AFFAIRE KAMA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.06.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KAMA c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA KAMA c. TURCIA (Cercetarea nr. 24917/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iunie 2008 DEFINIF 10/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza KAU c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iși karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 20 mai 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura A la origine a cauzei se află o cerere (n 24917/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Bayram kama ( La 25 iunie 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 6 iunie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 6 februarie 1993, reclamantul, precum și alte zece persoane au fost arestate de poliția din Afganistan pentru participare activă la diferite acte de terorism. La 15 februarie 1993, reclamantul a fost pus în detenție provizorie de către judecătorul șef lângă curtea din Istanbul. La 5 aprilie 1993, procurorul districtual a fost în apropierea Curții de Securitate a Statelor Unite, care a solicitat condamnarea sa pentru mai ales apartenența la o organizație ilegală, omucidere, jaf și jaf armat. În timpul cinstirii din 18 mai 1993, opt coinculpați prezenți în sală, printre care și reclamantul, au lansat slogane și au încercat să poarte pancarte. A treia cameră a Curții de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu ocazia celei de-a treia audieri din 9 noiembrie 1993, patru dintre coinculpații menționați mai sus au scandat din nou sloganuri. Curtea de Securitate a statului a decis să nu le mai aducă în discuție pe motiv că perturbeau cursul audierilor. În ceea ce privește reclamantul, această măsură a fost menținută până la reședința din 28 iulie 1999. 11. Între timp, se pare că, în total, patru proceduri penale pentru omucideri și jafuri armate comise între 1990 și 1993 au fost aduse în fața diferitelor instanțe judiciare împotriva reclamantului și a membrilor organizației respective. 12. Aceste diverse proceduri au adăugat la diferite date la procedura inițiată în fața Curții de Securitate a Statelor Unite. 13. În timpul procesului din 22 aprilie 1998, doi dintre inculpați au amenințat un martor. 14. La 12 iunie 2000, după ce a ținut 48 de audieri, instanța de siguranță a statului l-a acuzat pe reclamant de omucidere, dar l-a găsit vinovat de restul acuzațiilor și l-a condamnat la condamnare pe viață. Această hotărâre se referea, de asemenea, la alte nouăsprezece co-inculpați, care au fost găsiți vinovați, în special, de faptul că au comis opt asasinate și au suferit daune materiale a 15 persoane în cadrul a 20 de acte în numele unei organizații ilegale. 15. La 15 mai 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre din cauza a două deficiențe procedurale: aceasta a reieșit că ștampila oficială aplicată pe unul dintre documentele dosarului era ilizibilă și că dosarul în cauză nu conținea declarația unor inculpați colectată la 17 noiembrie 1992 de către Tribunalul de Poliție din Kocaeli. 16. În 2001 și 2002, reclamantul a început grevele foamei. Printr-un raport din 22 martie 2002, institutul medico-legal diagnosta boala Wernicke-Korsakoff la solicitant și a recomandat eliberarea sa pentru o perioadă de șase luni. 17. La o dată nespecificată, procurorul este ima que mail nu a avut competența de a elibera reclamantul, deoarece art. 399 din Codul de procedură penală care prevede eliberarea provizorie din motive de sănătate se referă la suspendarea cu executarea unei pedepse definitive. Prin urmare, el a depus cererea de eliberare la curtea de siguranță a statului, care a respins-o și a decis să-l țină în arest provizoriu pe reclamant. Acesta a fost spitalizat din nou la spitalul civil 18. Acțiunile introduse de reclamant în vederea obținerii eliberării sale au fost respinse de cea de-a patra cameră a Curții de Securitate a Uniunii Europene, ținând seama în special de gravitatea actelor reproșate, de starea probelor și de faptul că persoana respectivă ar putea să fugă. Cererile sale de eliberare din motive de sănătate au fost respinse pe motiv că au fost administrate îngrijirile necesare. 19. A unsprezecea cameră a tribunalului dasezis d La data de 17 septembrie 2004, a devenit competentă în termen de 8 noiembrie 2004, opoziția formulată de reclamant a fost respinsă de cea de-a doua cameră a tribunalului de judecată. 20. La 31 ianuarie 2005, la sfârșitul celor 18 audieri, instanța de judecată a condamnat pe viață pe reclamant la condamnare pe viață. 21. La 26 martie 2006, Curtea de Casație a infirmat din nou condamnarea. 22. La 4 octombrie 2006, instanța de judecată a dispus eliberarea reclamantului, ținând cont de durata detenției sale provizorii și de faptul că toate dovezile privind cauza au fost colectate. Ultima audiere a avut loc la 10 septembrie 2007. 23. Reclamantul a fost reprezentat de un avocat pe tot parcursul procedurii și aceasta, încă din prima audiere 24. Curtea nu dispune de urmările pe care le-a dat cauzei. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIE 25, recurentul se plânge de durata detenției sale provizorii, pe care o evaluează la aproximativ 14 ani, și Õ art. 5 alineatul (3) din Convenție, care se citește astfel Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea la tribunal a celui din urmă. Pe admisibilitatea 26. Guvernul, referindu-se la Decizia Köse și alte c. Turcia 50177/99, 2 mai 2006), invită Curtea să declare inadmisibilă pentru întârzierea cererii referitoare la primele două perioade de detenție provizorie a la ui, care au fost întrerupte prin condamnarea acestuia la primul grad, la 12 iunie 2000 și, respectiv, la 31 ianuarie 2005. 27. Reclamantul nu se pronunță. 28. Curtea face trimitere la Hotărârea Solmaz Turcia 27561/02, §§ 37, CEDO 2007 ... (extracturi) prin care a abandonat practica menționată de guvern. Această hotărâre precizează că perioadele consecutive de detenție trebuie considerate un ansamblu, termenul de șase luni care începe la sfârșitul ultimei perioade de detenție (Solmaz, citată anterior, punctul 36). În consecință, Curtea respinge excepția preliminară întemeiată pe nerespectarea termenului de șase luni pentru primele două perioade de detenție. 29. Guvernul subliniază, de asemenea, că durata deținerii reclamantului va fi dedusă din: Pedeapsa pronunțată împotriva sa în caz de condamnare, astfel încât nu se poate pretinde a fi victimă în temeiul convenției. De asemenea, acesta arată că există căi de atac pentru obținerea de despăgubiri în caz de detenție. 30. Reclamantul nu se pronunță. 31. Curtea reamintește că deja a considerat că: pronunțată de instanțele naționale nu retrage, în principiu, reclamantului calitatea de victimă a unei încălcări a cerințelor art. 5 alin. (3) din Convenție. Aceasta trebuie luată în considerare numai pentru a aprecia amploarea prejudiciului pe care l-a suferit (Kimran c. Turcia, nr. 61440/00, § 41 și 42, 5 aprilie 2005). Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 33. Curtea constată că această excepție nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea arată că părțile nu se pronunță în mod expres cu privire la perioada care trebuie luată în considerare. Curtea constată că aceasta începe cu arestarea reclamantului la 6 februarie 1993 (Ba Cu toate acestea, hotărârea de condamnare constituie, în principiu, termenul perioadei care urmează să fie luată în considerare din perspectiva dispoziției invocate; începând cu această dată, detenția de la mai târziu intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Hotărârea I.A. c. Franța din 23 septembrie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VII, p. 2976, § 98). Prin urmare, perioadele care au trecut între fiecare condamnare și casare trebuie deduse din perioada care trebuie luată în considerare (Solmaz, menționat anterior, § 36. 36. În cele din urmă, Curtea consideră că, în speță, perioada de detenție în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție a fost de aproximativ unsprezece ani și șapte luni. 37. Guvernul consideră că numărul de inculpați, gravitatea infracțiunilor reprobabile și natura complexă a crimelor organizate justifică durata detenției și, de asemenea, invocă personalitatea inculpaților, care până în prezent amenință un martor în fața unei audieri. Pentru el este de neconceput să elibereze astfel de persoane, în măsura în care acest lucru ar afecta buna administrare a justiției și colectarea de probe. 38. Deoarece este constant în jurisprudența Curții, caracterul În primul rând, autoritățile judiciare naționale trebuie să se asigure că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, § 154, Remzi Ayd a c. Turcia, nr. 3091/04, § 51-58, 20 În sfârșit, Curtea recunoaște gravitatea și cantitatea faptelor reproșate reclamantului, precum și complexitatea cauzei, având în vedere în special numărul de inculpați și procedurile care se suprapun. Or, potrivit elementelor dosarului, procedura principală, inițiată în 1993, pare încă în curs de desfășurare în ziua adoptării prezentei hotărâri. Autoritățile judiciare nu au luat în considerare criteriul timpului scurs în favoarea reclamantului decât la 4 octombrie 2006, când au ordonat eliberarea sa. 41. Curtea a examinat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare și a considerat că termene de detenție provizorie atât de lungi au dus la încălcarea articolului 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea, printre altele, Dereci c. Turcia, nr. 77845/01, 24 mai 2005 și Taciro Având în vedere jurisprudența sa menționată anterior și elementele de care dispune, Curtea consideră că durata detenției provizorii de care se plânge reclamantul constituie o necunoaștere a articolului 5 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 43. 6 alin. (1) din cauza duratei procedurii penale diligente împotriva sa. Această dispoziție se citește astfel în părțile relevante ale acesteia Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Cu privire la admisibilitatea 44. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 45. Potrivit guvernului, durata procedurii este justificată, printre altele, de complexitatea cauzei, de legătura sa cu alte proceduri, precum și de numărul de acte penale și de persoane acuzate implicate. Guvernul invocă, de asemenea, comportamentul reclamantului și al coinculpaților de-a lungul întregii proceduri și consideră că nu există niciun termen de inactivitate sau de prelungire a termenului nu este acordat autorităților judiciare. 46. Curtea consideră că, în acest caz, perioada care trebuie luată în considerare începe la data arestării reclamantului, la 6 februarie 1993 (Ba În ceea ce privește sfârșitul perioadei menționate, Curtea amintește că mai mult decât atât timp cât pedeapsa nu este determinată definitiv, condamnarea nu este decizia luată cu privire la În conformitate cu elementele dosarului, cauza ar fi încă în curs de desfășurare în fața instanței judecătorești în cauză la data adoptării prezentei hotărâri. Astfel, termenul de procedură care trebuie evaluat este de mai mult de 15 ani pentru două grade de instanță sesizate de cinci ori. 49. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s Întrucât a examinat toate aspectele cauzei, astfel cum sunt prezentate de părți, Curtea, deși este conștientă de dificultățile prezentate de guvern, consideră, în conformitate cu o jurisprudență bine stabilită (a se vedea printre multe altele, Remzi Ayd 1 din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ART. 6 alin. (3) DIN CONVENȚIA 51. Reclamantul a afirmat că interdicția de a se prezenta la audierile cu care a fost lovit în perioada 9 noiembrie 1993-28 Iulie 1999 lal a reieșit de la el însuși martorii acuzați. El: la art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, astfel formulat în părțile relevante ale acesteia Orice acuzat are dreptul, printre altele, să: (...) interogheze sau să pună sub semnul întrebării martorii acuzați (...) mai puțin 52. Guvernul contestă această teză. În primul rând, acesta susține că este târziu, din moment ce interdicția de a se face referire la audierile cu care a fost atacat reclamantul a fost ridicată la 28 iulie 1999 și că nu s-a recurs la nicio acțiune internă în acest sens. În al doilea rând, acesta subliniază că interdicția în cauză a fost datorată comportamentului reclamantului, care era dispus să perturbe ordinea ședințelor în ciuda unui avertisment. El adaugă că a fost, de asemenea, reprezentat de un avocat încă de la prima ședință. 53. Curtea nu va lua în considerare excepția preliminară a guvernului pentru următorul motiv. Aceasta arată clar că procedura este pendinte în funcție de elementele dosarului. Or, garanțiile prevăzute în art. 6 lit. (s) se aplică întregului proces (Jean Wauters și Helen Schollaert c. Belgia (dec.), 13414/05, 13 noiembrie 2007). Reclamantul va avea posibilitatea de a se apăra împotriva unei eventuale hotărâri de condamnare care soluționează procedura pe fond și d . Prin urmare, aceasta este prematură și trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 54. Cu toate acestea, presupunând că procedura s-a încheiat în dreptul intern și că căile de atac interne au fost epuizate, Curtea constată, de asemenea, că interdicția în litigiu se datora comportamentului perturbator al reclamantului (punctul 9-10 de mai sus) care a fost reprezentat efectiv de un avocat pe parcursul întregii proceduri. 3 d) nu se referă la dreptul pârâtului de a interoga el însuși martorii acuzați; formularea acestei dispoziții indică faptul că el are posibilitatea să-i interogheze pe aceștia; ea adaugă că reclamantul nu se plânge nici de faptul că reprezentantul său nu a putut să interogheze martorii și nici de alt aspect din unghiul art. 6 § d) din Convenție. 55. Prin urmare, astfel cum este formulat, această cauză este inadmisibilă pentru neajunsuri vădite de fond, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Yves Lovicioni c. Franța, nr. 12094/86, Decizia Comisiei din 5 octombrie 1988; pentru criteriile și considerațiile referitoare la acest punct, a se vedea De Lorenzo c. Italia (dec.), nr. 69264/01, 12 februarie 2004 Karen Davtian c. Georgia (dec.), n 3241/01, 6 septembrie 2005). IV. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 14 DIN CONVENȚIA 56. Reclamantul consideră că a făcut obiectul unei discriminări contrare articolului 14 deoarece nu a fost pus în beneficiul articolului 399 din Codul de procedură penală care prevede eliberarea provizorie a deținuților bolnavi, în timp ce unii dintre colegii săi acuzați, care se aflau în aceeași situație ca și el, au fost eliberați în conformitate cu această dispoziție și având în vedere boala lor. 57. Curtea constată că reclamantul a introdus o cerere privind compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile închisorii, în care invocase articolele 3 și 5 din convenție. Aceasta fusese declarată inadmisibilă la 12 decembrie 2006 (n 30936/04). 58. În afară de întrebarea pe care art. 14 nu poate fi invocată în mod individual, Curtea amintește că a declarat deja inadmisibilă o cauză identică, referitoare la un coinculat al reclamantului (Rüzgar c. Turcia (dec.), n 28489/04, 21 noiembrie 2006). 59. În speță, Curtea nu vede niciun motiv de a se debarasa de la acest precedent și declară acest motiv inadmisibil în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. PRIVIND LEGĂTURA DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 60. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 62. Guvernul contestă aceste sume. 63. Curtea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Reclamantul solicită, de asemenea, 600 de noi cărți turcești (TRY) pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. Nu se prezintă nici o justificare. 65. Reclamantul comunică contractul semnat cu reprezentantul său la 18 iulie 2007, care menționează, printre altele, o tranșă imediată de 400 EUR și o tranșă de 100 EUR pe oră. Cu toate acestea, se multiplică cu 200 TRY corespunde sumei indicate de barou, cele 20 de ore de lucru pe care avocatul său le-ar fi efectuat și le-ar fi solicitat, probabil ca urmare a unei erori de calcul, 6 000 de TRY (aproximativ 3 300 EUR) pentru onorarii. 66. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri, având în vedere lipsa de documente justificative. 67. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere criteriile menționate anterior și lipsa unei justificări oarecare, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. 68. În ceea ce privește onorariile, aceasta ia în considerare contractul prezentat de solicitant. Cu toate acestea, aceasta arată că observațiile sunt copii ale celor prezentate în cadrul cererii Rüzgar , (precision), de același reprezentant, cei doi reclamanți fiind coinculpați. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L 5 alin. (3) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății 000 EUR (șapte mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit (ii) 000 EUR (mii EUR) pentru onorarii de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. iunie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte