ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1955/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2949 din 29 martie 2013, Tribunalul Galați, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.D. din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul S.D., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru o perioadă de 1 (un) an, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 C. pen.

raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din 2006). În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului S.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. În baza dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului S.D. pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată, pe durata termenului de încercare mai sus menționat, executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului S.D. A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei N.V., în sensul reținerii dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpată. S-a constatat că Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 34.966,37 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și cu suma de 15.327,73 RON, reprezentând impozit pe profit, precum și cu sumele reprezentând majorări de întârziere. S-a constatat că s-a achitat până în prezent suma de 49.100 RON, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul S.D. la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată (TVA), precum și la plata majorărilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului. În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care s-a comunicat prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul S.D. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 967/P/2010 din data de 08 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 25 C. pen. ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum și a inculpatei N.V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul S.D., învinuitul D.C. și martorul G.G. se cunosc de mai mulți ani, martorul lucrând ca zilier, iar învinuitul D.C. ca șofer, ambii angajați de către inculpatul S.D. La începutul anului 2006, la inițiativa și propunerea inculpatului S.D., martorul G.G. și învinuitul D.C. au înființat SC D. SRL Ivești pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului Galați, cei doi devenind asociați, iar învinuitul D.C. având și calitatea de administrator unic. De activitatea firmei urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.

Martorul G.G. nu știa să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON și totodată i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu va desfășura el activitățile comerciale în numele societății, ci inculpatul. La data de 09 februarie 2006, martorul G.G. însoțit de către S.D. și D.C., s-au deplasat la agenția Băncii B. Tecuci unde au deschis un cont bancar. De asemenea, la data de 15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociați (martorul G.G.

și învinuitul D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V. să reprezinte societatea în relația cu terții. În aceeași zi inculpata a depus și specimen unic de semnătură în bancă. Ulterior, la data de 02 martie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Ivești, inculpata N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal pe care le-a dat inculpatului S.D., acesta fiind în posesia tuturor documentelor societății. S-a precizat că inculpata N.V. provine din mediul rural, cu posibilități materiale reduse de supraviețuire, astfel că s-a lăsat influențată de foloasele materiale promise de către inculpatul S.D. și a făcut tot ce i s-a dictat în legătură cu formalitățile aferente activităților comerciale desfășurate de către acesta din urmă.

Obiectul de activitate al SC D. SRL Ivești a constat în intermedieri în comerțul cu material lemnos și de construcții. La data de 22 martie 2007 Garda Financiară Galați a efectuat un control la SC D. SRL Ivești, având ca obiect verificarea legalității funcționării, verificarea realității relațiilor comerciale derulate de societate cu alte societăți comerciale din țară, verificarea documentelor legale de proveniența aferente livrărilor de mărfuri către aceste societăți și implicit înregistrarea veniturilor și plata obligațiilor către bugetul de stat ca urmare a activităților comerciale derulate de societate în anul 2006. Din probele administrate în cauză, a rezultat că, în cursul anului 2006, inculpatul S.D.

a desfășurat activități comerciale pe seama și în numele SC D. SRL Ivești, în scopul obținerii de venituri. Garda Financiară a stabilit că SC D. SRL a desfășurat relații comerciale după cum urmează: La data de 02 martie 2006 SC E. SRL Tecuci a achiziționat de la SC D. SRL tablă în valoare de 18.000 RON, conform facturii fiscale din 02 martie 2006. La rubrica privind delegatul este înscris „D.C.”, CI seria GL nr. AA" și CNP -xx. Procedându-se la verificarea în evidențele "Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor" a rezultat că această persoană nu există, actul de identitate aparține altcuiva, iar CNP-ul nu exista în aceste evidențe. Contravaloarea facturii a fost achitată integral cu ordin de plată.

La data de 04 mai 2006 SC E. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianța, var lavabil) în valoare totală de 29.999,98 RON, conform facturilor fiscale nr. F1, F2, F3. Delegat a fost înscris același „D.C." și un alt act de identitate cu seria GL nr. BB, act care aparține unei alte persoane. Procedându-se la identificarea autovehiculului care a transportat mărfurile s-a constatat că acesta este un autoturism de capacitate mică, impropriu pentru efectuarea unor astfel de activități. Mărfurile au fost achitate cu B.O. emise de SC C. SA, girate de către cumpărător. La datele de 31 martie 2006 și 09 aprilie 2006 SC Da. SRL Tecuci a achiziționat de la SC D. SRL tablă de diferite dimensiuni și grosimi în valoare totală de 85.500 RON, conform facturilor fiscale din 31 martie 2006 și din 03 aprilie 2006. La rubrica privind delegatul este înscris „D.C.", actul de identitate „GL nr. BB" și CNP -zz.

Procedându-se la verificarea în evidențele "Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor" a rezultat că CNP-ul aparține unei persoane din municipiul Călărași care nu are nicio legătură cu societățile de mai sus. Contravaloarea facturilor a fost achitată integral cu ordin de plată. În perioada 26 martie - 27 mai 2006 SC Da. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianța, var lavabil) în valoare totală de 75.000 RON, conform facturilor fiscale din 26 martie 2006, din 29 martie 2006 și din 27 mai 2006. Delegat a fost înscris același „D.C.". Mărfurile au fost achitate cu B.O. emise de SC C. SA și SC T. SRL, girate de către cumpărător. Reprezentantul SC C. SA Târgu Mureș - martora B.C.M.

- a precizat că în luna februarie 2006 la sediul societății sale s-a prezentat inculpatul S.D. în calitate de reprezentant al SC D. SRL care a dorit să vândă țeavă metalică. În aceste condiții, la data de 14 februarie 2006 inculpatul a vândut societății din Târgu Mureș marfa, conform facturilor nr. F4 din 14 februarie 2006, nr. F5 din 14 februarie 2006, nr. F6 din 14 februarie 2006 și nr. F7 din 14 februarie 2006, contravaloarea acesteia fiind achitată cu B.O. Martora a mai precizat că inculpatul s-a prezentat cu facturile fiscale gata completate, ea semnând doar de primirea mărfurilor. S-a menționat și faptul că la rubrica privind delegatul era înscris același „D.C.” și actul de identitate cu seria GL nr. BB.

Din verificările efectuate a rezultat că la data de 05 mai 2006, SC D. SRL a vândut către SC T. SRL Târgu Mureș 72 metri liniari țeavă metalică în valoare totală de 38.556 RON, conform facturii fiscale nr. F8. Administratorul societății din Târgu Mureș a precizat că reprezentantul societății din Ivești a fost inculpatul S.D., care s-a prezentat cu factura deja completată, martorul doar semnând de primirea mărfii. Administratorul SC E. SRL Tecuci și SC Da. SRL Tecuci, martorul D.R.V., a recunoscut că a desfășurat relații comerciale cu SC D. SRL Ivești, însă numele delegatului din facturile fiscale a fost înscris așa cum i s-a dictat de către reprezentantul societății din Ivești, precizând, totodată că numitul S.R.

a reprezentat o societate din Ivești în relațiile cu societățile din Tecuci. Martorul H.T.R., angajat al SC E. SRL, a precizat că în facturile fiscale înscria numele unui delegat al societății din Ivești, așa cum îi era dictat, fără a verifica datele de stare civilă. De asemenea, a recunoscut, fără dubii, persoanele care au reprezentat o societate din Ivești, respectiv pe inculpatul S.D. și martorul S.R., în relațiile cu SC E. SRL. În cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii, martorul S.R. a precizat că îl cunoaște pe inculpatul S.D., ca fiind vecin și nu-i cunoaște pe învinuitul D.C., inculpata N.V. și martorul G.G. De asemenea, a precizat că nu a auzit niciodată de SC D. SRL Ivești, nu a desfășurat relații comerciale în numele acestei societăți, nu este administrator, asociat al vreunei societăți comerciale, nu are drept de semnătură în bancă, nu a ridicat documente cu regim special, recunoscând doar faptul că a cumpărat mărfuri de la SC Da.

SRL și SC E. din Tecuci și nu în numele SC D. SRL Ivești. Organele de control nu au putut stabili proveniența legală a mărfurilor livrate de SC D. SRL către beneficiari, întrucât reprezentanții legali ai societății nu au putut fi contactați, sustrăgându-se de la control. Prin adresa din 04 iunie 2007 CN Imprimeria Națională SA a arătat că SC D. SRL Ivești a achiziționat - prin delegat N.V. - facturi fiscale personalizate format A5, seria GL VEI de la nr. A până la nr. ZZ. Din verificări a rezultat că SC D. SRL a efectuat încasări aferente tranzacțiilor derulate prin contul bancar nr. R0xxx deschis la Banca B. SA Tecuci. Persoana autorizată să dispună de cont a fost N.V. Prin adresa din 26 aprilie 2007 partea vătămată D.G.F.P.

Galați a arătat că obligațiile de plata ale SC D. SRL Ivești au fost în sumă totală de 67.596,97 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări impozit profit, TVA suplimentar și majorări TVA. Din probele administrate în cauză (declarațiile martorilor - reprezentanți ori salariați ai beneficiarilor), organele de urmărire penală au reținut că inculpatul S.D. era cel care a reprezentat SC D. SRL Ivești în operațiunile comerciale menționate mai sus, chiar dacă facturile fiscale au fost completate la rubrica „delegat” cu alt nume, martorii recunoscându-l din planșele foto prezentate. Prin modalitatea prezentată, s-a ajuns la concluzia că inculpații S.D. și N.V. au procedat în acest fel pentru a nu evidenția în contabilitate operațiunile comerciale efectuate și veniturile obținute, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

La data de 24 martie 2011, SC D. SRL Ivești a fost radiată. S-a reținut în actul de sesizare că, la data de 15 februarie 2006, învinuitul D.C. (în calitate de asociat și administrator) și martorul G.G. (în calitate de asociat) au împuternicit prin procura notarială pe inculpata N.V. să îi reprezinte cu puteri depline. Deoarece tranzacțiile neevidențiate în contabilitate s-au derulat după ce învinuitul D.C. a împuternicit-o pe inculpata N.V. (aceasta ridica tipizatele de la Imprimeria Națională, avea semnătură în bancă și a dispus de sumele de bani încasate, având toate drepturile și obligațiile administratorului pe care le preluase de la învinuitul D.C.), organul de urmărire penală a apreciat că în sarcina învinuitului D.C.

nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Pentru aceste considerente, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Analizând și coroborând probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele: În cadrul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea inculpaților S.D. și N.V., dar și la audierea martorilor D.V.R., D.C., B.C.M., B.A.N., S.R., G.G. Deși în faza urmăririi penale martorii au dat declarații detaliate, expunând o situație de fapt similară celei reținute în actul de sesizare, ulterior, în faza cercetării judecătorești, aceștia au revenit, prezentând o variantă diferită.

Astfel, martora B.C.M., reprezentantul SC C. SA Târgu Mureș, l-a indicat inițial, în mod neechivoc, pe inculpatul S.D., ca fiind reprezentantul SC D. SRL, ce a vândut societății din Târgu Mureș marfă, expunând și modalitatea în care a avut loc tranzacția. În fața instanței, însă, martora a revenit asupra declarației, indicându-l de această dată pe martorul S.I.T., ca fiind persoana de la care a achiziționat marfa. Martorul D.R.V. a recunoscut în ambele faze ale procesului penal că a desfășurat relații comerciale cu SC D. SRL Ivești, indicând doi cetățeni de etnie rromă, ce s-au prezentat drept reprezentanți ai societății, unul dintre aceștia fiind martorul S.R. Această declarație se coroborează și cu depoziția martorului H.T.R., angajat al SC E. SRL, care a recunoscut, fără dubii, persoanele care au reprezentat societatea din Ivești, respectiv pe inculpatul S.D.

și martorul S.R. în relațiile cu SC E. SRL, dar și cu declarația martorului S.R., care a precizat că a cumpărat mărfuri de la SC Da. SRL și SC E. din Tecuci. Audiat fiind în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit, D.C. a precizat că îl cunoaște pe S.D. înainte de anul 2000, lucrând pentru acesta în calitate de șofer, că a fost în curtea imobilului acestuia și îl cunoștea pe fiul său - S.I., zis „B.". Învinuitul a recunoscut că a înființat societatea la inițiativa inculpatului S.D., arătând în mod detaliat demersurile efectuate la autorități și împrejurările concrete în care acestea s-au realizat. În faza cercetării judecătorești, martorul D.C. a revenit asupra declarațiilor inițiale, negând orice implicare a inculpatului S.D.

Martorul G.G., în faza urmăririi penale, a expus pe larg modalitatea în care a fost cooptat de către inculpatul S.D. (la care lucra ca zilier) să înființeze o societate pe numele său, promițându-i-se că va fi angajat în cadrul viitoarei firme. De asemenea, a confirmat că s-a deplasat la O.R.C., că a semnat actele înmânate de inculpatul S.D., indicând și suma primită de la același inculpat. A arătat că nu a efectuat niciodată activități comerciale pe numele vreunei societăți. Nu cunoaște nimic referitor la SC D. SRL Ivești. Audiat în fața instanței de judecată, martorul G.G., a revenit asupra declarației inițiale, negând toate aspectele relevate anterior. Inculpatul S.D. a precizat că nu cunoaște nimic despre SC D. SRL Ivești, nu îi cunoaște D.C.

și N.V., nu i-a însoțit când a fost înființată societatea, nu a desfășurat relații comerciale în numele acestei societăți (depoziție din data de 23 mai 2007). La data de 08 aprilie 2008 s-a folosit de dreptul de a nu da nicio declarație, iar la 21 aprilie 2011 a precizat că fratele său - S.I.T. - a efectuat activități în numele SC D. SRL. În fața instanței de judecată, inculpatul S.D. a invocat asemănarea fizică cu S.I.T., fratele său, pretinzând că acesta din urmă a efectuat diferite activități în numele SC D. SRL. A negat orice implicare în fapta de evaziune prezentată în rechizitoriu, arătând că nu îl cunoaște nici pe martorul D.C., nici pe inculpata N.V. Inculpata N.V. a precizat organelor de urmărire penală că la 15 februarie 2006 a mers împreună cu D.C.

și inculpatul S.D. la un notar unde a semnat o procură prin care ea era împuternicită să reprezinte SC D. SRL în relațiile cu banca. Deplasarea a efectuat-o cu autoturismul inculpatului S.D. La acest notar se afla și martorul G.G. Pentru acest fapt inculpatul S.D. i-a dat suma de 100 RON. Apoi s-a deplasat la o bancă din Tecuci unde a mai semnat „niște" documente. Ulterior, S.D. i-a solicitat să meargă din nou la bancă pentru a ridica o sumă de bani. Audiată în faza cercetării judecătorești, inculpata a revenit asupra declarațiilor anterioare, negând implicarea inculpatului S.D. A susținut că inițiativa demersului efectuat la instituția bancară i-a aparținut numitului S.I.T., pe care inițial nu l-a indicat, dată fiind asemănarea fizică dintre acesta și inculpatul S.D.

Cu titlu de premisă, Tribunalul a avut în vedere, că potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziției legale menționate a rezultat că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că probele administrate în faza de urmărire penală s-au analizat coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești și că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu au servit exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală. Așa cum s-a arătat anterior, în declarațiile date organelor de cercetare penală, atât inculpata N.V., cât și martorii audiați, au recunoscut implicarea inculpatului S.D. în acțiunea de înființare a societății, dar și în operațiunile comerciale derulate în numele acesteia.

Aceste declarații s-au coroborat între ele, conturându-se o situație de fapt identică, amplu detaliată, cu indicarea unor diverse elemente și repere vizând locul, timpul și modul de acțiune (această situație de fapt a fost, de altfel, reținută și în rechizitoriu), deși depozițiile au fost date la date diferite, de către persoane diferite și cu contribuții diferite de implicare. În acest mod, s-a constatat că inculpatul S.D. a fost indicat, în mod neechivoc și fără niciun dubiu, atât de către martorii cu care inculpatul se cunoștea de o lungă perioadă de timp (aceștia lucrând pentru inculpat la domiciliul său, ca zilieri, șoferi, sau provenind din aceeași comunitate), dar și de persoane necunoscute, respectiv administratorii societăților cu care SC D. SRL a tranzacționat.

Or, ulterior, în faza cercetării judecătorești, martorii și-au schimbat declarațiile, negând implicarea inculpatului S.D. Pentru a se acorda valoare probatorie acestor noi declarații, Tribunalul le-a apreciat din perspectiva mai multor factori, astfel încât schimbarea de poziție să fie convingător motivată, credibilă, esențial fiind, totodată, ca versiunea ulterioară să se coroboreze cu celelalte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei. Astfel, analizând motivul invocat, respectiv asemănarea fizică dintre inculpat și fratele acestuia, S.I.T. prima instanță a apreciat neîntemeiată că acesta nu apare credibil, dat fiind perioada lungă de timp de când martorii îl cunoșteau pe inculpat, relațiile strânse dintre acești, rezultând cu certitudine că unii martori au prestat diverse activități în curtea și la domiciliul inculpatului, ceea ce presupune că la data audierilor inițiale aceștia aveau capacitatea de a face o distincție clară între cei doi frați.

Și aceasta, cu atât mai mult cu cât frații au trăsături fizice diferite, aspect ce a rezultat atât din planșele foto anexate dosarului, cât și din cele percepute personal de instanță, S.I.T. fiind prezent la termenele de judecată. La acestea s-au adăugat inclusiv diferența de vârstă dintre frați, ceea ce permite diferențierea fizionomiei acestora. Deși martorii au invocat și presiuni exercitate asupra lor de către organele de anchetă, aceștia nu și-au probat susținerile și nu au indicat convingător motivele pentru care, având alternativa de expune propriile versiuni „reale”, și-au însușit, prin semnare, în fața unor organe de poliție, declarații ce nu corespund realității, astfel cum se susține în prezent.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că nu pot fi primite declarațiile ulterioare, care îl indică pe S.I.T. drept autor al faptei, acestea apărând nesincere și lipsite de suport probator, motiv pentru care au fost înlăturate. Prin urmare Tribunalul a considerat că, în cauză, se impune înlăturarea declarației inculpatului S.D., cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut că a încercat influențarea martorilor, pe parcursul anchetei, deplasându-se la Târgu Mureș și contactând martorii, reprezentanți ai societăților comerciale cu care a tranzacționat (declarație inculpat).

În consecință, în urma cercetării judecătorești efectuate în cauză, analizând și coroborând mijloacele de probă administrate, instanța a apreciat ca fiind parțial corectă situația de fapt reținută prin actul de inculpare, excepție făcând încadrarea juridică a faptei reținute în rechizitoriu, în privința inculpatului S.D., dar și considerentele vizând vinovăția inculpatei N.V., din perspectiva atribuțiilor ce-i reveneau după semnarea procurii notariale.

În privința inculpatei N.V., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, Tribunalul a constatat următoarele: Conform dispozițiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii entității respective [alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 82/1991 a fost modificat de pct. 11 al art. I din O.U.G.

nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 285 din 22 aprilie 2011]. Față de conținutul textului de lege mai sus enunțat, Tribunalul a reținut că subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este circumstanțiat, calificat, cu atribuții financiar-contabile, neputând fi decât administratorul sau persoana fizică sau juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza și conduce contabilitatea. Așa fiind, conform dispozițiilor legale, Tribunalul a constatat că singurul care figurează în calitate de administrator al societății SC D. SRL Ivești este martorul D.C. acesta având și obligația de a conduce și organiza contabilitatea.

Cu toate acestea, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, motivat de faptul că atribuțiile administratorului au fost transferate, anterior comiterii faptei, către inculpata N.V., prin procura notarială din 15 februarie 2006. Tribunalul a constatat, însă, că în mod greșit s-a concluzionat, de către organele de urmărire penală, că procura notarială întocmită este de natură a transfera către inculpată totalitatea drepturilor și obligațiilor aferente calității de administrator, fără a se distinge între dreptul de administrare și dreptul de reprezentare, dar și fără a fi verificată condiția referitoare la îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute în Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului.

Din conținutul procurii a rezultat că N.V. a fost împuternicită „să ne reprezinte cu puteri depline în fața organelor administrației de stat, persoane fizice sau juridice, va putea achita taxe și impozite, ne va putea reprezenta în relațiile cu furnizorii, încheind contracte și stabilind condițiile contractării, ne va putea reprezenta la organele bancare, va semna balanța și bilanțul societății, făcând pentru noi și în numele nostru orice fel de declarații și cereri, pe care le va semna valabil, semnătura sa fiindu-ne opozabilă în limita prezentului mandat”. S-a observat că inculpatei i s-a acordat, prin această împuternicire, cel mult doar un drept de reprezentare în raport cu terții și cu organul fiscal (sub rezerva neîndeplinirii formalităților de publicitate), iar nu și dreptul de a administra societatea, neacordându-i-se și gestiunea internă.

Legea nr. 31/1990 prevede că, prin actele constitutive ale societății, asociații desemnează persoanele care vor administra și vor reprezenta societatea, fiind necesar a se face o distincție clară între cele două noțiuni. În ceea ce privește puterea de reprezentare, în vederea asigurării răspunderii societății față de terți, un administrator trebuie să fie desemnat reprezentant legal al societății, având astfel dreptul de a exprima voința juridică a societății. Prin voința asociaților exprimată inițial în actele constitutive ale societății și ulterior în adunarea generală, mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea internă a societății sau poate fi învestit și cu putere de reprezentare, fiind aplicabil principiul general al contractului de mandat, potrivit căruia reprezentarea nu este de esența mandatului, ci numai de natura sa.

Este important de subliniat faptul că în societățile cu răspundere limitată, societățile în nume colectiv și societățile în comandită simplă, dreptul de reprezentare al administratorului este prezumat. Administratorul care are puterea de reprezentare nu poate transmite acest drept altei persoane, decât dacă această facultate i-a fost acordată în mod expres. În cazul încălcării acestei interdicții, societatea poate pretinde de la persoana substituită beneficiile rezultate din operația realizată. Mai mult, administratorul care își substituie fără drept o altă persoană, răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății. Această soluție se întemeiază pe principiile generale ale mandatului și este consacrată de art. 71 din Legea nr. 31/1990.

Totuși, în speța de față, condiția a fost îndeplinită, ambii asociați (G. și D.) consimțind la acordarea dreptului de reprezentare. S-a reținut faptul că, potrivit legii, pentru asigurarea cunoașterii de către terți a persoanei care angajează societatea, era necesară îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute în Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului. Prezumția privind existența puterii de reprezentare prevăzută de legea societăților comerciale își produce efectele față de terți numai dacă s-au îndeplinit formalitățile de publicitate. În ceea ce privește puterea de administrare, aceasta s-a concretizat în actele de conservare, de administrare și de dispoziție, pe care administratorul este în drept să le îndeplinească în exercitarea mandatului său.

Puterea de administrare a societății era distinctă de puterea de reprezentare, care are un caracter accesoriu, putând exista sau nu. Puterea de administrare însă era caracteristică raportului dintre administrator și societate. Concluzionând, Tribunalul a apreciat, față de conținutul procurii notariale, că inculpatei i s-a acordat cel mult doar un drept de reprezentare în raport cu terții și cu organul fiscal, iar nu și dreptul de a administra societatea și de a organiza gestiunea internă. Prin urmare, nu inculpata N.V. avea obligația de a evidenția, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate și nici veniturile realizate, această obligație revenindu-i administratorului societății, D.C.

Prin urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpată, aceasta neavând atribuția de a întocmi evidențele contabile. În privința inculpatului S.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune fiscală, Tribunalul a constatat următoarele: Potrivit situației de fapt expusă mai sus, la începutul anului 2006, la inițiativa și propunerea inculpatului S.D., martorii G.G. și D.C. au înființat SC D. SRL Ivești, pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului Galați, cei doi devenind asociați, iar martorul D.C.

având și calitatea de administrator unic. Martorul G.G. nu știa să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON și, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu a desfășurat el activitățile comerciale în numele societății, ci inculpatul. Prin urmare, astfel cum a rezultat din probatoriile aflate la dosar, administratorul SC D. SRL Ivești, D.C., având o educație precară, a fost instigat de inculpatul S.D. să înființeze societatea și să accepte calitatea de administrator, acte ce nu prezintă un caracter infracțional decât în situația în care sunt urmate de alte acte materiale comise cu intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Or, conform înțelegerii dintre părți, D.C. a avut încă de la început reprezentarea că nu a desfășurat nicio activitate comercială în numele societății, situație care s-a și confirmat ulterior, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul derulării procesului penal. Potrivit înțelegerii dintre părți, de activitatea firmei a urmat să se ocupe exclusiv inculpatul S.D. Mijloacele de probă administrate în cauză au confirmat că doar acest inculpat s-a ocupat de gestionarea patrimoniului societății, de efectuarea operațiunilor comerciale, asociații, administratorul și împuternicita figurând doar scriptic, în documente, fără vreo implicare și fără a avea reprezentarea rezultatului produs.

S-a reținut de către Tribunal că între inculpatul S.D. (administrator de fapt) și D.C. (administratorul de drept al societății) nu a existat o unitate de scop sub raport subiectiv, care ar fi asigurat coeziunea psihică între participanți, fiecare acționând, de fapt, cu o altă formă de vinovăție. În această situație, în cazul în care D.C. ar fi fost trimis în judecată pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de administrator, s-ar fi impus achitarea acestuia, datorită existenței cazului prevăzut de art. 31 C. pen., ce reglementează participația improprie. Constatând că inculpatul S.D.

a fost singurul administrator în fapt al societății, ocupându-se de activitatea societății, începând cu înființarea acesteia și finalizând cu însușirea tuturor veniturilor obținute, acționând cu intenția clară de a se sustrage taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, scop în care s-a folosit de alte persoane ce au acționat din culpă sau fără vinovăție (denumiți în literatura de specialitate „oameni de paie”), Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei reținută în sarcina sa este art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din 2006), sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc.

pen. Prima instanță a considerat că prin schimbarea încadrării juridice nu i se creează inculpatului o situație mai grea, datorită faptului că diferența dintre încadrări (art. 25 și art. 31 C. pen.) este dată doar de forma de vinovăție cu care acționează cel instigat, în speță D.C. (intenție, culpă sau lipsa vinovăției), fără vreo influență asupra limitelor de pedeapsă sau asupra elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului S.D. În ambele situații suntem în prezența unei instigării, deosebirea fiind dată doar de prezența sau absența intenției instigatului. Reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. este necesară, dată fiind multitudinea actelor materiale comise, realizate la diferite intervale de timp, însă în baza aceleiași rezoluții infracționale, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

În drept s-a reținut că, fapta inculpatului S.D., singurul administrator în fapt al societății, care, în cursul anului 2006, cu intenție, l-a determinat pe martorul D.C. să devină reprezentant legal al SC D. SRL Ivești, a înlesnit și ajutat la încheierea formalităților necesare înființării societății, a efectuat tranzacții comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, datorate bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 50.294,50 RON (în prezent, parțial acoperit), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 31 C. pen. în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a apreciat că vinovăția inculpatului S.D. cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză. Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a dispus condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, natura și importanța valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de gravitatea infracțiunii comise, urmarea produsă, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, atitudinea nesinceră a inculpatului, instanța a apreciat că în cauză nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a ținut seama - în principal - de gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, dar și de împrejurările care caracterizează persoana acestuia. Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a observat că în cauză că partea vătămată, prin reprezentanții săi legali, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, comunicând la cuantumul prejudiciului în cuantum total de 50.294,50 RON, din care 15.328 RON, impozit pe profit și 34.966 RON, TVA, la care s-a adăugat majorări de întârziere. Ulterior, pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul a depus la dosar mai multe chitanțe prin care a făcut dovada achitării succesive a diferitor sume de bani către organul fiscal. De altfel, partea civilă a confirmat, la data de 06 noiembrie 2012, faptul că s-a achitat din prejudiciul total suma de 36.300 RON.

Tribunalul a constatat, conform chitanțelor depuse, că inculpatul a mai achitat ulterior, la data de 21 februarie 2013, și sumele de 8.800 RON, respectiv, 4.000 RON, acestea urmând a fi adăugate sumei de 36.300 RON, rezultând un total achitat de 49.100 RON, rămânând astfel un rest rămas neacoperit în sumă de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată (TVA), precum și sumele datorate cu titlu de majorări de întârziere aferente. Instanța nu a luat în considerare chitanța depusă (suma de 18.098 RON), întrucât, spre deosebire de celelalte chitanțe, diferă numărul contului în care s-a făcut plata, dar și natura obligației de plată. Apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale și pentru considerentele deja arătate mai sus cu privire la întinderea prejudiciului, instanța - în temeiul art. 14 și 346 C. proc.

pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ. - a obligat inculpatul la plata de despăgubiri materiale către partea civilă legal constituită în cauză, în limita sumei rămase neachitate din prejudiciul inițial. Împotriva sentinței penale nr. 2949 din 29 martie 2013 a Tribunalului Galați au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul S.D. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, pentru următoarele motive: - În mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul S.D., din instigare la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 25 în referire la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în participație improprie la aceeași infracțiune; - Soluția de achitare a inculpatei N.V.

a fost nelegală, fiind în contradicție cu probele administrate în cauză, care a dovedit vinovăția acesteia. Inculpatul S.D., prin apărătorul ales, a invocat nelegalitatea hotărârii apelate, susținând că probele administrate în cursul cercetării judecătorești au relevat nevinovăția inculpatului și faptul că adevăratul autor al infracțiunii a fost fratele acestuia, astfel că s-a impus achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Totodată, hotărârea primei instanțe a fost criticată ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, apărătorul inculpatului susținând că s-ar fi impus reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante judiciare.

Inculpatul S.D. a criticat și modul de soluționare a laturii civile a cauzei, susținând că în mod nejustificat prima instanță nu a luat în considerare dovezile privind plata unei părți din prejudiciu. Prin decizia penală nr. 319/A din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpatul S.D. împotriva sentinței penale nr. 138 din 29 martie 2013 a Tribunalului Galați. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a avut în vedere următoarele: Astfel, în ce-l privește pe inculpatul S.D., din probele administrate în cauză - probe pe care prima instanță le-a supus unei ample operațiuni de analiză și interpretare, pe care Curtea și-a însușit-o în totalitate (sens în care sunt avute în vedere: procesul verbal de constatare întocmit de Garda Financiară, înscrisurile privind înființările SC X.C.

SRL Ivești, înscrisurile financiar-contabile, declarațiile martorilor D.R.V., H.T.R., B.A.N., B.C.M. și S.R., coroborate cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpata N.V. și de martorii G.G. și D.C.) a rezultat în mod indubitabil că inculpatul S.D. a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin hotărârea apelată, constând în aceea că: La începutul anului 2006, la inițiativa și propunerea inculpatului S.D., martorii G.G. și D.C. au înființat SC D. SRL Ivești, pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului Galați, cei doi devenind asociați, iar martorul D.C. având și calitatea de administrator unic. Potrivit înțelegerii, de activitatea firmei urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.

Martorul G.G. nu știa să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON și, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu va desfășura el activitățile comerciale în numele societății, ci inculpatul. La data de 09 februarie 2006, martorul G.G., S.D. și D.C. s-au deplasat la agenția Băncii B. Tecuci unde au deschis un cont bancar. De asemenea, la data de 15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociați (martorii G.G. și D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V.

să reprezinte societatea în relația cu terții. În aceeași zi inculpata a depus și specimen unic de semnătură în bancă. Ulterior, la data de 02 februarie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Ivești, inculpata N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal, pe care le-a dat inculpatului S.D., acesta fiind în posesia tuturor documentelor societății. În ce privește declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de inculpata N.V. și de martorii G.G. și D.C. - care și-au retractat declarațiile anterioare, negând implicarea inculpatului S.D. în săvârșirea faptelor și încercând să acrediteze ideea că cel care a avut inițiativa înființării SC D. SRL Ivești și a desfășurat activități comerciale în numele acesteia a fost numitul S.I.T., fratele inculpatului - în mod corect prima instanță le-a înlăturat ca vădit nesincere.

În condițiile în care inculpata N.V. și martorii G.G. și D.C. sunt consăteni cu inculpatul S.D., îl cunosc de multă vreme și chiar au lucrat la domiciliul acestuia (așa cum rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale), a fost de neconceput să-l confunde pe inculpat cu fratele său, cu atât mai mult cu cât între cei doi frați există diferențe de vârstă și de trăsături fizice (fapt ce rezultă din planșele foto depuse în dosarul de urmărire penală). Având în vedere dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care consacră principiul liberei aprecieri a probelor, prima instanță a apreciat în mod judicios că declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpata N.V. și de cei doi martori, care conțin numeroase detalii privind situația de fapt și care se coroborează atât între ele, cât și cu celelalte probe administrate în cauză, sunt sincere și pot servi la aflarea adevărului.

În ce o privește pe inculpata N.V., prima instanță a reținut, de asemenea în mod corect, că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece o astfel de calitate o poate avea numai administratorul unei societăți comerciale sau persoana fizică ori juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza și conduce contabilitatea. Or, din actele dosarului a rezultat că inculpata N.V. a fost împuternicită prin procură notarială să reprezinte societatea în raport cu terții și cu organul fiscal, fără însă a i se acorda gestiunea internă și dreptul de a administra societatea.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, din prevederile Legii nr. 31/1990 a rezultat o distincție clară între dreptul de reprezentare a unei societăți comerciale în raporturile cu terții și dreptul de administrare, drept care s-a concretizat în actele de conservare, de administrare și de dispoziție, pe care administratorul este mandatat să le îndeplinească.

Persoanele care răspund de gestiunea internă, de organizarea și conducerea contabilității, având și dreptul de administrare, au o multitudine de obligații, trebuind să asigure condițiile necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operațiunile economice; organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității; organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ, datorii și capitaluri proprii, precum și valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale; depunerea acestora la termen la organele de drept și publicarea acestora; păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare anuale; organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul fiecărei persoane juridice.

Or, în prezenta cauză, din conținutul procurii a rezultat cu certitudine că inculpatei N.V. nu i-au fost transferate aceste obligații privind gestiunea internă a societății, organizarea contabilității, întocmirea evidențelor financiare, toate aceste obligații subzistând în continuare în persoana administratorului, martorul D.C. În raport cu caracterul special al mandatatului, limitat doar la dreptul de reprezentare, mențiunea cuprinsă în procură: „va semna balanța și bilanțul societății” nu presupune obligația de a întocmi aceste documente, ci numai de a le semna, după ce sunt deja întocmite de persoanele care au această obligație. Având în vedere că inculpata N.V.

a fost împuternicită doar cu un drept de reprezentare a societății în raporturile cu terții, fără a i se acorda dreptul de administrare - drept din care derivă obligația de a evidenția în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, Curtea a considerat, în acord cu prima instanță, că aceasta nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, astfel că soluția de achitare a inculpatei în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este legală și temeinică. Chiar dacă s-ar interpreta, contrar realității, că inculpata a primit prin procură dreptul de administrare al societății și obligația corelativă de a organiza contabilitatea, a fost cert că, la fel ca în cazul martorilor G.G.

și D.C. - presupusa calitate de administrator este una fictivă - cel care s-a ocupat efectiv de administrarea societății fiind inculpatul S.D., care a avut calitatea de administrator în fapt. Această convingere s-a întemeiat nu numai pe probele administrate în cauză, mai sus menționate, ci și pe anumite aspecte relevante privind persoana inculpatei, care nu știa carte (proces-verbal) , provenea din mediul rural și era lipsită de mijloace de existență, astfel că, în schimbul unor foloase materiale minore, s-a lăsat manipulată de inculpatul S.D. și s-a conformat solicitărilor acestuia, fără a avea reprezentarea că este folosită ca paravan pentru săvârșirea unor fapte ilicite.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul S.D., Curtea a considerat că acesta are calitatea de autor al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și nu pe aceea de instigator la această infracțiune, așa cum s-a reținut în actul de inculpare și s-a susținut prin motivele de apel al Parchetului, sau de participant impropriu, așa cum a considerat prima instanță. Din întregul material probator a rezultat că cel care s-a ocupat efectiv de administrarea SC D. SRL Ivești și a desfășurat activități comerciale în numele și pe seama acesteia a fost inculpatul S.D., inculpat care a fost administratorul în fapt și care a avut întregul control asupra operațiunilor comerciale derulate și asupra situației financiare a societății - astfel că acestuia îi incumbă răspunderea pentru neevidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale și a veniturilor realizate.

Întrucât inculpatul S.D. a săvârșit în mod direct, nemijlocit, acte care intră în conținutul elementului material al infracțiunii de evaziune fiscală, el are calitatea de autor al acestei infracțiuni, calitate care absoarbe și actele de instigare sau de participație improprie reținute în sarcina sa. În condițiile în care forma de participație pe care Curtea a considerat-o corectă - aceea de autor - este mai gravă decât cea pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, și care s-a solicitat a fi reținută prin motivele de apel ale Parchetului (aceea de instigator), Curtea a considerat că nu poate proceda la schimbarea încadrării juridice și la reținerea în sarcina inculpatului a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în calitate de autor, deoarece în acest mod s-ar ajunge la agravarea situației acestuia în propria cale de atac.

Prin urmare, a fost menținută încadrarea juridică pe care prima instanță a dat-o faptelor săvârșite de inculpatul S.D. În ce privește motivul de apel invocat de inculpatul S.D., în sensul că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră,