ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 877/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 877/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 408/F din 15

mai 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală,

a admis cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de Ministerul Public din infracțiunea prev.de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

modif. prin Legea nr. 50/2013 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen.

În temeiul

disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 modif. prin Legea nr. 50/2013, cu aplic.art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat

inculpatul P.G.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen

și s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

lit. b) C. pen.

În temeiul disp.art.

81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o

perioada de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile disp.art.

82 C. pen., socotit de la data când hotărârea a rămas definitivă,

conform disp.art. 82 alin. (3) C. pen.

S-a atras

atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei, conform disp. art. 83 C. pen.

și art 84 C. pen și în temeiul disp.art. 71 alin. (5)

C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii

s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. București și în temeiul

disp. art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la 52.960,48 lei despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale

accesorii către partea civilă A.N.A.F. - București.

A fost

menținută măsura asiguratorie luata prin Ordonanța nr. 18930/P/2009 din 20

martie 2012, a Ministerului Public, în condițiile dispozițiilor art. 163 și

urm. C. proc. pen. prin instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor

deținute de inculpatul P.G.S. la SIF B.G. SA; SIF M. SA; SIF T. SA; SIF M. SA;

SIF O. SA și SC T. SA până la concurența sumei datorate părții civile.

Pentru a

se pronunța astfel,

tribunalul

a reținut ca situație de fapt că prin rezoluția nr. 7680/P/2008, din 03

noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a

dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, privind pe

inculpatul P.G.S. față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 a

confirmat începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 215 alin. (1), (3)

C. pen.

Parchetul a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența infracțiunii de înșelăciune

și a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a inculpatului P.G.S.

Cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

dispozițiilor art. 41, alin. (2) C. pen., Parchetul a reținut că în urma

sesizărilor formulate de numita G.S.C., Garda Financiară - Comisariatul General

a efectuat două controale la SC A.T.C. SRL, ocazie cu care s-a constatat că nu

au fost emise facturi pentru toate sumele încasate de societate, nefiind

înregistrate în evidențele contabile, societatea cauzând astfel un prejudiciu

bugetului de stat estimat la suma de 22.690,65 lei, reprezentând impozit pe

profit, aspect sesizat organelor de Poliție.

Din cercetările

și verificările efectuate a rezultat faptul că SC A.T.C. SRL a figurat

înregistrată la O.R.CM.B. sub nr. J40/17209/2003, având sediul declarat în

București, sector 3 și obiect de activitate principal - „Activități ale

agențiilor de voiaj și a tur-operatorilor, activități de asistentă turistică

"-Cod C.A.E.N. Administratorul societății a fost identificat în persoana

inculpatului P.G.S., care a deținut și calitatea de asociat unic.

Totodată, din

analiza materialului probator existent la dosar, instanța a reținut situația de

fapt, respectiv faptul că inculpatul P.G.S. administrator al agenției de turism

SC A.T.C. SRL organiza excursii în străinătate la solicitarea unor persoane

fizice, sau grupuri de persoane.

Pe parcursul

anului 2008, la organele judiciare au fost înregistrate plângeri de la mai

multe persoane, pentru că, deși efectuaseră plăți pentru excursii, inculpatul

nu a onorat înțelegerea făcută, iar, în final, nu a mai răspuns la telefon și

nu a mai fost găsit la firma atunci când aceste persoane (grupuri) au mers

pentru a li se restitui sumele datorate.

Din

declarațiile date de inculpat a mai rezultat că sumele încasate de la turiști

nu erau înregistrate în totalitate în contabilitate și la timp pentru că în

perioada supusă cercetării a fost mai mult plecat din țară cu grupuri de

turiști și nu a mai avut timp să se ocupe de problemele administrative, fiind o

scuză care nu a avut un suport credibil pentru că rezolvarea problemelor

administrative, mai ales cele financiare erau prioritare si obligatorii conform

dispozițiilor legale.

În apărare,

inculpatul a mai invocat împrejurarea că, în condițiile în care C.E.B. a poprit

toate conturile bancare ale societățu deschise la B.R.D., R. Bank si Banca T.,

a folosit sumele încasate de la turiști pentru achitarea ratelor la creditele

bancare si pentru plata serviciilor de transport și cazare pentru turiști,

sumele nefiind înregistrate în contabilitatea firmei, dar aceste împrejurări nu

au reprezentat o clauză de excludere a răspunderii penale pentru inculpat.

La

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C pen., modalitatea de comitere

a faptelor, persoana inculpatului, numărul mare de părți vătămate precum și

împrejurarea ca inculpatul este la primul contact cu legea penală, că a avut o

atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptelor, pentru care este

cercetat, a colaborat cu organele de urmărire penală, avea un loc de muncă

stabil, domiciliu stabil, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins

și prin suspendarea executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen. Cu privire la

latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis acțiunea formulată de partea

civilă A.J.N.L.A.F.-București și a obligat inculpatul la despăgubiri în sumă de

52.960,48 lei.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpatul P.G.S. și partea civilă A.N.A.F. -

D.G.F.P. Teleorman.

Apelantul

inculpat

a solicitat

achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., arătând că nu există probe din

care să rezulte că a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată,

situația de fapt a fost greșit reținută, inculpatul nu avea calificarea,

pregătirea pentru a fi subiect activ al infracțiunii prev. de art. 9 lit. b)

din Legea nr. 241/2005.

Reprezentantul

Ministerului Public

a

solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 13 C. pen., deoarece prin modificarea

Legii nr. 241/2005 nu s-a modificat și art. 9 alin. (1) din această Lege, fiind

modificate doar alin. (2) și (3).

Prin Decizia

nr. 284/A din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 408

din 15 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, care

a fost desființată, în parte, și rejudecând:

A înlăturat

aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la condamnarea inculpatului P.G.S. și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G.S. Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a constatat că este întemeiată doar critica privind

greșita reținere a dispozițiilor art. 13 C. pen și este adevărat că Legea nr. 241/2005

a fost modificată prin Legea nr. 50/2013 dar această modificarea a privit doar alin.

(2) și (3) ale art. 9, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru

încălcarea alin. (1).

În

privința situației de fapt, Curtea a reținut că aceasta a fost corect reținută

de către instanța de fond și se întemeiază în primul rând pe expertiza

contabilă efectuată în cauză care a stabilit un prejudiciu de 52.960,48 lei,

prejudiciu ce a fost cauzat prin faptul că inculpatul nu a înregistrat în

contabilitate toate veniturile, aspect care a rezultat și din documentele

încheiate de organele fiscale, în speță de Garda Financiară.

Referitor la

pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că aceasta a fost bine individualizată,

s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C pen., iar modalitatea de

executare a fost judicios aleasă, apreciindu-se că în raport de datele

personale ale inculpatului, reeducarea acestuia se poate face și prin

executarea pedepsei închisorii.

De asemenea,

susținerea că nu s-au răspuns tuturor argumentelor apărării de către instanța

de fond nu are relevanță, în condițiile în care instanța de fond a arătat

împrejurările în care au fost comise faptele, a reținut situația de fapt,

precum și încadrarea juridică a faptelor, precizând care sunt elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la

vinovăția inculpatului a rezultat că nu are nicio relevanță că în cauză s-a

desfășurat un proces de insolvență și că societatea a intrat în faliment,

aceste aspecte neavând nicio influență cu privire la faptul că inculpatul nu a

înregistrat în contabilitate toate veniturile. În condițiile în care instanța

de fond a reținut vinovăția inculpatului, în mod întemeiat l-a obligat la

despăgubiri către partea civilă, astfel că nici această critică a inculpatului

nu a fost întemeiată.

Împotriva

Deciziei

nr. 284/A din 10

octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat

recurs inculpatul P.G.S. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 6, 10 și 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în

vedere lipsa vinovăției și reținerea greșită a situației de fapt.

Examinând

recursul declarat de inculpatul P.G.S.

prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, la data de 10 octombrie 2013, deci ulterior

intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta

este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen.

anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării

în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr.

2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că

unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

Recurentul-inculpat

a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., criticând decizia sub aspectul greșitei reținerii a situației de

fapt.

Așa

fiind, cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 au fost

cele reglementate în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc.

pen., situație în care criticile circumscrise de recurentul-inculpat P.G.S.

acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța

de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de

casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă

de fapt invocată de inculpat.

Referitor la

cazul de casare reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 6 C proc.

pen., invocat de recurentul inculpat P.G.S., se constată că și acesta a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare,

hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa

apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie. Așadar, potrivit actualei

reglementari, în vigoare și la data pronunțării deciziei atacate, critica

privind lipsa de apărare atât în fața instanței de fond și apel este nefondată,

inculpatul fiind asistat de apărător ales și nu se poate circumscrie cazului de

casare invocat.

Examinând din

oficiu recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a

cauzei, Înalta Curte constată că dispozițiile legale care reglementează

sancțiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunțării deciziei în apel la data

de 10 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai

favorabilă.

Cum în

cauză legea penală mai favorabilă nu poate schimba situația juridică stabilită

prin hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată

că în cazul inculpatului P.G.S. legea veche este legea mai favorabilă.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul

declarat de inculpatul P.G.S.

În temeiul art.

275 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe recurentul inculpat P.G.S. la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.G.S. împotriva Deciziei penale nr. 284/A din 10

octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 11 martie 2014.