecțional din Izmir a respins recursul formulat de procurorul Republicii împotriva deciziei judecătorului de pace, printr-un act de acuzare prezentat la 24 ianuarie 2000, procurorul general al Republicii l-a acuzat pe reclamant de falsificare, utilizare falsă și escrocherie. 10. Cazul a fost înaintat Curții de Assese din Izmir. În timpul audierilor care au stat înaintea acesteia, reclamantul a fost prezent și asistat de avocatul său. 11. Prin hotărârea din 6 decembrie 2000, reclamantul a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare. 12. La 7 decembrie 2000, reclamantul s-a ocupat de casare. 13. La 18 aprilie 2002, procurorul general în apropierea Curții de Casație a transmis Curții de Casație avizul său privind recursul, care nu a fost comunicat reclamantului. 14. printr-o hotărâre din 23 septembrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 15. 4778, intrat în vigoare la 11 ianuarie 2003, a adăugat un nou paragraf la art. 316 din Codul de procedură penală, conform căruia avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat în prezent părților interesate. 4829, care a intrat în vigoare la 19 martie 2003, a precizat că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie notificat în special inculpaților și apărătorilor săi și că aceștia din urmă pot răspunde la aceasta în termen de șapte zile de la notificarea avizului. 16. Aceste ultime modificări legislative au fost introduse în noul Cod de procedură penală adoptat de legea nr. 5271, intrat în vigoare la 17 decembrie 2004 (a se vedea în special art. 297 din noul Cod de procedură penală). ÎN DREPTUL I. PRIVIND RECEVABILITA 17. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, declarând, de asemenea, că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul arestării sale și se plânge în sfârșit de durata procedurii penale. 1. Cu privire la absența notificării avizului procurorului general 18. Guvernul invită Curtea să respingă, pentru a nu epuiza căile de atac interne, obiecțiunile reclamantului, susținând că acesta a omis să le ridice în fața instanțelor interne. 19. Reclamantul se opune argumentelor guvernului 20. Curtea amintește că regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă cu privire la presupusa încălcare. În acest caz, Curtea constată că, la momentul faptelor, dreptul intern nu prevedea comunicarea avizului procurorului general și că guvernul nu specifică în niciun fel calea de atac de care ar fi putut beneficia reclamantul în această privință. Curtea consideră, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 2. Cu privire la absența asistenței unui apărător și la durata procedurii 22. În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa de asistență a unui apărător în timpul custodiei sale, Curtea arată de la bun început că recurentul a avut posibilitatea de a fi reprezentat de un om al legii care l-a ajutat să își pregătească apărarea în timpul procedurii în fața Curții de Assesie și a Curții de Casație. În plus, Comisia constată că procesul-verbal de audiere întocmit la 14 ianuarie 2000 și semnat de reclamant indică faptul că acesta nu a vrut să beneficieze de asistență din partea unui apărător în timpul custodiei sale și concluzionează că noțiunea de echitate consacrată la art. 6 nu a fost atinsă în substanța sa. 23. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii, Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 ianuarie 2000 cu arestarea reclamantului și s-a încheiat la 23 septembrie 2002 cu pronunțarea hotărârii Curții de Casație și, prin urmare, a durat doi ani, opt luni și zece zile pentru două instanțe 24. Având în vedere durata generală a procedurii și toate elementele din dosar, Curtea consideră că nu a existat o depășire a termenului rezonabil de termen în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 25. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că aceste obiecțiuni ar trebui respinse ca fiind în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 26. Reclamantul se plânge de lipsa de echitate în procedura în fața Curții de Casație, în măsura în care nu a avut posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 27. Guvernul contestă afirmațiile reclamantului. 28. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiabil de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr 36590/97, § 55, CEDH 2002 În conformitate cu art. 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din convenție a fost încălcat în speță. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În conformitate cu jurisprudența sa constantă în cauze similare, Curtea consideră că constatarea sa de încălcare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa daună morală (Kömürcü c. Turcia, n 77432/01, § 24, 22 iunie 2006). 350 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Statuând în echitate, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 1 000 EUR, toate costurile. Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe echitatea procedurii penale și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 aprilie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte