ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3157/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 25552/63 din 20 decembrie 2012 la Tribunalul Dolj, reclamanta Comuna L., prin Primar, a chemat în judecată pârâtul D.A., pentru stabilirea răspunderii sale civile delictuale și obligarea acestuia la plata sumei de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu cauzat Comunei L. prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL; sumei 250.273 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice, fără a fi fost asigurată finanțarea și sumei 10.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăți nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de Consiliul Local și fără să fi fost lichidate și ordonanțate.

Prin sentința nr. 127 din 10 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 25552/63/2012, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna L. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul D.A. S-a reținut că, în urma controlului de audit financiar asupra conturilor de execuție ale Comunei L., pentru exercițiul financiar al anului 2010, Camera de Conturi Dolj a încheiat raportul de audit din 22 decembrie 2011 și a emis decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012. Această decizie a fost supusă, atât controlului administrativ-jurisdicțional, cât și al instanței, prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012 a Curții de Conturi fiind respinsă contestația formulată de Primarul Comunei L., iar prin sentința nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4670/63/2012, s-a dispus respingerea acțiunii în anularea măsurilor dispuse prin respectiva decizie a Curții de Conturi.

De menționat că, atât cu prilejul soluționării contestației din calea administrativ-jurisdicțională, cât și cu prilejul judecării acțiunii în anulare, promovată în justiție, nu au fost prezentate dovezi în susținerea netemeiniciei constatărilor din cadrul deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Conturi, verificându-se doar aspecte de legalitate a respectivelor nereguli constatate în urma controlului de audit financiar. De asemenea, important de reținut este și faptul că, prin decizia menționată Curtea de Conturi nu s-a constatat vinovăția Primarului în funcție de la data respectivelor constatări, în speță pârâtul D.A., în ceea ce privește neregularitățile constatate, pentru a fi antrenată automat răspunderea civilă materială delictuală a acestuia, situație în care aceasta urmează a fi analizată în cadrul prezentului proces.

Astfel, instanța a constatat că, în ceea ce privește suma de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu imputat pârâtului ca fiind cauzat Comunei L., constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL, nu-și găsește justificarea legală, atât timp cât acel obiectiv a fost realizat cu aprobarea Consiliului Local L., conform fișei obiectivului-achiziție și transport material pietros, respectivul contract fiind încheiat tot de Consiliul Local L., anterior fiind solicitate oferte de preț de la mai mulți ofertanți și selectată în final oferta cu prețul cel mai mic, respectiv cea a SC S. SRL.

Referitor la suma de 250.273 RON, reprezentând prejudiciu imputat pârâtului ca fiind cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice, fără a fi fost asigurată finanțarea, instanța a constatat că prin hotărârile 2, 3 și 5 toate din data de 27 ianuarie 2009 emise de Consiliul Local L. s-au aprobat întocmirea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice și încheierea unui contract de consultanță în vederea întocmirii cererii de finanțare pentru Proiectul Integrat de Accesare a Fondurilor Europene pe măsura 322, sumele necesare întocmirii acestor documentații fiind cuprinse în Bugetul local pe 2009 și în Programul de investiții pe anul 2009, astfel că respectivul contract de prestări servicii din 28 aprilie 2009, a fost încheiat în depline condiții de legalitate.

De menționat că, oferta făcută de consorțiul F. nu a fost nicidecum gratuită pentru a fi fost preferată în detrimentul celeilalte societăți contractante, respectiv SC G.M. SRL, nefiind posibilă plata studiilor de fezabilitate din banii obținuți în urma aprobării finanțării din fondurile europene, întrucât proiectul includea plata numai pentru lucrările de proiectare și execuție de lucrări și nicidecum pentru studiile de fezabilitate ce trebuiau depuse anterior, în vederea aprobării proiectului.

Nici imputarea sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăți nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de Consiliul Local și fără să fi fost lichidate și ordonanțate, nu-și găsește suportul legal, atât timp cât prin hotărârea nr. 14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local L. au fost aprobate astfel de cheltuieli, în acest sens fiind întocmite Referatul de necesitate din 21 octombrie 2011 și Nota Justificativă din 21 octombrie 2011. Având în vedere că toate aceste acte și fapte juridice au fost născute și consumate înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., în speță, răspunderea civilă delictuală urmează a fi analizată și tratată din perspective dispozițiilor art. 998-999 din Vechiul C. civ.

De principiu, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de dispozițiile art. 998-999 Vechiul C. civ., este absolut necesară îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții, și anume: a) existența unui prejudiciu, b) existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și c) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

În raport de aceste condiții legale imperative, Tribunalul a constatat că, în speță, din întreg materialul probator administrat în cauză nu a reieșit existența unei fapte ilicite care să fi fost săvârșită de către pârât și nici existența unui raport de cauzalitate între prezumtivele fapte ilicite și pretinsul prejudiciu, sarcina probei incubând reclamantei, astfel că, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de dispozițiile art. 998-999 Vechiul C. civ., acțiunea dedusă judecății a fost respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declamat apel reclamanta U.A.T. Comuna L., prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 375 din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta U.A.T. Comuna L. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 127 din 10 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, și s-a respins cererea intimatului D.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată. În motivare s-au reținut următoarele considerente: Raportat la săvârșirea actelor și faptelor juridice de către pârât, s-a constatat că pentru primele două sunt aplicabile dispozițiile C. civ.

din 1864, respectiv răspunderea civilă delictuală directă prevăzută de art. 998, 999 C. civ., iar pentru ultima sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ., respectiv art. 1357 și art. 1364 C. civ., având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legea nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ., nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, precum și art. 5 din aceeași lege, care prevede că dispozițiile Noului C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare.

Indiferent însă de dispozițiile legale aplicabile se constată că acestea au o reglementare comună respectiv răspunderea civilă delictuală ca formă a răspunderii civile, care intervine atunci când prin fapta creatoare de prejudiciu se încalcă o obligație instituită prin lege, fiind solicitate întrunirea acelorași condiții pentru antrenarea acestei răspunderi, respectiv existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Condițiile enumerate trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa uneia din acestea înlăturând răspunderea civilă delictuală, indiferent de norma legală aplicabilă în funcție de momentul săvârșirii faptei ilicite.

Prejudiciile solicitate prin prezenta acțiune s-au reținut prin procesul-verbal de constatare înregistrat la Camera de Conturi Dolj, din 23 decembrie 2011, ca urmare a încălcării de către primarul în funcție, pentru perioada 2008-2011, a dispozițiilor art. 14 alin. (3), art. 23, art. 54 alin. (5) și (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale și pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002. Acest proces-verbal a fost materializat în decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012, emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj, care a fost menținută prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012, de Camera Județeană de Conturi Dolj, ca urmare a contestării de către primarul Comunei L. a măsurilor dispuse prin decizie.

Prin sentința nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă contestația formulată de U.A.T. Comuna L. împotriva încheierii nr. 5 din 21 martie 2012, a Camerei de Conturi Dolj - Comisia de soluționare a contestațiilor, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile legale menționate în respectivul act. Menținerea deciziei nr. 1/2012 a Camerei de Conturi Dolj, ca fiind legală și temeinică, nu duce la concluzia obiectivă că este antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului prin nerespectarea dispozițiilor legale indicate în act, ci trebuie să se analizeze această sub aspectul întrunirii condițiilor enunțate mai sus, cu precizarea că răspunderea primarului nu este una obiectivă, întemeiată numai pe raportul de cauzalitate, ci este una subiectivă.

În funcție de cele precizate mai sus, s-a constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtului prejudiciul de 19.440 RON, reieșit din procesul-verbal de constatare din 23 decembrie 2011, încheiat de Camera de Conturi Dolj, ca fiind cauzat prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL, prin încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (3), art. 23, art. 54 alin. (5) și (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale. S-a reținut că prețul de 68 RON/tonă pentru transportul de piatră, în anul 2008, a fost supraevaluat raportat la luna aprilie 2010, când s-a stabilit un preț de 19,63 RON, inclusiv TVA, pentru transportul aceleiași cantități de piatră, la aceeași distanță și 22,60 RON/tonă - 24,80 RON/tonă în decembrie 2011. De asemenea, s-a reținut că nu s-a întocmit act de analiză a ofertelor contractului.

Astfel, prejudiciul s-a constatat pentru anul 2008, raportat la prețul din anii 2010 și 2011, însă, în concret, nu s-a cuantificat prejudiciul raportat la un preț expres, ci numai prin trimiterea la prețuri diferite aplicabile în anii următori. Or, nu se poate reține că întreaga sumă achitată pentru transportul de piatră la nivelul anului 2008 a constituit un prejudiciu, atât timp cât serviciul respectiv a fost în mod efectiv realizat, ci s-ar putea constata, eventual, un prejudiciu raportat la diferența de preț, care nu a fost însă concretizată în actul de constatare.

Neîntocmirea actului de analiză a ofertelor nu poate constitui prin ea însăși un fapt generator ilicit de prejudiciu, aceasta putând atrage o răspundere contravențională, administrativă, etc., așa cum este prevăzut în art. 77 din Legea nr. 273/2006, la dosarul cauzei existând mai multe oferte pentru același transport, depuse în perioada 20-21 noiembrie 2008, care sunt mai mari decât oferta făcută de SC S. SRL. Contractul de lucrări a fost încheiat la data de 24 noiembrie 2008, deci după analiza ofertelor, chiar dacă aceasta nu s-a concretizat într-un act.

Achiziția de transport material pietros a fost concretizată în fișa obiectivului, a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 12 decembrie 2008, semnat de comisia de recepție, s-au prezentat facturi P. din 18 noiembrie 2008, notă de recepție și constatare din noiembrie 2008, încheiată de comisia de recepție, procese-verbale de recepție și împrăștiere a cantității de piatră achiziționată.

Instanța de apel a reținut că nerespectarea formalităților legale, deși constituie o faptă ilicită, nu poate genera prin ea însăși prejudiciul a cărui analiză s-a făcut mai sus, atât timp cât compararea prețurilor s-a făcut între ani diferiți 2008, raportat la 2010 și 2011. Existența unor prețuri mai mici în ultimi doi ani, situați în plină criză economică, nu poate duce la concluzia directă a acceptării nejustificate a unui tarif supraevaluat, la nivelul anului 2008, când încă nu se intrase în criza economică, iar prețurile practicate în economie erau altele, având în vedere chiar ofertele depuse în anul 2008 pentru același transport. Pe de altă parte, contractul încheiat în 2008 s-a derulat, transportul a fost efectuat, or, atât timp cât acest contract nu este desființat în condițiile legii, nu se poate reține că a fost plătită nejustificat c/valoarea serviciului respectiv.

S-a constatat deci că prejudiciul solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate mai sus, sub aspectul certitudinii, deci al întinderii acestuia, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute în art. 998, 999 C. civ. Aceeași situație este și în ceea ce privește prejudiciul de 250.273 RON, reținut ca fiind generat de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice la patru obiective, fără a fi asigurată finanțarea până la data de 22 decembrie 2011, fiind încălcate dispozițiile art. 14, art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006.

Din verificarea încheierii nr. 5 din 21 martie 2012 și a sentinței civile nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, s-a reținut însă că acest prejudiciu estimativ în sumă de 253.493 RON s-a cauzat prin încheierea contractului de prestări servicii din 28 aprilie 2009, cu SC G.M. SRL ca urmare a neluării în considerare a ofertei depusă de consorțiul de firme F. Craiova, care a transmis instituției la data de 27 aprilie 2009, că este specializată în domeniul întocmirii studiilor de fezabilitate în proiecte tehnice și proiecte cu fonduri structurale, etc, plata serviciilor făcându-se în urma aprobării finanțărilor conform cuantumului prevăzut prin proiect pentru fiecare parte.

Contractul din 28 aprilie 2009 s-a încheiat pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru alimentare cu apă, canalizare și reabilitare străzi, studii necesare pentru obținerea proiectului integrat în Comuna L., în condițiile măsurii 322, respectiv renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația locală și punerea în valoare a moștenirii rurale.

Instanța de apel a observat că SC F. a trimis o adresă instituției, prin care își oferea serviciile, la data de 27 aprilie 2009, or, la acel moment fuseseră luate în discuție celelalte oferte, ceea ce a și dus la încheierea contractului, fiind necesară întocmirea cu celeritate a studiului de fezabilitate fără de care nu se puteau obține fondurile necesare în cadrul proiectului ce urma să se deruleze potrivit măsurii 322. Nu s-a reținut că respectiva adresă constituia o ofertă în înțelesul legii, având în vedere că pentru a fi considerată astfel trebuia să aibă caracter cert și definitiv, să fie precisă și completă, indicând și determinând toate elementele esențiale ale contractului proiectat, în lipsa cărora acesta nu se poate concepe.

Or, susținerea că ar urma să se obțină plata serviciului în urma aprobării finanțării, nu poate constitui o ofertă în sensul legii, deoarece nu este precisă și completă, nu se precizează cuantumul plății serviciului, astfel încât aceasta constituie o simplă propunere privind angajarea unor tratative în vederea contractării. Prezumția organelor de control că s-ar fi putut evita totodată și plata acestor servicii în condițiile în care finanțările nu erau aprobate, nu poate fi reținută atât timp cât din adresa respectivă nu rezultă că această firmă ar fi înțeles să presteze muncă voluntară pentru aceste studii care implicau mult efort și timp acordat. În atare situație, nu se poate reține că nu a fost luată în considerare această ofertă, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu.

De altfel, și în actul de control prejudiciul este estimat la suma de 253.493 RON, deci nu constituie un prejudiciu cert cuantificat, deoarece față de termenul folosit, acesta era evaluat cu aproximație.

Pe de altă parte, s-a reținut că în condițiile art. 61 din Legea nr. 215/2001, primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică, aceeași lege stabilind și atribuțiile primarului, printre care și cea referitoare la bugetul local, iar art. 63 din lege prevede că primarul duce la îndeplinire hotărârile consiliului local, acesta din urmă fiind organul deliberativ, conform art. 36. Prin hotărârile nr. 2 și 5 din 27 ianuarie 2009 ale Consiliului local s-a aprobat de către acesta întocmirea documentației studiului de fezabilitate pentru lucrările de canalizare, asfaltare drumuri comunale, alimentare cu apă și canalizare, ulterior întocmindu-se o notă justificativă de serviciul de achiziții publice pentru declanșarea procedeului de achiziție publică, care va fi finanțată de la bugetul local Capitolul 70,02; 74,02.

S-au întocmit fișele obiectivului, care a apărut evidențiat în bugetul de cheltuieli pe anul 2009, au fost întocmite procese-verbale de recepție de către comisiile de recepție la terminarea lucrărilor, în anul 2009. Prin hotărârea nr. 11 din 19 martie 2010, s-a aprobat bugetul local al Comunei L. pentru anul 2010, în art. 4 fiind evidențiate listele obiectivelor de investiții pe anul 2010 prevăzute în anexa 4, în care sunt consemnate studiile de fezabilitate, fiind întocmite și pentru anul 2010 fișe ale obiectivelor cu data de începere a investiției și data de programare pentru finalizare. De altfel, chiar prin motivele de apel, reclamanta a recunoscut că în anul 2009 în extrasele din bugetul local apar la Capitolul 84 februarie 03 suma de 79.000 RON și la Capitolul 74 februarie 06 suma de 40.000 RON, dar primarul, în funcție la data respectivă, a achitat mai mult decât a fost aprobat de Consiliul local, respectiv suma de 250.273 RON.

Rezultă deci, din aceste relatări că reclamanta recunoaște că sumele de 79.000 RON și 40.000 RON trebuiau să fie achitate, situație în care nu se poate constata că întreaga sumă achitată de 250.273 RON reprezintă prejudiciu. Pe de altă parte, restul sumei a fost achitat la nivelul anului 2010, așa cum rezulta din documentația depusă la dosar, situație în care nici față de restul prejudiciului nu se poate reține că acesta este real și cert pentru a se considera că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

Prejudiciul de 10.000 RON a fost reținut că a rezultat din efectuarea de plăți nelegale pentru cheltuielile generate de organizarea Zilelor Comunei L. în anul 2011, fără să fi existat aprobarea Consiliului Local, așa cum rezultă din procesul-verbal al ședinței ordinare din 27 octombrie 2011. S-a reținut că hotărârea nr. 14/2011 de aprobare a bugetului pe anul 2011 este nulă, potrivit sentinței civile nr. 2179 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 2615 din 11 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, astfel încât nu exista temei legal pentru efectuarea acestor cheltuieli.

Este adevărat că hotărârea nr. 14/2011 a fost anulată prin hotărârile judecătorești precizate, dar, așa cum se observă, desființarea hotărârii s-a făcut în mod definitiv și irevocabil la data de 11 aprilie 2012, deci la momentul sărbătoririi zilelor comunei, octombrie 2011, bugetul de venituri și cheltuieli era aprobat prin hotărârea nr. 14/2011 în toate componentele sale, respectiva hotărâre producându-și efectele până la momentul anulării ei. Prin hotărârea nr. 14/2011, în art. 2 s-a prevăzut că s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli conform anexei nr. 4 în care la Capitolul „Cheltuieli" era evidențiată ziua comunei cu suma de 10.000 RON, aceeași situație rezultând și din desfășurătorul bugetului.

Pentru cheltuirea acestor sume s-a întocmit referatul de necesitate din 21 octombrie 2011, nota justificativă din aceeași dată, iar la dosar există extrasele de cont de achitare a sumelor pentru energie electrică, joc artificii, precum și facturi și ordine de plată pentru serviciile efectuate la acel moment. Din cuprinsul procesului-verbal din 27 octombrie 2011, încheiat în ședința ordinară de la acea dată, rezultă că la acel moment nu s-a luat nicio hotărâre cu privire la rectificarea bugetului și redistribuirea sumei de 10.000 RON pentru alte cheltuieli.

Or, așa cum rezultă din actele prezentate mai sus, suma de 10.000 RON cheltuită la sfârșitul lunii octombrie 2011 era cuprinsă în bugetul pe anul 2011, la capitolul Cheltuieli, situație în care nefiind rectificat bugetul în ședința din 27 octombrie 2011, rezultă că suma de 10.000 RON a fost cheltuită potrivit alocării din buget, situație în care nu există prejudiciu și nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului. Potrivit analizei efectuată pentru fiecare prejudiciu în parte s-a constatat că în niciuna din situațiile respective acesta nu prezintă cumulativ, cerințele legale precizate mai sus, nefiind stabilit cu certitudine, astfel încât nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Pe de altă parte, toate cheltuielile efectuate au fost aprobate prin hotărârile consiliului local, așa cum au fost prezentate mai sus și s-au materializat în contracte care sunt în ființă, atât timp cât nu s-a solicitat anularea lor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar, solicitând în principal admiterea acestuia în baza art. 312 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., casarea în totalitate a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel și, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței pronunțate de tribunal cu consecința admiterii acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta-reclamantă formulează următoarele critici de nelegalitate: 1. Instanța de apel nu a efectuat o cercetare precisă, efectivă și exhaustivă a fondului cauzei și nu și-a îndeplinit îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului. Pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a primarului, instanța de apel analizează faptele săvârșite de acesta exclusiv sub aspectul existenței prejudiciului și trage concluzia că prejudiciul cauzat prin faptele săvârșite de pârât, fie nu este cert și real, fie nu există, și în consecință nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, deoarece nu este îndeplinită condiția obligatorie a existenței prejudiciului.

Consideră recurenta că instanța de apel nu a soluționat criticile formulate de reclamantă în apel privind faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția acestuia și raportul de cauzalitate între faptele sale și prejudiciile cauzate bugetului local, în condițiile în care prejudiciul nu a fost exclus decât în cazul ultimei fapte (10.000 RON plăți nelegale și neaprobate pentru zilele comunei). Înșiruirea parțială a probelor nu reprezintă în concret o cercetare precisă, efectivă și exhaustivă a fondului cauzei, fără a se corela interpretarea judicioasă a acestora cu concluziile motivării și dispozitivul hotărârii. Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanță națională să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse judecații, or, în speță, instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a argumentat tocmai probleme esențiale deduse judecații.

Recurenta se referă la stabilirea existenței faptelor ilicite reținute de Camera de Conturi Dolj în sarcina pârâtului, a vinovăției acestuia și a raportului de cauzalitate. Mai mult, instanța de apel a reținut că în privința primelor două fapte imputabile pârâtului prejudiciul cauzat nu este stabilit cu certitudine. În această situație, instanța de apel avea obligația lămuririi acestui aspect procedând la o nouă judecată pe fond a cauzei în baza probatoriului administrat, cerând explicații suplimentare părților sau putea trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, cu îndrumări. Însă instanța de apel s-a mulțumit să constate că prejudiciul nu este stabilit cu certitudine lăsând astfel efectiv nelămurit un aspect ce a constituit motivul principal de respingere a apelului.

În opinia recurentei această modalitate de soluționare a cauzei de către prima instanță echivalează cu necercetarea fondului fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. și cu neîndeplinirea îndatoririi de a stărui pentru aflarea adevărului în condițiile art. 129 din același cod. 2. Instanța de apel nu a evaluat în mod just și complet probatoriul administrat în cauză și a făcut o motivare superficială, neconvingătoare și contradictorie a hotărârii recurate. 2.1. Recurenta consideră că motivarea instanței de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 19.440 RON este superficială, incompletă și neconvingătoare.

Susține recurenta că din motivarea instanței de apel nu rezultă concret motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate criticile sale și că probatoriul administrat nu a fost examinat în ansamblul său. Mai mult, instanța de apel a preluat raționamentul juridic al primei instanțe atunci când a reținut că încheierea contractului de achiziție publică din 24 noiembrie 2008 s-a făcut cu aprobarea consiliului local, când în realitate fapta ilicită constă în acceptarea unei oferte vădit supraevaluată, fără să existe cel puțin o notă de fundamentare a tarifelor. Instanța de apel nu demonstrează că prejudiciul nu există, ci doar reține că "prejudiciul nu s-a cuantificat raportat la un preț expres" - situație în care aspectul întinderii prejudiciului a rămas nelămurit și după cercetarea judecătorească efectuată în apel.

Instanța de apel putea fie să cuantifice prejudiciul, făcând eventual completarea probatoriului administrat, fie să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru stabilirea cu certitudine a prejudiciului. Totodată, chestiunea supraevaluării tarifului de transport a fost tranșată prin sentința nr. 3393/2012, definitivă și irevocabilă a Tribunalului Dolj care a arătat explicit că "supraevaluarea tarifului de transport a fost reținută și de comisia constituită prin dispoziția primarului nr. 1329/2011, conf. notei de constatare din 15 decembrie 2011" - față de acest aspect operând puterea lucrului judecat, conform principiului res judicata pro veritate habitur. Mai arată și faptul că prezenta acțiune este formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, argumentele instanței de apel putând fi valabile doar în măsura în care s-ar fi cerut angajarea răspunderii civile contractuale - ceea ce nu este cazul.

Mai mult, susține că nu a pus niciun moment în discuție respectarea procedurilor de achiziții publice la încheierea contractului de prestări servicii, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 s-au neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către executant în derularea contractului, deci nu sunt relevante considerentele instanței de apel privind analiza ofertelor, recepția lucrărilor, nerespectarea formalităților legale etc. 2.2. Recurenta consideră că motivarea instanței de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice, fără a fi asigurată finanțarea cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 250.273 RON este este vădit eronată și nu cuprinde motivele de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile.

Convingerea instanței de apel, ca și cea a instanței de apel s-a format prin raportarea la hotărârile Consiliului local L. nr. 2, 3 și 5/2009, nota justificativă, fișele obiectivelor și extras din bugetul local. Suma de 250.273 RON constituie prejudiciu deoarece, deși consiliul local a aprobat întocmirea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice necesare documentației în vederea accesării fondurilor europene pe măsura 322, nu a fost aprobată finanțarea acestora, în bugetul local, pe baza fișelor de obiectiv, alocându-se sumele de 40.000 RON, respectiv 79.000 RON, iar primarul a achitat pentru respectivele lucrări suma reținută ca prejudiciu.

Recurenta consideră că prin afirmația potrivit căreia "în anul 2010 Consiliul local L., prin hotărârea nr. 11 din 19 martie 2010, a aprobat alocarea sumelor necesare finanțării SF-urilor, întocmite și neachitate integral în anul 2009", pârâtul nu face altceva decât să recunoască implicit existența faptei și existența prejudiciului, prin nealocarea sumelor necesare finanțării acestor SF-uri la data încheierii contractelor de achiziție publică și să confirme susținerile recurentei. Totodată, arată că instanța de apel motivează decizia recurată prin prisma respectării procedurilor de achiziție publică, ceea ce nu este concludent în stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Mai mult, instanța de apel constată că există un prejudiciu, dar acesta este mai mic și reprezintă diferența dintre suma de 250.273 RON și sumele de 79.000 RON și 40.000 RON existente în bugetul pe anul 2009. Achitarea acestei diferențe ulterior, în anul 2010 nu înlătură caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârât, ci dimpotrivă întărește acest caracter și demonstrează cu certitudine existența prejudiciului. 2.3. Recurenta consideră că motivarea instanței de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în efectuarea de plăți nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de consiliul local și fără a fi fost lichidate și ordonanțate 10.000 RON este sumară și neîntemeiată și se bazează pe o interpretare greșită a probatoriului în urma căreia se ajunge la o concluzie falsă ce nu poate fi acceptată.

Suma de 10.000 RON cheltuită pentru organizarea Zilelor Comunei L. în anul 2011 constituie prejudiciu, deoarece prin Hotărârea nr. 14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local L. nu a fost prevăzută această cheltuială și nici nu există documente justificative cu privire la serviciile efectiv prestate cu această ocazie, iar pe de altă parte respectiva hotărâre a fost anulată prin sentința nr. 2179/2011, pronunțată de Tribunalul Dolj. 3. Instanța de apel a pronunțat decizia recurată făcând aplicarea greșită a prevederilor legale. Răspunderea civilă delictuală trebuia antrenată deoarece faptele ilicite și deficiențele constatate în activitatea pârâtului - primar reprezintă abateri de la prevederile art. 14, 51 și 54 din Legea nr. 273/2006 și pct. 3 din O.M.F.P.

nr. 1792/2002. Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Criticile formulate de recurentă aduc în discuție încălcarea rolului activ de către instanță, nemotivarea deciziei recurate și pronunțarea acesteia cu nesocotirea dispozițiilor legale în materia finanțelor publice locale, recursul fiind încadrat în cazurile de casare și modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9, din a căror perspectivă va fi analizat în continuare. Astfel, critica privind lipsa rolului activ al judecătorului nu poate fi reținută întrucât potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5 1 ) C. proc.

civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale menționate de recurentă, nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile. Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței de a ordonă probe pe care ele nu le-au cerut. Totodată, este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

Recurenta invocă și neanalizarea de către instanța de apel a condițiilor răspunderii civile delictuale, aceasta pronunțându-se exclusiv din perspectiva stabilirii existenței prejudiciului. Chiar dacă temeinicia acțiunii a fost evaluată numai din perspectiva existenței prejudiciului, aceasta este o condiție necesară a răspunderii civile delictuale, în lipsa căreia acțiunea este nefondată, motiv pentru care susținerile recurentei nu pot fi primite. Astfel, fără pagubă nu poate lua naștere obligația de a despăgubi. Atingerea adusă dreptului ori interesului unei persoane, prin ea însăși, nu îndreptățește nașterea dreptului la reparație, dacă printr-o asemenea atingere nu a fost pricinuit un prejudiciu cert.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea rolului activ de către curtea de apel, critica în acest sens nefiind fondată, cu consecința inaplicabilității, în speță, a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Tot din perspectiva neanalizării celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția) recurenta invocă și faptul că nu s-a realizat un examen real al elementelor importante ale cauzei, în condițiile în care instanța de apel nu a răspuns criticilor invocate de apelanta-reclamantă în legătură cu aspectele invocate mai sus, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce conduce și la necercetarea fondului cauzei.

Contrar acestor susțineri, instanța de apel a procedat la o cercetare integrală a cauzei, lipsa prejudiciului făcând inutilă analizarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale. Prejudiciul, ca primă condiție care se cere îndeplinită pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, pentru a fi susceptibil de a fi reparat, trebuie să fie cert, ceea ce presupune că acesta să fie sigur, atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare. Prin urmare, analizarea faptei ilicite, chiar săvârșită cu vinovăție, este lipsită de relevanță și efecte, dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu cert, susceptibil de evaluare. Așadar, răspunderea civilă delictuală are ca primă finalitate repararea prejudiciilor cauzate.

Din această perspectivă, prejudiciul este nu numai condiția răspunderii civile delictuale, ci și măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat. Situația este similară și din perspectiva pretinsei încălcări a art. 6 din C.E.D.O, fiind evident că, în speță, dreptul reclamantei la un proces echitabil a fost respectat. Recurenta invocă nemotivarea deciziei, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel nu a evaluat în mod just și complet probatoriul administrat în cauză și a făcut o motivare superficială, incompletă și contradictorie a hotărârii recurate. Prin aceste critici, recurenta tinde, practic, la reevaluarea probelor în scopul de a obține schimbarea situației de fapt reținute prin hotărârea recurată, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului.

Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat prin art. l pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin urmare, criticile referitoare la probe nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs, vizând exclusiv temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea ei.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Or, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel în urma evaluării probelor administrate și analizării fiecărui prejudiciu în parte, în sensul că în nicuna dintre situații acesta nu prezintă cumulativ cerințele legale, nefiind stabilit cu certitudine, în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Astfel, critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14, 51 și 54 din Legea nr. 273/2006 și pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002 privind finanțele publice locale este astfel nefondată, cu consecința inaplicabilității cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel efectuând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale interne ce guvernează materia, soluția pronunțată fiind judicios motivată. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar împotriva deciziei nr. 375 din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.