ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2013

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 562 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13107/63/2011, în baza art. 257 C. pen. alin. (1) rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și.art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 23 martie 2011-01 aprilie 2011.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a)-c) C. pen., mai puțin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.

S-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon.

În baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C.pen, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui parfum și a sumei de 1.700 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 476/P/2011 din data de 14 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 412 alin. (2) C. pen.

Prin rezoluția din 22 martie 2011 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul D.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,iar prin ordonanța din 23 martie 2011 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat, pentru aceleași infracțiuni.

Prin Ordonanța din 23 martie 2011 s-a dispus reținerea învinuitului D.F. pentru 24 ore, iar ulterior prin încheierea din 24 martie 2011, pronunțată în Dosarul cu nr. 12033/63 din 24 martie 2011, Tribunalul Dolj, a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, de la data de 24 martie 2011 și până la data de 21 aprilie 2011 inclusiv.

Prin încheierea din 01 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul cu nr. 678/54/2011 Curtea de Apel Craiova a admis recursul inculpatului și a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Bechet pe o perioadă de 30 de zile până la data de 30 aprilie 2011 inclusiv.

Prin Ordonanța cu nr. 476/P din 11 aprilie 2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,în infracțiunea de trafic de prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea 78/ 2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus față de denunțătorul A.A.I. neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev.de art. 255 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că este incidentă cauza de nepedepsire, prev.de art. 255 alin. (3) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 existând cauza de nepedepsire, prev.de art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În faza cercetării judecătorești la data de 27 iunie 2011, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia aflându-se atașată la filele 8, 9 din dosar. Au fost audiați martorii:

A.I., A.I., D.D.,P.M.,C.M., M.I.A., R.N.F., B.G., C.M., C.A.C., I.M.S.M.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv denunțul și declarația denunțătorului A.A.I., procesul verbal de surprindere în flagrant, înregistrările audio-video și cele telefonice, declarațiile martorilor A.I., B.G., P.M., M.A., procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și a celor purtate în ambiental, procesele verbale de percheziție domiciliară instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În primăvara anului 2010 martorul denunțător A.I. a fost depistat conducând un autoturism în stare de ebrietate (fila 77 dup), în trafic de către inculpatul D.F., (care se afla în serviciul de îndrumare și control al circulației rutiere pe raza comunei Daneți.

În momentul depistării sale în trafic de către inculpat, martorul A.I. era însoțit de prietenul său, martorul M.I.A.. În timp ce acesta aștepta lângă mașină întoarcerea martorului A. care plecase cu organele de poliție la spitalul din Amărăști pentru a-i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, s-a întâlnit cu un prieten mai vechi, martorul R.N.F. pe care l-a întrebat dacă îl cunoaște pe inculpat, acesta spunându-i că-l cunoaște. Martorul M. l-a rugat să vorbească cu inculpatul să vadă dacă poate să-l ajute pe prietenul său să scape mai ușor, acesta promițându-i că va vorbi cu acesta. Când s-a întors denunțătorul, prietenul său i-a spus că se întâlnise cu un prieten care îl cunoștea pe polițist, A. spunându-i să-i transmită acestuia că dacă îl ajută îi va da 500 euro.

La două, trei zile după acest eveniment, martorul M. l-a sunat pe R. rugându-l să meargă împreună cu el și cu A. la Bechet pentru a se întâlni cu inculpatul. Cei trei s-au întâlnit cu inculpatul la intrarea în orașul Bechet. Inițial, în cursul urmăririi penale, martorul R. a declarat că ajunși acolo, A. a coborât din mașină urcându-se în mașina poliției pentru a sta de vorbă cu inculpatul, ceilalți doi martori rămânând în mașina cu care veniseră( filele 101-102 d.u.p.). Martorul M. a arătat însă că discuția s-a purtat între inculpat, A. și R. (fila 95 dup), declarația fiind menținută și ulterior cu ocazia audierii sale de către instanță. Cu ocazia audierii sale nemijlocite de instanța de judecată, martorul R. revenit asupra acestei declarații arătând că discuția s-a purtat între el și inculpat A. nediscutând nimic direct cu inculpatul (fila 38).

Instanța a apreciat că prima declarație a martorului R. corespunde adevărului, având în vedere că el era cel care îl cunoștea personal pe inculpat, fiind cel care de altfel organizase respectiva întâlnire (acesta arătând că el a fost cel care l-a sunat pe inculpat să-l întrebe unde se află). Așa cum rezultă chiar din declarația martorului A. cu această ocazie nu s-a purtat nicio discuție despre vreo sumă de bani pe care să o dea inculpatului.

Când s-au întors în mașină martorul R. i-a spus lui A. că singura soluție pentru a-și putea rezolva problema este să ceară calculul retroactiv al alcoolemiei. Denunțătorul a susținut că această soluție i-a fost sugerată de către inculpat, fapt negat de către acesta. Instanța a reținut ca plauzibilă susținerea denunțătorului conform căreia inculpatul i-a sugerat să ceară această probă și nu martorul R., având în vedere că așa cum rezultă și din declarația martorului M., prima dată când s-a discutat despre această probă a fost când A. și R. s-au întors la mașină după ce discutaseră cu inculpatul.

S-a apreciat ca incontestabil faptul că denunțătorul i-a oferit inculpatului suma de 500 de euro pentru a-l exonera de răspundere penală, acest aspect fiind recunoscut, de altfel, și de inculpat, propunerea fiind refuzată de către acesta. Deși declarațiile inculpatului și ale martorilor asupra momentului și respectiv a persoanei care i-a transmis inculpatului oferta denunțătorului privind oferirea sumei respective nu sunt concordante (inculpatul afirmând că propunerea i-a fost făcută direct de către denunțător, iar acesta din urmă arătând că propunerea i-a fost făcută la cererea sa de către martorul R.), instanța a reținut că aceasta a existat și inculpatul a luat cunoștință de ea. De asemenea, s-a reținut că este incontestabil faptul că inculpatul a refuzat primirea respectivei sume de bani (fapt recunoscut și de către denunțător) și de asemenea că inculpatul cu ocazia întâlnirii de la Bechet i-a cerut să plătească contravaloarea analizelor biologice pentru a grăbi rezolvarea dosarului.

Denunțătorul a susținut că inculpatul, cu aceeași ocazie i-a dat și numărul de telefon, ulterior, la câteva zile sunându-l și asigurându-l că îl va ajuta fără a fi nevoie să-i dea vreo sumă de bani.

Până la sosirea rezultatelor analizelor, denunțătorul din proprie inițiativă a susținut că a mers întrucât nu mai avea permis de conducere cu martorul P.M., să-i oferea inculpatului mai multe bunuri, respectiv 3 sticle de whisky, 1 cartuș de țigări și 2 parfumuri. Așa cum a rezultat și din declarația martorului P.M. (fila 93 dup), acesta a fost de acord să-l însoțească pe denunțător la Bechet în vara anului 2010, să-i dea inculpatului respectivele bunuri. Martorul a arătat că ajunși în Bechet denunțătorul l-a sunat pe inculpat care i-a spus că este la socrii săi în Dăbuleni, cerându-i să vină acolo. Ajunși în Dăbuleni la locul indicat de inculpat, martorul a rămas în mașină, parcată la cca 30 m de locuința respectivă, denunțătorul A. coborând pentru a discuta cu inculpatul. Întrucât A. i-a făcut semn să plece, martorul P. s-a îndepărtat de locul respectiv, revenind la mașină cca 15 minute mai târziu. Întrebându-l pe A. ce a făcut, acesta a zis că i-a dat bunurile pe care i le aduse, dându-i totodată în plus suma de 200 lei. Oferirea sumei de bani a fost confirmată și de martora A.I. (fila 19).

Martorul P.M. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței că nu a văzut respectivele bunuri, ci doar cum denunțătorul a pus în portbagajul mașinii o plasă în momentul în care au plecat spre Bechet.

Respectivele bunuri oferite de către denunțător inculpatului, nu au mai fost văzute decât de soția sa (aceasta individualizându-le), dar acest lucru nu este de natură a duce la concluzia (așa cum a solicitat inculpatul), că acestea nu i-au fost oferite.

Întâlnirea inculpatului cu denunțătorul cu aceea ocazie a fost negată de către inculpat, dar confirmată de martorul P.M. Având în vedere perioada mare de timp scursă din acest moment și momentul organizării flagrantului, nu se putea susține că denunțătorul ar fi avut vreun interes să meargă cu martorul P. La Bechet, spunându-i că vrea să-i ofere inculpatului respectivele bunuri, fără ca în realitate să i le ofere, cu atât mai mult cu cât în acel moment nu se dispuse încă o soluție în dosarul său (acesta având încă speranța unei soluții favorabile). S-a apreciat că existența unor discrepanțe între declarația martorilor P.M. și A., cu privire la locul exact al situării locuinței socrilor inculpatului, al localității în care au fost (Dăbuleni sau Călărași), nu este de natură a duce la concluzia că declarațiile acestora nu corespund adevărului, aceste inadvertențe explicându-se prin trecerea timpului și prin posibilitatea diferită a fiecărei persoane de a reține anumite aspecte.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliile inculpatului și respectiv a tatălui inculpatului a fost găsit un parfum și o sticlă de Whisky bunuri care deși nu conțineau elemente de distincție (serie, număr de identificare), corespundeau celor enumerate de către denunțător ca fiind date inculpatului. Soția inculpatului, martora D.D. (fila 27) a arătat că parfumul găsit în locuința inculpatului cu ocazia percheziției i-l cumpărase acestuia cadou din târgul de săptămână. Instanța a apreciat că posibilitatea ca denunțătorul să fi „ghicit” din numeroasele mărci de parfumuri existente pe piață, exact parfumul pe care soția inculpatului i-l cumpărase și pe care încă îl mai avea în casă, este destul de redusă.

Prin urmare față de aceste probe analizate mai sus, instanța a apreciat ca fiind dovedit faptul remiterii acestor bunuri inculpatului.

Ulterior, în perioada în care se aștepta rezultatul la calculul retroactiv al alcoolemiei, inculpatul i-a solicitat denunțătorului un telefon, spunându-i că urmează a-l oferi procurorului care supraveghează urmărirea penală. Martorul A. arată că a mers să cumpere respectivul telefon de la un prieten al său, care avea o consignație, respectiv martorul B.G.C. Din declarația martorului B. (fila 60 dup, fila 39), a rezultat că denunțătorul i-a spus acestuia că respectivul telefon urmează a-l da unui polițist, față de care avea o datorie morală, precizându-i totodată că este același polițist care îi reținuse permisul de conducere, polițist care îl ajuta să-și recupereze respectivul permis. Cei doi martori (B. și A.) au arătat că telefonul respectiv era negru cu argintiu, nu avea cutie ci doar încărcător. Respectivul telefon a fost înmânat inculpatului de către martora A.I., soția denunțătorului (fila 95-96 d.u.p., fila19). Cu ocazia organizării flagrantului asupra inculpatului s-a găsit un telefon, care corespundea celui descris de către denunțător.

Întrebat de către procuror dacă este telefonul pe care l-a dat inculpatului, martorul A. a arătat că acesta este asemănător celui pe care soția sa l-a înmânat inculpatului (acest lucru a rezultat atât din procesul-verbal din 23 martie 2011, încheiat cu ocazia organizării flagrantului, cât și din înregistrările video încheiate cu aceeași ocazie).

Inculpatul a susținut că respectivul telefon l-a cumpărat din târgul de săptămână. La cererea sa a fost audiat martorul I.M.S.M., care a confirmat faptul că i-a vândut inculpatului un telefon mobil, telefon despre care a susținut că l-a cumpărat din Italia, depunând și factura prin care l-a achiziționat din Italia( fila 54). Având în vedere că în respectiva factură, era evidențiat inclusiv codul și numărul I.M.E.I. al respectivului telefon, acestea fiind aceleași cu cele ale telefonul ridicat de la inculpat (fila 49 d.u.p.), instanța a apreciat că telefonul găsit asupra inculpatului nu este cel oferit de către denunțător.

Având în vedere că denunțătorul a susținut că telefonul găsit asupra inculpatului este asemănător celui oferit inculpatului, instanța a apreciat că acest telefon a fost cumpărat de inculpat ceea ce nu a dus la concluzia că denunțătorul nu i-ar fi oferit un telefon asemănător. Declarațiile martorilor B. și A.I., au confirmat declarația martorului denunțător, fiind concordante cu privire la momentul în care a fost cumpărat respectivul telefon (iarna anului 2011), motivul oferirii acestuia inculpatului( pentru procurorul care instrumenta cazul), descrierea acestuia (fără cutie, doar cu încărcător), prețul plătit (suma de 350 lei, în rate), motiv pentru care instanța a reținut ca nu există nici un motiv pentru a le înlătura. Pe de altă parte, s-a constatat că oferirea respectivului telefon a fost făcută înainte de a se dispune prin ordonanță de către procuror scoaterea de sub urmărirea penală a denunțătorului( filele 73-74 d.u.p.).

Pentru aceste motive instanța a reținut ca dovedit faptul că martorul A. i-a oferit inculpatului un telefon, pentru ca acesta la rândul său să-l ofere procurorului ce se ocupa de supravegherea dosarului său.

La cca. 1 lună după ce-și obținuse permisul de conducere, denunțătorul a susținut că a fost sunat de către inculpat care i-a spus că trebuie să-i procure un trening și o pereche de pantofi sport, susținând că trebuie să se descurce cu persoanele care au făcut calculul retroactiv al alcoolemiei de la I.M.L., indicându-i totodată și magazinul de unde să le cumpere (magazinul T.S., din Craiova). În acest moment martorul A. a mers la D.G.A. - S.J.A. Dolj și a denunțat fapta. Ulterior acesteia date, s-a autorizat de către instanță interceptarea comunicărilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental de către martor. De asemenea, i-au fost puse acestuia la dispoziție bunurile solicitate de către inculpat. Întrucât denunțătorul a susținut că inculpatul i-a pus în vedere să-i aducă bunurile respective până pe data de 25 martie 2011, acesta l-a sunat pe inculpat în seara zilei de 22 martie 2011, stabilind să se întâlnească a doua zi să-i remită bunurile respective.

A doua zi, inculpatul i-a solicitat martorului să îi aducă bunurile la Sadova, în curtea spitalului, unde se afla în interes de serviciu. Așa cum a rezultat din înregistrarea ambientală a întâlnirii dintre cei doi, martorul i-a remis inculpatului două pungi din plastic în care se afla respectivul echipament, pungi pe care acesta, le-a lua și fără a verifica conținutul acestora le-a pus în autoturismul de serviciu. Cu aceeași ocazie martorul l-a întrebat dacă îi mai datorează ceva, acesta spunând că nu.

Inculpatul a susținut că după ce martorul își recuperase permisul l-a oprit din nou în trafic, deoarece neștiind că acesta își recuperase permisul a crezut că acesta circula fără permis, ocazie cu care martorul i-a reproșat că are ceva cu el și i-a spus că vrea să stingă relațiile de dușmănie. Acesta i-a spus că urmează să plece în Italia și l-a întrebat dacă nu vrea să-i aducă ceva de acolo. Inculpatul l-a rugat să-i aducă un trening și o pereche de pantofi sport, cerându-i ca valoarea totală să nu depășească 2-300 lei. Inculpatul a mai arătat că a fost sunat de denunțător în seara zilei de 22 martie 2011 spunându-i că i-a luat respectivele bunuri și că i le va aduce a doua zi.

Inculpatul a mai arătat că în ziua respectivă, înainte de a se întâlni cu denunțătorul l-a rugat pe colegul său să-i împrumute suma de 200 lei, întrucât dorea să-i achite acestuia contravaloarea bunurilor. De asemenea acesta a mai arătat că după ce s-a îndepărtat de mașină i-a spus martorului că-i va plăti respectivele bunuri la salariu.

Instanța a apreciat că nu se poate reține această apărare a inculpatului, deoarece, deși inculpatul a susținut că bunurile respective trebuiau să-i fie aduse de martor din Italia, în momentul în care acesta l-a sunat cu o zi înainte de a i le da (seara în jurul orei 19.00), după ce în prealabil îl mai sunase, dar acesta nu răspunsese (fapt recunoscut de inculpat), i-a spus că îi telefonase anterior în momentul în care era în magazin și cumpăra respectivele bunuri („vă sunai atunci când eram în magazin, și referitor la treburile alea, le luai”- fila 70 d.u.p.). De asemenea, acesta a spus că nu se pot întâlni în ziua respectivă pentru că trebuie să meargă la București, stabilind întâlnirea pentru a doua zi la orele 12.00. Prin urmare, nu s-a putut susține că inculpatul a avut vreun moment reprezentarea faptului că respectivele bunuri au fost cumpărate din Italia, confirmându-se în schimb susținerea martorului potrivit căreia, i s-a precizat inclusiv magazinul de la care trebuia să le achiziționeze.

Pe de altă parte, în momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu martorul în curtea spitalului, a luat respectivele plase fără a verifica conținutul lor, respectiv dacă bunurile aduse corespund celor „comandate” (mărime, marcă). Din transcrierea convorbirii purtate de cei doi în momentul remiterii respectivelor obiecte, s-a reținut că denunțătorul i-a spus că speră ca respectivele bunuri „să-i vină bine omului”, fiind deci evident că nu-i erau destinate inculpatului. Totodată la întrebarea martorului dacă mai are vreo datorie față de el” dacă mai e vreo încurcătură”, acesta spunând chiar că mai are bani asupra sa, inculpatul a spus că nu, iar în momentul în care acesta l-a întrebat „ astea sunt ultimele?”, inculpatul a răspuns că da.

Astfel, s-a apreciat că acesta a recunoscut indirect că anterior a mai primit și altceva de la martor. Susținerea inculpatului potrivit căreia intenționa să-i plătească contravaloarea respectivelor bunuri la salariu, nu a putut fi reținută, având în vedere că acesta nu l-a întrebat niciodată pe martor cât costă respectivele bunuri. Chiar dacă acesta era grăbit și dorea să se reîntoarcă la colegul său, având în vedere că nu era în relații de prietenie cu martorul, acesta fiind o persoană pe care aparent o mai întâlnise de două ori și care îi făcea un simplu serviciu, dezinteresat, nu se putea susține că problema prețului urma să fie discutată ulterior.

Martorul C.A.C., colegul inculpatul a arătat că înainte de a ajunge la Sadova acesta i-a cerut să-l împrumute cu suma de 200 lei spunându-i că trebuie să-i dea cuiva pentru un trening (fila 52). Pe de altă parte, martorul C.M. (fila 51) a arătat că fiind prezent în curtea spitalului a văzut momentul în care martorul A. i-a dat inculpatului cele două plase, a auzit și cum acesta i-a spus martorului că-i va da banii la salariu.

Deoarece din înregistrarea ambientală a întâlnirii dintre inculpat și denunțător nu a rezultat că inculpatul i-a spus martorului că-i va da banii la salariu, aceasta încheindu-se în momentul în care cei doi își iau la revedere, s-a susținut că respectiva afirmație a fost făcută puțin mai târziu, în momentul în care inculpatul se îndepărtase de denunțător.

Având în vedere că inculpatul era o persoană cunoscută în zona respectivă, iar primirea bunurilor s-a făcut într-un loc public, de față fiind mai multe persoane, instanța a apreciat că inculpatul a făcut respectiva afirmație tocmai pentru a fi auzită de cei prezenți, în încercarea sa de a da o aparență de legitimitate primirii respectivelor bunuri. Atâta timp cât nu a discutat nici un moment cu privire la prețul respectivelor bunuri, chiar inculpatul susținând că i-a cerut ca prețul acestora să fie între 2 și 300 lei, afirmația că-i va da banii la salariu a fost făcută doar pentru a fi auzită de cei prezenți.

Inculpatul nu a dat nicio explicație plauzibilă cu privire la discuția purtată cu denunțătorul în curtea spitalului, în care acesta l-a întrebat dacă mai are vreo încurcătură cu ceva, oferindu-se să se achite de eventualele obligații, acesta spunând că totul este în regulă.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului D.F. de a pretinde și primi de la martorul denunțător A.A.I. mai multe bunuri în valoare totală de 1.700 lei., în baza unei rezoluții infracționale unice, pretinzând că are influență asupra unor funcționari care ar putea să-l ajute să obțină o soluție mai favorabilă într-un dosar de cercetare penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Bunurile oferite de denunțător au fost primite de către inculpat în cea mai mare parte înainte de efectuarea actului în vedere căruia au fost oferite (dispunerea soluției de neîncepere a urmăririi penale), excepție făcând bunurile ce au făcut obiectul flagrantului din data de 23 martie 2011. Deși acestea au fost oferite după îndeplinirea respectivului act, așa cum a rezultat din starea de fapt reținută de instanță, acestea au fost oferite în baza înțelegerii între inculpat și denunțător, neputându-se susține că nu ar fi întrunit elementul material al infracțiunii și cu privire la acestea.

Instanța a apreciat că faptele de primire a bunurilor au fost comise de inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu atât mai mult cu cât vizau efectuarea unui act unic (dispunerea unei soluții favorabile în dosarul de urmărire penală), motiv pentru care s-a reținut că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă, valoarea bunurilor primite de inculpat (1.700 lei), de atitudine inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii, precum și datele privind persoana inculpatului, așa cum rezultă din actele depuse de acesta în circumstanțiere (filele 9-13 Dosar nr. 678/54/2011).

S-au reținut totodată, ca circumstanțe atenuante, faptul că anterior săvârșirii prezentei fapte acesta a manifestat interes pentru realizarea cu eficiență a îndatoririlor profesionale, făcându-se remarcat la locul de muncă, primind chiar și o diplomă de merit, făcându-se aplicarea art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen. având in vedere dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen.

În baza acestor criterii instanța a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea coborâtă sub minimul special, este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a acestei pedepse, instanța a considerat necesar ca executarea prezentei pedepse să se facă în regim de detenție, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor acestuia, dat de natura și importanța valorilor sociale încălcate, și anume relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurarea este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor de persoane care au influențe reale sau presupuse asupra lor, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare a condamnatului dar și un mijloc de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, apreciind hotărârea instanței de fond ca nelegală în condițiile în care în mod greșit s-a făcut aplicarea disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., deși în raport de infracțiunea ce formează obiectul acțiunii penale, dispozițiile legale incidente în cauză în ceea ce privește măsura de siguranță sunt cele prev. de art. 6

1

alin. (2) și (4) din legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a formulat apel în cauză și de inculpatul D.F., criticile vizând interpretarea incompletă și, greșită a probelor administrate în cauză, solicitându-se achitarea, potrivit art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât probele cauzei nu dovedeau săvârșirea faptei penale de către inculpat.

Prin Decizia penală nr. 181 din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, ai fost admise apelurile declarate și casată, în parte sentința atacată. În rejudecare, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.F. prin sentința penală apelată pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 395 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul D.F. de la 1.700 lei la 942 lei; au fost înlăturate din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale și menținute celelalte dispoziții.

S-a reținut că motivul de apel invocat de către parchet este fondat, măsura de siguranță, constând în confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, fiind supusă reglementării din legea specială art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că dispozițiile legale mai sus arătate reglementează restituirea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii persoanelor care le-au dat, în cazul în care denunță fapta anterior sesizării organului de urmărire penală, în cauză, întrucât denunțătorului, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului i-a fost restituit echipamentul sportiv, ceea ce instanța urma să confiște era contravaloarea bunurilor care nu s-au mai găsit, echipamentul sportiv nefăcând parte dintre bunurile aflate în această situație.

În ceea ce privește criticile aduse de către apelantul inculpat sentinței instanței de fond, s-a constatat că acestea sunt nefondate.

S-a reținut că acestea sunt apărări formulate la instanța de fond, analizate detaliat de către aceasta și, totodată, sunt critici aduse hotărârii instanței, prin care se urmărește o nouă apreciere a probelor administrate în cauză de către instanța de apel.

Instanța de apel a constatat că prima instanță a asigurat o apreciere completă și justă a probelor administrate, în scopul aflării adevărului, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.; pe baza existenței elementelor obiective furnizate de probele administrate în cauză, interpretate de către instanță, în conformitate cu regulile de apreciere a probelor, reguli fundamentate pe practica judiciară, existența îndoielilor fiind înlăturată de verificarea probelor nesigure, prin confruntarea cu alte probe, prima instanță a stabilit cu certitudine faptele deduse judecății așa cum rezultă și din motivarea amplă a stării de fapt reținute în cauză.

De aceea, procedând la propria verificare a materialului probator administrat în cauză, instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de către prima instanță este legală și temeinică.

S-a motivat că intervalul relativ mare de timp în care s-a derulat infracțiunea ce formează obiectul acțiunii penale, săvârșită în formă continuată, numărul mare de acte materiale săvârșite de către inculpat în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, prin care inculpatul urmărea efectuarea unui act unic, respectiv dispunerea unei soluții favorabile în dosarul de urmărire penală, sunt circumstanțe apreciate corespunzător de către instanță, menite a explica irelevantele contradicții existente în declarațiile martorilor cu privire la locul unde sunt primite o parte din bunuri de către inculpat.

S-a subliniat că în condițiile în care declarațiile soției denunțătorului A.I., sunt susținute de declarațiile denunțătorului însuși, de depozițiile martorilor și de procesele verbale de percheziție, aceste declarații nu pot fi înlăturate ca nesincere atâta timp cât, din coroborarea tuturor probelor administrate, se probează adevărul reținut de către prima instanță.

S-a apreciat că declarația soției denunțătorului privind înmânarea celor două parfumuri inculpatului pe raza localității Sadova, în vara anului 2010, este susținută de denunțător și de însuși inculpatul care, în prima declarație a arătat că parfumul era procurat de fiica sa de la firma O., pentru ca ulterior să revină asupra provenienței bunului, soția inculpatului susținând că ar fi fost cumpărate din târgul de săptămână.

Totodată, s-a arătat că bunul descoperit cu ocazia percheziției, efectuată la locuința inculpatului, constituie o probă menită a da veridicitate declarației soției denunțătorului, și a stabilit cu caracter cert faptul primirii acestor bunuri de către inculpat.

De asemenea, faptul remiterii sticlelor de whisky și a cartușului de țigări precum și a sumei de 200 lei, petrecut în vara anului 2010, la domiciliul tatălui inculpatului din localitatea Dăbuleni, este probat în cauză de declarația denunțătorului, a martorului P.M.M., vecinul celui dintâi care a condus autoturismul inculpatului în localitatea respectivă, martorul având cunoștință de scopul deplasării și observând plasa cu bunuri pe care denunțătorul a ridicat-o din autovehicul și a dus-o în casa tatălui inculpatului, unde acesta din urmă era prezent la acel moment.

S-a reținut că bunurile găsite cu prilejul percheziției domiciliare la tatăl inculpatului, respectiv o sticlă whisky, sunt împrejurări, dovedite prin mijloacele probatorii care probează în mod cert primirea și acestor bunuri de către inculpat de la denunțător.

Totodată, s-a menționat că în mod complet și just prima instanță a apreciat și probele menite a demonstra că inculpatul a primit de la denunțător un telefon mobil, inculpatul pretinzând că vrea să discute cu procurorul care va soluționa cauza, în vederea obținerii permisului de conducere, declarațiile denunțătorului, ale martorului B.G., care a confirmat în amănunt tranzacția încheiată cu denunțătorul, scopul acesteia precum și descrierea bunului dar și declarațiile soției denunțătorului care-i înmânează bunul, fiind elemente probatorii care, de asemenea, au confirmat în mod evident și primirea acestui bun de către inculpat.

S-a apreciat că împrejurarea că bunul respectiv nu a fost găsit asupra inculpatului cu prilejul efectuării flagrantului, nu este de natură a infirma probele arătate mai sus, căci nicio altă probă a cauzei nu face dovada că inculpatul nu a deținut de-a lungul timpului, de la momentul primirii bunului și pe parcursul procesului penal un astfel de bun sau că nu a primit acest bun.

S-a constatat totodată că interpretarea dată de către prima instanță asupra depozițiilor denunțătorului, ale martorului R.N.F.F. cât și ale martorului M.I.A., depoziții ce vizau întâlnirea inculpatului cu denunțătorul, în prezența celor doi martori, dată la care denunțătorul cunoștea posibilitățile inculpatului de a-și trafica influența, pentru ca denunțătorul să obțină o soluție favorabilă în cauza ce avea ca obiect infracțiunea la legea circulației, este judicioasă față de derularea faptelor deduse judecății, cronologia acestora.

Această întâlnire, concretizată prin înțelegerea realizată între denunțător și inculpat, a stat la baza întâlnirilor ulterioare ale denunțătorului cu inculpatului, respectiv ale soției denunțătorului cu inculpatul, întâlniri în urma cărora, inculpatul a intrat în posesia celor două parfumuri, a cantităților de alcool și țigări, a telefonului mobil și, în cele din urmă a echipamentului sportiv.

Așa s-au explicat și convorbirile telefonice în care inculpatul avea inițiativa întâlnirilor cu denunțătorul, inițiativă recunoscută de inculpat, stabilirea locului de întâlnire, domiciliul tatălui inculpatului precum și celelalte locații unde s-au derulat faptele de primire a bunurilor oferite de denunțător în vederea traficării influenței de către inculpat.

S-a arătat că atâta timp cât probele strânse cu ocazia efectuării flagrantului, bunurile găsite asupra inculpatului, înregistrările audio video cât și cele telefonice, declarațiile denunțătorului, confirmate de apelurile telefonice ale inculpatului care condiționează bunurile ce urmau ai fi oferite, sub aspectul genului și calității, data oferirii și locul unde urmează a fi primite bunurile, confirmă cu certitudine primirea bunurilor de către inculpat pentru ca acesta să „își achite” obligația față de angajații I.M.L. prin care s-a stabilit alcoolemia denunțătorului, nu poate fi primită critica apelantului în ceea ce privește neluarea în considerare a probelor privind demonstrarea intenției inculpatului, de a achita bunurile, prin împrumutarea unor sume de bani de la colegii de serviciu; acestea din urmă sunt probe propuse de inculpat pro causa, care atâta timp cât sunt combătute de toate celelalte probe enumerate, nu pot fi luate în considerare.

Instanța de apel a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către prima instanță este netemeinică și nelegală, fiind întrunite cerințele impuse de art. 81 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea acesteia, actele în circumstanțiere depuse de inculpat cu prilejul soluționării apelului, acte emise de angajator, diplomele de merit ce atestă îndeplinirea merituoasă a sarcinilor de serviciu, la care se adaugă și celelalte elemente circumstanțiale de natură personală, reliefate pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, gradul de instruire și modalitatea de săvârșire a faptelor deduse judecății, fiind elementele ce formează convingerea instanței, cerută de art. 81 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs:

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a modalității de executare a pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii și calitatea în care aceasta a fost comisă, apreciindu-se că scopul pedepsei nu poate fi realizat prin suspendarea executării în condițiile art. 81 C. pen.; în drept s-a invocat cazul de casare prev.de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.;

- Inculpatul D.F., invocând, după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului și motivele scrise de recurs (filele 11-20 dosar recurs) neanalizarea motivelor de apel, abordarea simplistă a situației de fapt, fundamentarea acuzării pe depozițiile unei persoane (denunțătorul) cu privire la care s-a constatat că a comis fapta de mărturie mincinoasă și pe supoziții, nevalorificarea corespunzătoare a depozițiilor martorilor, neoferirea inculpatului a băuturilor, țigărilor și banilor, neprimirea unui telefon mobil, realizarea flagrantului ulterior soluționării cauzei privind pe denunțător, neexistând infracțiunea de trafic de influență, iar denunțătorul urmând să achite echipamentul sportiv, inexistența probelor certe de vinovăție, încălcarea prezumției de nevinovăție, impunându-se achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. d) C. proc. pen., în speță fiind incident cazul de casare prev.de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Analizând recursurile prin prisma cazurilor de casare invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 384

14

alin. (3) raportat la art. 385

6

și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, astfel că vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din examinarea actelor dosarului și a hotărârilor atacate, instanțele au stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost cercetat, judecat și ulterior condamnat.

În baza propriului examen al probelor legal administrate în etapele procesuale anterior, instanța de recurs constată că fapta inculpatului D.F., lucrător de poliție, care, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins și primit de la martorul denunțător A.A.I. (pe care îl depistase anterior în trafic, conducând un autoturism în stare de ebrietate) mai multe bunuri în valoare totală de 1.700 lei, pretinzând că are influență asupra unor funcționari care ar putea să îl ajute să obțină o soluție favorabilă în dosarul de cercetare penală, constituit ca urmare a faptei de conducere în stare de ebrietate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev.de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Se constată, totodată, contrar susținerilor apărării, că în cauză, instanțele și-au format convingerea și au stabilit de o manieră indubitabilă starea de fapt pe baza probelor care s-au coroborat, potrivit art. 63 C. proc. pen., în baza rolului activ organele judiciare administrând un probatoriu amplu cu respectarea, totodată, a dreptului inculpatului de a demonstra, în conformitate cu art. 66 C. proc. pen., lipsa de temeinicie a probelor, a dreptului la apărare și prezumției de nevinovăție.

Astfel, în mod corect s-a apreciat că starea de fapt avută în vedere, în final, la dispunerea soluției de condamnare a inculpatului a fost pe deplin dovedită, între altele, de declarațiile martorilor A.I., A.I., P.M., R.N.F., B.G., M.A. și, de asemenea, de denunțul martorului denunțător A.I., procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental, procesele verbale de percheziție domiciliată și de constatare a comiterii infracțiunii flagrante, înregistrările video.

Așa fiind, nu poate fi primită teza avansată de apărare, potrivit căreia în speță a fost comisă o gravă eroare de fapt și nici cea vizând condamnarea inculpatului exclusiv pe baza declarațiilor martorului denunțător și a unor prezumții și simple supoziții, deoarece la stabilirea stării de fapt au fost avute în vedere probe ce s-au coroborat, eliminându-se eventualele inadvertențe determinate de intervalul considerabil de desfășurare a activității infracționale; totodată, se constată că starea de fapt nu putea fi corect stabilită prin luarea în considerare, cu prioritate, a unor anumite declarații de martor, sau prin înlăturarea nejustificată a altor probe. Împrejurarea că denunțătorul a fost cercetat fără a se constata comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, sau că inculpatul ar fi pretins că urmează să achite contravaloarea echipamentului sportiv primit de la denunțător nu constituie elemente apte a înlătura elementele obiective și de netăgăduit rezultate din probele administrate, primirea echipamentului sportiv reprezentând, de altfel, ultimul act material din conținutul infracțiunii continuate, susținerile contrare ale apărării fiind netemeinice.

Se reține, așadar că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost just stabilite pe bază de probe certe, solicitarea apărării (reiterată în recurs), în sensul achitării inculpatului, fiind vădit nefondată, dar fiind analizată complet de către instanțe, contrar aprecierilor apărării.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, se apreciază că instanța de apel a constatat corect că scopul pedepsei - just stabilită ca și cuantum - poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Astfel, sub aspectul menționat, în mod corect au fost valorificate elemente precum modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către inculpat, gradul de instruire, lipsa antecedentelor penale, persoana și personalitatea inculpatului, acestea pledând în favoarea concluziei că simpla pronunțare a hotărârii de condamnare constituie un avertisment suficient apt a contribui la reeducarea inculpatului și la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și normele moralei.

Față de aspectele relevate apar ca nefondate criticile circumscrise de parchet cazului de casare prev.de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., sancțiunea dispusă dând o justă aplicare, prin cuantum și modalitate de executare dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., eventuala aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. negăsindu-și utilitatea față de argumentele expuse.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp.art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că hotărârea recurată este legală, temeinică și riguros motivată, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de intimatul inculpat D.F. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 25 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2013.