ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Decizia nr. 589/2013
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 637 din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanta Poliția Locală a Municipiului A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Dolj.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a examinat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în raport cu dispozițiile art. 204 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, reținând următoarele:
Din actele de control, inclusiv decizia contestată, rezultă că misiunea de audit financiar s-a efectuat la Unitatea Administrativ-Teritorială Municipală A. Adresa de comunicare a Deciziei nr. 17/2011 a fost expediată către Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul A., în atenția primarului.
Prin urmare, a apreciat Curtea, nu se poate reține susținerea reclamantei că decizia privind măsurile le-a fost comunicată și corespondența a fost efectuată cu ea. De asemenea, în adresa de comunicare, se precizează că acțiunea de audit financiar s-a desfășurat asupra conturilor anuale de execuție ale municipiilor în exercițiul financiar 2010 la Unitatea Administrativ-Teritorială Municipală A.
Având în vedere calitatea de serviciu din cadrul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul A. a reclamantei Poliția Locală și poziția sa de subordonare față de șeful acestei autorități publice, precum și scopul activității de audit și adresabilitatea acestui control, instanța de fond a reținut că reclamanta nu este entitatea verificată în condițiile prevederilor legale mai sus arătate și, în condițiile în care Primarul Municipiului A. nu a înțeles să atace această decizie, un serviciu subordonat nu mai deține îndreptățire legală.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, Primarul Municipiului A. - B. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea căii de atac, Primarul Municipiului A. susține că, din eroare, Poliția Locală a Municipiului A. a introdus acțiunea în locul Unității Administrativ-Teritoriale a Municipiului A.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, Poliția Locală a Municipiului A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Dolj, suspendarea executării Deciziei nr. 17 din 13 iulie 2011 emisă de autoritatea pârâtă, iar prin Sentința nr. 637 din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare provizorie formulată de reclamanta Poliția Locală A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Dolj, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Recursul este o cale extraordinară de atac, iar calitatea de recurent o poate avea oricare din părțile care au figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, respectiv, în prezenta cauză, reclamanta Poliția Locală a Municipiului A. sau pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Dolj, precum și persoanele care au intervenit voluntar în proces sau au fost introduse la cererea părților (sub forma chemării în judecată a altei persoane, a chemării în garanție sau a arătării titularului dreptului).
Prin urmare, terțele persoane în legătură cu care nu s-au folosit căile legale pentru a fi atrase în proces nu pot exercita recursul, chiar dacă ar fi avut interes să participe la judecată.
Recursul poate fi, de asemenea, exercitat, potrivit art. 45 alin. (5) C. proc. civ., de către procuror, indiferent dacă a participat sau nu la soluționarea procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, precum și de către creditorii chirografari sau de succesorii în drepturi, dacă transmisiunea calității a avut loc după pronunțarea hotărârii.
Calea de atac a recursului nu permite, așadar, modificarea cadrului procesual stabilit de instanța a cărei hotărâre se solicită a fi modificată.
Nefiind parte în procesul finalizat prin hotărârea atacată, recurentul Primarul Municipiului A. - B. nu își poate valorifica pretențiile pe calea extraordinară de atac a recursului, chiar dacă ar fi avut interes să fie prezent în proces.
Formularea unei cereri de recurs de către o persoană străină de proces și care nu face parte din categoriile cărora legea le-a recunoscut, în mod excepțional, legitimare procesuală activă, reprezintă schimbarea cadrului procesual sub aspectul părților față de care s-a pronunțat hotărârea atacată și încălcarea, în acest fel, a principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești.
Totodată, Înalta Curte reține că admiterea excepției inadmisibilității recursului face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentului, formulate în prezenta cale de atac.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Primarul Municipiului A. - B., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului A. - B. împotriva Sentinței nr. 637/2011 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - LM