ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3157/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3157/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată sub nr. 25552/63 din 20 decembrie 2012 la

Tribunalul Dolj, reclamanta Comuna L., prin Primar, a chemat în judecată

pârâtul D.A., pentru stabilirea răspunderii sale civile delictuale și obligarea

acestuia la plata sumei de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu cauzat Comunei L.

prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de

piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S.

SRL; sumei 250.273 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin angajarea,

lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de

fezabilitate și proiecte tehnice, fără a fi fost asigurată finanțarea și sumei

10.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăți nelegale de

cheltuieli generate de organizarea zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca

aceste cheltuieli să fi fost aprobate de Consiliul Local și fără să fi fost

lichidate și ordonanțate.

Prin sentința nr. 127 din 10 iulie 2013

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 25552/63/2012, s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta Comuna L. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul D.A.

S-a reținut că, în urma controlului de

audit financiar asupra conturilor de execuție ale Comunei L., pentru exercițiul

financiar al anului 2010, Camera de Conturi Dolj a încheiat raportul de audit

din 22 decembrie 2011 și a emis decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012. Această decizie

a fost supusă, atât controlului administrativ-jurisdicțional, cât și al instanței,

prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012 a Curții de Conturi fiind respinsă contestația

formulată de Primarul Comunei L., iar prin sentința nr. 3393 din 17 septembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4670/63/2012, s-a dispus respingerea

acțiunii în anularea măsurilor dispuse prin respectiva decizie a Curții de Conturi.

De menționat că, atât cu prilejul soluționării

contestației din calea administrativ-jurisdicțională, cât și cu prilejul judecării

acțiunii în anulare, promovată în justiție, nu au fost prezentate dovezi în susținerea

netemeiniciei constatărilor din cadrul deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2012 a Curții

de Conturi, verificându-se doar aspecte de legalitate a respectivelor nereguli constatate

în urma controlului de audit financiar.

De asemenea, important de reținut este

și faptul că, prin decizia menționată Curtea de Conturi nu s-a constatat vinovăția

Primarului în funcție de la data respectivelor constatări, în speță pârâtul D.A.,

în ceea ce privește neregularitățile constatate, pentru a fi antrenată automat răspunderea

civilă materială delictuală a acestuia, situație în care aceasta urmează a fi analizată

în cadrul prezentului proces.

Astfel, instanța a constatat că, în ceea

ce privește suma de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu imputat pârâtului ca fiind

cauzat Comunei L., constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat

pentru transportul de piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008,

încheiat cu SC S. SRL, nu-și găsește justificarea legală, atât timp cât acel obiectiv

a fost realizat cu aprobarea Consiliului Local L., conform fișei obiectivului-achiziție

și transport material pietros, respectivul contract fiind încheiat tot de Consiliul

Local L., anterior fiind solicitate oferte de preț de la mai mulți ofertanți și

selectată în final oferta cu prețul cel mai mic, respectiv cea a SC S. SRL.

Referitor la suma de 250.273 RON, reprezentând

prejudiciu imputat pârâtului ca fiind cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanțarea

și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice,

fără a fi fost asigurată finanțarea, instanța a constatat că prin hotărârile 2,

3 și 5 toate din data de 27 ianuarie 2009 emise de Consiliul Local L. s-au aprobat

întocmirea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice și încheierea unui contract

de consultanță în vederea întocmirii cererii de finanțare pentru Proiectul Integrat

de Accesare a Fondurilor Europene pe măsura 322, sumele necesare întocmirii acestor

documentații fiind cuprinse în Bugetul local pe 2009 și în Programul de investiții

pe anul 2009, astfel că respectivul contract de prestări servicii din 28

aprilie 2009, a fost încheiat în depline condiții de legalitate. De menționat că,

oferta făcută de consorțiul F. nu a fost nicidecum gratuită pentru a fi fost preferată

în detrimentul celeilalte societăți contractante, respectiv SC G.M. SRL, nefiind

posibilă plata studiilor de fezabilitate din banii obținuți în urma aprobării finanțării

din fondurile europene, întrucât proiectul includea plata numai pentru lucrările

de proiectare și execuție de lucrări și nicidecum pentru studiile de fezabilitate

ce trebuiau depuse anterior, în vederea aprobării proiectului.

Nici imputarea sumei de 10.000 RON, reprezentând

prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăți nelegale de cheltuieli generate de organizarea

zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de

Consiliul Local și fără să fi fost lichidate și ordonanțate, nu-și găsește suportul

legal, atât timp cât prin hotărârea nr. 14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local

L. au fost aprobate astfel de cheltuieli, în acest sens fiind întocmite Referatul

de necesitate din 21 octombrie 2011 și Nota Justificativă din 21 octombrie 2011.

Având în vedere că toate aceste acte și

fapte juridice au fost născute și consumate înainte de intrarea în vigoare a Noului

C. civ., în speță, răspunderea civilă delictuală urmează a fi analizată și tratată

din perspective dispozițiilor art. 998-999 din Vechiul C. civ.

De principiu, pentru angajarea răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de dispozițiile art. 998-999 Vechiul

C. civ., este absolut necesară îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții, și

anume: a) existența unui prejudiciu, b) existența unei fapte ilicite, existența

unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și c) existența vinovăției

celui ce a cauzat prejudiciul.

În raport de aceste condiții legale imperative,

Tribunalul a constatat că, în speță, din întreg materialul probator administrat

în cauză nu a reieșit existența unei fapte ilicite care să fi fost săvârșită de

către pârât și nici existența unui raport de cauzalitate între prezumtivele fapte

ilicite și pretinsul prejudiciu, sarcina probei incubând reclamantei, astfel că,

nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta

proprie, prevăzută de dispozițiile art. 998-999 Vechiul C. civ., acțiunea dedusă

judecății a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declamat apel

reclamanta U.A.T. Comuna L., prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 375 din 11 februarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta U.A.T. Comuna L. prin Primar împotriva sentinței civile nr.

127 din 10 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, și s-a respins

cererea intimatului D.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare s-au reținut următoarele considerente:

Raportat la săvârșirea actelor și faptelor

juridice de către pârât, s-a constatat că pentru primele două sunt aplicabile dispozițiile

C. civ. din 1864, respectiv răspunderea civilă delictuală directă prevăzută de art.

998, 999 C. civ., iar pentru ultima sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ.,

respectiv art. 1357 și art. 1364 C. civ., având în vedere dispozițiile art. 3 din

Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legea nr. 287/2009 privind C. civ.,

potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau

produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ., nu pot genera alte efecte juridice

decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii

ori producerii lor, precum și art. 5 din aceeași lege, care prevede că dispozițiile

Noului C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse

ori săvârșite după intrarea sa în vigoare.

Indiferent însă de dispozițiile legale

aplicabile se constată că acestea au o reglementare comună respectiv răspunderea

civilă delictuală ca formă a răspunderii civile, care intervine atunci când prin

fapta creatoare de prejudiciu se încalcă o obligație instituită prin lege, fiind

solicitate întrunirea acelorași condiții pentru antrenarea acestei răspunderi, respectiv

existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu și a legăturii de

cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Condițiile enumerate trebuie să fie întrunite

cumulativ, lipsa uneia din acestea înlăturând răspunderea civilă delictuală, indiferent

de norma legală aplicabilă în funcție de momentul săvârșirii faptei ilicite.

Prejudiciile solicitate prin prezenta acțiune

s-au reținut prin procesul-verbal de constatare înregistrat la Camera de Conturi

Dolj, din 23 decembrie 2011, ca urmare a încălcării de către primarul în funcție,

pentru perioada 2008-2011, a dispozițiilor art. 14 alin. (3), art. 23, art. 54 alin.

(5) și (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale și pct. 3 din

O.M.F.P. nr. 1792/2002.

Acest proces-verbal a fost materializat

în decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012, emisă de Camera Județeană de Conturi Dolj,

care a fost menținută prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012, de Camera Județeană

de Conturi Dolj, ca urmare a contestării de către primarul Comunei L. a măsurilor

dispuse prin decizie.

Prin sentința nr. 3393 din 17

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ

și fiscal, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă contestația

formulată de U.A.T. Comuna L. împotriva încheierii nr. 5 din 21 martie 2012, a Camerei

de Conturi Dolj - Comisia de soluționare a contestațiilor, reținându-se că au fost

încălcate dispozițiile legale menționate în respectivul act.

Menținerea deciziei nr. 1/2012 a Camerei

de Conturi Dolj, ca fiind legală și temeinică, nu duce la concluzia obiectivă că

este antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului prin nerespectarea dispozițiilor

legale indicate în act, ci trebuie să se analizeze această sub aspectul întrunirii

condițiilor enunțate mai sus, cu precizarea că răspunderea primarului nu este una

obiectivă, întemeiată numai pe raportul de cauzalitate, ci este una subiectivă.

În funcție de cele precizate mai sus, s-a

constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtului prejudiciul de 19.440 RON,

reieșit din procesul-verbal de constatare din 23 decembrie 2011, încheiat de Camera

de Conturi Dolj, ca fiind cauzat prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat

pentru transportul de piatră conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008,

încheiat cu SC S. SRL, prin încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (3), art. 23,

art. 54 alin. (5) și (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale.

S-a reținut că prețul de 68 RON/tonă pentru

transportul de piatră, în anul 2008, a fost supraevaluat raportat la luna aprilie

2010, când s-a stabilit un preț de 19,63 RON, inclusiv TVA, pentru transportul aceleiași

cantități de piatră, la aceeași distanță și 22,60 RON/tonă - 24,80 RON/tonă în decembrie

Astfel, prejudiciul s-a constatat pentru

anul 2008, raportat la prețul din anii 2010 și 2011, însă, în concret, nu s-a cuantificat

prejudiciul raportat la un preț expres, ci numai prin trimiterea la prețuri diferite

aplicabile în anii următori. Or, nu se poate reține că întreaga sumă achitată pentru

transportul de piatră la nivelul anului 2008 a constituit un prejudiciu, atât timp

cât serviciul respectiv a fost în mod efectiv realizat, ci s-ar putea constata,

eventual, un prejudiciu raportat la diferența de preț, care nu a fost însă concretizată

în actul de constatare.

Neîntocmirea actului de analiză a ofertelor

nu poate constitui prin ea însăși un fapt generator ilicit de prejudiciu, aceasta

putând atrage o răspundere contravențională, administrativă, etc., așa cum este

prevăzut în art. 77 din Legea nr. 273/2006, la dosarul cauzei existând mai multe

oferte pentru același transport, depuse în perioada 20-21 noiembrie 2008, care sunt

mai mari decât oferta făcută de SC S. SRL.

Contractul de lucrări a fost încheiat la

data de 24 noiembrie 2008, deci după analiza ofertelor, chiar dacă aceasta nu s-a

concretizat într-un act. Achiziția de transport material pietros a fost concretizată

în fișa obiectivului, a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor din 12 decembrie 2008, semnat de comisia de recepție, s-au prezentat

facturi P. din 18 noiembrie 2008, notă de recepție și constatare din noiembrie 2008,

încheiată de comisia de recepție, procese-verbale de recepție și împrăștiere a cantității

de piatră achiziționată.

Instanța de apel a reținut că nerespectarea

formalităților legale, deși constituie o faptă ilicită, nu poate genera prin ea

însăși prejudiciul a cărui analiză s-a făcut mai sus, atât timp cât compararea prețurilor

s-a făcut între ani diferiți 2008, raportat la 2010 și 2011. Existența unor prețuri

mai mici în ultimi doi ani, situați în plină criză economică, nu poate duce la concluzia

directă a acceptării nejustificate a unui tarif supraevaluat, la nivelul anului

2008, când încă nu se intrase în criza economică, iar prețurile practicate în economie

erau altele, având în vedere chiar ofertele depuse în anul 2008 pentru același transport.

Pe de altă parte, contractul încheiat în

2008 s-a derulat, transportul a fost efectuat, or, atât timp cât acest contract

nu este desființat în condițiile legii, nu se poate reține că a fost plătită nejustificat

c/valoarea serviciului respectiv.

S-a constatat deci că prejudiciul solicitat

nu întrunește caracteristicile enunțate mai sus, sub aspectul certitudinii, deci

al întinderii acestuia, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale, prevăzute în art. 998, 999 C. civ.

Aceeași situație este și în ceea ce privește

prejudiciul de 250.273 RON, reținut ca fiind generat de angajarea, lichidarea, ordonanțarea

și plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice

la patru obiective, fără a fi asigurată finanțarea până la data de 22 decembrie

2011, fiind încălcate dispozițiile art. 14, art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5)

din Legea nr. 273/2006.

Din verificarea încheierii nr. 5 din

21 martie 2012 și a sentinței civile nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunțată

de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, s-a reținut însă

că acest prejudiciu estimativ în sumă de 253.493 RON s-a cauzat prin încheierea

contractului de prestări servicii din 28 aprilie 2009, cu SC G.M. SRL ca urmare

a neluării în considerare a ofertei depusă de consorțiul de firme F. Craiova, care

a transmis instituției la data de 27 aprilie 2009, că este specializată în domeniul

întocmirii studiilor de fezabilitate în proiecte tehnice și proiecte cu fonduri

structurale, etc, plata serviciilor făcându-se în urma aprobării finanțărilor conform

cuantumului prevăzut prin proiect pentru fiecare parte.

Contractul din 28 aprilie 2009 s-a încheiat

pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru alimentare cu apă, canalizare

și reabilitare străzi, studii necesare pentru obținerea proiectului integrat în

Comuna L., în condițiile măsurii 322, respectiv renovarea, dezvoltarea satelor,

îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația locală și punerea

în valoare a moștenirii rurale.

Instanța de apel a observat că SC F. a

trimis o adresă instituției, prin care își oferea serviciile, la data de 27

aprilie 2009, or, la acel moment fuseseră luate în discuție celelalte oferte, ceea

ce a și dus la încheierea contractului, fiind necesară întocmirea cu celeritate

a studiului de fezabilitate fără de care nu se puteau obține fondurile necesare

în cadrul proiectului ce urma să se deruleze potrivit măsurii 322.

Nu s-a reținut că respectiva adresă constituia

o ofertă în înțelesul legii, având în vedere că pentru a fi considerată astfel trebuia

să aibă caracter cert și definitiv, să fie precisă și completă, indicând și determinând

toate elementele esențiale ale contractului proiectat, în lipsa cărora acesta nu

se poate concepe.

Or, susținerea că ar urma să se obțină

plata serviciului în urma aprobării finanțării, nu poate constitui o ofertă în sensul

legii, deoarece nu este precisă și completă, nu se precizează cuantumul plății serviciului,

astfel încât aceasta constituie o simplă propunere privind angajarea unor tratative

în vederea contractării. Prezumția organelor de control că s-ar fi putut evita totodată

și plata acestor servicii în condițiile în care finanțările nu erau aprobate, nu

poate fi reținută atât timp cât din adresa respectivă nu rezultă că această firmă

ar fi înțeles să presteze muncă voluntară pentru aceste studii care implicau mult

efort și timp acordat.

În atare situație, nu se poate reține că

nu a fost luată în considerare această ofertă, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu.

De altfel, și în actul de control prejudiciul este estimat la suma de 253.493 RON,

deci nu constituie un prejudiciu cert cuantificat, deoarece față de termenul folosit,

acesta era evaluat cu aproximație.

Pe de altă parte, s-a reținut că în condițiile

art. 61 din Legea nr. 215/2001, primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică,

aceeași lege stabilind și atribuțiile primarului, printre care și cea referitoare

la bugetul local, iar art. 63 din lege prevede că primarul duce la îndeplinire hotărârile

consiliului local, acesta din urmă fiind organul deliberativ, conform art. 36.

Prin hotărârile nr. 2 și 5 din 27

ianuarie 2009 ale Consiliului local s-a aprobat de către acesta întocmirea documentației

studiului de fezabilitate pentru lucrările de canalizare, asfaltare drumuri comunale,

alimentare cu apă și canalizare, ulterior întocmindu-se o notă justificativă de

serviciul de achiziții publice pentru declanșarea procedeului de achiziție publică,

care va fi finanțată de la bugetul local Capitolul 70,02; 74,02. S-au întocmit fișele

obiectivului, care a apărut evidențiat în bugetul de cheltuieli pe anul 2009, au

fost întocmite procese-verbale de recepție de către comisiile de recepție la terminarea

lucrărilor, în anul 2009.

Prin hotărârea nr. 11 din 19 martie 2010,

s-a aprobat bugetul local al Comunei L. pentru anul 2010, în art. 4 fiind evidențiate

listele obiectivelor de investiții pe anul 2010 prevăzute în anexa 4, în care sunt

consemnate studiile de fezabilitate, fiind întocmite și pentru anul 2010 fișe ale

obiectivelor cu data de începere a investiției și data de programare pentru finalizare.

De altfel, chiar prin motivele de apel,

reclamanta a recunoscut că în anul 2009 în extrasele din bugetul local apar la Capitolul

84 februarie 03 suma de 79.000 RON și la Capitolul 74 februarie 06 suma de 40.000

RON, dar primarul, în funcție la data respectivă, a achitat mai mult decât a fost

aprobat de Consiliul local, respectiv suma de 250.273 RON. Rezultă deci, din aceste

relatări că reclamanta recunoaște că sumele de 79.000 RON și 40.000 RON trebuiau

să fie achitate, situație în care nu se poate constata că întreaga sumă achitată

de 250.273 RON reprezintă prejudiciu.

Pe de altă parte, restul sumei a fost achitat

la nivelul anului 2010, așa cum rezulta din documentația depusă la dosar, situație

în care nici față de restul prejudiciului nu se poate reține că acesta este real

și cert pentru a se considera că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale în sarcina pârâtului.

Prejudiciul de 10.000 RON a fost reținut

că a rezultat din efectuarea de plăți nelegale pentru cheltuielile generate de organizarea

Zilelor Comunei L. în anul 2011, fără să fi existat aprobarea Consiliului Local,

așa cum rezultă din procesul-verbal al ședinței ordinare din 27 octombrie 2011.

S-a reținut că hotărârea nr. 14/2011 de

aprobare a bugetului pe anul 2011 este nulă, potrivit sentinței civile nr. 2179

din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ

și fiscal, definitivă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 2615 din 11

aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, astfel încât nu exista temei legal pentru efectuarea acestor cheltuieli.

Este adevărat că hotărârea nr. 14/2011

a fost anulată prin hotărârile judecătorești precizate, dar, așa cum se observă,

desființarea hotărârii s-a făcut în mod definitiv și irevocabil la data de 11

aprilie 2012, deci la momentul sărbătoririi zilelor comunei, octombrie 2011, bugetul

de venituri și cheltuieli era aprobat prin hotărârea nr. 14/2011 în toate componentele

sale, respectiva hotărâre producându-și efectele până la momentul anulării ei.

Prin hotărârea nr. 14/2011, în art. 2 s-a

prevăzut că s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli conform anexei nr. 4 în

care la Capitolul „Cheltuieli" era evidențiată ziua comunei cu suma de 10.000

RON, aceeași situație rezultând și din desfășurătorul bugetului.

Pentru cheltuirea acestor sume s-a întocmit

referatul de necesitate din 21 octombrie 2011, nota justificativă din aceeași dată,

iar la dosar există extrasele de cont de achitare a sumelor pentru energie electrică,

joc artificii, precum și facturi și ordine de plată pentru serviciile efectuate

la acel moment.

Din cuprinsul procesului-verbal din 27

octombrie 2011, încheiat în ședința ordinară de la acea dată, rezultă că la acel

moment nu s-a luat nicio hotărâre cu privire la rectificarea bugetului și redistribuirea

sumei de 10.000 RON pentru alte cheltuieli.

Or, așa cum rezultă din actele prezentate

mai sus, suma de 10.000 RON cheltuită la sfârșitul lunii octombrie 2011 era cuprinsă

în bugetul pe anul 2011, la capitolul Cheltuieli, situație în care nefiind rectificat

bugetul în ședința din 27 octombrie 2011, rezultă că suma de 10.000 RON a fost cheltuită

potrivit alocării din buget, situație în care nu există prejudiciu și nu poate fi

antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului.

Potrivit analizei efectuată pentru fiecare

prejudiciu în parte s-a constatat că în niciuna din situațiile respective acesta

nu prezintă cumulativ, cerințele legale precizate mai sus, nefiind stabilit cu certitudine,

astfel încât nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate fi atrasă răspunderea

civilă delictuală a pârâtului.

Pe de altă parte, toate cheltuielile efectuate

au fost aprobate prin hotărârile consiliului local, așa cum au fost prezentate mai

sus și s-au materializat în contracte care sunt în ființă, atât timp cât nu s-a

solicitat anularea lor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar, solicitând

în principal admiterea acestuia în baza art. 312 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., casarea în totalitate a deciziei recurate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel și, în subsidiar,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

și schimbării în tot a sentinței pronunțate de tribunal cu consecința admiterii

acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta-reclamantă formulează următoarele

critici de nelegalitate:

precisă, efectivă și exhaustivă a fondului cauzei și nu și-a îndeplinit îndatorirea

de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului.

Pentru stabilirea răspunderii civile delictuale

a primarului, instanța de apel analizează faptele săvârșite de acesta exclusiv sub

aspectul existenței prejudiciului și trage concluzia că prejudiciul cauzat prin

faptele săvârșite de pârât, fie nu este cert și real, fie nu există, și în consecință

nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, deoarece nu este

îndeplinită condiția obligatorie a existenței prejudiciului.

Consideră recurenta că instanța de apel

nu a soluționat criticile formulate de reclamantă în apel privind faptele ilicite

ale pârâtului, vinovăția acestuia și raportul de cauzalitate între faptele sale

și prejudiciile cauzate bugetului local, în condițiile în care prejudiciul nu a

fost exclus decât în cazul ultimei fapte (10.000 RON plăți nelegale și neaprobate

pentru zilele comunei).

Înșiruirea parțială a probelor nu reprezintă

în concret o cercetare precisă, efectivă și exhaustivă a fondului cauzei, fără a

se corela interpretarea judicioasă a acestora cu concluziile motivării și dispozitivul

hotărârii.

Conform jurisprudenței Curții Europene,

noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanță

națională să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse

judecații, or, în speță, instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a argumentat tocmai

probleme esențiale deduse judecații. Recurenta se referă la stabilirea existenței

faptelor ilicite reținute de Camera de Conturi Dolj în sarcina pârâtului, a vinovăției

acestuia și a raportului de cauzalitate.

Mai mult, instanța de apel a reținut că

în privința primelor două fapte imputabile pârâtului prejudiciul cauzat nu este

stabilit cu certitudine.

În această situație, instanța de apel avea

obligația lămuririi acestui aspect procedând la o nouă judecată pe fond a cauzei

în baza probatoriului administrat, cerând explicații suplimentare părților sau putea

trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, cu îndrumări. Însă instanța de

apel s-a mulțumit să constate că prejudiciul nu este stabilit cu certitudine lăsând

astfel efectiv nelămurit un aspect ce a constituit motivul principal de respingere

a apelului.

În opinia recurentei această modalitate

de soluționare a cauzei de către prima instanță echivalează cu necercetarea fondului

fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. și cu neîndeplinirea

îndatoririi de a stărui pentru aflarea adevărului în condițiile art. 129 din același

cod.

just și complet probatoriul administrat în cauză și a făcut o motivare superficială,

neconvingătoare și contradictorie a hotărârii recurate.

2.1. Recurenta consideră că motivarea instanței

de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită

a acestuia constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru

transportul de piatră cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 19.440 RON este superficială,

incompletă și neconvingătoare.

Susține recurenta că din motivarea instanței

de apel nu rezultă concret motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate

criticile sale și că probatoriul administrat nu a fost examinat în ansamblul său.

Mai mult, instanța de apel a preluat raționamentul

juridic al primei instanțe atunci când a reținut că încheierea contractului de achiziție

publică din 24 noiembrie 2008 s-a făcut cu aprobarea consiliului local, când în

realitate fapta ilicită constă în acceptarea unei oferte vădit supraevaluată, fără

să existe cel puțin o notă de fundamentare a tarifelor.

Instanța de apel nu demonstrează că prejudiciul

nu există, ci doar reține că "prejudiciul nu s-a cuantificat raportat la un

preț expres" - situație în care aspectul întinderii prejudiciului a rămas nelămurit

și după cercetarea judecătorească efectuată în apel. Instanța de apel putea fie

să cuantifice prejudiciul, făcând eventual completarea probatoriului administrat,

fie să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru stabilirea cu certitudine

a prejudiciului.

Totodată, chestiunea supraevaluării tarifului

de transport a fost tranșată prin sentința nr. 3393/2012, definitivă și irevocabilă

a Tribunalului Dolj care a arătat explicit că "supraevaluarea tarifului de

transport a fost reținută și de comisia constituită prin dispoziția primarului nr.

1329/2011, conf. notei de constatare din 15 decembrie 2011" - față de acest

aspect operând puterea lucrului judecat, conform principiului res judicata pro veritate

habitur.

Mai arată și faptul că prezenta acțiune

este formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, argumentele

instanței de apel putând fi valabile doar în măsura în care s-ar fi cerut angajarea

răspunderii civile contractuale - ceea ce nu este cazul.

Mai mult, susține că nu a pus niciun moment

în discuție respectarea procedurilor de achiziții publice la încheierea contractului

de prestări servicii, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 s-au neîndeplinirea

obligațiilor contractuale de către executant în derularea contractului, deci nu

sunt relevante considerentele instanței de apel privind analiza ofertelor, recepția

lucrărilor, nerespectarea formalităților legale etc.

2.2. Recurenta consideră că motivarea instanței

de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită

a acestuia constând în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală de

cheltuieli pentru studii de fezabilitate și proiecte tehnice, fără a fi asigurată

finanțarea cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 250.273 RON este este vădit eronată

și nu cuprinde motivele de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile.

Convingerea instanței de apel, ca și cea

a instanței de apel s-a format prin raportarea la hotărârile Consiliului local L.

nr. 2, 3 și 5/2009, nota justificativă, fișele obiectivelor și extras din bugetul

local.

Suma de 250.273 RON constituie prejudiciu

deoarece, deși consiliul local a aprobat întocmirea studiilor de fezabilitate și

a proiectelor tehnice necesare documentației în vederea accesării fondurilor europene

pe măsura 322, nu a fost aprobată finanțarea acestora, în bugetul local, pe baza

fișelor de obiectiv, alocându-se sumele de 40.000 RON, respectiv 79.000 RON, iar

primarul a achitat pentru respectivele lucrări suma reținută ca prejudiciu.

Recurenta consideră că prin afirmația potrivit

căreia "în anul 2010 Consiliul local L., prin hotărârea nr. 11 din 19

martie 2010, a aprobat alocarea sumelor necesare finanțării SF-urilor, întocmite

și neachitate integral în anul 2009", pârâtul nu face altceva decât să recunoască

implicit existența faptei și existența prejudiciului, prin nealocarea sumelor necesare

finanțării acestor SF-uri la data încheierii contractelor de achiziție publică și

să confirme susținerile recurentei.

Totodată, arată că instanța de apel motivează

decizia recurată prin prisma respectării procedurilor de achiziție publică, ceea

ce nu este concludent în stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Mai

mult, instanța de apel constată că există un prejudiciu, dar acesta este mai mic

și reprezintă diferența dintre suma de 250.273 RON și sumele de 79.000 RON și 40.000

RON existente în bugetul pe anul 2009. Achitarea acestei diferențe ulterior, în

anul 2010 nu înlătură caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârât, ci dimpotrivă

întărește acest caracter și demonstrează cu certitudine existența prejudiciului.

2.3. Recurenta consideră că motivarea instanței

de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită

a acestuia constând în efectuarea de plăți nelegale de cheltuieli generate de organizarea

zilelor comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de

consiliul local și fără a fi fost lichidate și ordonanțate 10.000 RON este sumară

și neîntemeiată și se bazează pe o interpretare greșită a probatoriului în urma

căreia se ajunge la o concluzie falsă ce nu poate fi acceptată.

Suma de 10.000 RON cheltuită pentru organizarea

Zilelor Comunei L. în anul 2011 constituie prejudiciu, deoarece prin Hotărârea nr.

14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local L. nu a fost prevăzută această cheltuială

și nici nu există documente justificative cu privire la serviciile efectiv prestate

cu această ocazie, iar pe de altă parte respectiva hotărâre a fost anulată prin

sentința nr. 2179/2011, pronunțată de Tribunalul Dolj.

recurată făcând aplicarea greșită a prevederilor legale.

Răspunderea civilă delictuală trebuia antrenată

deoarece faptele ilicite și deficiențele constatate în activitatea pârâtului - primar

reprezintă abateri de la prevederile art. 14, 51 și 54 din Legea nr. 273/2006 și

pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002.

Analizând decizia recurată din perspectiva

criticilor reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

expune în continuare.

Criticile formulate de recurentă aduc în

discuție încălcarea rolului activ de către instanță, nemotivarea deciziei recurate

și pronunțarea acesteia cu nesocotirea dispozițiilor legale în materia finanțelor

publice locale, recursul fiind încadrat în cazurile de casare și modificare prevăzute

de art. 304 pct. 5, 7 și 9, din a căror perspectivă va fi analizat în continuare.

Astfel, critica privind lipsa rolului activ

al judecătorului nu poate fi reținută întrucât potrivit dispozițiilor art. 129 alin.

(5

1

) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței

de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile

legii.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului,

consacrat prin dispozițiile procedurale menționate de recurentă, nu poate suprima

sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru

parte de a-și proba susținerile.

Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre

judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa

de rol activ, art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. interzicând chiar și

invocarea de către părți a omisiunii instanței de a ordonă probe pe care ele nu

le-au cerut.

Totodată, este o sarcină excesivă a impune

judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului

decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

Recurenta invocă și neanalizarea de către

instanța de apel a condițiilor răspunderii civile delictuale, aceasta pronunțându-se

exclusiv din perspectiva stabilirii existenței prejudiciului.

Chiar dacă temeinicia acțiunii a fost evaluată

numai din perspectiva existenței prejudiciului, aceasta este o condiție necesară

a răspunderii civile delictuale, în lipsa căreia acțiunea este nefondată, motiv

pentru care susținerile recurentei nu pot fi primite. Astfel, fără pagubă nu poate

lua naștere obligația de a despăgubi. Atingerea adusă dreptului ori interesului

unei persoane, prin ea însăși, nu îndreptățește nașterea dreptului la reparație,

dacă printr-o asemenea atingere nu a fost pricinuit un prejudiciu cert.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea

rolului activ de către curtea de apel, critica în acest sens nefiind fondată, cu

consecința inaplicabilității, în speță, a cazului de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Tot din perspectiva neanalizării celorlalte

elemente ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, legătura de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția) recurenta invocă și faptul că nu s-a

realizat un examen real al elementelor importante ale cauzei, în condițiile în care

instanța de apel nu a răspuns criticilor invocate de apelanta-reclamantă în legătură

cu aspectele invocate mai sus, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce

conduce și la necercetarea fondului cauzei.

Contrar acestor susțineri, instanța de

apel a procedat la o cercetare integrală a cauzei, lipsa prejudiciului făcând inutilă

analizarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Prejudiciul, ca primă condiție care se

cere îndeplinită pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului,

pentru a fi susceptibil de a fi reparat, trebuie să fie cert, ceea ce presupune

că acesta să fie sigur, atât în privința existenței cât și în privința posibilității

de evaluare. Prin urmare, analizarea faptei ilicite, chiar săvârșită cu vinovăție,

este lipsită de relevanță și efecte, dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu cert,

susceptibil de evaluare. Așadar, răspunderea civilă delictuală are ca primă finalitate

repararea prejudiciilor cauzate. Din această perspectivă, prejudiciul este nu numai

condiția răspunderii civile delictuale, ci și măsura ei, în sensul că ea se angajează

doar în limita prejudiciului injust cauzat.

Situația este similară și din perspectiva

pretinsei încălcări a art. 6 din C.E.D.O, fiind evident că, în speță, dreptul reclamantei

la un proces echitabil a fost respectat.

Recurenta invocă nemotivarea deciziei,

pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel nu a evaluat în

mod just și complet probatoriul administrat în cauză și a făcut o motivare superficială,

incompletă și contradictorie a hotărârii recurate.

Prin aceste critici, recurenta tinde, practic,

la reevaluarea probelor în scopul de a obține schimbarea situației de fapt reținute

prin hotărârea recurată, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac

a recursului.

Modul în care instanța de apel a interpretat

probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu

mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.,

pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a

modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat prin

art. l pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare, criticile referitoare la probe

nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului

judiciar în recurs, vizând exclusiv temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea

ei.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc.

civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate,

nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura

situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop

probele, așa cum urmărește în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Or, prin raportare la situația de fapt

stabilită de instanța de apel în urma evaluării probelor administrate și analizării

fiecărui prejudiciu în parte, în sensul că în nicuna dintre situații acesta nu prezintă

cumulativ cerințele legale, nefiind stabilit cu certitudine, în mod corect s-a reținut

că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală

a pârâtului.

Astfel, critica privind aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 14, 51 și 54 din Legea nr. 273/2006 și pct. 3 din O.M.F.P.

nr. 1792/2002 privind finanțele publice locale este astfel nefondată, cu consecința

inaplicabilității cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de apel efectuând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale

interne ce guvernează materia, soluția pronunțată fiind judicios motivată. Având

în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei

este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar împotriva

deciziei nr. 375 din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.