ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2811/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8152 din 15

iunie 2007 a Tribunalului București, secția aVI-a comercială, au fost respinse

ca neîntemeiate atât acțiunea principală prin care SC E.M. SRL București

solicitase să se constate că suprafața închiriată prin contractul din 1 iunie

2004, completat și modificat prin actul adițional din 1 iunie 2005, încheiate

cu pârâta A.P. din București, sector 4, este de 459 mp, cât și cererea

reconvențională prin care pârâta solicitase să se constate nulitatea actului

adițional la contractul de închiriere precum și obligarea reclamantei la plata

sumei de 1.900 dolari SUA chirie restantă plus 1.550,53 dolari SUA penalități,

cerere restrânsă ulterior doar la nulitatea actului adițional.

În esență, instanța

de fond a reținut că obiectul contractului de închiriere l-a constituit o

suprafață de 15x10 m fațadă bloc pentru montarea unui mesh iluminat (plasă

publicitară transparentă), contract ce expira la 1 iunie 2006 și care a fost

modificat o singură dată, la 1 iunie 2005 când s-a încheiat actul adițional

aflat în dosar, modificarea vizând doar prelungirea termenului de închiriere

până la 1 iunie 2010 și majorarea chiriei, restul clauzelor rămânând

neschimbate.

Pretinsul act

adițional menționat în „anexa” de la fila 11 depusă de reclamantă la dosar, este

inexistent, iar anexa invocată de reclamantă nu poartă semnăturile părților.

Cât privește

reconvenționala, restrânsă ulterior, instanța a reținut că ea a fost formulată

numai în măsura în care instanța „și-ar fi însușit teoria reclamantei asupra

unei erori de menționare a suprafeței închiriate” în actul adițional.

Apelul declarat de

reclamanta pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia

comercială nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Instanța de apel a

reținut că instanța de fond a interpretat corect contractul dintre părți și

actul adițional din 1 iunie 2005, precum și art. 9.1 alin. (2) din contract

potrivit cărora orice adăugire sau modificare a contractului este valabilă dacă

este făcută în scris și semnată de ambele părți, consemnându-se expres că prin

încheierea contractului s-a înlăturat orice altă înțelegere verbală între

părți, anterioară sau ulterioară încheierii contractului.

În raport de această

clauză s-a apreciat că proba testimonială nu poate fi admisă, părțile convenind

ca orice modificare să fie probată prin act scris semnat de părți.

Cât privește actul

adițional instanța de apel a apreciat că a fost corect apreciat și interpretat,

păstrând-se soluția de fond ca temeinică și legală.

Nemulțumită de

această decizie reclamanta pârâtă a declarat recurs solicitând casarea ei și

trimiterea spre rejudecare.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta

critică respingerea probei testimoniale și cu interogatoriu în dovedirea

împrejurărilor care ar fi justificat admiterea acțiunii, apreciind că s-au

încălcat dispozițiile art. 46 C. com.

Singura limitare a

administrării probei testimoniale în litigiile comerciale este impusă de dispozițiile

art. 55 C. com., text care nu este incident în cauză deoarece forma scrisă nu

era cerută ad validitatem, iar ea dorea să probeze faptul că suprafața

închiriată era de 459 mp.

Prin notele scrise

depuse azi la dosar intimata pârâtă-reclamantă a solicitat respingerea

recursului iar recurenta a depus copia sentinței comerciale nr. 4889 din 10

aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, care nu este

irevocabilă.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit

dispozițiilor art. 46 C. com. obligațiile comerciale și liberațiunile se

probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi

acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților cu

martori sau prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.

Recurenta critică în

recursul său respingerea probei testimoniale de către instanța de apel și a

probei cu interogatoriu în dovedirea suprafeței închiriate de 459 mp.

Critica recurentei

este nefondată deoarece, așa cum au reținut ambele instanțe, părțile au

stipulat expres în art. 9.1 alin. (2) din contract că orice modificare a

clauzelor contractuale, deci inclusiv pe suprafața închiriată, se face în scris

și cu semnătura ambelor părți, caz în care proba cu martori s-a apreciat a fi

neconcludentă și neutilă.

Însăși recurenta

recunoaște că potrivit art. 46 proba testimonială este admisibilă ori de câte

ori instanța „ar crede că trebuie să admită proba testimonială” așa încât nu se

poate susține că judecătorii din apel au aplicat greșit legea.

Mai mult, instanța de

apel a reținut că interpretând prevederile actului adițional, potrivit art. 982

C. civ., părțile au convenit numai modificarea cuantumului chiriei și a duratei

contractului, restul prevederilor contractuale rămânând neschimbate, deci

inclusiv clauza referitoare la suprafața închiriată menționată la cap. 2, așa

încât aspectele pe care recurenta dorea să le dovedească prin proba

testimonială și interogatoriu, respectiv suprafața închiriată, nu puteau fi

dovedite contrar contractului, ce nu a fost atacat de nici una dintre părți.

Împrejurarea că în

considerentele unei alte hotărâri judecătorești - care nu este irevocabilă -

s-a reținut o altă interpretare a actului adițional, este irelevantă,

respectivele considerente neavând autoritate de lucru judecat.

În consecință,

recursul reclamantei-pârâte urmează a fi respins, iar decizia din apel menținută

ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC E.M. SRL București împotriva Deciziei nr. 12 din 14 ianuarie 2008

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2008.