ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
La data de 17 iulie 2012, s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatorul N.l.C. împotriva Deciziei penale nr. 2362 din 4 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 53/109/2012. În motivarea scrisă a contestației de la fila 1 din dosar, contestatoarul a precizat că nu a fost audiat la instanța de fond, potrivit art. 323 C. proc. pen., cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatul a fost ascultat în data de 2 februarie 2012 numai cu privire la cererea de a se prevala de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., astfel încât declarația sa privind procedura simplificată a fost pur formală și analizată pe fond fără ascultarea inculpatului potrivit art. 323 C. proc.
pen., în cauză fiind astfel incident cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. (instanța de recurs nu l-a audiat pe inculpat la judecarea recursului, această ascultare a inculpatului fiind obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a fost ascultat și la fond potrivit art. 323 C. proc. pen.) Pentru termenul de judecată din 15 noiembrie 2012, a fost înaintată de către penitenciarul Coiibași, declarația contestatorului N.l.C., dată în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Coiibași, prin care arată în mod expres că înțelege să-și retragă contestația în anulare formulată împotriva de sentinței pen.
nr. 2362 din 4 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 15). Față de acest aspect, Curtea va lua act de manifestarea de voință a petiționarului și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciar avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E la act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatorul N.l.C. împotriva Deciziei penale nr. 2362 din 04 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 53/109/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.