ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3668/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea penală din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel lași București, secția a l-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8316/2/2012 (nr. 3519/2012) în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate P.V. pe o durată de 5 zile, începând cu data de 08 noiembrie 2012 și până la 12 noiembrie 2012, inclusiv.

Totodată, s-a fixat termen la data de 12 noiembrie 2012 pentru ca parchetul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea nr. 3252/11/5/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile P.V., întrucât aceasta este urmărit pentru comiterea infracțiunii de "delict contra sănătății publice, faptă prevăzută de art. 368 C. pen. spaniof.

Persoana solicitată a fost depistată și reținută, prin Ordonanța de reține nr. 76 din 8 noiembrie 2012, pe o durată de 24 ore, de la data de 7 noiembrie 2012, ora 19

00

, până la data de 8 noiembrie 2012, ora 19

00

.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată, completată și republicată, dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101 din aceeași lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin C.C.P.I., arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs persoana solicitată P.V., solicitând admiterea recursului împotriva încheierii prin care s-a admis sesizarea Parchetului și s-a dispus arestarera pe o durată de 5 zile, arătând că măsura este nelegală și netemeinică și că se impune lăsarea persoanei solicitată în libertate .

Critica adusă nu este fondată.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. 1190 din 1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european constă în necesitatea de a se asigura garanția că persoanele urmărite nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul U.E., acesta reprezentând un instrument de aducere a persoanei solicitate în fața statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Astfel, în mod corect a dispus instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, persoana solicitată fiind reținută în baza dispozițiilor art. 101 alin. (1) și (20 din Lege, pe baza semnalării transmise în S.I.S.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanța de fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere gravitatea faptelor comise, privarea de libertate reprezentând în același timp o garanție pentru a se asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare, existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole.

Prin urmare, critica persoanei solicitate de a fi lăsată în libertate nu poate fi primită de către Înalta Curte, în condițiile în care în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european instanța nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de către autoritățile judiciare solicitante.

Reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 520 lei, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată P.V. împotriva încheierii din 08 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 8316/2/2012 (nr. 3519/2012).

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2012.