ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1955/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1955/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2949 din 29 martie

2013, Tribunalul Galați, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.D. din

infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 31 C. pen. raportat

la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul S.D., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen., pentru o perioadă de 1 (un) an, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din

2006).

În baza art. 71 C.

pen., a fost aplicată inculpatului S.D. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicată inculpatului S.D. pe durata unui termen de încercare de 4

(patru) ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a fost suspendată, pe durata termenului de încercare mai sus

menționat, executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului S.D.

A fost admisă cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei N.V.,

în sensul reținerii dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpată.

S-a constatat că

Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit

parte civilă în prezenta cauză cu suma de 34.966,37 RON, reprezentând taxa pe

valoarea adăugată și cu suma de 15.327,73 RON, reprezentând impozit pe profit,

precum și cu sumele reprezentând majorări de întârziere.

S-a constatat că s-a achitat

până în prezent suma de 49.100 RON, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 14 și

346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul

S.D. la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală,

a sumei de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată

(TVA), precum și la plata majorărilor de întârziere aferente, calculate până la

data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 13

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale,

s-a dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care

s-a comunicat prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național

al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.D. la plata sumei de 700 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 967/P/2010 din data de 08 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.

25 C. pen. ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum și a

inculpatei N.V., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a învinuitului D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prin actul de inculpare

s-a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul S.D., învinuitul

D.C. și martorul G.G. se cunosc de mai mulți ani, martorul lucrând ca zilier, iar

învinuitul D.C. ca șofer, ambii angajați de către inculpatul S.D.

La începutul anului 2006,

la inițiativa și propunerea inculpatului S.D., martorul G.G. și învinuitul D.C.

au înființat SC D. SRL Ivești pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006

sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului Galați, cei doi devenind asociați,

iar învinuitul D.C. având și calitatea de administrator unic. De activitatea firmei

urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.

Martorul G.G. nu știa

să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății

au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100

RON și totodată i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente

și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că,

încă de la început nu va desfășura el activitățile comerciale în numele societății,

ci inculpatul.

La data de 09

februarie 2006, martorul G.G. însoțit de către S.D. și D.C., s-au deplasat la agenția

Băncii B. Tecuci unde au deschis un cont bancar.

De asemenea, la data de

15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociați (martorul G.G.

și învinuitul D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V. să

reprezinte societatea în relația cu terții. În aceeași zi inculpata a depus și specimen

unic de semnătură în bancă.

Ulterior, la data de 02

martie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Ivești, inculpata

N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal pe care le-a dat inculpatului S.D., acesta

fiind în posesia tuturor documentelor societății.

S-a precizat că inculpata

N.V. provine din mediul rural, cu posibilități materiale reduse de supraviețuire,

astfel că s-a lăsat influențată de foloasele materiale promise de către inculpatul

S.D. și a făcut tot ce i s-a dictat în legătură cu formalitățile aferente activităților

comerciale desfășurate de către acesta din urmă.

Obiectul de activitate

al SC D. SRL Ivești a constat în intermedieri în comerțul cu material lemnos și

de construcții.

La data de 22 martie 2007

Garda Financiară Galați a efectuat un control la SC D. SRL Ivești, având ca obiect

verificarea legalității funcționării, verificarea realității relațiilor comerciale

derulate de societate cu alte societăți comerciale din țară, verificarea documentelor

legale de proveniența aferente livrărilor de mărfuri către aceste societăți și implicit

înregistrarea veniturilor și plata obligațiilor către bugetul de stat ca urmare

a activităților comerciale derulate de societate în anul 2006.

Din probele administrate

în cauză, a rezultat că, în cursul anului 2006, inculpatul S.D. a desfășurat activități

comerciale pe seama și în numele SC D. SRL Ivești, în scopul obținerii de venituri.

Garda Financiară a stabilit

că SC D. SRL a desfășurat relații comerciale după cum urmează:

La data de 02 martie 2006

SC E. SRL Tecuci a achiziționat de la SC D. SRL tablă în valoare de 18.000 RON,

conform facturii fiscale din 02 martie 2006. La rubrica privind delegatul este înscris

„D.C.”, CI seria GL nr. AA" și CNP -xx. Procedându-se la verificarea în evidențele

"Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor"

a rezultat că această persoană nu există, actul de identitate aparține altcuiva,

iar CNP-ul nu exista în aceste evidențe. Contravaloarea facturii a fost achitată

integral cu ordin de plată.

La data de 04 mai 2006

SC E. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianța, var lavabil)

în valoare totală de 29.999,98 RON, conform facturilor fiscale nr. F1, F2, F3. Delegat

a fost înscris același „D.C." și un alt act de identitate cu seria GL nr. BB,

act care aparține unei alte persoane. Procedându-se la identificarea autovehiculului

care a transportat mărfurile s-a constatat că acesta este un autoturism de capacitate

mică, impropriu pentru efectuarea unor astfel de activități. Mărfurile au fost achitate

cu B.O. emise de SC C. SA, girate de către cumpărător.

La datele de 31

martie 2006 și 09 aprilie 2006 SC Da. SRL Tecuci a achiziționat de la SC D. SRL

tablă de diferite dimensiuni și grosimi în valoare totală de 85.500 RON, conform

facturilor fiscale din 31 martie 2006 și din 03 aprilie 2006. La rubrica privind

delegatul este înscris „D.C.", actul de identitate „GL nr. BB" și CNP

-zz. Procedându-se la verificarea în evidențele "Centrului Național de Administrare

a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor" a rezultat că CNP-ul aparține

unei persoane din municipiul Călărași care nu are nicio legătură cu societățile

de mai sus. Contravaloarea facturilor a fost achitată integral cu ordin de plată.

În perioada 26 martie

- 27 mai 2006 SC Da. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianța,

var lavabil) în valoare totală de 75.000 RON, conform facturilor fiscale din 26

martie 2006, din 29 martie 2006 și din 27 mai 2006. Delegat a fost înscris același

„D.C.". Mărfurile au fost achitate cu B.O. emise de SC C. SA și SC T. SRL,

girate de către cumpărător.

Reprezentantul SC C. SA

Târgu Mureș - martora B.C.M. - a precizat că în luna februarie 2006 la sediul societății

sale s-a prezentat inculpatul S.D. în calitate de reprezentant al SC D. SRL care

a dorit să vândă țeavă metalică. În aceste condiții, la data de 14 februarie 2006

inculpatul a vândut societății din Târgu Mureș marfa, conform facturilor nr. F4

din 14 februarie 2006, nr. F5 din 14 februarie 2006, nr. F6 din 14 februarie 2006

și nr. F7 din 14 februarie 2006, contravaloarea acesteia fiind achitată cu B.O.

Martora a mai precizat că inculpatul s-a prezentat cu facturile fiscale gata completate,

ea semnând doar de primirea mărfurilor. S-a menționat și faptul că la rubrica privind

delegatul era înscris același „D.C.” și actul de identitate cu seria GL nr. BB.

Din verificările efectuate

a rezultat că la data de 05 mai 2006, SC D. SRL a vândut către SC T. SRL Târgu Mureș

72 metri liniari țeavă metalică în valoare totală de 38.556 RON, conform facturii

fiscale nr. F8. Administratorul societății din Târgu Mureș a precizat că reprezentantul

societății din Ivești a fost inculpatul S.D., care s-a prezentat cu factura deja

completată, martorul doar semnând de primirea mărfii.

Administratorul SC E.

SRL Tecuci și SC Da. SRL Tecuci, martorul D.R.V., a recunoscut că a desfășurat relații

comerciale cu SC D. SRL Ivești, însă numele delegatului din facturile fiscale a

fost înscris așa cum i s-a dictat de către reprezentantul societății din Ivești,

precizând, totodată că numitul S.R. a reprezentat o societate din Ivești în relațiile

cu societățile din Tecuci.

Martorul H.T.R., angajat

al SC E. SRL, a precizat că în facturile fiscale înscria numele unui delegat al

societății din Ivești, așa cum îi era dictat, fără a verifica datele de stare civilă.

De asemenea, a recunoscut, fără dubii, persoanele care au reprezentat o societate

din Ivești, respectiv pe inculpatul S.D. și martorul S.R., în relațiile cu SC E.

SRL.

În cursul urmăririi penale,

cu ocazia audierii, martorul S.R. a precizat că îl cunoaște pe inculpatul S.D.,

ca fiind vecin și nu-i cunoaște pe învinuitul D.C., inculpata N.V. și martorul G.G.

De asemenea, a precizat că nu a auzit niciodată de SC D. SRL Ivești, nu a desfășurat

relații comerciale în numele acestei societăți, nu este administrator, asociat al

vreunei societăți comerciale, nu are drept de semnătură în bancă, nu a ridicat documente

cu regim special, recunoscând doar faptul că a cumpărat mărfuri de la SC Da. SRL

și SC E. din Tecuci și nu în numele SC D. SRL Ivești.

Organele de control nu

au putut stabili proveniența legală a mărfurilor livrate de SC D. SRL către beneficiari,

întrucât reprezentanții legali ai societății nu au putut fi contactați, sustrăgându-se

de la control.

Prin adresa din 04

iunie 2007 CN Imprimeria Națională SA a arătat că SC D. SRL Ivești a achiziționat

- prin delegat N.V. - facturi fiscale personalizate format A5, seria GL VEI de la

nr. A până la nr. ZZ.

Din verificări a rezultat

că SC D. SRL a efectuat încasări aferente tranzacțiilor derulate prin contul bancar

nr. R0xxx deschis la Banca B. SA Tecuci. Persoana autorizată să dispună de cont

a fost N.V.

Prin adresa din 26

aprilie 2007 partea vătămată D.G.F.P. Galați a arătat că obligațiile de plata ale

SC D. SRL Ivești au fost în sumă totală de 67.596,97 RON, reprezentând impozit pe

profit suplimentar, majorări impozit profit, TVA suplimentar și majorări TVA.

Din probele administrate

în cauză (declarațiile martorilor - reprezentanți ori salariați ai beneficiarilor),

organele de urmărire penală au reținut că inculpatul S.D. era cel care a reprezentat

SC D. SRL Ivești în operațiunile comerciale menționate mai sus, chiar dacă facturile

fiscale au fost completate la rubrica „delegat” cu alt nume, martorii recunoscându-l

din planșele foto prezentate.

Prin modalitatea prezentată,

s-a ajuns la concluzia că inculpații S.D. și N.V. au procedat în acest fel pentru

a nu evidenția în contabilitate operațiunile comerciale efectuate și veniturile

obținute, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate

bugetului de stat.

La data de 24 martie 2011,

SC D. SRL Ivești a fost radiată.

S-a reținut în actul de

sesizare că, la data de 15 februarie 2006, învinuitul D.C. (în calitate de asociat

și administrator) și martorul G.G. (în calitate de asociat) au împuternicit prin

procura notarială pe inculpata N.V. să îi reprezinte cu puteri depline.

Deoarece tranzacțiile

neevidențiate în contabilitate s-au derulat după ce învinuitul D.C. a împuternicit-o

pe inculpata N.V. (aceasta ridica tipizatele de la Imprimeria Națională, avea semnătură

în bancă și a dispus de sumele de bani încasate, având toate drepturile și obligațiile

administratorului pe care le preluase de la învinuitul D.C.), organul de urmărire

penală a apreciat că în sarcina învinuitului D.C. nu se poate reține săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală întrucât fapta nu a fost comisă de acesta.

Pentru aceste considerente,

în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Analizând și coroborând

probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele:

În cadrul cercetării judecătorești,

s-a procedat la audierea inculpaților S.D. și N.V., dar și la audierea martorilor

D.V.R., D.C., B.C.M., B.A.N., S.R., G.G.

Deși în faza urmăririi

penale martorii au dat declarații detaliate, expunând o situație de fapt similară

celei reținute în actul de sesizare, ulterior, în faza cercetării judecătorești,

aceștia au revenit, prezentând o variantă diferită.

Astfel, martora B.C.M.,

reprezentantul SC C. SA Târgu Mureș, l-a indicat inițial, în mod neechivoc, pe inculpatul

S.D., ca fiind reprezentantul SC D. SRL, ce a vândut societății din Târgu Mureș

marfă, expunând și modalitatea în care a avut loc tranzacția.

În fața instanței, însă,

martora a revenit asupra declarației, indicându-l de această dată pe martorul S.I.T.,

ca fiind persoana de la care a achiziționat marfa.

Martorul D.R.V. a recunoscut

în ambele faze ale procesului penal că a desfășurat relații comerciale cu SC D.

SRL Ivești, indicând doi cetățeni de etnie rromă, ce s-au prezentat drept reprezentanți

ai societății, unul dintre aceștia fiind martorul S.R. Această declarație se coroborează

și cu depoziția martorului H.T.R., angajat al SC E. SRL, care a recunoscut, fără

dubii, persoanele care au reprezentat societatea din Ivești, respectiv pe inculpatul

S.D. și martorul S.R. în relațiile cu SC E. SRL, dar și cu declarația martorului

S.R., care a precizat că a cumpărat mărfuri de la SC Da. SRL și SC E. din Tecuci.

Audiat fiind în cursul

urmăririi penale, în calitate de învinuit, D.C. a precizat că îl cunoaște pe S.D.

înainte de anul 2000, lucrând pentru acesta în calitate de șofer, că a fost în curtea

imobilului acestuia și îl cunoștea pe fiul său - S.I., zis „B.". Învinuitul

a recunoscut că a înființat societatea la inițiativa inculpatului S.D., arătând

în mod detaliat demersurile efectuate la autorități și împrejurările concrete în

care acestea s-au realizat.

În faza cercetării judecătorești,

martorul D.C. a revenit asupra declarațiilor inițiale, negând orice implicare a

inculpatului S.D.

Martorul G.G., în faza

urmăririi penale, a expus pe larg modalitatea în care a fost cooptat de către inculpatul

S.D. (la care lucra ca zilier) să înființeze o societate pe numele său, promițându-i-se

că va fi angajat în cadrul viitoarei firme. De asemenea, a confirmat că s-a deplasat

la O.R.C., că a semnat actele înmânate de inculpatul S.D., indicând și suma primită

de la același inculpat. A arătat că nu a efectuat niciodată activități comerciale

pe numele vreunei societăți. Nu cunoaște nimic referitor la SC D. SRL Ivești.

Audiat în fața instanței

de judecată, martorul G.G., a revenit asupra declarației inițiale, negând toate

aspectele relevate anterior.

Inculpatul S.D. a precizat

că nu cunoaște nimic despre SC D. SRL Ivești, nu îi cunoaște D.C. și N.V., nu i-a

însoțit când a fost înființată societatea, nu a desfășurat relații comerciale în

numele acestei societăți (depoziție din data de 23 mai 2007).

La data de 08 aprilie

2008 s-a folosit de dreptul de a nu da nicio declarație, iar la 21 aprilie 2011

a precizat că fratele său - S.I.T. - a efectuat activități în numele SC D. SRL.

În fața instanței de judecată,

inculpatul S.D. a invocat asemănarea fizică cu S.I.T., fratele său, pretinzând că

acesta din urmă a efectuat diferite activități în numele SC D. SRL. A negat orice

implicare în fapta de evaziune prezentată în rechizitoriu, arătând că nu îl cunoaște

nici pe martorul D.C., nici pe inculpata N.V.

Inculpata N.V. a precizat

organelor de urmărire penală că la 15 februarie 2006 a mers împreună cu D.C. și

inculpatul S.D. la un notar unde a semnat o procură prin care ea era împuternicită

să reprezinte SC D. SRL în relațiile cu banca. Deplasarea a efectuat-o cu autoturismul

inculpatului S.D. La acest notar se afla și martorul G.G. Pentru acest fapt inculpatul

S.D. i-a dat suma de 100 RON. Apoi s-a deplasat la o bancă din Tecuci unde a mai

semnat „niște" documente. Ulterior, S.D. i-a solicitat să meargă din nou la

bancă pentru a ridica o sumă de bani.

Audiată în faza cercetării

judecătorești, inculpata a revenit asupra declarațiilor anterioare, negând implicarea

inculpatului S.D. A susținut că inițiativa demersului efectuat la instituția bancară

i-a aparținut numitului S.I.T., pe care inițial nu l-a indicat, dată fiind asemănarea

fizică dintre acesta și inculpatul S.D.

Cu titlu de premisă, Tribunalul

a avut în vedere, că potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele

nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul

de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.

Din analiza dispoziției

legale menționate a rezultat că probele administrate în faza de urmărire penală

au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că

probele administrate în faza de urmărire penală s-au analizat coroborat cu cele

administrate în faza cercetării judecătorești și că scopul probelor, prevăzut în

art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele

faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate

în faza de urmărire penală nu au servit exclusiv pentru trimiterea în judecată a

inculpatului, iar faptul că instanța de judecată este obligată să verifice legalitatea

probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării

judecătorești nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Așa cum s-a arătat anterior,

în declarațiile date organelor de cercetare penală, atât inculpata N.V., cât și

martorii audiați, au recunoscut implicarea inculpatului S.D. în acțiunea de înființare

a societății, dar și în operațiunile comerciale derulate în numele acesteia.

Aceste declarații s-au

coroborat între ele, conturându-se o situație de fapt identică, amplu detaliată,

cu indicarea unor diverse elemente și repere vizând locul, timpul și modul de acțiune

(această situație de fapt a fost, de altfel, reținută și în rechizitoriu), deși

depozițiile au fost date la date diferite, de către persoane diferite și cu contribuții

diferite de implicare. În acest mod, s-a constatat că inculpatul S.D. a fost indicat,

în mod neechivoc și fără niciun dubiu, atât de către martorii cu care inculpatul

se cunoștea de o lungă perioadă de timp (aceștia lucrând pentru inculpat la domiciliul

său, ca zilieri, șoferi, sau provenind din aceeași comunitate), dar și de persoane

necunoscute, respectiv administratorii societăților cu care SC D. SRL a tranzacționat.

Or, ulterior, în faza

cercetării judecătorești, martorii și-au schimbat declarațiile, negând implicarea

inculpatului S.D.

Pentru a se acorda valoare

probatorie acestor noi declarații, Tribunalul le-a apreciat din perspectiva mai

multor factori, astfel încât schimbarea de poziție să fie convingător motivată,

credibilă, esențial fiind, totodată, ca versiunea ulterioară să se coroboreze cu

celelalte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei.

Astfel, analizând motivul

invocat, respectiv asemănarea fizică dintre inculpat și fratele acestuia, S.I.T.

prima instanță a apreciat neîntemeiată că acesta nu apare credibil, dat fiind perioada

lungă de timp de când martorii îl cunoșteau pe inculpat, relațiile strânse dintre

acești, rezultând cu certitudine că unii martori au prestat diverse activități în

curtea și la domiciliul inculpatului, ceea ce presupune că la data audierilor inițiale

aceștia aveau capacitatea de a face o distincție clară între cei doi frați. Și aceasta,

cu atât mai mult cu cât frații au trăsături fizice diferite, aspect ce a rezultat

atât din planșele foto anexate dosarului, cât și din cele percepute personal de

instanță, S.I.T. fiind prezent la termenele de judecată. La acestea s-au adăugat

inclusiv diferența de vârstă dintre frați, ceea ce permite diferențierea fizionomiei

acestora.

Deși martorii au invocat

și presiuni exercitate asupra lor de către organele de anchetă, aceștia nu și-au

probat susținerile și nu au indicat convingător motivele pentru care, având alternativa

de expune propriile versiuni „reale”, și-au însușit, prin semnare, în fața unor

organe de poliție, declarații ce nu corespund realității, astfel cum se susține

în prezent.

Prin urmare, Tribunalul

a constatat că nu pot fi primite declarațiile ulterioare, care îl indică pe S.I.T.

drept autor al faptei, acestea apărând nesincere și lipsite de suport probator,

motiv pentru care au fost înlăturate.

Prin urmare Tribunalul

a considerat că, în cauză, se impune înlăturarea declarației inculpatului S.D.,

cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut că a încercat influențarea martorilor,

pe parcursul anchetei, deplasându-se la Târgu Mureș și contactând martorii, reprezentanți

ai societăților comerciale cu care a tranzacționat (declarație inculpat).

În consecință, în urma

cercetării judecătorești efectuate în cauză, analizând și coroborând mijloacele

de probă administrate, instanța a apreciat ca fiind parțial corectă situația de

fapt reținută prin actul de inculpare, excepție făcând încadrarea juridică a faptei

reținute în rechizitoriu, în privința inculpatului S.D., dar și considerentele vizând

vinovăția inculpatei N.V., din perspectiva atribuțiilor ce-i reveneau după semnarea

procurii notariale.

În privința inculpatei

N.V., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, Tribunalul

a constatat următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală

și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi,

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate,

săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Răspunderea pentru organizarea

și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine

administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația

gestionarii entității respective [alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 82/1991 a fost

modificat de pct. 11 al art. I din O.U.G. nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată

în M. Of. nr. 285 din 22 aprilie 2011].

Față de conținutul textului

de lege mai sus enunțat, Tribunalul a reținut că subiectul activ al infracțiunii

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este circumstanțiat,

calificat, cu atribuții financiar-contabile, neputând fi decât administratorul sau

persoana fizică sau juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza

și conduce contabilitatea.

Așa fiind, conform dispozițiilor

legale, Tribunalul a constatat că singurul care figurează în calitate de administrator

al societății SC D. SRL Ivești este martorul D.C. acesta având și obligația de a

conduce și organiza contabilitatea.

Cu toate acestea, prin

rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, motivat de faptul

că atribuțiile administratorului au fost transferate, anterior comiterii faptei,

către inculpata N.V., prin procura notarială din 15 februarie 2006.

Tribunalul a constatat,

însă, că în mod greșit s-a concluzionat, de către organele de urmărire penală, că

procura notarială întocmită este de natură a transfera către inculpată totalitatea

drepturilor și obligațiilor aferente calității de administrator, fără a se distinge

între dreptul de administrare și dreptul de reprezentare, dar și fără a fi verificată

condiția referitoare la îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute în

Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului.

Din conținutul procurii

a rezultat că N.V. a fost împuternicită „să ne reprezinte cu puteri depline în fața

organelor administrației de stat, persoane fizice sau juridice, va putea achita

taxe și impozite, ne va putea reprezenta în relațiile cu furnizorii, încheind contracte

și stabilind condițiile contractării, ne va putea reprezenta la organele bancare,

va semna balanța și bilanțul societății, făcând pentru noi și în numele nostru orice

fel de declarații și cereri, pe care le va semna valabil, semnătura sa fiindu-ne

opozabilă în limita prezentului mandat”.

S-a observat că inculpatei

i s-a acordat, prin această împuternicire, cel mult doar un drept de reprezentare

în raport cu terții și cu organul fiscal (sub rezerva neîndeplinirii formalităților

de publicitate), iar nu și dreptul de a administra societatea, neacordându-i-se

și gestiunea internă.

Legea nr. 31/1990 prevede

că, prin actele constitutive ale societății, asociații desemnează persoanele care

vor administra și vor reprezenta societatea, fiind necesar a se face o distincție

clară între cele două noțiuni.

În ceea ce privește puterea

de reprezentare, în vederea asigurării răspunderii societății față de terți, un

administrator trebuie să fie desemnat reprezentant legal al societății, având astfel

dreptul de a exprima voința juridică a societății.

Prin voința asociaților

exprimată inițial în actele constitutive ale societății și ulterior în adunarea

generală, mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea internă a societății

sau poate fi învestit și cu putere de reprezentare, fiind aplicabil principiul general

al contractului de mandat, potrivit căruia reprezentarea nu este de esența mandatului,

ci numai de natura sa.

Este important de subliniat

faptul că în societățile cu răspundere limitată, societățile în nume colectiv și

societățile în comandită simplă, dreptul de reprezentare al administratorului este

prezumat.

Administratorul care are

puterea de reprezentare nu poate transmite acest drept altei persoane, decât dacă

această facultate i-a fost acordată în mod expres. În cazul încălcării acestei interdicții,

societatea poate pretinde de la persoana substituită beneficiile rezultate din operația

realizată. Mai mult, administratorul care își substituie fără drept o altă persoană,

răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății. Această

soluție se întemeiază pe principiile generale ale mandatului și este consacrată

de art. 71 din Legea nr. 31/1990. Totuși, în speța de față, condiția a fost îndeplinită,

ambii asociați (G. și D.) consimțind la acordarea dreptului de reprezentare.

S-a reținut faptul că,

potrivit legii, pentru asigurarea cunoașterii de către terți a persoanei care angajează

societatea, era necesară îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute în

Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului. Prezumția privind existența puterii

de reprezentare prevăzută de legea societăților comerciale își produce efectele

față de terți numai dacă s-au îndeplinit formalitățile de publicitate.

În ceea ce privește puterea

de administrare, aceasta s-a concretizat în actele de conservare, de administrare

și de dispoziție, pe care administratorul este în drept să le îndeplinească în exercitarea

mandatului său.

Puterea de administrare

a societății era distinctă de puterea de reprezentare, care are un caracter accesoriu,

putând exista sau nu. Puterea de administrare însă era caracteristică raportului

dintre administrator și societate.

Concluzionând, Tribunalul

a apreciat, față de conținutul procurii notariale, că inculpatei i s-a acordat cel

mult doar un drept de reprezentare în raport cu terții și cu organul fiscal, iar

nu și dreptul de a administra societatea și de a organiza gestiunea internă. Prin

urmare, nu inculpata N.V. avea obligația de a evidenția, în actele contabile ori

în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate și nici veniturile realizate,

această obligație revenindu-i administratorului societății, D.C.

Prin urmare, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c)

C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpată, aceasta neavând atribuția

de a întocmi evidențele contabile.

În privința inculpatului

S.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune

fiscală, Tribunalul a constatat următoarele:

Potrivit situației de

fapt expusă mai sus, la începutul anului 2006, la inițiativa și propunerea inculpatului

S.D., martorii G.G. și D.C. au înființat SC D. SRL Ivești, pe care au înregistrat-o

la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului

Galați, cei doi devenind asociați, iar martorul D.C. având și calitatea de administrator

unic.

Martorul G.G. nu știa

să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății

au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100

RON și, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente

și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că,

încă de la început nu a desfășurat el activitățile comerciale în numele societății,

ci inculpatul.

Prin urmare, astfel cum

a rezultat din probatoriile aflate la dosar, administratorul SC D. SRL Ivești, D.C.,

având o educație precară, a fost instigat de inculpatul S.D. să înființeze societatea

și să accepte calitatea de administrator, acte ce nu prezintă un caracter infracțional

decât în situația în care sunt urmate de alte acte materiale comise cu intenția

de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Or, conform înțelegerii

dintre părți, D.C. a avut încă de la început reprezentarea că nu a desfășurat nicio

activitate comercială în numele societății, situație care s-a și confirmat ulterior,

astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul derulării

procesului penal.

Potrivit înțelegerii dintre

părți, de activitatea firmei a urmat să se ocupe exclusiv inculpatul S.D. Mijloacele

de probă administrate în cauză au confirmat că doar acest inculpat s-a ocupat de

gestionarea patrimoniului societății, de efectuarea operațiunilor comerciale, asociații,

administratorul și împuternicita figurând doar scriptic, în documente, fără vreo

implicare și fără a avea reprezentarea rezultatului produs.

S-a reținut de către Tribunal

că între inculpatul S.D. (administrator de fapt) și D.C. (administratorul de drept

al societății) nu a existat o unitate de scop sub raport subiectiv, care ar fi asigurat

coeziunea psihică între participanți, fiecare acționând, de fapt, cu o altă formă

de vinovăție.

În această situație, în

cazul în care D.C. ar fi fost trimis în judecată pentru neîndeplinirea atribuțiilor

ce-i reveneau în calitate de administrator, s-ar fi impus achitarea acestuia, datorită

existenței cazului prevăzut de art. 31 C. pen., ce reglementează participația improprie.

Constatând că inculpatul

S.D. a fost singurul administrator în fapt al societății, ocupându-se de activitatea

societății, începând cu înființarea acesteia și finalizând cu însușirea tuturor

veniturilor obținute, acționând cu intenția clară de a se sustrage taxelor și impozitelor

datorate bugetului consolidat al statului, scop în care s-a folosit de alte persoane

ce au acționat din culpă sau fără vinovăție (denumiți în literatura de specialitate

„oameni de paie”), Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei

reținută în sarcina sa este art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din 2006),

sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C.

proc. pen.

Prima instanță a considerat

că prin schimbarea încadrării juridice nu i se creează inculpatului o situație mai

grea, datorită faptului că diferența dintre încadrări (art. 25 și art. 31 C.

pen.) este dată doar de forma de vinovăție cu care acționează cel instigat, în speță

D.C. (intenție, culpă sau lipsa vinovăției), fără vreo influență asupra limitelor

de pedeapsă sau asupra elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului S.D. În ambele situații suntem în prezența unei instigării, deosebirea

fiind dată doar de prezența sau absența intenției instigatului.

Reținerea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. este necesară, dată fiind multitudinea actelor materiale

comise, realizate la diferite intervale de timp, însă în baza aceleiași rezoluții

infracționale, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

În drept s-a reținut că,

fapta inculpatului S.D., singurul administrator în fapt al societății, care, în

cursul anului 2006, cu intenție, l-a determinat pe martorul D.C. să devină reprezentant

legal al SC D. SRL Ivești, a înlesnit și ajutat la încheierea formalităților necesare

înființării societății, a efectuat tranzacții comerciale, fără evidențierea acestora

în contabilitate, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, datorate

bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 50.294,50

RON (în prezent, parțial acoperit), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 31 C. pen. în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a apreciat că

vinovăția inculpatului S.D. cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa apare

ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză.

Raportat la considerentele

de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a dispus condamnarea inculpatului

S.D. la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea

pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., prima instanță a avut

în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, natura

și importanța valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute

de lege pentru infracțiunea săvârșită, datele ce caracterizează persoana inculpatului,

dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de gravitatea infracțiunii

comise, urmarea produsă, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, atitudinea

nesinceră a inculpatului, instanța a apreciat că în cauză nu se justifică reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen.

La stabilirea pedepsei

accesorii, instanța a ținut seama - în principal - de gravitatea faptei reținute

în sarcina inculpatului, dar și de împrejurările care caracterizează persoana acestuia.

Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen., pentru o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În ceea ce privește latura

civilă, instanța a observat că în cauză că partea vătămată, prin reprezentanții

săi legali, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, comunicând la cuantumul

prejudiciului în cuantum total de 50.294,50 RON, din care 15.328 RON, impozit pe

profit și 34.966 RON, TVA, la care s-a adăugat majorări de întârziere.

Ulterior, pe parcursul

derulării procesului penal, inculpatul a depus la dosar mai multe chitanțe prin

care a făcut dovada achitării succesive a diferitor sume de bani către organul fiscal.

De altfel, partea civilă

a confirmat, la data de 06 noiembrie 2012, faptul că s-a achitat din prejudiciul

total suma de 36.300 RON.

Tribunalul a constatat,

conform chitanțelor depuse, că inculpatul a mai achitat ulterior, la data de 21

februarie 2013, și sumele de 8.800 RON, respectiv, 4.000 RON, acestea urmând a fi

adăugate sumei de 36.300 RON, rezultând un total achitat de 49.100 RON, rămânând

astfel un rest rămas neacoperit în sumă de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit

și taxă pe valoare adăugată (TVA), precum și sumele datorate cu titlu de majorări

de întârziere aferente.

Instanța nu a luat în

considerare chitanța depusă (suma de 18.098 RON), întrucât, spre deosebire de celelalte

chitanțe, diferă numărul contului în care s-a făcut plata, dar și natura obligației

de plată.

Apreciind că sunt întrunite

elementele răspunderii civile delictuale și pentru considerentele deja arătate mai

sus cu privire la întinderea prejudiciului, instanța - în temeiul art. 14 și 346

C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ. - a obligat inculpatul la

plata de despăgubiri materiale către partea civilă legal constituită în cauză, în

limita sumei rămase neachitate din prejudiciul inițial.

Împotriva sentinței

penale nr. 2949 din 29 martie 2013 a Tribunalului Galați au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul S.D.

Parchetul a criticat hotărârea

primei instanțe ca nelegală, pentru următoarele motive:

- În mod greșit s-a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul S.D., din instigare

la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 25 în referire la art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, în participație improprie la aceeași infracțiune;

- Soluția de achitare

a inculpatei N.V. a fost nelegală, fiind în contradicție cu probele administrate

în cauză, care a dovedit vinovăția acesteia.

Inculpatul S.D., prin

apărătorul ales, a invocat nelegalitatea hotărârii apelate, susținând că probele

administrate în cursul cercetării judecătorești au relevat nevinovăția inculpatului

și faptul că adevăratul autor al infracțiunii a fost fratele acestuia, astfel

că s-a impus achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la

art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Totodată, hotărârea primei

instanțe a fost criticată ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei,

apărătorul inculpatului susținând că s-ar fi impus reținerea în favoarea acestuia

a unor circumstanțe atenuante judiciare.

Inculpatul S.D. a criticat

și modul de soluționare a laturii civile a cauzei, susținând că în mod nejustificat

prima instanță nu a luat în considerare dovezile privind plata unei părți din prejudiciu.

Prin decizia penală

nr. 319/A din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați și de inculpatul S.D. împotriva sentinței penale nr. 138

din 29 martie 2013 a Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de apel a avut în vedere următoarele:

Astfel, în ce-l privește

pe inculpatul S.D., din probele administrate în cauză - probe pe care prima instanță

le-a supus unei ample operațiuni de analiză și interpretare, pe care Curtea și-a

însușit-o în totalitate (sens în care sunt avute în vedere: procesul verbal de constatare

întocmit de Garda Financiară, înscrisurile privind înființările SC X.C. SRL Ivești,

înscrisurile financiar-contabile, declarațiile martorilor D.R.V., H.T.R., B.A.N.,

B.C.M. și S.R., coroborate cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpata

N.V. și de martorii G.G. și D.C.) a rezultat în mod indubitabil că inculpatul S.D.

a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin hotărârea apelată, constând în aceea

că:

La începutul anului 2006,

la inițiativa și propunerea inculpatului S.D., martorii G.G. și D.C. au înființat

SC D. SRL Ivești, pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr.

XX/2006, la Oficiul Registrului Comerțului Galați, cei doi devenind asociați, iar

martorul D.C. având și calitatea de administrator unic. Potrivit înțelegerii, de

activitatea firmei urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.

Martorul G.G. nu știa

să scrie și să citească, astfel că toate demersurile în vederea înființării societății

au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100

RON și, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleași considerente

și învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că,

încă de la început nu va desfășura el activitățile comerciale în numele societății,

ci inculpatul.

La data de 09

februarie 2006, martorul G.G., S.D. și D.C. s-au deplasat la agenția Băncii B. Tecuci

unde au deschis un cont bancar.

De asemenea, la data de

15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociați (martorii G.G.

și D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V. să reprezinte

societatea în relația cu terții. În aceeași zi inculpata a depus și specimen unic

de semnătură în bancă.

Ulterior, la data de 02

februarie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Ivești, inculpata

N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal, pe care le-a dat inculpatului S.D.,

acesta fiind în posesia tuturor documentelor societății.

În ce privește declarațiile

date în cursul cercetării judecătorești de inculpata N.V. și de martorii G.G.

și D.C. - care și-au retractat declarațiile anterioare, negând implicarea inculpatului

S.D. în săvârșirea faptelor și încercând să acrediteze ideea că cel care a avut

inițiativa înființării SC D. SRL Ivești și a desfășurat activități comerciale

în numele acesteia a fost numitul S.I.T., fratele inculpatului - în mod corect prima

instanță le-a înlăturat ca vădit nesincere.

În condițiile în care

inculpata N.V. și martorii G.G. și D.C. sunt consăteni cu inculpatul S.D., îl cunosc

de multă vreme și chiar au lucrat la domiciliul acestuia (așa cum rezultă din declarațiile

date în cursul urmăririi penale), a fost de neconceput să-l confunde pe inculpat

cu fratele său, cu atât mai mult cu cât între cei doi frați există diferențe

de vârstă și de trăsături fizice (fapt ce rezultă din planșele foto depuse

în dosarul de urmărire penală).

Având în vedere dispozițiile

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care consacră principiul liberei aprecieri a probelor,

prima instanță a apreciat în mod judicios că declarațiile date în cursul

urmăririi penale de inculpata N.V. și de cei doi martori, care conțin numeroase

detalii privind situația de fapt și care se coroborează atât între ele, cât

și cu celelalte probe administrate în cauză, sunt sincere și pot servi la aflarea

adevărului.

În ce o privește pe inculpata

N.V., prima instanță a reținut, de asemenea în mod corect, că aceasta nu poate

avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece o astfel de calitate o

poate avea numai administratorul unei societăți comerciale sau persoana fizică ori

juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza și conduce

contabilitatea.

Or, din actele dosarului

a rezultat că inculpata N.V. a fost împuternicită prin procură notarială să reprezinte

societatea în raport cu terții și cu organul fiscal, fără însă a i se acorda gestiunea

internă și dreptul de a administra societatea.

Așa cum în mod corect

a reținut prima instanță, din prevederile Legii nr. 31/1990 a rezultat o distincție

clară între dreptul de reprezentare a unei societăți comerciale în raporturile cu

terții și dreptul de administrare, drept care s-a concretizat în actele de conservare,

de administrare și de dispoziție, pe care administratorul este mandatat să le îndeplinească.

Persoanele care

răspund de gestiunea internă, de organizarea și

conducerea contabilității, având și dreptul de administrare, au o multitudine de

obligații, trebuind să asigure condițiile necesare pentru: întocmirea documentelor

justificative privind operațiunile economice; organizarea și conducerea corectă

și la zi a contabilității; organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de

activ, datorii și capitaluri proprii, precum și valorificarea rezultatelor acesteia;

respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale; depunerea acestora

la termen la organele de drept și publicarea acestora; păstrarea documentelor justificative,

a registrelor și situațiilor financiare anuale; organizarea contabilității de gestiune

adaptate la specificul fiecărei persoane juridice.

Or, în prezenta cauză,

din conținutul procurii a rezultat cu certitudine că inculpatei N.V. nu i-au fost

transferate aceste obligații privind gestiunea internă a societății, organizarea

contabilității, întocmirea evidențelor financiare, toate aceste obligații subzistând

în continuare în persoana administratorului, martorul D.C.

În raport cu caracterul

special al mandatatului, limitat doar la dreptul de reprezentare, mențiunea cuprinsă

în procură: „va semna balanța și bilanțul societății” nu presupune obligația de

a întocmi aceste documente, ci numai de a le semna, după ce sunt deja întocmite

de persoanele care au această obligație.

Având în vedere că inculpata

N.V. a fost împuternicită doar cu un drept de reprezentare a societății în

raporturile cu terții, fără a i se acorda dreptul de administrare - drept din

care derivă obligația de a evidenția în actele contabile operațiunile comerciale

efectuate și veniturile realizate, Curtea a considerat, în acord cu prima instanță,

că aceasta nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, astfel că soluția

de achitare a inculpatei în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este

legală și temeinică.

Chiar dacă s-ar interpreta,

contrar realității, că inculpata a primit prin procură dreptul de administrare al

societății și obligația corelativă de a organiza contabilitatea, a fost

cert că, la fel ca în cazul martorilor G.G. și D.C. - presupusa calitate de administrator

este una fictivă - cel care s-a ocupat efectiv de administrarea societății fiind

inculpatul S.D., care a avut calitatea de administrator în fapt.

Această convingere s-a

întemeiat nu numai pe probele administrate în cauză, mai sus menționate, ci și pe

anumite aspecte relevante privind persoana inculpatei, care nu știa carte (proces-verbal)

, provenea din mediul rural și era lipsită de mijloace de existență, astfel că,

în schimbul unor foloase materiale minore, s-a lăsat manipulată de inculpatul S.D.

și s-a conformat solicitărilor acestuia, fără a avea reprezentarea că este folosită

ca paravan pentru săvârșirea unor fapte ilicite.

În ce privește încadrarea

juridică a faptelor săvârșite de inculpatul S.D., Curtea a considerat că acesta

are calitatea de autor al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și nu pe aceea de instigator la această

infracțiune, așa cum s-a reținut în actul de inculpare și s-a susținut prin motivele

de apel al Parchetului, sau de participant impropriu, așa cum a considerat prima

instanță.

Din întregul material

probator a rezultat că cel care s-a ocupat efectiv de administrarea SC D. SRL Ivești

și a desfășurat activități comerciale în numele și pe seama acesteia a fost

inculpatul S.D., inculpat care a fost administratorul în fapt și care a avut întregul

control asupra operațiunilor comerciale derulate și asupra situației financiare

a societății - astfel că acestuia îi incumbă răspunderea pentru neevidențierea în

actele contabile a operațiunilor comerciale și a veniturilor realizate.

Întrucât inculpatul S.D.

a săvârșit în mod direct, nemijlocit, acte care intră în conținutul elementului

material al infracțiunii de evaziune fiscală, el are calitatea de autor al acestei

infracțiuni, calitate care absoarbe și actele de instigare sau de participație improprie

reținute în sarcina sa.

În condițiile în care

forma de participație pe care Curtea a considerat-o corectă - aceea de autor

- este mai gravă decât cea pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, și

care s-a solicitat a fi reținută prin motivele de apel ale Parchetului (aceea de

instigator), Curtea a considerat că nu poate proceda la schimbarea încadrării juridice

și la reținerea în sarcina inculpatului a săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală în calitate de autor, deoarece în acest mod s-ar ajunge la agravarea situației

acestuia în propria cale de atac.

Prin urmare, a fost menținută

încadrarea juridică pe care prima instanță a dat-o faptelor săvârșite de inculpatul

S.D.

În ce privește motivul

de apel invocat de inculpatul S.D., în sensul că pedeapsa ce i-a fost aplicată este

prea aspră,