ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 noiembrie 2009, petiționarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților B.L., G.I., G.F., D.A., P.Ș., D.I., R.V., C.D., P.I. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și E.N. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”. În motivarea plângerii se arată de către petiționar că la data de 23 octombrie 2009 a înaintat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistraților menționați, dar nici până în prezent plângerea sa nu a primit vreo soluționare.
Plângerea este inadmisibilă. Din cuprinsul acesteia rezultă că petiționarul este practic nemulțumit de faptul că nici până în prezent parchetul nu a soluționat plângerea pe care a adresat-o acestuia la data de 23 octombrie 2009 și care vizează magistrații menționați. O astfel de plângere nu poate face obiectul controlului reglementat de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., aceste dispoziții legale referindu-se la o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror. Plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă și prin prisma dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. Pe de o parte, plângerea sa nu poate fi calificată ca o plângere greșit îndreptată pentru a fi incidente dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc.
pen. întrucât petiționarul arată că o plângere formulată împotriva intimaților se află deja pe rolul organului judiciar competent, dar nu a fost încă soluționată. Pe de altă parte, sesizarea acestuia nu îndeplinește formal condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., neavând conținutul prevăzut de alin.2 al acestui text legal. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiționarului, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.