ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4085/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4085/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

SECȚTA PENALĂ

Deliberând asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 216 din 30

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 5619/85/2011, s-a

dispus condamnarea inculpatului A.C.M., după cum urmează:

În baza art. 7

alin. (l)

din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de

sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și un an pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a)

teza a

II

-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 260

alin. (l)

C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la un an închisoare pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă.

S-a constatat că infracțiunile de mai

sus sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la

art. 182

alin. (2) C. pen., cu aplicarea

ari. 75 lit. a) C. pen. și art. 78 alin. (l) C. pen., la care inculpatul a fost

condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 99 clin 2

martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 100 din 23

aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

153 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia și pentru care s-a dispus

suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani.

În baza art. 86

5

C. pen.,

raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei de 3 ani închisoare. Au fost înlăturate aplicarea

dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. S-a constatat că infracțiunile supuse

judecății în acest dosar sunt concurente cu infracțiunea la care inculpatul a

fost condamnat prin sentința penală nr. 99/2009 a judecătoriei Sibiu.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., au

fost contopite pedepsele și s-a dispus ca în final inculpatul să execute

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare și un an

pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a Il-a și

lit. b)

C. pen., după

executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au

fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe

durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 28 ianuarie 2007, în jurul

orelor 16

00

, inculpatul A.M.C. împreună cu inculpații T.L.C., L.l.C.,

S.C.G., V.L.I., cu învinuitul O.D., cu numitul L.B. și cu victima M.I., s-a

întâlnit pe strada Luptei din Sibiu cu numiții J.F.A., B.J.F., V.A.N. și C.A.

Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între numitul J.F.A. și victima M.I. a

avut loc o altercație în cadrul căreia primul dintre aceștia

i-a

aplicat celei de-a doua o lovitură de

cuțit

urmare căreia aceasta a decedat trei

zile mai târziu la Spitalul

Clinic

Județean Sibiu.

Cu privire la cele întâmplate, in

aceeași zi și in cele care au urmat, atât inculpatul A.M.C. cât și celelalte

persoane care l-au însoțit, au dat declarații în fața organelor de urmărire

penală în care au arătat că cel care i-a aplicat lovitura de cuțit victimei M.I.

a fost numitul J.F.A. De asemenea, aceștia au arătat toți, depozițiilor

coroborându-se în mod natura între ele, că respectivul incident a avut loc ca

urmarea faptului că numiții T.C.A. și J.F.A., însoțiți de alți tineri din

anturajul lor, se deplasaseră în cursul aceleiași dimineți în incinta sălii de

jocuri aparținând SC A.M. SRL situată pe strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat

pe patron, inculpatul R.C., amenințându-l pe acesta că dacă nu își va schimba

bodyguarzn, pe inculpații T.L.C. și L.I.C., îi vor agresa fizic atât pe aceștia

cât și pe el. Tot în aceleași declarații, care se coroborează perfect și cu

faptele și împrejurările rezultate in urma administrării în cauză a celorlalte

mijloace de probă, învinuitul A.M.C. a mai dat detalii și cu privire la lovirea

inculpatului T.L.C. în cursul aceleiași

zile

la Secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu de

către numitul T.C.A. cu o sabie și cu privire la alte fapte comise în cursul

anilor anteriori de către membrii grupului infracțional organizat condus de către

inculpații T.C.A. și J.F.A.

În baza probelor administrate până

atunci, printre care și declarațiile inculpatului A.C.M., în data de 07 mai 2007,

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată, în

dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alții, și a numitului J.F.A. pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen.,

raportat Ia art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie

2007 în dauna victimei M.I.

În data de 25 februarie 2008,

inculpatul A.C.M., fiind audiat în fața Tribunalului Dolj în calitate de

martor, și-a schimbat în mod intenționat declarațiile, arătând I.F.A. este cel

care a lovit-o cu cuțitul pe victima M.I. pe str. Luptei din Sibiu în data de

28 ianuarie 2007 și că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeași dată

în incinta Spitalului Clinic Județean Sibiu de către numitul, T.C.A. Inculpatul

a făcut acest lucru la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta

și sprijini pe numiții T.C.A. și J.F.A. să iasă din închisoare și să își

continue activitățile infracționale.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul A.M.C. și a solicitat, prin apărător ales, reducerea pedepsei și

orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că

inculpatul a recunoscut fapta pe care a săvârșit-o la instigarea inculpatului T.C.A.

Prin decizia penală nr. 22/ A din 21

februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de inculpatul

A.M.C. împotriva sentinței penale nr.

216/2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5619/85/2011 și în consecință:

A desființat sentința penală atacată

sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește condamnarea inculpatului

pentru infracțiunea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional

organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 și procedând la o

nouă judecata în aceste limite:

- a descontopit pedeapsa de 4 ani

închisoare în pedepsele componente de 3 ani și 6 luni închisoare, un an

închisoare și 3 ani închisoare;

- în baza art. 11 pct. 2

lit. a)

raportat la art. 10

lit. d)

C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul A.C.M. pentru comiterea infracțiunii sprijinite sub orice formă a

unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr.

39/2003.

- a constatat că infracțiunea de

mărturie mincinoasă este concurentă cu infracțiunea prevăzută de art. 26 C.

pen., raportat la art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,

și art. 78

alin. (l)

C. pen., pentru

care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin

sentința penală nr. 99 din 2 martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin

decizia penală nr. 100 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 153 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba

lulia.

- a menținut dispoziția prin care în

baza art. 86

5

C. pen., raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus

anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și

înlăturarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

- în baza art. 33

lit. a)

raportat la art. 34

lit. b)

C. pen., a contopit pedepsele și a

dispus ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

- au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de fond a stabilit corect

starea de fapt reținând că, în data de 28 ianuarie 2007, în jurul orelor 16

00

,

inculpatul A.M.C. împreună cu inculpații T.L.C., L.l.C., S.C.G., V.L.I., cu învinuitul

O.D., cu numitul L.B. și cu victima M.l., s-a întâlnit pe strada Luptei clin

Sibiu cu numiții J.F.A., B.J.F., V.A.N. și C.A. Pe fondul unor neînțelegeri mai

vechi, între numitul J.F.A. și victima M.l. a avut loc o altercație în cadrul

căreia primul dintre aceștia i-a aplicat celei de-a doua o lovitură de cuțit

urmare căreia aceasta a decedat trei zile mai târziu la Spitalul Clinic

Județean Sibiu. Cu privire la cele întâmplate, în aceeași zi și în cele care au

urmat, atât inculpatul A.M.C. cât și celelalte persoane care l-au însoțit, au

dat declarații în fața organelor de urmărire penală în care au arătat că cel

care i-a aplicat lovitura de cuțit victimei M.l. a fost numitul J.F.A. De

asemenea, aceștia au arătat toți, depozițiilor coroborându-se în mod natura

între ele, că respectivul incident a avut loc ca urmarea faptului că numiții T.C.A.

și J.F.A., însoțiți de alți tineri din anturajul lor, se deplasaseră în cursul

aceleiași dimineți în incinta sălii de jocuri aparținând SC A.M. SRL situată pe

strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat pe patron, inculpatul R.C.,

amenințându-l pe acesta că dacă nu își va schimba bodyguarzii, pe inculpații T.L.C.

și L.l.C., îi vor agresa fizic atât pe aceștia cât și pe el. Tot în aceleași

declarații, care se coroborează perfect și cu faptele și împrejurările

rezultate în urma administrării în cauză a celorlalte mijloace de probă,

învinuitul A.M.C. a mai dat detalii și cu privire la lovirea inculpatului T.L.C.

în cursul aceleiași zile la Secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului

Clinic Județean Sibiu de către numitul T.C.A. eu o sabie și cu privire la alte

fapte comise in cursul anilor anteriori de către membrii grupului infracțional

organizat condus de către inculpații T.C.A. și J.F.A. În baza probelor

administrate până atunci, printre care și declarațiile inculpatului A.C.M., în data

de 07 mai 2007, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în

judecată, în dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alții, și a numitului J.F.A.

pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art.

174

alin. (l)

C. pen., raportat la

art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie 2007 în dauna

victimei M.I. În data de 25 februarie 2008 inculpatul A.C.M., fiind audiat în

fața Tribunalului Dolj în

calitate

de

martor, și-a schimbat în mod intenționat declarațiile, arătând că nu J.F.A. este

cel care a lovit-o cu cuțitul pe victima M.I. pe str. Luptei din Sibiu în data de

28 ianuarie 2007 și că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeași dată

în incinta Spitalului Clinic Județean Sibiu ele către numitul T.C.A. Inculpatul

a făcut acest lucru, la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta și

sprijini pe numiții T.C.A. și J.F.A. să iasă din închisoare și să își continue

activitățile infracționale.

S-a apreciat că inculpatului, descrisă

detaliat mai sus, constând in faptul că la termenul din 25 februarie 2008, în

calitate ele martor în cauza de Ia Tribunalul Dolj, a făcut afirmații

mincinoase cu privire la o serie de împrejurări esențiale in cauză, cu scopul

de a-l ajuta pe inc. T.C.A. și J.F.A. să fie puși în libertate, constituie

infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. Pentru

comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în mod corect instanța a dispus

condamnarea inc. A.M.C. la o pedeapsă de un an închisoare.

Însă, instanța de apel a apreciat că

în mod greșit s-a reținut existența concursului ideal de infracțiuni între

infracțiunea de mărturie mincinoasă și cea de sprijinire sub orice formă a unui

grup infracțional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

cu privire la ultima infracțiune, nefiind probate elementele constitutive ale

acesteia.

În opinia instanței de apel niciuna

din probele administrate nu dovedesc aspectele referitoare la latura subiectivă

a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, respectiv existența

intenției directe sau indirecte de a sprijini activitatea unui grup

infracțional organizat din care făceau parte numiții T.C.A. și J.F.A. În mod

cert s-a probat faptul că inc. A.M. a dat declarații mincinoase cu scopul de a

ajuta punerea în libertate a numiților T.A. și J.F., fără a exista rea-intenție

sau legătură cu eventuala activitate infracțională pe care cei doi ar fi

desfășurat-o ulterior eliberării din arest.

A apreciat instanța de apel că scopul

urmărit, și probat în cauză, este acela de a sprijini punerea în libertate a

inculpaților arestați, fără a avea în vedere modul în care aceștia ar acționa

după eliberare. Simpla ipoteză că, odată puși în libertate, inculpații ar

continua activitatea infracțională nu justifică reținerea în sarcina inc. A.C.M.

a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, astfel că

instanța de apel a dispus achitarea pentru această faptă în baza art. 11 pct. 2

lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

De asemenea, instanța de apel a

apreciat că pedeapsa stabilită de prima instanță pentru infracțiunea de

mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., a fost corect

individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei, in sensul aplicării unei

pedepse sub minimul special prevăzut de lege, motivată de faptul că a

recunoscut faptele, este neîntemeiată având în vedere gravitatea faptei

reținută în sarcina inculpatului care nu justifică aplicarea unei pedepse mai

blânde.

Împotriva deciziei, au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Alba-Iulia și inculpatul A.M.C.

I.

La primul termen de judecată, din 30

octombrie 2012, inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un

avocat.

La noul termen de judecată, din

11 decembrie 2012,

asistat de avocatul ales,

inculpatul a declarat că înțelege să-și retragă recursul.

De asemenea, cu acordul său, a fost

ascultat și a reiterat declarațiile de recunoaștere a tuturor faptelor pentru

care a fost trimis în judecată, inclusiv cea prevăzută de art. 7

alin. (l)

din Legea nr. 39/2003.

În consecință, în temeiul art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de

declarația inculpatului de retragere a recursului.

II. Î

n motivele scrise de recurs ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Alba-Iulia a fost criticată decizia instanței de apel pentru greșita

aplicare a legii [(cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen.)] cu

motivarea, în sinteză, că în mod greșit Curtea de Apel Alba lulia a dispus

soluția achitării inculpatului, care solicitase la fond judecarea potrivit

procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, Ministerul Public a mai

menționat următoarele:

- inculpatul, la fond, a recunoscut

integral faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea

sa prin procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen;

- instanța de fond, în aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu a efectuat cercetare

judecătorească;

- prin sentință s-a dispus condamnarea

inculpatului pentru cele două infracțiuni cu care a fost sesizată instanța;

- împotriva sentinței inculpatul a

declarat apel, singura critică a acestuia vizând individualizarea pedepselor (a

solicitat reducerea pedepselor);

- fără a efectua cercetare

judecătorească, instanța de apel a dispus o soluție de achitare a inculpatului.

Recursul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Alba Iulia va fi admis pentru motivele ce se vor arăta:

Cele 5 aspecte menționate în recursul

scris al Ministerului Public sunt confirmate de actele și lucrările dosarului,

și nu sunt contestate de inculpat care, și în recurs, a reiterat că își menține

declarațiile de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Așa cum rezultă din examinarea

dosarului, instanța de fond a soluționat cauza penală, la cererea expresă a

inculpatului, prin procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Ulterior, în apelul inculpatului, care

nu criticat decât individualizarea pedepselor, instanța de prim-control

judiciar, fără a efectua cercetare judecătorească, a dispus achitarea pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.

Decizia atacată este rezultatul

greșitei aplicări a legii pentru motivele ce se vor arăta:

Prin Legea nr. 202/2010, respectiv,

art. 320

1

C. proc. pen., legiuitorul român a introdus în dreptul

intern o noua procedură de judecată, cunoscută în multe sisteme judiciare (cel

nord-american fiind promotorul principal al acesteia), procedură denumită, după

caz, „pledarea vinovăției”, „recunoașterea vinovăției”, „procedură sumară de

judecată”, „procedură simplificată de judecată” etc.

Această nouă procedură de judecată

reflectă conceptul juridic contemporan de „justiție penală negociată” căreia,

în viitorul Cod de procedură penală, i se vor adăuga și altele („acordul de

recunoaștere a vinovăției” etc.). Elemente ale acestui nou concept sunt

relevate de tezele prealabile ale noilor coduri (H.G. nr. 829/2007 și H.G. nr.

1183/2008), precum și de doctrina juridică.

În sinteză, potrivit dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., în schimbul „pledăm vinovăției” în fața

judecătorului, și acceptării judecării cauzei pe baza probatorului administrat

în cursul urmării penale, acuzatul este condamnat, având dreptul să fie

sancționat cu o pedeapsă redusă, evitând astfel aplicarea unei pedepse

orientată semnificativ către maximul special al textului incriminator al faptei

ori chiar egală cu acest maxim.

O astfel de procedură de judecată,

după cum s-a menționat regăsită în majoritatea sistemelor judiciare penale

moderne, compatibilă cu principiile C.E.D.O. și cu jurisprudența C.E.D.O.,

prezintă evidente avantaje, deopotrivă pentru acuzat și pentru înfăptuirea

justiției, prezentarea lor neconstituind obiectul acestei cauze penale.

În consecință, în situația în care

inculpatul „pledează vinovat”, instanța de fond nu mai efectuează „cercetare

judecătorească”, dispunând soluția condamnării acestuia, cu aplicarea unei

pedepse reduse în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

O altă soluție nu este posibilă

deoarece, în toate celelalte situații, legea impune, în mod firesc, efectuarea

cercetării judecătorești de către judecător: administrarea probelor în mod

direct, nemijlocit, contradictoriu și public, in condițiile unei proceduri

judiciare complete, iar nu „simplificate”.

Numai o cercetare judecătorească

„completă” poate sta la baza oricărei soluții prevăzută de art. 345 C. proc. pen.

(„achitare” sau „condamnare”).

Examinarea dispozițiilor legale prevăzute

de art. 320

1

C. proc. pen., susține, în mod categoric, cele

menționate, după cum se va arăta în continuare:

Astfel, potrivit art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, „instanța, de

judecată soluționează cauza penală atunci când, din probele administrate (NB -

la urmărirea penală), rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt

suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei

pedepse”,

Textul citat este rațional deoarece se

înlătură două erori grave ce se pot comite în „procedura simplificată de

judecată”, și anume:

- condamnarea acuzatului pe baza unor

probe insuficiente, care nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă,

faptele pentru care a fost trimis în judecată;

- condamnarea altei persoane decât cea

care, în mod real, a săvârșit faptele deduse judecății.

În aceste situații, judecătorul este

obligat să procedeze la efectuarea cercetării judecătorești, chiar dacă

inculpatul solicită expres aplicarea procedurii de judecată prevăzută de art.

320

1

C. proc. pen.

Textul art. 320

1

alin. (4)

C. proc. pen., a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011 și are următorul

conținut: „Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din

probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.

Această modificare relevă, încă o

dată, că în urma judecării cauzei penale pe baza „procedurii simplificate” nu

se poate dispune o soluție decât atunci când fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, nu și atunci când, printre altele,

fapta nu constituie infracțiune [(aici fiind inclus și cazul prevăzut de art.

10

lit. b

1

)

C. proc. pen.,

combinat cu art. 18

1

C. pen., deoarece, în această ipoteză, instanța

constată că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni”)].

Aceste dispoziții legale trebuie

corelate cu cele ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., conform

cărora „Instanța va pronunța condamnarea inculpatului care beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege”. (dispoziții

nemodificate de O.U.G. nr.

121/201

1).

În concluzie, prin aplicarea

procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., instanța nu poate

pronunța decât soluția de „condamnare a inculpatului” care beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Achitarea

inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării „cercetării

judecătorești”, chiar dacă acesta a solicitat expres judecarea prin această

„procedură simplificată”.

De altfel, un alt argument din care

rezultă voința legiuitorului, este cel dedus din dispozițiile art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr.

121/2011: „Instanța respinge cererea atunci când constată că probele

administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că

fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. în acest

caz, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”.

„Continuarea judecării cauzei potrivit

procedurii de drept comun”

(adică

prin efectuarea cercetării judecătorești) se poate realiza fie la începutul

procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de judecare în

condițiile art. 320

1

C. proc. pen., fie prin repunerea cauzei pe rol

în vederea efectuării cercetării judecătorești dacă judecătorul a acceptat

cererea inculpatului însă, cu ocazia deliberării, constată că probele

administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că

fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și, deci,

că poate pronunța, în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege.

În consecință, se va admite recursul

Ministerului Public, se va casa decizia atacată și se va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare în apel, aceasta ultimă instanță dispunând o soluție de

achitare în condițiile neefectuării cercetării judecătorești (astfel cum s-a

statuat, de principiu, în decizia penală nr. 6026/2007 a

Î.C.C.J.).

Instanța de apel (ca instanță care

devoluează cauză în fapt și în drept), în rejudecare, după caz, fie va face

aplicarea consecințelor judecării la fond a cauzei potrivit dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., fie va efectua cercetarea judecătorească în urma

căreia va putea dispune oricare din soluțiile prevăzute de lege (soluția de

achitare ori soluția de condamnare].

De altfel, instanța de apel, în

motivarea soluției, menționează că „probele administrate nu dovedesc aspectele

referitoare la latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (

I)

din Legea nr. 39/2003, respectiv existența

intenției directe sau indirecte de a sprijini actiintatea unui grup

infracțional organizat din care făceau parte numiții T.C.A. și J.F.A. În mod

cert sa probat faptul că inc. A.M. a dat declarații mincinoase cu scopul de a

ajuta punerea în libertate a numiților T.A. și J.F., fără a exista rea-intenție

sau legătură cu eventuala activitate infracțională pe care cei doi ar fi

desfășurat-o ulterior eliberăm din arest”,

„..că

scopul urmărit, și probat..”

susținând

ca, o concluzie, că nu sunt probate elementele constitutive ale acesteia.

Or, toate aceste exprimări sugerează o

evaluare a probelor strânse în cursul urmării penale, în condițiile în care

acestea nu au fost nemijlocit administrate de niciuna dintre cele două instanțe

judecătorești.

Observând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., precum și cele ale art. 192 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia

act de retragerea recursului declarat

de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr. 22/ A

din

21 februarie 201 1 a Curții de Apel

Alba-Iulia, secția penală.

Obligă inculpatul la plata sumei de

600 lei cu

titlu

de cheltuieli

judiciare către stat.

II.

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Alba-Iulia împotriva aceleiași decizii penale.

Casează decizia penală atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Alba-Iulia.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11

decembrie 2012.