SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜNSELEK KAYA c. TURQIA (solicitarea nr. 40885/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 octombrie 2008 DEFINITIVF 07/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Günseli Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș La 7 mai 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Prin decizia din 5 iunie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului obiecțiile care decurg din art. 6 din Convenție.
Astfel cum permite art. 293, Curtea a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA La 17 mai 2001, procurorul general al Republicii D a informat-o pe reclamantă că a încălcat legea nr. 2908 privind asociațiile, în special cele care reglementează veniturile și cheltuielile asociațiilor și le interzic acestora să dea chitanțe de donație în cazul în care este vorba despre vânzarea de reviste și publicații. ) Această amendă pentru evitarea demarării procedurilor penale. Recurenta a refuzat să o aresteze.
Printr-un act de acuze din 31 mai 2001, procurorul a acuzat-o pe reclamantă pentru încălcarea legii nr. 2908 privind asociațiile și a refuzat aplicarea articolelor 63 și 86 din aceasta. Printr-un ordin penal din 27 septembrie 2001, tribunalul din diatzmir, fără a ține în frâu instanța, a condamnat-o pe reclamantă la o amendă de 213 548 400 de lire turcești (TRL), sumă echivalentă cu aproximativ 168 de euro (EUR).
386 din Codul de procedură penală, care prevedea o procedură simplificată care putea duce la o ordonanță penală (ceza kararnamesi 10. printr-o decizie definitivă din 27 noiembrie 2001, tribunalul corecțional d Dreptul și practica internă relevante în acest caz sunt descrise în hotărârea Karahanoatlu c. Turcia 74341/01, 3 octombrie 2006). ÎN CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 12. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a), (b), (c) și (d) din convenție, recurenta se plânge că nu și-a putut exercita pe deplin dreptul la apărare, în măsura în care, pe de o parte, actul de acuzare al procurorului nu i-a fost notificat și în care, pe de altă parte, nu a beneficiat de o audiere publică în cadrul procedurii privind ordonanța penală și nu a avut posibilitatea de a convoca și de a pune la îndoială martorii cu privire la descărcarea de gestiune și de a prezenta dovezile sale instanței.
Pe de altă parte, Comisia se plânge că nu a avut posibilitatea de a fi reprezentat de un avocat ca urmare a refuzului de a fi reprezentat de un act de acuză. 13. Curtea consideră că este oportun să se ia în considerare aceasta din unghiul alineatului (1) al articolului 6 din Convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 14. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că aceste obiecții trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.
Curtea constată într-adevăr că acestea nu se confruntă cu niciun motiv de a se opune.
Pe fond Pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de o parte, pe de altă parte, în fața instanțelor interne 15. Curtea amintește că a examinat deja un litigiu identic cu cel prezentat de recurentă și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost justificată de faptul că, întrucât reclamantul nu a beneficiat de o ședință în fața instanțelor naționale, cauza sa nu a fost audiată în mod public de acestea (Karahano Önen c. Turcia , n 29822/02, februarie 2007 și Varsak c. Turcia , n 6281/02 15 februarie 2007). 16. După examinarea prezentei cauze, Curtea consideră că Cu privire la celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 18. Având în vedere constatarea unei încălcări la care a ajuns în cazul în care a ajuns în cazul în care nu a formulat o hotărâre în fața instanțelor interne, Curtea consideră că a examinat problema juridică principală adresată de prezenta hotărâre.
Aceasta consideră că nu mai este necesar să se pronunțe separat asupra restului obiecțiunilor întemeiate pe art. 6 din convenție. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că reclamanta a suferit un anumit prejudiciu moral că simpla constatare a încălcării este suficientă pentru a compensa. Taxa și cheltuielile de judecată 23. Recurenta solicită 1 763 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii în fața Curții.
Această sumă se descompune după cum urmează: 1 445 EUR de note de plată, 150 EUR de taxe de traducere și 168 EUR de cheltuieli de procedură care corespund unor cheltuieli diverse. Cu titlu de mijloc de plată, Õ Õ furnizează două facturi de traducere și o notă de plată. 24. Guvernul contestă aceste pretenții. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 600 EUR pentru toate costurile și acordul către reclamantă.
Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚIA, LA L 6 alin. (1) din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care recurenta l-ar fi suferit.
că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 1 600 EUR (mii de șase sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care reclamanta o suportă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
7 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE GÜNSELİ KAYA c. TURQUIE (Requête n o 40885/02) ARRÊT STRASBOURG 7 octobre 2008 DÉFINITIF 07/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Günseli Kaya c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 septembre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 40885/02) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Günseli Kaya (« la requérante »), a saisi la Cour le 7 mai 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e Z. Kaya, avocat à İzmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Par une décision du 5 juin 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer au gouvernement les griefs tirés de l’article 6 de la Convention. Comme le permet l’article 29 § 3, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
4.Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT I.
5. La requérante est née en 1955 et réside à İzmir.
6.Lors d’une foire du livre organisée entre le 7 et le 15 avril 2001, un stand fut installé au nom de l’Association des droits de l’homme d’İzmir, présidée par la requérante.
7.Le 17 mai 2001, le procureur de la République d’İzmir (« le procureur ») informa la requérante qu’elle avait enfreint les dispositions de la loi n o 2908 sur les associations, en particulier celles qui réglementent les recettes et les dépenses des associations et interdisent à celles-ci d’émettre des reçus de donation lorsqu’il s’agit de la vente de revues et publications. Il précisa qu’une telle infraction était passible d’une amende et enjoignit la requérante à prépayer ( ön ödeme ) cette amende pour éviter l’ouverture de poursuites. La requérante refusa d’obtempérer.
8.Par un acte d’accusation du 31 mai 2001, le procureur mit la requérante en accusation pour infraction à la loi n o 2908 sur les associations et requit l’application des articles 63 et 86 de celle-ci. L’acte d’accusation ne fut pas communiqué à la requérante.
9.Par une ordonnance pénale datée du 27 septembre 2001, le tribunal d’instance d’İzmir (« le tribunal »), sans tenir d’audience, condamna la requérante à une amende de 213 548 400 livres turques (TRL), somme équivalant alors à environ 168 euros (EUR). Pour ce faire, il se fonda sur l’article 386 du code de procédure pénale qui prévoyait une procédure simplifiée pouvant aboutir à une ordonnance pénale ( ceza kararnamesi ).
10.Par une décision définitive du 27 novembre 2001, le tribunal correctionnel d’İzmir, sans non plus tenir d’audience, écarta l’opposition formée par la requérante contre l’ordonnance pénale. II.
11. Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce sont décrits dans l’arrêt Karahanoğlu c. Turquie (n o 74341/01, 3 octobre 2006). EN DROIT I.
12. Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 a), b), c) et d) de la Convention, la requérante se plaint de n’avoir pu exercer pleinement ses droits de défense, dans la mesure où, d’une part, l’acte d’accusation du procureur ne lui a pas été notifié, et où, d’autre part, elle n’a pas bénéficié d’une audience publique dans le cadre de la procédure relative à l’ordonnance pénale, et n’a pas eu la possibilité de convoquer et de faire interroger les témoins à décharge et de soumettre ses preuves à l’appréciation du tribunal. Elle se plaint par ailleurs de n’avoir pas eu la possibilité de se faire représenter par un avocat du fait de la non-notification de l’acte d’accusation.
13.La Cour estime opportun d’examiner ce grief sous l’angle du paragraphe 1 de l’article 6 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente en l’espèce : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) » A. Sur la recevabilité
14.La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ces griefs doivent faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet qu’ils ne se heurtent à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond 1. Sur l’absence d’audience publique devant les juridictions internes
15.La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief identique à celui présenté par la requérante et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention au motif que, le requérant n’ayant pas bénéficié d’une audience devant les juridictions nationales, sa cause n’a pas été entendue publiquement par elles ( Karahanoğlu , précité, Taner c. Turquie , n o 38414/02, 15 février 2007, Evrenos Önen c. Turquie , n o 29782/02, 15 février 2007, et Varsak c. Turquie , n o 6281/02 , 15 février 2007).
16.Après avoir examiné la présente affaire, la Cour considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.
17.Partant, la Cour conclut qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. 2. Sur les autres griefs tirés de l’article 6
18.Eu égard au constat de violation auquel elle est parvenue pour le grief tiré de l’absence d’audience devant les tribunaux internes, la Cour estime avoir examiné la question juridique principale posée par la présente requête. Elle considère qu’il ne s’impose plus de statuer séparément sur le restant des griefs tirés de l’article 6 de la Convention. II.
19. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
20.La requérante réclame 500 EUR pour dommage moral.
21.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
22.La Cour estime que la requérante a subi un certain préjudice moral que le simple constat de violation suffit à compenser. B. Frais et dépens
23.La requérante demande 1 763 EUR pour les frais et dépens engagés dans la procédure devant la Cour. Cette somme se décompose comme suit : 1 445 EUR de notes d’honoraires, 150 EUR de frais de traduction et 168 EUR de frais de procédure correspondant à des dépenses diverses. A titre de justificatifs, l’intéressée fournit deux factures de traduction et une note d’honoraires.
24.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
25.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. Compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 600 EUR tous frais confondus et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
26.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de l’absence d’audience dans le cadre de la procédure interne ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention ; 4. Dit que le présent arrêt constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour tout préjudice moral que la requérante aurait subi ; 5. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention, 1 600 EUR (mille six cents euros) pour frais et dépens, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt à la charge de la requérante ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 octobre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente