ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2811/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8152 din 15 iunie 2007 a Tribunalului București, secția aVI-a comercială, au fost respinse ca neîntemeiate atât acțiunea principală prin care SC E.M. SRL București solicitase să se constate că suprafața închiriată prin contractul din 1 iunie 2004, completat și modificat prin actul adițional din 1 iunie 2005, încheiate cu pârâta A.P. din București, sector 4, este de 459 mp, cât și cererea reconvențională prin care pârâta solicitase să se constate nulitatea actului adițional la contractul de închiriere precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 1.900 dolari SUA chirie restantă plus 1.550,53 dolari SUA penalități, cerere restrânsă ulterior doar la nulitatea actului adițional.

În esență, instanța de fond a reținut că obiectul contractului de închiriere l-a constituit o suprafață de 15x10 m fațadă bloc pentru montarea unui mesh iluminat (plasă publicitară transparentă), contract ce expira la 1 iunie 2006 și care a fost modificat o singură dată, la 1 iunie 2005 când s-a încheiat actul adițional aflat în dosar, modificarea vizând doar prelungirea termenului de închiriere până la 1 iunie 2010 și majorarea chiriei, restul clauzelor rămânând neschimbate. Pretinsul act adițional menționat în „anexa” de la fila 11 depusă de reclamantă la dosar, este inexistent, iar anexa invocată de reclamantă nu poartă semnăturile părților. Cât privește reconvenționala, restrânsă ulterior, instanța a reținut că ea a fost formulată numai în măsura în care instanța „și-ar fi însușit teoria reclamantei asupra unei erori de menționare a suprafeței închiriate” în actul adițional.

Apelul declarat de reclamanta pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Instanța de apel a reținut că instanța de fond a interpretat corect contractul dintre părți și actul adițional din 1 iunie 2005, precum și art. 9.1 alin. (2) din contract potrivit cărora orice adăugire sau modificare a contractului este valabilă dacă este făcută în scris și semnată de ambele părți, consemnându-se expres că prin încheierea contractului s-a înlăturat orice altă înțelegere verbală între părți, anterioară sau ulterioară încheierii contractului. În raport de această clauză s-a apreciat că proba testimonială nu poate fi admisă, părțile convenind ca orice modificare să fie probată prin act scris semnat de părți.

Cât privește actul adițional instanța de apel a apreciat că a fost corect apreciat și interpretat, păstrând-se soluția de fond ca temeinică și legală. Nemulțumită de această decizie reclamanta pârâtă a declarat recurs solicitând casarea ei și trimiterea spre rejudecare. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică respingerea probei testimoniale și cu interogatoriu în dovedirea împrejurărilor care ar fi justificat admiterea acțiunii, apreciind că s-au încălcat dispozițiile art. 46 C. com. Singura limitare a administrării probei testimoniale în litigiile comerciale este impusă de dispozițiile art. 55 C. com., text care nu este incident în cauză deoarece forma scrisă nu era cerută ad validitatem, iar ea dorea să probeze faptul că suprafața închiriată era de 459 mp.

Prin notele scrise depuse azi la dosar intimata pârâtă-reclamantă a solicitat respingerea recursului iar recurenta a depus copia sentinței comerciale nr. 4889 din 10 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, care nu este irevocabilă. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Potrivit dispozițiilor art. 46 C. com. obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților cu martori sau prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Recurenta critică în recursul său respingerea probei testimoniale de către instanța de apel și a probei cu interogatoriu în dovedirea suprafeței închiriate de 459 mp.

Critica recurentei este nefondată deoarece, așa cum au reținut ambele instanțe, părțile au stipulat expres în art. 9.1 alin. (2) din contract că orice modificare a clauzelor contractuale, deci inclusiv pe suprafața închiriată, se face în scris și cu semnătura ambelor părți, caz în care proba cu martori s-a apreciat a fi neconcludentă și neutilă. Însăși recurenta recunoaște că potrivit art. 46 proba testimonială este admisibilă ori de câte ori instanța „ar crede că trebuie să admită proba testimonială” așa încât nu se poate susține că judecătorii din apel au aplicat greșit legea.

Mai mult, instanța de apel a reținut că interpretând prevederile actului adițional, potrivit art. 982 C. civ., părțile au convenit numai modificarea cuantumului chiriei și a duratei contractului, restul prevederilor contractuale rămânând neschimbate, deci inclusiv clauza referitoare la suprafața închiriată menționată la cap. 2, așa încât aspectele pe care recurenta dorea să le dovedească prin proba testimonială și interogatoriu, respectiv suprafața închiriată, nu puteau fi dovedite contrar contractului, ce nu a fost atacat de nici una dintre părți. Împrejurarea că în considerentele unei alte hotărâri judecătorești - care nu este irevocabilă - s-a reținut o altă interpretare a actului adițional, este irelevantă, respectivele considerente neavând autoritate de lucru judecat.

În consecință, recursul reclamantei-pârâte urmează a fi respins, iar decizia din apel menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.M. SRL București împotriva Deciziei nr. 12 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.