AFFAIRE MEHMET EMİN ȘAHİN c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET EMÂN ȘAH. TURCIA (solicitarea nr. 6124/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 martie 2009 DEFINITIVF 24/06/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mehmet Emin Șain c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș La 18 octombrie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 mai 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul. La 25 noiembrie 1997, în urma unei ciocniri a automobilului reclamantului cu o mașină aparținând Ministerului Apărării Naționale ( Prin hotărârea din 5 iunie 2000, Tribunalul de Mare Instanță i-a acordat o indemnizație de 8 383 385 021 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi aferente ratei legale care urmează să fie calculată începând cu 25 noiembrie 1997. Prin hotărârea din 21 decembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. Respingerea acțiunii de rectificare a Curții de Casație din data de 10 aprilie 2001 a fost notificată reclamantului la 24 mai 2001. 10. În lipsa plății, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată. 11. Ministerul și societatea de asigurare au efectuat plata în șapte tranșe, și anume 26 iulie 2000 (557 620 000 TRL), 2 august 2000 (500 000 2000 TRL), 23 iulie 2001 (251 420 000 TRL), 18 martie 2002 (436 370 000 TRL), 17 mai 2002 (1 247 600 000 TRL), 5 iunie 2003 (4 207 700 000 TRL) și 7 ianuarie 2005 (23 744 350 000 TRL). II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârea Akac Turcia, (23 septembrie 1998, § 17-25, Rec., p. Cu privire la violarea bunurilor sale ca urmare a întârzierii în plata unei despăgubiri în temeiul unei hotărâri judecătorești. În această privință, reclamantul susține o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 14. Guvernul contestă această teză, în special în ceea ce privește calitatea de victimă a reclamantului. 15. Curtea reamintește jurisprudența sa în această privință (Aka menționată anterior, §§ 48-50) și consideră că recurentul se poate pretinde încă victimă, având în vedere întârzierea luată de autorități în plata despăgubirii acordate reclamantului. Prin urmare, acest motiv trebuie declarat admisibil. În ceea ce privește fondul, Curtea consideră că, în speță, nu există niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită de jurisprudența sa bine stabilită în materie de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Aka, citată anterior, §§ 48-51). 16. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 17. De asemenea, recurentul invocă încălcarea articolului 13 din Convenție. El se plânge de lipsa unor mecanisme în drept turc care pot aduce un remediu situației în litigiu. Cu toate acestea, având în vedere concluzia formulată la punctul 16 de mai sus, Curtea nu consideră că este necesar să se examineze problema separat din unghiul acestei dispoziții (a se vedea în același sens, Gaganuș și alții c. Turcia, nr. 39335/95, § 30-31, 5 iunie 2001). III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție, reclamantul și-a exprimat conștiența cu privire la faptul că a suferit un prejudiciu material ca urmare a plății întârziate a despăgubirii acordate, fără a solicita o sumă pentru prejudiciul material și moral. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. 19. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, reclamantul solicită în total 1 100 000 000 TRL (echivalent cu 650 EUR). Guvernul contestă această sumă. 20. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde suma solicitată art. 1 din Protocolul nr. 1 A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că nu este necesar să se ia în considerare în mod separat ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 44 alin. (2) din Convenție, 650 EUR (șase sute cincizeci de euro), care trebuie convertită în moneda națională a guvernului pârât pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 24 martie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

MEHMET EMİN ȘAHİN c. TURQUIE

(Requête n

o

6124/02)

ARRÊT

STRASBOURG

24 mars 2009

DÉFINITIF

24/06/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mehmet Emin Șahin c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

juges,

et

de

Sally Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 mars 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

6124/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Mehmet Emin Șahin («

le requérant

»), a saisi la Cour le 18

octobre 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Mustafa Yağan, avocat à İzmir. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 10 mai 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29 §

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1943 et réside à İzmir.

5.

Le 25 novembre 1997, à la suite d’une collision de la voiture du requérant avec une voiture appartenant au ministère de la Défense nationale («

le ministère

»), le requérant perdit complètement l’usage de son œil gauche.

6.

Le 20 novembre 1998, le requérant introduisit une action en dommages et intérêts devant le tribunal de grande instance d’İzmir contre le ministère et la compagnie d’assurance.

7.

Par un jugement du 5 juin 2000, le tribunal de grande instance lui octroya, au titre du dommage matériel et moral, une indemnité de 8

383

385

021

livres turques (TRL), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à calculer à partir du 25 novembre 1997.

8.

Par un arrêt du 21 décembre 2000, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance.

9.

Le rejet du recours en rectification de la Cour de cassation en date du 10 avril 2001 fut notifié au requérant le 24 mai 2001.

10.

Faute de paiement, le requérant entama une procédure d’exécution forcée.

11.

Le ministère et la compagnie d’assurance effectuèrent le versement de l’indemnité en sept tranches, à savoir les 26 juillet 2000 (557

620

000

TRL), 2 août 2000 (500

000

000 TRL), 23 juillet 2001 (251

420

000

TRL), 18 mars 2002 (436

370

000 TRL), 17 mai 2002 (1

247

600

000

TRL), 5 juin 2003 (4

207

700

000 TRL) et 7 janvier 2005 (23

744

350

000

TRL).

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt

Aka c.

Turquie, (23 septembre 1998, §§ 17-25,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VI

).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard dans le paiement de l’indemnité allouée par une décision de justice. Il allègue à cet égard une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

14.

Le Gouvernement conteste cette thèse, concernant notamment la qualité de victime du requérant.

15.

La Cour rappelle sa jurisprudence à ce sujet (

Aka

,

précité, §§ 48-50), et estime que le requérant peut toujours se prétendre victime étant donné le retard pris par les autorités dans le paiement de l’indemnité accordée au requérant. Il convient donc de déclarer ce grief recevable. Quant au fond, la Cour considère qu’en l’espèce le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente de sa jurisprudence bien établie dans la matière constatant une violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir

Aka

, précité, §§ 48-51).

16.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

17.

Le requérant allègue également la violation de l’article 13 de la Convention. Il se plaint de l’absence de mécanismes en droit turc pouvant porter remède à la situation litigieuse. Toutefois, eu égard à la conclusion formulée au paragraphe 16 ci-dessus, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de cette disposition (voir, dans le même sens,

Gaganuș et autres c.

Turquie

, n

o

39335/98, §§ 30-31, 5

juin 2001).

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

En ce qui concerne l’application de l’article 41 de la Convention, le requérant s’est contenté d’affirmer avoir subi un préjudice matériel en raison du paiement tardif de l’indemnité allouée, sans demander une somme au titre du dommage matériel et moral. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

19.

Pour ce qui est des frais et dépens, le requérant demande au total 1

100

000

000 TRL (équivalant à 650 euros [EUR]). Le Gouvernement conteste ce montant.

20.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’accorder la somme demandée – 650 EUR – assortie d’intérêts moratoires d’un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 650 EUR (six cent cinquante euros), à convertir en monnaie nationale du gouvernement défendeur pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

24 mars 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente