ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 7 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială,

reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, solicitând instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a

cesiunii de acțiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în

calitate de cedent și B.I.L., în calitate de cesionar, iar în subsidiar, urmare

a admiterii primului capăt de cerere să se constate nulitatea actelor subsecvente,

să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii cesiunii de

acțiuni din data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în calitate de cedent și

B.I.L., în calitate de cesionar.

La data de 28

martie 2012 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că un

prim act subsecvent a cărui anulare o solicită este înscrierea la O.R.C. a

B.I.L. cu acțiunile cesionate de către SC E. SA și reînscrierea pârâtei cu un

număr de 2.770.051 acțiuni iar în cazul în care s-au efectuat și alte operațiuni

de către B.I.L. și care au vizat aceste acțiuni urmează ca acestea să fie

constatate ca fiind nule.

La termenul din

29 martie 2012 tribunalul a invocat și a pus în discuția părților

inadmisibilitatea cererii astfel cum a fost precizată.

Prin sentința civilă

nr. 4003 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a,

a fost respinsă cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca

inadmisibilă.

În motivarea

hotărârii, prima instanță a arătat că acțiunea în constatarea nulității unui

act juridic, anularea actelor subsecvente și repunerea în situația anterioară

trebuie să fie formulată împotriva tuturor din actele juridice a căror nulitate

se solicită pentru a-și putea formula apărări și pentru ca hotărârea să le fie

opozabilă.

Reclamanta nu a

chemat în judecată însă și pe cesionarul B.I.L. pentru a da posibilitatea

acestuia să formuleze apărări cu privire la nulitatea cesiunii ce se solicită a

fi constatată și repunerea părților în situația anterioară, pentru a-i fi

opozabilă hotărârea ce se va pronunța și pentru a se putea stabili obligații în

sarcina acestei societăți, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat

repunerea părților în situația anterioară, ceea ce echivalează cu stabilirea de

obligații în sarcina B.I.L.

În aceste condiții,

instanța de fond a apreciat cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă și a

respins-o ca atare.

În motivare,

recurenta a susținut, în esență, că ambele instanțe au reținut, în mod greșit,

inadmisibilitatea acțiunii, raportat la faptul că nu ar fi fost chemat în

instanță și cesionarul B.I.L. pentru opozabilitatea hotărârii, aceasta cu atât

mai mult cu cât niciodată pe parcursul litigiului nu s-a pus în discuție

necesitatea chemării în cauză și a altor părți.

Recurenta a

arătat că la data de 24 decembrie 2003 a încheiat cu intimata contractul de

vânzare - cumpărare nr. 65 care la art. 18.1 prevedea că „pe perioada

realizării obligațiilor contractuale cumpărătorul nu are dreptul să cesioneze

către o altă persoană fizică/juridică toate sau o parte din acțiunile cumpărate

de la vânzător și nici să transfere toate sau o parte din obligațiile

contractuale, fără a avea consimțământul prealabil scris al vânzătorului, care

nu va fi refuzat sau întârziat în mod nejustificat".

Totodată, art.

18.4 din contract stipula că „nerespectarea prevederilor art. 18.1, 18.2 și

18.3 din prezentul contract atrage nulitatea absolută a actului astfel

încheiat".

În opinia

recurentei - reclamante, cesiunea din data de 20 octombrie 2010 a fost

realizată cu încălcarea dispozițiilor contractuale, iar nulitatea unei astfel

de cesiuni rezidă din încălcarea obligației asumate de către pârâtă. O astfel

de cesiune efectuată în perioada derulării contractului de privatizare, fără

acordul A.V.A.S., apreciază recurenta, este sancționată cu nulitatea absolută.

Apreciază că se

impune nulitatea cesiunii și a actelor subsecvente, indiferent de chemarea sau

nu în instanță a B.I.L., întrucât sancțiunea principală a nulității se aplică

pârâtei SC E. SA. Prin revenirea ca acționar a cumpărătorului SC E. SA,

A.V.A.S. dobândește posibilitatea urmăririi postprivatizare a contractului din

2003, în sensul obligării acestuia la îndeplinirea prevederilor contractuale.

Dispozițiile

art. 969 C. civ. impun cu forța de lege convenția atât părților, cât și instanțelor

judecătorești, acestea din urmă neputând substitui propria voință clauzelor

contractuale. De vreme ce părțile au convenit aplicarea sancțiunii nulității

absolute în cazul încălcării obligației stabilite la clauza 18.1 din contract,

instanța trebuie numai să constate dacă respectiva clauză a fost nesocotită,

iar în cazul în care acest aspect va reieși din dezbateri, sancțiunea nulității

urmează a fi aplicată. Respingerea cererii ca inadmisibilă, pe considerentul că

cesionarul nu ar fi fost chemat în instanță pentru opozabilitate nu are suport

legal, atât timp cât se pune în discuție încălcarea unei convenții la

încheierea căreia părțile și-au asumat în mod clar sancțiunea nulității în caz

de nerespectare. Problema pe care trebuie pus accentul este verificarea

momentului la care s-a produs această.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta A.A.A.S., a declarat apel, care, prin Decizia

civilă nr. 454 din 6 noiembrie 2012, a fost respins ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a constatat că soluția de inadmisibilitate

a instanței de fond este fondată pe un caz de coparticipare procesuală pasivă,

considerat de aceasta, chiar dacă nu a spus-o expres, coparticipare procesual

pasivă obligatorie (ce poate fi rezumat prin obligația de a chema în judecată

toate părțile unui act juridic, dacă se urmărește anularea/constatarea

nulității acestuia și repunerea în situația anterioară)

Coparticiparea

procesuală (reglementată ca instituție de art. 47-48 C. proc. civ.), are în

speța de față o vădită natură obligatorie, sub aspect pasiv, din moment ce,

atât actul juridic direct atacat (cesiunea de acțiuni din 20 octombrie 2010),

cât și efectele capetelor accesorii solicitate (nulitate acte subsecvente,

repunere situația anterioară), privesc, prin definiție, toate părțile ce au

participat la încheierea actului.

S-a reținut că

potrivit principiului efectului relativ a actului jurisdictional, nici nu s-ar

putea ajunge vreodată la o repunere în situație anterioară față de o parte ce

nu a fost citată în respectivul litigiu și nu s-a putut apăra, care, evident,

nici nu ar fi menționată în dispozitiv.

S-a apreciat

că, în cazul nulității totale a unui act juridic, care acționează, prin natura

ei, cu privire la toate părțile acelui act, judecarea în contradictoriu cu

toate părțile este o condiție ce nu ține de fondul pretenției, ci lato sensu,

de admisibilitatea sa.

Instanța de

apel a arătat că „inadmisibilitatea" nu este, în genere, decât o lipsă a

unui element din cele ce constituie (cumulativ) dreptul la acțiune în sens

procesual, element ce ar putea fi identificat în speță -calitatea procesual

pasivă, ce aparține mai multor subiecte de drept, prin forma coparticipării

procesual pasive obligatorii).

În ceea ce

privește faptul că nu s-ar fi pus în discuție necesitatea trasării unui alt

cadru procesual, s-a arătat că rolul activ, prin natura sa, este un principiu

subsidiar celui al disponibilității în procesul civil și care n-ar trebui să-l

încalce pe acesta din urmă.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, A.A.A.S., (fostă A.V.A.S.) a declarat recurs,

solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecința

admiterii apelului declarat de reclamantă, în sensul schimbării sentinței

apelate și admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizată cesiune, pentru a se putea stabili dacă actul astfel încheiat este

lovit de nulitate absolută.

În mod eronat,

s-a reținut că cesiunea s-ar fi încheiat ulterior realizării obligațiilor de

către cumpărător, fără a fi încălcată astfel clauza din contract, invocându-se

în acest sens adresa din 7 octombrie 2008. Această adresă, susține recurenta,

nu reprezintă o confirmare a realizării tuturor obligațiilor contractuale,

confirmându-se numai îndeplinirea de către SC E. SA a obligației privind

realizarea angajamentului investițional (aport de capital pentru dezvoltare),

celelalte obligații asumate fiind încă în derulare la momentul cesiunii a cărei

nulitate o solicită.

Cesiunea de

acțiuni s-a produs în timpul derulării contractului, înainte de îndeplinirea

tuturor obligațiilor de către cumpărător, motiv pentru care intervine

sancțiunea nulității actului astfel încheiat, și pe cale de consecință a

tuturor actelor subsecvente întemeiate pe contractul lovit de nulitate.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă

SC E. SA Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:

Art. 47 C.

proc. civ. stipulează că, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau

pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună, ori dacă

drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Deși, în

principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, este de

reținut că sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea

procesuală este obligatorie sau necesară.

Contrar

susținerilor recurentei-reclamante, în mod legal, instanța de control judiciar,

raportat la prevederile art. 47- 48 C. proc. civ. a constatat că, în speță,

soluția primei instanțe este fondată pe un caz de coparticipare procesuală

pasivă obligatorie.

Distincția

dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă

importanță pentru speța de față, deoarece, în constatarea nulității absolute a

cesiunii de acțiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 de pârâta SC E. SA

Târgoviște, în calitate de cedent și B.I.L., în calitate de cesionar, cât și

pentru a se dispune asupra capetelor accesorii solicitate (nulitate acte

subsecvente, repunere în situația anterioară), instanța trebuie să constate

nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile și, întrucât pronunțarea

unei hotărâri uniforme reprezintă necesitatea obiectivă în materia nulității

actelor juridice, în cauză, litisconsorțiul este necesar, obligatoriu și

unitar.

În speță,

pârâta SC E. SA Târgoviște nu are singură calitate procesuală pasivă, întrucât

o hotărâre judecătorească produce efecte relative, iar o dispoziție nu poate fi

desființată pentru o parte și socotită valabilă pentru cealaltă.

Totodată,

conform principiului efectului relativ (pe planul executării civile) a actului

jurisdicțional, nici nu s-ar putea ajunge vreodată la o repunere în situația

anterioară față de o parte care nu a avut cunoștință de proces, deoarece ar

reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6

C.E.D.O.

Este adevărat

că instanța poate pune în discuție elementele de fapt și de drept, dar este de

reținut, că, în sistemul de drept românesc, instanța nu poate introduce din

oficiu în proces o parte, litigiul fiind guvernat de principiul

disponibilității, astfel că numai reclamantul este cel care fixează limitele

judecății prin indicarea părților cu care înțelege să se judece, instanțele

fiind obligate doar să conchidă juridic adecvat, în raport de manifestările de

voință ale părților.

Este lipsită de

orice justificare susținerea recurentei-reclamante conform căreia „pe parcursul

litigiului nu s-a pus niciodată în discuție necesitatea chemării în cauză și a

altor părți", întrucât, astfel cum rezultă din practicaua sentinței civile

nr. 4003 din 29 martie 2012 (fila 186 dosar de fond) prima instanță a pus în

discuție excepția inadmisibilității, față de cadrul procesual pasiv indicat de

reclamantă, dar partea nu a înțeles să se prezinte la acel termen de judecată,

motiv pentru care nu-i poate fi imputată instanței pasivitatea reclamantei în

ceea ce privește desfășurarea și finalizarea procesului.

În acest

context, trebuie amintit că art. 129 alin. (1) C. proc. civ., instituie

părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și

finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile

procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind

că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem

allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria

sa culpă, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să

se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de

recurentă, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea,

dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea

recurată fiind la adăpost de orice critică.

Așa fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile

nr. 454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr.

454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2013.