Mahmut Yaman împotriva Turciei

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL YAMAN c. TURCIA (solicitarea nr. 33631/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 ianuarie 2009 DEFINIF 20/04/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă.

În cauza Mahmut Yaman c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 16 decembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 33631/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Mahmut Yaman ( La 16 august 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului).

Reclamantul este reprezentat de domnul H. Erișken, avocat la Istanbul. La 10 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 26 iulie 1999, reclamantul s-a născut în 1974 și locuiește în Tekirda. La 26 iulie 1999, a fost arestat și pus în custodie de către poliției din secțiunea antiteroristă a Direcției de securitate d.O.I., în cadrul operațiunilor desfășurate împotriva unei organizații ilegale. La 10 august 1999, procurorul Republicii de lângă curtea de securitate a pus sub acuzare zece suspecți, inclusiv reclamantul, pentru încălcarea integrității teritoriale a statului în temeiul articolului 125 din Codul penal.

La 16 iunie 2003, procurorul a solicitat condamnarea la închisoare a celui care a comis infracțiunea în temeiul articolului 168 2 (care face parte dintr-o bandă armată), precum și al articolului 495 2 (furtul armat) din Codul penal. La 5 iunie 2006, procurorul a reconsiderat elementele colectate și a solicitat condamnarea reclamantului, din nou în temeiul articolului 125 din Codul penal anterior, pe care l-a considerat mai favorabil. La 22 noiembrie 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene și-a prezentat prima audiere. 10. În timpul procedurii, din 22 noiembrie 1999 până în 2 iunie 2008, Curtea de Securitate și Curtea a Uniunii Europene - în fața căreia cauza a fost pronunțată în temeiul Legii nr. 5190 adoptată la 16 iunie 2004 - au rămas 36 de ședințe.

Judecătorii din fond au examinat, la sfârșitul fiecărei audieri, problema menținerii în detenție a reclamantului, fie la cererea acestuia din urmă, fie din oficiu. Ei au prevăzut menținerea sa în detenție provizorie, având în vedere natura infracțiunii, starea probelor, durata detenției provizorii, starea dosarului și plafonul pedepsei solicitate. În timpul audierilor, ei i-au auzit pe inculpați, pe martori și pe polițiști participând la audierea preliminară. ; ei au colectat diverse dovezi, au cerut informații de la alte autorități administrative și judiciare, au colectat cererile de apărare depuse de inculpați și avocații lor, și au citit documentele cazului în urma schimbărilor intervenite în componența lor.

11. Printr-o scrisoare din 21 octombrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a fost încă în arest provizoriu și că următoarea ședință a fost stabilită la 12 decembrie 2008. Guvernul susține că reclamantul, care este încă în detenție provizorie, nu a epuizat căile de atac interne și nu și-a prezentat cererea în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 14. Curtea amintește jurisprudența sa constantă în această privință (Yak.Shan Turcia, nr. 11339/03, 6 martie 2007 și Tüm c. Turcia, nr. 11855/04, § 32, 17 iunie 2008). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepțiile guvernului. În plus, constată că cererea nu se referă la niciun alt motiv de refuz în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și, prin urmare, o declară admisibilă.

Reclamantul susține că durata excesivă a detenției provizorii a încălcat deja art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul susține că această durată nu este excesivă. Acesta susține că instanțele interne au decis menținerea în detenție a reclamantului luând în considerare elemente cum ar fi complexitatea cauzei, starea probelor, riscul de a aduce în fața altor infracțiuni și interesul general, în conformitate cu dispozițiile interne aplicabile în acest domeniu la momentul faptelor. 17. Curtea amintește că aceasta se bazează în principal pe faptele necontroversate indicate de la … Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-VIII Comisia constată că, începând cu 26 iulie 1999, reclamantul este în arest provizoriu și că a petrecut deja aproximativ nouă ani și patru luni acolo.

În acest context, este suficient să se observe că mai exact, la sfârșitul fiecărei ședințe, judecătorii din fond au decis să mențină în detenție a persoanei în cauză prin utilizarea unor formule stereotipate, care păcătuiau printr-o lipsă de motivare (punctul 10 de mai sus) și au făcut, în majoritatea cazurilor, referire la starea dosarului și/sau a probelor. Or, în cazul în care astfel de elemente pot fi înțelese ca indicând existența și persistența unor grave de vinovăție, ei nu pot justifica, în sine, o perioadă atât de lungă de detenție provizorie, cu atât mai mult cu cât aceasta persistă (Ali H mair Polat c. Turcia, nr 61446/00, § 28, 5 aprilie 2005). În ceea ce privește Curtea, motivele adoptate de judecătorii fondului nu pot, prin urmare, să fie considerate În acest sens, nu este necesar să se ia în considerare diligența cu care a fost desfășurat procesul reclamantului în speță (Ali H. H.d.

Polat, citată anterior, § 26). 18. Pe scurt, a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 19. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță durata excesivă a procesului său. 20. Guvernul contestă această teză. 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 iulie 1999, iar procedura penală este încă în curs de desfășurare și a durat deja aproximativ nouă ani și șase luni.

Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat o lipsă de cunoaștere a cerinței de termen rezonabil A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-01, C-00, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-03, C-00 și C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-03, C-00, C-00, C-00, C-82: C-01: C-01: C-01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01: 02:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:01:02:01:01:01:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02:02 În acest caz, Curtea consideră că este necesar să se constate o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din aceleași motive.

IV. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul solicită 23 742 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pentru pierderea de câștig și 50 De asemenea, solicită 6 000 EUR pentru onorarii și cheltuieli generale. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Curtea nu are nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. De asemenea, respinge rambursarea onorariilor și a cheltuielilor, deoarece realitatea lor nu a fost stabilită. Pe de altă parte, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului 11 000 EUR pentru prejudiciul moral, împreună cu dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.

25. În plus, întrucât cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după mai mult de nouă ani, iar reclamantul se află încă în detenție (a se vedea punctul 11 de mai sus), în acest caz, Curtea consideră că: într-un mod adecvat de a pune capăt încălcării constatate este de a încheia procesul cât mai curând posibil, luând în considerare cerințele unei bune administrări a justiției sau de a elibera reclamantul în timpul procedurii, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (3) din convenție ( Prin aceste motive, Curtea, ÎN L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 11 000 EUR (11 mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, sumă care trebuie convertită în moneda națională a guvernului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă,

plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 20 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE MAHMUT YAMAN c. TURQUIE (Requête n o 33631/04) ARRÊT STRASBOURG 20 janvier 2009 DÉFINITIF 20/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mahmut Yaman c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 décembre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA RECEVABILITÉ

13. Le Gouvernement soutient que le requérant, qui est toujours en détention provisoire, n’a pas épuisé les voies de recours internes et n’a pas présenté sa requête dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 § 3 DE LA CONVENTION

15. Le requérant allègue que la durée excessive de sa détention provisoire a d’ores et déjà emporté violation de l’article 5 § 3 de la Convention.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée excessive de son procès.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22. Le requérant réclame 23 742 euros (EUR) au titre du préjudice matériel pour le manque à gagner et 50 000 EUR pour préjudice moral. Il demande également 6 000 EUR pour les honoraires et les frais généraux.