ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 877/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 408/F din 15 mai 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public din infracțiunea prev.de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 modif. prin Legea nr. 50/2013 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. În temeiul disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 modif. prin Legea nr. 50/2013, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen și s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. În temeiul disp.art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioada de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile disp.art. 82 C. pen., socotit de la data când hotărârea a rămas definitivă, conform disp.art. 82 alin. (3) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform disp. art. 83 C. pen. și art 84 C. pen și în temeiul disp.art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F.

București și în temeiul disp. art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 52.960,48 lei despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale accesorii către partea civilă A.N.A.F. - București. A fost menținută măsura asiguratorie luata prin Ordonanța nr. 18930/P/2009 din 20 martie 2012, a Ministerului Public, în condițiile dispozițiilor art. 163 și urm. C. proc. pen. prin instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor deținute de inculpatul P.G.S. la SIF B.G. SA; SIF M. SA; SIF T. SA; SIF M. SA; SIF O. SA și SC T. SA până la concurența sumei datorate părții civile. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că prin rezoluția nr. 7680/P/2008, din 03 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, privind pe inculpatul P.G.S.

față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 a confirmat începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (3) C. pen. Parchetul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența infracțiunii de înșelăciune și a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a inculpatului P.G.S. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41, alin. (2) C. pen., Parchetul a reținut că în urma sesizărilor formulate de numita G.S.C., Garda Financiară - Comisariatul General a efectuat două controale la SC A.T.C.

SRL, ocazie cu care s-a constatat că nu au fost emise facturi pentru toate sumele încasate de societate, nefiind înregistrate în evidențele contabile, societatea cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat la suma de 22.690,65 lei, reprezentând impozit pe profit, aspect sesizat organelor de Poliție. Din cercetările și verificările efectuate a rezultat faptul că SC A.T.C. SRL a figurat înregistrată la O.R.CM.B. sub nr. J40/17209/2003, având sediul declarat în București, sector 3 și obiect de activitate principal - „Activități ale agențiilor de voiaj și a tur-operatorilor, activități de asistentă turistică "-Cod C.A.E.N. Administratorul societății a fost identificat în persoana inculpatului P.G.S., care a deținut și calitatea de asociat unic.

Totodată, din analiza materialului probator existent la dosar, instanța a reținut situația de fapt, respectiv faptul că inculpatul P.G.S. administrator al agenției de turism SC A.T.C. SRL organiza excursii în străinătate la solicitarea unor persoane fizice, sau grupuri de persoane. Pe parcursul anului 2008, la organele judiciare au fost înregistrate plângeri de la mai multe persoane, pentru că, deși efectuaseră plăți pentru excursii, inculpatul nu a onorat înțelegerea făcută, iar, în final, nu a mai răspuns la telefon și nu a mai fost găsit la firma atunci când aceste persoane (grupuri) au mers pentru a li se restitui sumele datorate.

Din declarațiile date de inculpat a mai rezultat că sumele încasate de la turiști nu erau înregistrate în totalitate în contabilitate și la timp pentru că în perioada supusă cercetării a fost mai mult plecat din țară cu grupuri de turiști și nu a mai avut timp să se ocupe de problemele administrative, fiind o scuză care nu a avut un suport credibil pentru că rezolvarea problemelor administrative, mai ales cele financiare erau prioritare si obligatorii conform dispozițiilor legale. În apărare, inculpatul a mai invocat împrejurarea că, în condițiile în care C.E.B. a poprit toate conturile bancare ale societățu deschise la B.R.D., R. Bank si Banca T., a folosit sumele încasate de la turiști pentru achitarea ratelor la creditele bancare si pentru plata serviciilor de transport și cazare pentru turiști, sumele nefiind înregistrate în contabilitatea firmei, dar aceste împrejurări nu au reprezentat o clauză de excludere a răspunderii penale pentru inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C pen., modalitatea de comitere a faptelor, persoana inculpatului, numărul mare de părți vătămate precum și împrejurarea ca inculpatul este la primul contact cu legea penală, că a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptelor, pentru care este cercetat, a colaborat cu organele de urmărire penală, avea un loc de muncă stabil, domiciliu stabil, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis acțiunea formulată de partea civilă A.J.N.L.A.F.-București și a obligat inculpatul la despăgubiri în sumă de 52.960,48 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul P.G.S. și partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman. Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., arătând că nu există probe din care să rezulte că a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, situația de fapt a fost greșit reținută, inculpatul nu avea calificarea, pregătirea pentru a fi subiect activ al infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 13 C. pen., deoarece prin modificarea Legii nr. 241/2005 nu s-a modificat și art. 9 alin. (1) din această Lege, fiind modificate doar alin. (2) și (3). Prin Decizia nr. 284/A din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 408 din 15 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, care a fost desființată, în parte, și rejudecând: A înlăturat aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la condamnarea inculpatului P.G.S. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G.S.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că este întemeiată doar critica privind greșita reținere a dispozițiilor art. 13 C. pen și este adevărat că Legea nr. 241/2005 a fost modificată prin Legea nr. 50/2013 dar această modificarea a privit doar alin. (2) și (3) ale art. 9, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru încălcarea alin. (1). În privința situației de fapt, Curtea a reținut că aceasta a fost corect reținută de către instanța de fond și se întemeiază în primul rând pe expertiza contabilă efectuată în cauză care a stabilit un prejudiciu de 52.960,48 lei, prejudiciu ce a fost cauzat prin faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile, aspect care a rezultat și din documentele încheiate de organele fiscale, în speță de Garda Financiară.

Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că aceasta a fost bine individualizată, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C pen., iar modalitatea de executare a fost judicios aleasă, apreciindu-se că în raport de datele personale ale inculpatului, reeducarea acestuia se poate face și prin executarea pedepsei închisorii. De asemenea, susținerea că nu s-au răspuns tuturor argumentelor apărării de către instanța de fond nu are relevanță, în condițiile în care instanța de fond a arătat împrejurările în care au fost comise faptele, a reținut situația de fapt, precum și încadrarea juridică a faptelor, precizând care sunt elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la vinovăția inculpatului a rezultat că nu are nicio relevanță că în cauză s-a desfășurat un proces de insolvență și că societatea a intrat în faliment, aceste aspecte neavând nicio influență cu privire la faptul că inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile. În condițiile în care instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, în mod întemeiat l-a obligat la despăgubiri către partea civilă, astfel că nici această critică a inculpatului nu a fost întemeiată. Împotriva Deciziei nr. 284/A din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul P.G.S. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 6, 10 și 18 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere lipsa vinovăției și reținerea greșită a situației de fapt. Examinând recursul declarat de inculpatul P.G.S. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 10 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Recurentul-inculpat a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greșitei reținerii a situației de fapt. Așa fiind, cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 au fost cele reglementate în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen., situație în care criticile circumscrise de recurentul-inculpat P.G.S. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt invocată de inculpat. Referitor la cazul de casare reglementat în art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C proc.

pen., invocat de recurentul inculpat P.G.S., se constată că și acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie. Așadar, potrivit actualei reglementari, în vigoare și la data pronunțării deciziei atacate, critica privind lipsa de apărare atât în fața instanței de fond și apel este nefondată, inculpatul fiind asistat de apărător ales și nu se poate circumscrie cazului de casare invocat. Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispozițiile legale care reglementează sancțiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunțării deciziei în apel la data de 10 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă. Cum în cauză legea penală mai favorabilă nu poate schimba situația juridică stabilită prin hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că în cazul inculpatului P.G.S. legea veche este legea mai favorabilă. Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat de inculpatul P.G.S. În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe recurentul inculpat P.G.S. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.S. împotriva Deciziei penale nr. 284/A din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2014.