CtEDO 16.06.2009 Auto

AFFAIRE AYGÜL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.06.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE AYGÜL c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA AYGÜL c. TURCIA (solicitarea nr. 43550/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iunie 2009 DEFINITIVF 16/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Aygül c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iși karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai 2009, înmânarea la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La data de origine a cauzei se află o cerere (n 43550/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Galip Aygül ( La 15 octombrie 2004, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv a Convenției privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale), reclamantul este reprezentat de dl Kanar, avocat la Istanbul. La 5 februarie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 29 septembrie 1992, reclamantul s-a confruntat cu forțele de ordine în timpul unei operațiuni antiteroriste. Rănit, a fost arestat de secția antiteroristă a poliției din Istanbul la 19 octombrie 1992. La 8 ianuarie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . El le - a reproșat șaptezeci și șase de acte comise între 1989 și 1992, printre care se numărau omucideri, atacuri armate și rachete împotriva secțiilor de poliție și a vehiculelor de poliție, precum și jafuri armate. Mai mulți martori au fost audiați și multe experiențe, în special balistice și grafologice, au fost ordonate. Unii acuzați au fost achitați sau eliberați în timpul procedurii. La 30 iunie 2004, cursurile de siguranță de la ë ă au fost abolite. Mai multe cereri de eliberare, precum și opozițiile formulate de reclamant au fost respinse de autoritățile judiciare competente în cursul procedurii atât în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, cât și în fața instanței de judecată. Acestea au dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere, în special, gravitatea faptelor reprobabile, starea probelor și riscul de recidivă. Instanța care a examinat opozițiile formulate de reclamant nu a luat în considerare acest lucru. La 2 mai 2005, Curtea de Casație l-a condamnat pe reclamant la condamnare pe viață. La 11 iulie 2006, Curtea de Casație, după ce a ținut o audiere, a infirmat această hotărâre, pe motiv că unele dintre cele o sută trei pagini ale hotărârii judecătorești nu fuseseră semnate de judecători, situație în contradicție cu art. 232 alineatul (4) din Codul de procedură penală 10. În cadrul procedurii din 2 mai 2007, instanța de judecată a dispus repunerea în libertate a reclamantului, având în vedere durata detenției sale provizorii. În funcție de elementele dosarului, cauza este încă în curs de desfășurare în fața acestei instanțe. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției la care a fost supus în 1992 și de durata detenției provizorii a acestuia. 12. De asemenea, consideră că absența în instanță a procedurii de eliberare în fața instanței care a examinat opoziția formulată împotriva detenției sale cu încălcarea art. 6 alin. (3) lit. (b) și (c) din Convenție. 13. În cele din urmă, se plânge de durata procedurii pendinte în prezent și invocă, în esență, art. 6 alineatul (1) din Convenție. 14. Guvernul, considerând că reclamantul nu a încercat niciodată să se plângă de durata deteniei sale sau de durata procedurii și că nu a introdus o cale de atac în temeiul legii nr. 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor aflate în mod ilegal, consideră că nu a epuizat căile de atac interne. Pe fond, acesta subliniază complexitatea cauzei care a necesitat audierea multor martori și recurgerea la mai multe expertize. 15. (a se vedea, printre altele, Arslan c. Turcia (dec.), nr. 36747/02, CEDH 2002-X (extracti)). În ceea ce privește excepția preliminară a guvernului, aceasta subliniază că acesta din urmă nu explică exact căile de atac accesibile și nu prezintă exemple de decizii interne pentru cazuri similare. 466, în ceea ce o privește, nu pare să acopere situația reclamantului. În cele din urmă, Curtea a afirmat deja că dreptul turc nu oferă nicio cale de atac care să permită să se plângă de durata unei proceduri penale (Tendik și alții c. Turcia, nr. 23188/02, § 36, 22 decembrie 2005). Curtea respinge, prin urmare, excepția guvernului sub toate componentele sale. Nu se încadrează în niciun motiv d mai puțin pentru restul cererii în sensul art. 35 alin. (2) și (3) din Convenție, aceasta declară admisibilă. 16. Durata care trebuie luată în considerare în ceea ce privește detenția provizorie a reclamantului începe la 29 septembrie 1992 (Rüzgar c. Turcia, nr. 28489/04, § 30, 27 mai 2008) și se încheie la 2 mai 2005 pentru prima sa perioadă și începe la 11 iulie 2006 și se încheie la 2 mai 2007 pentru cea de-a doua perioadă ulterioară căsării (Solmaz Turcia 27561/02, § 37, CEDH 2007 ... (extrași)). Prin urmare, durata detenției provizorii este de aproximativ 13 ani și de cinci luni în total. În cazuri similare, Curtea a considerat că o astfel de perioadă de detenție provizorie constituia o necunoaștere a articolului 5 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Delici c. Turcia, nr 77845/01, 24 mai 2005 și Taciro Recunoscând gravitatea faptelor reproșate reclamantului și complexitatea cauzei, Curtea ajunge totuși, în lumina jurisprudenței sale bine stabilite, la aceeași concluzie în speță 17. În ceea ce privește litigiul referitor la absența unei hotărâri în fața instanței care a pronunțat cu privire la opozițiile formulate de reclamant împotriva detenției sale, Curtea va lua în considerare în mod direct art. 5 alineatul (4) din Convenție. În această privință, aceasta face trimitere la hotărârea sa Ba În ceea ce privește încălcarea temeiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Comisia constată că durata care trebuie luată în considerare începe la 29 septembrie 1992. În numeroase cauze care ridicau probleme similare celor din această specie, Curtea a concluzionat deja, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu, că necunoașterea obligației de termen rezonabil nu este necesară (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II). În timp ce ia în considerare complexitatea inerentă a crimei organizate, Curtea nu percepe nimic care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză și, prin urmare, consideră că este necesar să se ajungă la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție pentru un astfel de termen. 19. În cele din urmă, în ceea ce privește art. 41, reclamantul solicită 75 000 de lire turcești (YTL) (aproximativ 37 de lire sterline). 500 EUR (EUR) la data adoptării hotărârii în cauză) pentru prejudicii materiale și 100 000 YTL (aproximativ 50 000 EUR) pentru prejudicii morale. De asemenea, solicită 229 990 000 YTL (aproximativ 1 150 000 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (costuri suportate de familia sa pentru vizitarea acestuia în închisoare, cheltuieli de fotocopiere și de expediții poștale, cheltuieli de deplasare și de întoarcere la audieri, precum și taxe de judecată). Guvernul contestă aceste pretenții. Curtea nu menționează nicio legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu material și încălcările constatate și respinge această parte a cererii. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta ia în considerare toate aspectele cauzei, în special faptul că unii inculpați au fost eliberați în timpul procedurii, gravitatea actelor reproșate reclamantului care a fost arestat în fața unei confruntări armate (a se vedea mutatis mutandis A. și alții c. Regatul Unit [GC], n 3455/05, §§ 249-253, 19 februarie 2009) și complexitatea cauzei care a implicat numeroși inculpați, martori și proceduri și care a necesitat mai multe expertize. Astfel, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 5 000 EUR în acest sens. Această sumă trebuie să fie însoțită de dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea constată că reclamantul nu furnizează nicio justificare. Prin urmare, respinge cererile prezentate în acest sens. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru a fi convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 16 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă