CtEDO 21.10.2008 Auto

AFFAIRE İSMAİL KAYA c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.10.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE İSMAİL KAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA PENTRU SMAUL KAYA c. TURQIA (solicitarea nr. 22929/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2008 DEFINITIVF 21/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza mail Kaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 22929/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul reclamantul a sesizat Curtea la 25 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 septembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului obiecțiile întemeiate pe durata procedurii penale și pe participarea procurorului Republicii la deliberările Tribunalului de Justiție. 29 alin. (3) din Convenție, Comisia a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Iulie 1993, organul administrativ departamental care se ocupa de funcționarea din județ a adoptat o ordonanță de concediere a reclamantului, precum și a altor cinci persoane în fața instanțelor penale pentru fals. El i se reproșa că a stabilit diplome false pentru elevi, în timp ce el era director de liceu. La 5 mai și 14 mai 1994, organul administrativ departamental din districtul Gaziosmanpașa a adoptat o decizie de trimitere a reclamantului, precum și alte trei persoane în fața instanțelor penale pentru falsificare, în temeiul articolului [3] din Codul penal. Tribunalul corecțional de la Gaziosmanpașa a adoptat o decizie de incompetență, iar cauza a fost retrimisă instanței judecătorești din statul Eyüp. La 19 aprilie 1995, Consiliul de Stat a confirmat decizia organului administrativ al La 10 iulie 1995, o procedură pentru falsificare a început în fața tribunalului d noiembrie 2002, instanța de judecată a recunoscut reclamantul vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la o sentință de doi ani și unsprezece luni de închisoare pentru falsificare în scris în temeiul art. 1 din Codul penal 12. La 7 noiembrie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare. În memoriul său în recurs depus ulterior, acesta a contestat în special lipsa motivării hotărârii de primă instanță, precum și modul de administrare a probelor de către instana de judecată. 13. La 17 decembrie 2003, Curtea de Casație a confirmat această condamnare. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 14. Codul de procedură penală, așa cum este în vigoare la data faptelor, dispunea de Art. 381 Trebuie să fie prezenți la audieri și la decizie, magistrații numiți de lege. (...) art. 382 Numai magistrații care participă la judecată sunt prezenți în timpul deliberărilor (...) 15. La 4 decembrie 2004 a fost adoptată legea n 5271 privind noul cod de procedură penală, publicat în Jurnalul Oficial la 17 decembrie 2004. Reclamantul susține că nu a fost judecat într-un termen rezonabil și susține, de asemenea, că participarea procurorului Republicii la deliberările instanței de judecată aduce atingere principiului egalității armelor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 17. Guvernul susține că reclamantul a omis să epuizeze căile de atac interne în măsura în care, în niciun moment, a ridicat această problemă în fața instanțelor naționale, în special în cazul recursului în casare. 19. Reclamantul contestă existența oricărei căi de atac în fața căreia ar fi putut să-și exercite efectiv acțiunea și susține, de asemenea, că instanțele naționale, sesizate în alte circumstanțe, au respins o astfel de cauză 20. Curtea observă că, în conformitate cu articolele 381 și 382 din Codul de procedură penală, astfel cum se aplică la momentul faptelor, numai cei trei judecători care compun camera competentă a tribunalului de judecată ar fi putut participa la deliberări. Dacă, în cadrul procedurii în litigiu, procurorul Republicii ar fi participat la deliberări, atunci ar fi avut loc o situație contrară legii. Prin urmare, dacă reclamantul ar fi avut îndoieli cu privire la acest aspect, ar fi avut un mare interes să aducă această cauză în fața instanțelor interne, dar nu în speță, potrivit elementelor dosarului (a se vedea Teslim Töre c. Turcia ((dec.), n 50744/99, 10 Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Pe durata procedurii 21. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 22. Perioada care trebuie luată în considerare a început în iulie 1993 și s-a încheiat la 17 iulie 1993. În decembrie 2003 a durat aproximativ 10 ani și cinci luni pentru două grade de jurisdicție și două instanțe penale. 23. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II) 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (Pelioire și Sassi, citată anterior). 25. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că Õ în speță durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În schimb, guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 6 000 EUR pentru daune morale. Prospături și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 20. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții; acesta nu oferă nicio justificare; 32. Guvernul contestă această pretenție. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Curții. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-10-07
0,97
AFFAIRE GÜNSELİ KAYA c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜNSELİ KAYA c. TURQUIE (Requête n o 40885/02) ARRÊT STRASBOURG 7 octobre 2008 DÉFINITIF 07/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Günseli Kaya c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2009-09-15
0,96
AFFAIRE KAYA ET SEYHAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KAYA ET SEYHAN c. TURQUIE (Requête n o 30946/04) ARRÊT STRASBOURG 15 septembre 2009 DÉFINITIF 15/12/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kaya et Seyhan c. Turquie, La Cour européenne des dr
CtEDO 2008-06-10
0,96
AFFAIRE KAMA c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KAMA c. TURQUIE (Requête n o 24917/04) ARRÊT STRASBOURG 10 juin 2008 DÉFINITIF 10/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kama c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième
CtEDO 2009-07-28
0,96
AFFAIRE İZZET ÖZCAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İZZET ÖZCAN c. TURQUIE (Requête n o 10324/05) ARRÊT STRASBOURG 28 juillet 2009 DÉFINITIF 28/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire İzzet Özcan c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2010-01-05
0,96
AFFAIRE ABDULKERİM KAYA c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ABDULKERİM KAYA c. TURQUIE (Requête n o 28069/07) ARRÊT STRASBOURG 5 janvier 2010 DÉFINITIF 05/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de for
Sursă