ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2074/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2074/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 196 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Vrancea l-a

condamnat pe inculpatul L.M. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: -

refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în

scopul împiedicării verificării fiscale, prevăzută de art. 4 din Legea nr.

241/2005, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. cu completarea încadrării juridice cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. la 4 luni închisoare; - evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. la 1 an și 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată

prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la 2 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a

dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud,

definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel

Galați, iar în baza art. 865 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și

c) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului

Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 5 octombrie 2011 a Curții

de Apel Galați.

S-a constatat că infracțiunile care au

făcut obiectul sentinței penale nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei

Adjud și sentința penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea sunt

concurente cu infracțiunile de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub

semnătură privată din prezenta cauză.

În baza art. 33 lit. a), art. 39 alin.

(1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite toate

pedepsele aplicate în cauză și pedepsele aplicate prin cele două sentințe, în

pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., în

condițiile art. 71 C. pen.

De asemenea, a fost condamnat

inculpatul N.A. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la 1 an

și 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de

art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la 2 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a

dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., aplicată pentru infracțiuni prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., prin sentința penală nr. 60 din 27 februarie 2012 a Tribunalului

Vrancea, definitivă prin neapelare la 13 martie 2012 și s-a constatat că

această infracțiune este concurentă cu infracțiunile acestei cauze.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

infracțiunilor concurente în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-Il-a, b)

și c) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., în condițiile

art. 71 C. pen.

În baza art. 86 și art. 86 C. pen. s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, pe durata

termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a

dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate, la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

- să anunțe în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a stabilit ca organ de supraveghere

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de

încercare.

A fost condamnat inculpatul N.C.

pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., la 1 an și 6 luni închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor rezultante de 1 an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 235 din 18 iunie 2007 a

Judecătoriei Adjud, definitivă prin neapelare și de 1 an și 4 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 389 din 30 noiembrie 2007 a Judecătoriei

Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 601/R din 28 octombrie 2008 a Curții

de Apel Galați; s-a constatat concurența infracțiunilor din cele două sentințe;

au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate prin aceste sentințe

ale infracțiunilor concurente: de 1 an închisoare și 2 luni închisoare și

respectiv de 1 an și 4 luni închisoare și 3 luni închisoare, iar în baza art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 4 luni

închisoare, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în cauză.

S-a dispus ca inculpatul N.C. să

execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat

inculpatului ca pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Au fost obligați, în solidar,

inculpații L.M., N.A. și N.C. și partea responsabilă civilmente SC L. SRL

Homocea, la plata sumei de 124.717 lei, despăgubiri civile către partea civilă

A.N.A.F. București.

Au fost obligați fiecare dintre

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin încheierea de ședință din 01

octombrie 2012 s-a dispus înlăturarea omisiunilor vădite din dispozitivul

sentinței penale nr. 196 din 17 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

4700/91/2011* în sensul că, în baza art. 14 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a

dispus desființarea în totalitate a înscrisurilor sub semnătură privată

aparținând SC L. SRL Homocea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu

nr. 360/P/2011 din 23 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților:

- L.M., administrator la SC L. SRL

Homocea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4 și

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. și de art. 290 alin. (1) C.

pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., constând

în aceea că în perioada aprilie-mai 2011 a fost în repetate rânduri invitat la

organele fiscale cu documente contabile ale societății comerciale L. - SRL-

Homocea, dar nu s-a prezentat, iar în perioada 2009-2010, împreună cu N.C. și

N.A. au livrat semințe și miez de nucă la diverse societăți comerciale din

România și Bulgaria, pe bază de borderouri de achiziții false, fără a

înregistra în contabilitatea societății aceste activități, sustrăgându-se de la

plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat cu suma de 124.717 lei;

- N.A., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 republicată și de art. 290 alin. (1) C.pen, toate cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 33 lit. a) C.pen;

- N.C. pentru săvârșirea acelorași

infracțiuni, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se pentru ambii inculpați că,

acționând în calitate de reprezentanți ai SC L. SRL - Homocea au comercializat

semințe de floarea-soarelui, dovleac și miez de nucă, fără a înregistra aceste

operațiuni în evidența contabilă a societății și fără a declara la organul

fiscal veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor

fiscale datorate bugetului de stat.

S-a arătat că, inițial, cauza a fost

înregistrată sub nr. 4700/91/2011 la Tribunalul Vrancea și, întrucât prin actul

de sesizare al instanței nu s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale

împotriva inculpaților, prin încheierea din 09 ianuarie 2012, instanța a

constatat, în baza dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen. neregularitatea

actului de sesizare dispunând restituirea dosarului la Parchet pentru

înlăturarea acestei omisiuni, încheierea respectivă fiind casată prin Decizia

penală nr. 462 din 30 martie 2012 de Curtea de Apel Galați care a motivat că

este o eroare materială care poate fi înlăturată fără restituirea dosarului,

cauza fiind trimisă la instanță pentru continuarea judecății.

La Tribunalul Vrancea, cauza a fost

înregistrată sub nr. 4700/91/2011* din 08 mai 2012, parchetul procedând la

Măturarea erorii materiale (filele 46-48 dosar fond), după care la termenul de

judecată din 10 septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești,

inculpații au declarat în fața instanței că recunosc în totalitate faptele

reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, că nu solicită administrarea

altor probe, solicitând totodată ca judecata să se facă în baza probelor

administrate la urmărirea penală, probe pe care le cunosc și le însușesc.

Totodată au recunoscut și prejudiciul stabilit prin rechizitoriu, solicitând să

li se aplice dispozițiile art. 320

1

alin. (7) teza I C. proc. pen.

Analizând cauza din perspectiva

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a reținut că

atât situația de fapt, așa cum a fost reținută mai sus, cât și vinovăția

inculpaților sunt dovedite, pe deplin, prin mijloacele de probă administrate în

cursul urmăririi penale, inclusiv prin declarațiile date de inculpații L.M.,

N.A. și N.C.

În aceste condiții, s-a reținut că, în

drept, faptele inculpatului L.M., întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor continuate și concurente, de refuz nejustificat de a prezenta

organelor competente documentele legale, de evaziune fiscală și de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005,

modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de

art. 9 alin. (1) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

În ce privește faptele inculpaților

N.A. și N.C. s-a reținut că acestea întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor continuate și concurente de evaziune fiscală și de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 290 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Prima instanță a mai reținut că

inculpatul N.C. a săvârșit aceste infracțiuni în stare de recidivă

postcondamnatorie, ceea ce atrage aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În acest sens, s-a reținut că, în

cazul inculpatului L.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

241/2005, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, care se apreciază a fi săvârșită

la data ultimului act de refuz nejustificat de prezentare a documentelor de

control fiscal, adică la 30 mai 2011, trebuie să se rețină aplicarea

dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu condamnarea acestuia la 1 an

și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011

a Judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 518 din 04 aprilie

2011 a Curții de Apel Galați, aspect recunoscut de inculpat prin notele de

concluzii aflate la dosarul cauzei.

Având în vedere și faptul că

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților nu sunt exceptate de la

beneficiul aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., instanța, apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile

aplicării textului de lege menționat, a dispus condamnarea inculpaților și

aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele reduse cu o treime. La

individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere gravitatea

faptelor săvârșite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse, cât și

persoana inculpaților, care au avut în timpul procesului penal o atitudine

sinceră și cooperantă, recunoscând și regretând faptele săvârșite, fiind de

acord să acopere prejudiciul cauzat părții civile și stabilit prin

rechizitoriu.

Totodată instanța a avut în vedere și

antecedentele penale ale fiecărui inculpat, cu implicații importante în

stabilirea pedepsei. Astfel, s-a reținut că inculpatul L.M. a mai suferit două

condamnări: de 1 an și 4 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C.

pen., aplicată prin sentința penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei

Adjud, definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a Curții de

Apel Galați și de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., cu aplicarea art.

861-864 C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 117 din 27 mai 2011 a

Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 05 octombrie

2011 a Curții de Apel Galați.

Cu privire la inculpatul N.A.,

instanța a constatat că acesta a mai suferit o condamnare de 2 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a,

lit. b) și c) C. pen., aplicate prin sentința penală nr. 60 din 27 februarie

2012 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin neapleare la 13 martie 2012.

În aceste condiții, instanța a dispus,

în baza art. 85 alin. (1) C. pen. anularea suspendării condiționate a acestei

pedepse și constatând, că infracțiunea din această hotărâre este concurentă cu

infracțiunile din prezenta cauză, a dispus în conformitate cu dispozițiile art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopirea acestor

pedepse, în pedeapsa cea mai grea. În baza art. 71 C. pen., instanța a aplicat

inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Având în vedere gravitatea faptelor,

gradul de implicare a inculpatului în săvârșirea faptelor și persoana

inculpatului, care nu se află în stare de recidivă, prima instanță a apreciat

că pentru concursul de infracțiuni, instanța poate să dispună în baza art. 861

C. pen. suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate, pe durata

unui termen de încercare, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 C.

pen.

În ce privește pe inculpatul N.C.,

prima instanță a reținut că acest inculpat a mai fost condamnat la 1 an

închisoare, cu aplicarea art. 81-83 C. pen., prin sentința penală nr. 235 din

18 iunie 2007 a Judecătoriei Adjud definitivă prin neapelare și la 1 an și 4

luni închisoare cu aplicarea art. 81-83 C. pen., prin sentința penală nr. 389

din 30 noiembrie 2007 a judecătoriei Adjud, definitivă prin Decizia penală nr.

601/R din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați. în această situație,

instanța a dispus, în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate

a executării pedepselor aplicate prin cele două hotărâri, și repunând în

individualitatea lor pedepsele aplicate, a constatat că acestea sunt

concurente, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C. pen. și a stabilit pedeapsa rezultantă pentru primul termen al recidivei de

1 an și 4 luni închisoare. Această pedeapsă a fost cumulată cu pedeapsa

stabilită prin aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.,

pentru infracțiunile concurente din această cauză.

Sub aspectul laturii civile, instanța

a constatat că prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. București s-a stabilit

conform procesului-verbal din 26 august 2011, întrucât cu ocazia efectuării

unei inspecții fiscale la SC L. SRL Homocea, vizând perioada 01 iulie 2009-30

martie 2010, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de

124.717 lei, din care 56.409 lei reprezintă impozit pe profit și 68.308 lei,

reprezintă T.V.A., plus sumele accesorii.

Cum urmărirea penală s-a limitat numai

la faptele constate prin actul de inspecție fiscală, s-a apreciat că în actul

de sesizare s-a reținut în mod corect suma totală de 124.717 lei, ca prejudiciu

cauzat bugetului de stat de către cei trei inculpați, prejudiciu care nu a fost

contestat, aceștia declarând în fața instanței că sunt de acord să-1 acopere.

Prin adresa din 06 ianuarie 2012,

partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea a arătat că prejudiciul ce i-a

fost cauzat prin fapta inculpaților nu este de 124.717 lei, cum s-a stabilit

prin actul de acuzare, ci de 370.729 lei, întrucât printr-un alt act de control

fiscal, respectiv procesul-verbal din 30 septembrie 2010 au fost stabilite

obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 246.012 lei, din care 89.132 lei

reprezintă impozit pe profit și 105.844 lei reprezintă T.V.A., plus obligații

suplimentare (majorări, etc), pentru perioada verificată iunie 2009-iunie 2010.

Instanța nu a reținut ca prejudiciu

suma de 370.729 lei, întrucât actul de control fiscal din 30 septembrie 2010 se

referă la o altă perioadă de activitate a SC L. SRL Homocea, iar faptele

consemnate nu au făcut, în totalitate, obiectul cercetărilor penale, așa încât

instanța nu poate stabili cu certitudine că prejudiciul pretins de către partea

civilă a fost săvârșit numai prin activitatea infracțională a inculpaților.

Așa fiind, prima instanță a reținut că

prejudiciul total cauzat părții civile A.N.A.F. București este de 124.717 lei,

plus obligațiile accesorii, a obligat în solidar pe inculpați și partea

responsabile civilmente la plata acestei sume către partea civilă.

Împotriva sentinței penale nr. 196 din

17 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vrancea, inculpații L.M., N.A. și N.C., precum și partea

civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr. 73/A din 28 februarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea,

de inculpații L.M., N.A. și N.C. și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Vrancea.

A fost desființată în parte sentința

penală nr. 196/17 septembrie 2012 și, în tot, încheierea de ședință din data de

01 octombrie 2012, ale Tribunalului Vrancea și, în a fost descontopită pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului L.M. în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an și 6 luni

închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin sentința apelată, cu

pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 13

din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud, și de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 117 din 27 mai 2011 a

Tribunalului Vrancea, inculpatul L.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea

de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) și art. 35

alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin

sentința apelată, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-Il-a, b)

și c) C. pen., inculpatul L.M. urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea

de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina inculpaților N.A. și N.C. din infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală

prevăzută de art. 26 C. pen. în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu menținerea pedepselor aplicate prin sentința

apelată.

În baza art. 348 C. proc. pen., art.

14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus desființarea în totalitate a

următoarelor înscrisuri sub semnătură privată aparținând SC L. SRL Homocea:

borderourile de achiziție din 09 septembrie 2009; din 30 septembrie 2009; din

08 octombrie 2009; din 31 octombrie 2009; din 12 septembrie 2009; din 11

septembrie 2009; nr. 22 din 01 februarie 2010, din 31 ianuarie 2010, din 29

ianuarie 2010; din 27 octombrie 2009, din 28 octombrie 2009, din 26 octombrie

2009, din 25 octombrie 2009; din 06 octombrie 2009, din 08 octombrie 2009; din

05 octombrie 2009; din 4 octombrie 2009; din 03 octombrie 2009; din 1 octombrie

2009; din 14 septembrie 2009; din 10 septembrie 2009; din 29 ianuarie 2010.

A fost majorată de la 124.717 lei la

suma de 166.727 lei cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați, în

solidar, inculpații L.M., N.A. și N.C. și partea responsabilă civilmente SC L.

SRL Homocea către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Vrancea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut cu privire la motivele care vizau încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpații L.M., N.A. și N.C., că inculpatul L.M. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum și a infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., constând în

aceea că în calitate de administrator la SC L. SRL Homocea, în perioada

aprilie-mai 2011, fiind invitat în repetate rânduri cu documentele

financiar-contabile ale societății la sediul organului de control fiscal, nu

s-a prezentat fără nicio justificare, iar în perioada 01 iulie 2009 -30 martie

2010, în mod repetat și în baza unei unice rezoluții infracționale, împreună cu

inculpații N.A. și N.C., au livrat semințe și miez de nucă, achiziționate pe

bază de borderouri de achiziții către diverse societăți in România și Bulgaria,

tară a înregistra în evidența contabilă a societății comerciale SC L. SRL

Homocea, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale în sumă

de 124.717 lei.

S-a mai reținut că inculpații N.A. și

N.C. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului N.C.), constând în

aceea că, în perioada 01 iulie 2009 - 30 martie 2010 acționând în mod repetat

și în baza unei unice rezoluții infracționale, ca reprezentanți ai SC L. SRL

Homocea, au achiziționat semințe și miez de nucă pe bază de borderouri de

achiziții false și apoi au comercializat aceste produse către diverse societăți

comerciale, fără a declara la organul fiscal veniturile realizate, în scopul

sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat, cu

suma de 124.717 lei.

S-a apreciat că, în condițiile în care

inculpații, recunoscându-și vinovăția, și-au însușit în totalitate probele

administrate în cursul urmăririi penale și au solicitat ca judecata să aibă loc

în baza acestora, în mod corect prima instanță, constatând că faptele există,

constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, a considerat că sunt

aplicabile prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, s-a arătat că judecarea

cauzei conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen., nu împiedică instanța să verifice dacă încadrarea juridică dată

faptelor prin rechizitoriu este corectă și, în cazul în care se impune, să

dispună schimbarea încadrării juridice, conform prevederilor art. 334 C. proc.

pen.

În acest context, instanța de apel a

respins criticile formulate de parchet în sensul că prima instanță a dispus

schimbarea încadrării juridice cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul L.M., reținând forma continuată, prevăzută de art. 41 alin.

(2) C. pen., fără a se conforma prevederilor art. 334 C. proc. pen., întrucât,

în realitate, prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. au fost reținute prin

rechizitoriu cu privire la toate infracțiunile pentru care inculpatul L.M. a

fost trimis în judecată, rechizitoriul fiind redactat neclar pe acest aspect.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanța de fond a reținut starea de recidivă

motivat de faptul că infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 a

fost săvârșită în perioada aprilie-mai 2011, activitatea infracțională

epuizându-se după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 13 din 14

ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

518/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați), prin care s-a aplicat

inculpatului L.M. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării, conform art. 81 C. pen.

Instanța de control judiciar a

constatat, însă, că motivul suplimentar de apel invocat de procurorul de

ședință, cu privire la greșita reținere a calității de autori ai infracțiunii

de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în

cazul inculpaților N.C. și N.A., sub aspectul încadrării juridice a faptelor,

este întemeiat. Astfel, s-a arătat că întrucât, potrivit textului de lege mai

sus menționat, constituie evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a

evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor

contabile efectuate sau a veniturilor realizate, calitatea de subiect activ nu

o pot avea decât persoanele care, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, au

obligații privind evidențierea în actele contabile ale societății comerciale a

operațiunilor contabile efectuate.

S-a apreciat că, în speță, calitatea

de autor al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005 poate fi reținută doar în sarcina inculpatului L.M.,

administrator la SC L. SRL Homocea, nu și în sarcina inculpaților N.C. și N.A.,

care au acționat „ca reprezentanți" ai societății comerciale, fără a avea

vreo calitate din care să decurgă obligații privind organizarea și conducerea

contabilității.

Întrucât activitatea infracțională a

inculpaților N.C. și N.A., care au achiziționat, în numele SC L. SRL Homocea

semințe și miez de nucă pe bază de borderouri false, produse care ulterior au

fost vândute către diverse societăți comerciale, fără ca aceste operațiuni

comerciale să fie înregistrate în contabilitate, constituie un ajutor dat

inculpatului L.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, s-a

apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor săvârșite de aceștia este

cea prevăzută de art. 26 C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, sens în care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice

a faptelor.

În ce privește individualizarea

pedepselor aplicate, instanța de prim control judiciar a reținut că, în mod

corect, prima instanță, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., ținând seama de circumstanțele personale și de faptul că inculpații L.M.

și N.C. au antecedente penale care atrag starea de recidivă, iar inculpatul

N.A. a mai fost condamnat pentru o infracțiune concurentă cu cele deduse

judecății în prezenta cauză. Prin urmare, s-a considerat că pedepsele aplicate

inculpaților sunt just individualizate, fiind apte să îndeplinească scopul și

funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen., nefmpunându-se a fi majorate.

În ce privește modalitatea de

executare a pedepselor, în cazul inculpaților L.M. și N.C., s-a arătat că

aceasta nu poate fi decât executarea efectivă, deoarece inculpații au

antecedente penale care exclud posibilitatea aplicării art. 81 sau art. 861 C.

pen. S-a apreciat că, în cazul inculpatului N.A., în mod corect prima instanță,

după anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin

sentința penală nr. 60 din 27 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea și

contopirea acesteia cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, a constatat că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 865 alin. (2) C. pen. și a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

S-a apreciat că este întemeiată

critica formulată de Parchet, cu privire la greșita rezolvare a antecedentelor

penale ale inculpatului L.M., întrucât din fișa de cazier (fila 31 fond)

rezultă că prin sentința penală nr. 13 din 14 ianuarie 2011 a Judecătoriei

Adjud, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 518/R din 04 aprilie 2011 a

Curții de Galați, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 C. pen., pentru un

termen de încercare de 3 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a mai arătat că

prin sentința penală nr. 117 din 27 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 219/A din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel

Galați, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de

4 ani, pentru săvârșirea, în perioada august 2009 - decembrie 2010 a

infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

Având în vedere data rămânerii

definitive a primei hotărâri de condamnare (sentința penală nr. 13/2011 a

Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă la 04 aprilie 2011, instanța de apel a

constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 13/2011 a Judecătoriei Adjud și prin sentința penală nr.

117/2011 a Tribunalului Vrancea sunt concurente între ele și sunt, totodată,

concurente cu infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 și de art. 290 alin. (1) C. pen., din prezenta cauză, în timp ce infracțiunea

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, dedusă judecății în prezenta cauză

a fost comisă după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 13/2011 a

Judecătoriei Adjud, în raport cu care se reține starea de recidivă prevăzută de

art. 37 lit. a) C. pen.

În aceste condiții, ținându-se seama

de regulile stabilite prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul

legii, a considerat că se impune a fi efectuate următoarele operațiuni cu

privire la inculpatul L.M.: 1. anularea suspendării condiționate a executării

pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 13 din

14 ianuarie 2011 a Judecătoriei Adjud și anularea suspendării sub supraveghere

a executării pedepsei de 2 ani închisoare și a pedepsei complementare prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., aplicată prin sentința

penală nr. 117 din 25 mai 2011 a Tribunalului Vrancea; 2. contopirea, conform

prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a

pedepselor menționate la pct. 1 cu pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și de

2 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză pentru infracțiunile prevăzute de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de art. 290 alin. (1) C.

pen.; 3. contopirea, în baza art. 39 alin. (1) și art. 35 alin. (1) C. pen. a

pedepsei rezultante stabilită conform regulilor de la pct. 2 cu pedeapsa de 4

luni închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În ce privește critica formulată de

Parchet, în sensul că, în cazul inculpatului N.C. ar fi trebuit menținută

pedeapsa accesorie, a interzicerii dreptului de a alege, prevăzut de art. 64

alin. (1) lit. a) teza I C. pen., stabilită prin sentința penală nr. 382/2007 a

Judecătoriei Adjud, s-a apreciat că este neîntemeiată, reținându-se că, după

rezolvarea antecedentelor penale ale inculpatului, prima instanță a procedat la

reindividualizarea pedepsei accesorii, ținând cont de noua orientare a

jurisprudenței, întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 74/2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul

legii prin care s-a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) (teza I) - c) C. pen., nu se va face în mod automat, prin

efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile

stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. In acest context, s-a arătat că,

întrucât, în cauză, niciuna dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat

inculpatul N.C. nu este de natură să atragă decăderea din exercitarea unui

drept cetățenesc fundamental, cum este dreptul de a alege, în mod corect prima

instanță a considerat că nu se impune aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de

art. 74 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

Totodată, în ce privește latura civilă

a cauzei, s-a apreciat că prima instanță a stabilit în mod corect că

prejudiciul care trebuie reparat este cel constatat prin procesul-verbal din 26

august 2011 al A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea care vizează perioada 01 iulie 2009

- 30 martie 2010, perioadă în care se reține că a fost săvârșită infracțiunea

de evaziune fiscală dedusă judecății, însă, în mod greșit i-a obligat pe

inculpați numai la plata sumei de 124.717 lei, reprezentând impozit pe profit

și T.V.A., omițând să-i oblige și la plata sumei de 23.587 lei majorări,

dobânzi și penalități aferente impozitului pe profit precum și a sumei de

28.423 lei majorări, dobânzi și penalități aferente T.V.A., aceste sume fiind datorate,

conform prevederilor art. 120 alin. (1) și art. 120

1

C. proc. fisc.,

având caracterul unui prejudiciu cert și actual, ce trebuie reparat.

Pe de altă parte, s-a reținut că prima

instanță a omis să scadă din prejudiciu suma de 10.000 lei, plătită de

inculpatul N.C. în cursul urmăririi penale (vol. II, fila 577).

Cu privire la critica formulată de

partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea, s-a considerat că aceasta este

numai. în parte întemeiată - în ce privește omisiunea primei instanțe de a

obliga inculpații la plata majorărilor și a penalităților aferente sumei de

124.717 lei, arătându-se că nu poate fi primită solicitarea părții civile,

privind obligarea inculpaților la plata prejudiciului stabilit prin

procesul-verbal din 30 septembrie 2010, deoarece acest act de control se referă

la o altă perioadă decât cea în care se reține că a fost săvârșită infracțiunea

de evaziune fiscală dedusă judecății în prezenta cauză.

De asemenea, instanța de apel a

apreciat ca fiind întemeiată critica formulată de parchet, cu privire la

nelegalitatea încheierii de înlăturare a omisiunii vădite, pronunțată la data

de 01 octombrie 2012 - prin care s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate

de inculpați, arătându-se că anularea înscrisului falsificat constituie, potrivit

art. 348 raportat la art. 14 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o modalitate de

rezolvare a laturii civile a cauzei, cu privire la care nu se poate dispune

potrivit art. 196 C. proc. pen. Așa fiind, prin decizia pronunțată în apel s-a

dispus cu privire la anularea înscrisurilor falsificate de inculpați.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, partea

civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea și inculpații L.M. și N.C.

Invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385 pct. 17 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a

criticat soluția pronunțată în apel din perspectiva greșitei aprecieri a

condiției prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. în ceea ce îl

privește pe inculpatul N.A.

Partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P.

Vrancea, prin motivele de recurs depuse la data de 15 martie 2013, a criticat

decizia pronunțată în apel arătând că prejudiciul produs prin fapta

inculpaților nu a fost corect stabilit de către instanța de apel, întinderea

reală a pagubei produsă statului fiind cea indicată în cererea de constituire

de parte civilă, respectiv suma de 370.729 lei (potrivit procesului verbal din

30 septembrie 2010 și R.T.F. din 26 august 2011 încheiate de D.G.F.P. Vrancea),

și nu 166.717 lei stabilită de instanță. Totodată, s-a arătat că inculpații nu

au fost obligați și la plata accesoriilor, așa cum au fost solicitate prin

cererea de constituire de parte civilă.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul

L.M., prin apărător ales, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, iar inculpatul N.C., prin apărător

oficiu, a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată este prea marte în

raport de faptele săvârșite, gradul de implicare în activitatea infracțională

și circumstanțele personale. Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor

art. 5 C. pen. ambii inculpați au învederat că legea penală veche este mai favorabilă.

promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată

că la data de 19 iunie 2014, în ședință publică, reprezentantul Ministerului

Public a învederat că retrage calea de atac întrucât aceasta vizează, în

realitate, reindividualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate

inculpatului N.A..

Potrivit dispozițiilor art. 385

4

alin. (2), teza a II-a C. proc. pen. (1968), părțile și procurorul își pot

retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. (1968), care se aplică în

mod corespunzător.

Deoarece retragerea recursului s-a

făcut de către procurorul ierarhic superior, până la încheierea dezbaterilor,

în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen. (1968), Înalta

Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Galați.

inculpații L.M. și N.C. și de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea

prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei

susținerilor recurenților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie

2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art.

108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr.

29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor

recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 - art. 385

1

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată, cu titlu preliminar se

impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de

recurenții inculpați pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar

prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc.

pen., având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc.

pen. (1968) stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar

acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs

limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a

devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2)

1

,

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

În cauză, Înalta Curte constată că

decizia atacată a fost pronunțată la data de 28 februarie 2013, ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

2.a. În ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată

că acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul

conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de

recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi

examinate de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor

cerințe, se observă, însă, că ambii recurenți inculpați au motivat recursurile

promovate abia la termenul de dezbateri din data de 19 iunie 2014 și nu cu

cinci zile înaintea primului termen acordat în cauză (14 noiembrie 2013), încălcând

astfel dispozițiile de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Drept

urmare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin.

(2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care

nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 ale art. 385 C. proc. pen., nu poate

proceda la examinarea criticilor circumscrise de inculpatul N.C. acestui motiv

de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată,

însă, că deși recurentul inculpat N.C. a invocat ca și temei de casare

dispozițiile art. 385 pct. 17 C. proc. pen. (1968), susținerile sale în sensul

reindividualizării pedepsei aplicate raportat la circumstanțele sale personale

se puteau circumscrie cel mult cazului de casare prevăzut de dispozițiile art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. (1968) (care, în conformitate cu

prevederile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., poate fi invocat din oficiu).

Insă, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanței de

recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat

substanțial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), în sensul restrângerii controlului

judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale

ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale

stabilite de instanțele inferioare.

Or, în cauză, hotărârile recurate au

fost criticate de către inculpatul N.C. doar sub aspectul netemeiniciei

pedepsei ce a fost aplicată de instanțele inferioare, considerată prea mare în

raport cu circumstanțele personale și cele ale cauzei, situație ce nu mai poate

forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție

în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta

timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție

conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de

aprecierea judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite

și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar.

În ceea ce privește recursul formulat

de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vrancea, Înalta Curte constată că

acesta a fost motivat odată cu declararea căii de atac, fiind respectate,

astfel, dispozițiile de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Deși nu a fost invocat în mod expres

un caz de casare din cele prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că problema supusă judecății în recurs este o chestiune

de legalitate, care poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prevăzut

de pct. 172 al articolului menționat, în condițiile în care motivarea căii de

atac a fost făcută în termenul legal.

Astfel, verificând aspectele

învederate de către partea civilă, se constată că în calea de atac a apelului,

instanța a analizat criticile privind plata accesoriilor aferente prejudiciului

constatat și a admis solicitarea acesteia de obligare a inculpaților la plata

sumei de 23.587 lei majorări, dobânzi și penalități aferente impozitului pe

profit, precum și a sumei de 28.423 lei majorări, dobânzi și penalități

aferente T.V.A. (din prejudiciu, fiind, însă, scăzută suma de 10.000 lei

achitată de inculpatul N.C. în cursul urmăririi penale), apreciind că aceste

sume sunt datorate, în raport de dispozițiile art. 120 alin. (1) și art. 120

1

C. proc. fisc., având caracterul unui prejudiciu cert și actual, ce trebuie

reparat. Drept urmare, această critică a părții civile este nefondată și, ca

atare, nu poate fi primită de instanța de ultim control judiciar.

Pe de altă parte, se constată că

instanțele inferioare au reținut că activitatea infracțională imputată

inculpaților L.M., N.C. și N.A., cu referire la infracțiunea prevăzută de art.

9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a desfășurat în perioada 01 iulie 2009 -

30 martie 2010 și a constat în aceea că, acționând în mod repetat și în baza

unei unice rezoluții infracționale, ca reprezentanți ai SC L. SRL Homocea,

aceștia au achiziționat semințe și miez de nucă pe bază de borderouri de

achiziții false și apoi au comercializat aceste produse către diverse societăți

comerciale, fără a declara la organul fiscal veniturile realizate, în scopul

sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat, cu

suma de 124.717 lei.

În aceste condiții, solicitarea părții

civile de obligare a inculpaților la plata prejudiciului stabilit prin

procesul-verbal din 30 septembrie 2010, nu poate fi primită, întrucât acest act

de control se referă la o altă perioadă decât cea în care se reține că a fost

săvârșită infracțiunea de evaziune fiscală imputată, situație în care Înalta

Curte apreciază că, în mod corect, instanțele de fond și apel au stabilit că

prejudiciul care trebuie reparat este cel constatat prin procesul-verbal din 26

august 2011 al A.N.A.F. - D.G.F.P. Vrancea, acesta vizând perioada 01 iulie

2009-30 martie 2010, dedusă judecății.

2.b. În ce privește recursul promovat

de inculpatul L.M., Înalta Curte arată că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o

nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera

de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind

aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, se constată că unul dintre

cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație

în care criticile circumscrise de recurentul L.M. acestor prevederi legale nu

mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar,

judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare,

la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește

și eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

prevederilor art. 5 C. pen. și având în vedere și cele statuate, cu caracter

obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că aceste

dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea

prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai

favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport

cu fiecare criteriu de determinare (condiții de mcriminare, de tragere la

răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție

incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora,

în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este

mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar

constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, vechiul C. pen., acesta

fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avanta