ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1769/2014

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 167 din 23 octombrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 154 din data de 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011, cerere formulată de revizuentul B.I.I. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 3 octombrie 2013 la nr. 874/57/2013 revizuentul B.I.I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună revizuirea Sentinței penale nr. 154 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011.

În motivarea cererii sale a arătat revizuentul în esență că motivele ce îl determină să formuleze prezenta cerere sunt legate în primul rând de cuantumul prea mare al pedepsei închisorii aplicate care apreciază că este disproporționat raportat la activitatea sa infracțională și la contribuția sa efectivă. Susține apoi revizuentul că liderii grupării infracționale au primit pedepse mai mici și că trebuiau a fi audiate în cauză ca martori anumite persoane ca să confirme cine l-a trimis la furat. În susținerea cererii sale revizuentul nu a depus la dosar vreun înscris. În drept revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Analizând motivele invocate de către revizuent, referatul întocmit de către procuror și dosarul în care s-a dispus condamnarea actualului revizuent, a reținut instanța următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 72 D/P/2010 din 30 mai 2011 al D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii grave de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

(pct. 1, pct. III.4, 7). Prin același act, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr total de 32 inculpați pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, respectiv constituire/aderare, sprijinire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, etc. S-a reținut în sarcina inculpatului B.I.I., că împreună cu alți coinculpați din dosar a constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări UE precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. În cadrul acestei grupări,inculpatul avea atribuții de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS.

În sarcina inculpatului B.I.I. au fost reținute furturile comise în datele de 7/8 decembrie 2010, 25/26 februarie 2010, 6/7 iunie 2010, 9 iunie 2010 și 12/13 mai 2010. Prin Sentința penală nr. 154 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011, instanța l-a condamnat pe inculpatul B.I.I., la: - 1,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii grave prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 320 1 C. proc. pen. - 3,4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped.

de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 320 1 C. proc. pen., cu aplic. art. 65 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3,4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 51 din 15 ianuarie 2008 a Judecătoriei Deva, urmând ca în final inculpatul să execute 5,4 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) în cond. art. 71 C. pen. A dedus din pedeapsă perioada executată de inculpat de la data de 10 decembrie 2010 și 11 decembrie 2011 la zi. Prin Decizia penală nr. 874 din 22 martie 2012, pronunțată în Dosar nr. 1250/57/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinței penale nr. 154 din 9 decembrie 2011, a casat sentința penală atacată și, rejudecând, în ceea ce îl privește pe inculpatul B.I.I. a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de la 3,4 ani închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În opinia Curții, cerere de revizuire este inadmisibilă, de vreme ce nu se încadrează în cazul prevăzut de către legiuitor în cuprinsul art. 394 lit. a) C. proc. pen. Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul. Din analiza dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.

rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că: - trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la "fapte și împrejurări", deci la fapte probatorii și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială. Este adevărat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

Susținerile revizuentului cu privire la cuantumul prea mare al pedepsei închisorii, cuantum analizat de revizuent prin raportare atât la propriile fapte (pe care nu le contestă) cât și prin raportare la activitatea infracțională a celorlalți inculpați nu poate fundamenta nici cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și nici unul dintre cazurile de revizuire, expres și limitativ prevăzute de către legiuitor. Mai mult de atât, instanța a observat că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și de judecată și amplu prezentate și analizate de instanță la momentul condamnării actualului revizuent au stabilit cu certitudine vinovăția acestuia și nu sunt contestate niciun moment.

Deși revizuentul face referire la audierea unor martori, nu a arătat niciun moment ce anume are în vedere în legătură cu acești martori sau dacă prin audierea acestor martori se poate ajunge la stabilirea nevinovăției sale. Dimpotrivă, din susținerile revizuentului a rezultat că acesta nu urmărește altceva decât stabilirea unor detalii legate de fapte și implicit doar diminuarea pedepsei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul B.I.I., solicitând anularea sentinței penale atacate și aplicarea legii penale mai favorabile potrivit dispozițiilor art. 6 C. pen. În esență, a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea formulată ca inadmisibilă, având în vedere că a fost indicat ca și motiv de revizuire art. 394 alin. (1) lit. a) C. pen.

anterior. De asemenea, a mai susținut că se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 din C. pen. actual - aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei de la 7 ani la 5 ani, având în vedere că noua reglementare prevede pentru aceeași infracțiune (art. 209 C. pen. anterior) un maxim special al pedepsei de 5 ani. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. Instanța urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen. având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte reține că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de C. proc. pen. anterior, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a), preluat și în Noul C. proc. pen. și transcris în art. 453 alin. (1) lit. a). În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reducerea pedepsei în executarea căreia se află, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce țin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior. De asemenea, Înalta Curte constată că nici în cursul soluționării căii de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, și care să constituie motive de casare a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia.

Astfel, instanța de fond în mod corect a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă, motivele invocate de acestea nefiind circumscrise vreunui motiv de revizuire dintre cele prevăzute limitativ și expres de lege. Față de cele reținute, va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 167 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 167 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2014. Procesat de GGC - AS