ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4085/2012

SECȚTA PENALĂ

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 216 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 5619/85/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C.M., după cum urmează: În baza art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a și lit. b) C. pen. În baza art. 260 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la un an închisoare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

S-a constatat că infracțiunile de mai sus sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea ari. 75 lit. a) C. pen. și art. 78 alin. (l) C. pen., la care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 99 clin 2 martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 100 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia și pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani. În baza art. 86 5 C. pen., raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.

Au fost înlăturate aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. S-a constatat că infracțiunile supuse judecății în acest dosar sunt concurente cu infracțiunea la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 99/2009 a judecătoriei Sibiu. În baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare și un an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: În data de 28 ianuarie 2007, în jurul orelor 16 00 , inculpatul A.M.C. împreună cu inculpații T.L.C., L.l.C., S.C.G., V.L.I., cu învinuitul O.D., cu numitul L.B. și cu victima M.I., s-a întâlnit pe strada Luptei din Sibiu cu numiții J.F.A., B.J.F., V.A.N. și C.A. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între numitul J.F.A. și victima M.I. a avut loc o altercație în cadrul căreia primul dintre aceștia i-a aplicat celei de-a doua o lovitură de cuțit urmare căreia aceasta a decedat trei zile mai târziu la Spitalul Clinic Județean Sibiu.

Cu privire la cele întâmplate, in aceeași zi și in cele care au urmat, atât inculpatul A.M.C. cât și celelalte persoane care l-au însoțit, au dat declarații în fața organelor de urmărire penală în care au arătat că cel care i-a aplicat lovitura de cuțit victimei M.I. a fost numitul J.F.A. De asemenea, aceștia au arătat toți, depozițiilor coroborându-se în mod natura între ele, că respectivul incident a avut loc ca urmarea faptului că numiții T.C.A. și J.F.A., însoțiți de alți tineri din anturajul lor, se deplasaseră în cursul aceleiași dimineți în incinta sălii de jocuri aparținând SC A.M. SRL situată pe strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat pe patron, inculpatul R.C., amenințându-l pe acesta că dacă nu își va schimba bodyguarzn, pe inculpații T.L.C.

și L.I.C., îi vor agresa fizic atât pe aceștia cât și pe el. Tot în aceleași declarații, care se coroborează perfect și cu faptele și împrejurările rezultate in urma administrării în cauză a celorlalte mijloace de probă, învinuitul A.M.C. a mai dat detalii și cu privire la lovirea inculpatului T.L.C. în cursul aceleiași zile la Secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu de către numitul T.C.A. cu o sabie și cu privire la alte fapte comise în cursul anilor anteriori de către membrii grupului infracțional organizat condus de către inculpații T.C.A. și J.F.A. În baza probelor administrate până atunci, printre care și declarațiile inculpatului A.C.M., în data de 07 mai 2007, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată, în dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alții, și a numitului J.F.A. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat Ia art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie 2007 în dauna victimei M.I. În data de 25 februarie 2008, inculpatul A.C.M., fiind audiat în fața Tribunalului Dolj în calitate de martor, și-a schimbat în mod intenționat declarațiile, arătând I.F.A. este cel care a lovit-o cu cuțitul pe victima M.I. pe str. Luptei din Sibiu în data de 28 ianuarie 2007 și că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeași dată în incinta Spitalului Clinic Județean Sibiu de către numitul, T.C.A.

Inculpatul a făcut acest lucru la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta și sprijini pe numiții T.C.A. și J.F.A. să iasă din închisoare și să își continue activitățile infracționale. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A.M.C. și a solicitat, prin apărător ales, reducerea pedepsei și orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta pe care a săvârșit-o la instigarea inculpatului T.C.A. Prin decizia penală nr. 22/ A din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a dispus următoarele: A admis apelul declarat de inculpatul A.M.C.

împotriva sentinței penale nr. 216/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5619/85/2011 și în consecință: A desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 și procedând la o nouă judecata în aceste limite: - a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente de 3 ani și 6 luni închisoare, un an închisoare și 3 ani închisoare; - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A.C.M. pentru comiterea infracțiunii sprijinite sub orice formă a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.

- a constatat că infracțiunea de mărturie mincinoasă este concurentă cu infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și art. 78 alin. (l) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 99 din 2 martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 100 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba lulia. - a menținut dispoziția prin care în baza art. 86 5 C. pen., raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și înlăturarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

- în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. - au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt reținând că, în data de 28 ianuarie 2007, în jurul orelor 16 00 , inculpatul A.M.C. împreună cu inculpații T.L.C., L.l.C., S.C.G., V.L.I., cu învinuitul O.D., cu numitul L.B. și cu victima M.l., s-a întâlnit pe strada Luptei clin Sibiu cu numiții J.F.A., B.J.F., V.A.N. și C.A. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între numitul J.F.A.

și victima M.l. a avut loc o altercație în cadrul căreia primul dintre aceștia i-a aplicat celei de-a doua o lovitură de cuțit urmare căreia aceasta a decedat trei zile mai târziu la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Cu privire la cele întâmplate, în aceeași zi și în cele care au urmat, atât inculpatul A.M.C. cât și celelalte persoane care l-au însoțit, au dat declarații în fața organelor de urmărire penală în care au arătat că cel care i-a aplicat lovitura de cuțit victimei M.l. a fost numitul J.F.A. De asemenea, aceștia au arătat toți, depozițiilor coroborându-se în mod natura între ele, că respectivul incident a avut loc ca urmarea faptului că numiții T.C.A. și J.F.A., însoțiți de alți tineri din anturajul lor, se deplasaseră în cursul aceleiași dimineți în incinta sălii de jocuri aparținând SC A.M.

SRL situată pe strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat pe patron, inculpatul R.C., amenințându-l pe acesta că dacă nu își va schimba bodyguarzii, pe inculpații T.L.C. și L.l.C., îi vor agresa fizic atât pe aceștia cât și pe el. Tot în aceleași declarații, care se coroborează perfect și cu faptele și împrejurările rezultate în urma administrării în cauză a celorlalte mijloace de probă, învinuitul A.M.C. a mai dat detalii și cu privire la lovirea inculpatului T.L.C. în cursul aceleiași zile la Secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu de către numitul T.C.A. eu o sabie și cu privire la alte fapte comise in cursul anilor anteriori de către membrii grupului infracțional organizat condus de către inculpații T.C.A.

și J.F.A. În baza probelor administrate până atunci, printre care și declarațiile inculpatului A.C.M., în data de 07 mai 2007, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată, în dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alții, și a numitului J.F.A. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie 2007 în dauna victimei M.I. În data de 25 februarie 2008 inculpatul A.C.M., fiind audiat în fața Tribunalului Dolj în calitate de martor, și-a schimbat în mod intenționat declarațiile, arătând că nu J.F.A. este cel care a lovit-o cu cuțitul pe victima M.I.

pe str. Luptei din Sibiu în data de 28 ianuarie 2007 și că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeași dată în incinta Spitalului Clinic Județean Sibiu ele către numitul T.C.A. Inculpatul a făcut acest lucru, la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta și sprijini pe numiții T.C.A. și J.F.A. să iasă din închisoare și să își continue activitățile infracționale. S-a apreciat că inculpatului, descrisă detaliat mai sus, constând in faptul că la termenul din 25 februarie 2008, în calitate ele martor în cauza de Ia Tribunalul Dolj, a făcut afirmații mincinoase cu privire la o serie de împrejurări esențiale in cauză, cu scopul de a-l ajuta pe inc. T.C.A. și J.F.A. să fie puși în libertate, constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.

Pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în mod corect instanța a dispus condamnarea inc. A.M.C. la o pedeapsă de un an închisoare. Însă, instanța de apel a apreciat că în mod greșit s-a reținut existența concursului ideal de infracțiuni între infracțiunea de mărturie mincinoasă și cea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu privire la ultima infracțiune, nefiind probate elementele constitutive ale acesteia. În opinia instanței de apel niciuna din probele administrate nu dovedesc aspectele referitoare la latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, respectiv existența intenției directe sau indirecte de a sprijini activitatea unui grup infracțional organizat din care făceau parte numiții T.C.A.

și J.F.A. În mod cert s-a probat faptul că inc. A.M. a dat declarații mincinoase cu scopul de a ajuta punerea în libertate a numiților T.A. și J.F., fără a exista rea-intenție sau legătură cu eventuala activitate infracțională pe care cei doi ar fi desfășurat-o ulterior eliberării din arest. A apreciat instanța de apel că scopul urmărit, și probat în cauză, este acela de a sprijini punerea în libertate a inculpaților arestați, fără a avea în vedere modul în care aceștia ar acționa după eliberare. Simpla ipoteză că, odată puși în libertate, inculpații ar continua activitatea infracțională nu justifică reținerea în sarcina inc. A.C.M. a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, astfel că instanța de apel a dispus achitarea pentru această faptă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. De asemenea, instanța de apel a apreciat că pedeapsa stabilită de prima instanță pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei, in sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, motivată de faptul că a recunoscut faptele, este neîntemeiată având în vedere gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului care nu justifică aplicarea unei pedepse mai blânde. Împotriva deciziei, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia și inculpatul A.M.C.

I. La primul termen de judecată, din 30 octombrie 2012, inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un avocat. La noul termen de judecată, din 11 decembrie 2012, asistat de avocatul ales, inculpatul a declarat că înțelege să-și retragă recursul. De asemenea, cu acordul său, a fost ascultat și a reiterat declarațiile de recunoaștere a tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată, inclusiv cea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003. În consecință, în temeiul art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declarația inculpatului de retragere a recursului. II. Î n motivele scrise de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Alba-Iulia a fost criticată decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a legii [(cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen.)] cu motivarea, în sinteză, că în mod greșit Curtea de Apel Alba lulia a dispus soluția achitării inculpatului, care solicitase la fond judecarea potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003. De asemenea, Ministerul Public a mai menționat următoarele: - inculpatul, la fond, a recunoscut integral faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea sa prin procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen; - instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., nu a efectuat cercetare judecătorească; - prin sentință s-a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni cu care a fost sesizată instanța; - împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, singura critică a acestuia vizând individualizarea pedepselor (a solicitat reducerea pedepselor); - fără a efectua cercetare judecătorească, instanța de apel a dispus o soluție de achitare a inculpatului. Recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia va fi admis pentru motivele ce se vor arăta: Cele 5 aspecte menționate în recursul scris al Ministerului Public sunt confirmate de actele și lucrările dosarului, și nu sunt contestate de inculpat care, și în recurs, a reiterat că își menține declarațiile de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Așa cum rezultă din examinarea dosarului, instanța de fond a soluționat cauza penală, la cererea expresă a inculpatului, prin procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Ulterior, în apelul inculpatului, care nu criticat decât individualizarea pedepselor, instanța de prim-control judiciar, fără a efectua cercetare judecătorească, a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003. Decizia atacată este rezultatul greșitei aplicări a legii pentru motivele ce se vor arăta: Prin Legea nr. 202/2010, respectiv, art. 320 1 C. proc.

pen., legiuitorul român a introdus în dreptul intern o noua procedură de judecată, cunoscută în multe sisteme judiciare (cel nord-american fiind promotorul principal al acesteia), procedură denumită, după caz, „pledarea vinovăției”, „recunoașterea vinovăției”, „procedură sumară de judecată”, „procedură simplificată de judecată” etc. Această nouă procedură de judecată reflectă conceptul juridic contemporan de „justiție penală negociată” căreia, în viitorul Cod de procedură penală, i se vor adăuga și altele („acordul de recunoaștere a vinovăției” etc.). Elemente ale acestui nou concept sunt relevate de tezele prealabile ale noilor coduri (H.G. nr. 829/2007 și H.G. nr. 1183/2008), precum și de doctrina juridică.

În sinteză, potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în schimbul „pledăm vinovăției” în fața judecătorului, și acceptării judecării cauzei pe baza probatorului administrat în cursul urmării penale, acuzatul este condamnat, având dreptul să fie sancționat cu o pedeapsă redusă, evitând astfel aplicarea unei pedepse orientată semnificativ către maximul special al textului incriminator al faptei ori chiar egală cu acest maxim. O astfel de procedură de judecată, după cum s-a menționat regăsită în majoritatea sistemelor judiciare penale moderne, compatibilă cu principiile C.E.D.O. și cu jurisprudența C.E.D.O., prezintă evidente avantaje, deopotrivă pentru acuzat și pentru înfăptuirea justiției, prezentarea lor neconstituind obiectul acestei cauze penale.

În consecință, în situația în care inculpatul „pledează vinovat”, instanța de fond nu mai efectuează „cercetare judecătorească”, dispunând soluția condamnării acestuia, cu aplicarea unei pedepse reduse în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. O altă soluție nu este posibilă deoarece, în toate celelalte situații, legea impune, în mod firesc, efectuarea cercetării judecătorești de către judecător: administrarea probelor în mod direct, nemijlocit, contradictoriu și public, in condițiile unei proceduri judiciare complete, iar nu „simplificate”. Numai o cercetare judecătorească „completă” poate sta la baza oricărei soluții prevăzută de art. 345 C. proc. pen. („achitare” sau „condamnare”).

Examinarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., susține, în mod categoric, cele menționate, după cum se va arăta în continuare: Astfel, potrivit art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, „instanța, de judecată soluționează cauza penală atunci când, din probele administrate (NB - la urmărirea penală), rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”, Textul citat este rațional deoarece se înlătură două erori grave ce se pot comite în „procedura simplificată de judecată”, și anume: - condamnarea acuzatului pe baza unor probe insuficiente, care nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele pentru care a fost trimis în judecată; - condamnarea altei persoane decât cea care, în mod real, a săvârșit faptele deduse judecății.

În aceste situații, judecătorul este obligat să procedeze la efectuarea cercetării judecătorești, chiar dacă inculpatul solicită expres aplicarea procedurii de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Textul art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011 și are următorul conținut: „Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”. Această modificare relevă, încă o dată, că în urma judecării cauzei penale pe baza „procedurii simplificate” nu se poate dispune o soluție decât atunci când fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, nu și atunci când, printre altele, fapta nu constituie infracțiune [(aici fiind inclus și cazul prevăzut de art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., combinat cu art. 18 1 C. pen., deoarece, în această ipoteză, instanța constată că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni”)]. Aceste dispoziții legale trebuie corelate cu cele ale art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., conform cărora „Instanța va pronunța condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege”. (dispoziții nemodificate de O.U.G. nr. 121/201 1). În concluzie, prin aplicarea procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., instanța nu poate pronunța decât soluția de „condamnare a inculpatului” care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Achitarea inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării „cercetării judecătorești”, chiar dacă acesta a solicitat expres judecarea prin această „procedură simplificată”.

De altfel, un alt argument din care rezultă voința legiuitorului, este cel dedus din dispozițiile art. 320 1 alin. (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011: „Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. în acest caz, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”. „Continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun” (adică prin efectuarea cercetării judecătorești) se poate realiza fie la începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de judecare în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., fie prin repunerea cauzei pe rol în vederea efectuării cercetării judecătorești dacă judecătorul a acceptat cererea inculpatului însă, cu ocazia deliberării, constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și, deci, că poate pronunța, în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În consecință, se va admite recursul Ministerului Public, se va casa decizia atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, aceasta ultimă instanță dispunând o soluție de achitare în condițiile neefectuării cercetării judecătorești (astfel cum s-a statuat, de principiu, în decizia penală nr. 6026/2007 a Î.C.C.J.).

Instanța de apel (ca instanță care devoluează cauză în fapt și în drept), în rejudecare, după caz, fie va face aplicarea consecințelor judecării la fond a cauzei potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., fie va efectua cercetarea judecătorească în urma căreia va putea dispune oricare din soluțiile prevăzute de lege (soluția de achitare ori soluția de condamnare]. De altfel, instanța de apel, în motivarea soluției, menționează că „probele administrate nu dovedesc aspectele referitoare la latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. ( I) din Legea nr. 39/2003, respectiv existența intenției directe sau indirecte de a sprijini actiintatea unui grup infracțional organizat din care făceau parte numiții T.C.A.

și J.F.A. În mod cert sa probat faptul că inc. A.M. a dat declarații mincinoase cu scopul de a ajuta punerea în libertate a numiților T.A. și J.F., fără a exista rea-intenție sau legătură cu eventuala activitate infracțională pe care cei doi ar fi desfășurat-o ulterior eliberăm din arest”, „..că scopul urmărit, și probat..” susținând ca, o concluzie, că nu sunt probate elementele constitutive ale acesteia. Or, toate aceste exprimări sugerează o evaluare a probelor strânse în cursul urmării penale, în condițiile în care acestea nu au fost nemijlocit administrate de niciuna dintre cele două instanțe judecătorești. Observând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., precum și cele ale art. 192 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr. 22/ A din 21 februarie 201 1 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală. Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. II. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva aceleiași decizii penale. Casează decizia penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Alba-Iulia. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2012.