ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a cesiunii de acțiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în calitate de cedent și B.I.L., în calitate de cesionar, iar în subsidiar, urmare a admiterii primului capăt de cerere să se constate nulitatea actelor subsecvente, să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii cesiunii de acțiuni din data de 20 octombrie 2010 între pârâtă, în calitate de cedent și B.I.L., în calitate de cesionar.

La data de 28 martie 2012 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că un prim act subsecvent a cărui anulare o solicită este înscrierea la O.R.C. a B.I.L. cu acțiunile cesionate de către SC E. SA și reînscrierea pârâtei cu un număr de 2.770.051 acțiuni iar în cazul în care s-au efectuat și alte operațiuni de către B.I.L. și care au vizat aceste acțiuni urmează ca acestea să fie constatate ca fiind nule. La termenul din 29 martie 2012 tribunalul a invocat și a pus în discuția părților inadmisibilitatea cererii astfel cum a fost precizată. Prin sentința civilă nr. 4003 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a, a fost respinsă cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.

În motivarea hotărârii, prima instanță a arătat că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic, anularea actelor subsecvente și repunerea în situația anterioară trebuie să fie formulată împotriva tuturor din actele juridice a căror nulitate se solicită pentru a-și putea formula apărări și pentru ca hotărârea să le fie opozabilă. Reclamanta nu a chemat în judecată însă și pe cesionarul B.I.L. pentru a da posibilitatea acestuia să formuleze apărări cu privire la nulitatea cesiunii ce se solicită a fi constatată și repunerea părților în situația anterioară, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunța și pentru a se putea stabili obligații în sarcina acestei societăți, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară, ceea ce echivalează cu stabilirea de obligații în sarcina B.I.L.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă și a respins-o ca atare. În motivare, recurenta a susținut, în esență, că ambele instanțe au reținut, în mod greșit, inadmisibilitatea acțiunii, raportat la faptul că nu ar fi fost chemat în instanță și cesionarul B.I.L. pentru opozabilitatea hotărârii, aceasta cu atât mai mult cu cât niciodată pe parcursul litigiului nu s-a pus în discuție necesitatea chemării în cauză și a altor părți.

Recurenta a arătat că la data de 24 decembrie 2003 a încheiat cu intimata contractul de vânzare - cumpărare nr. 65 care la art. 18.1 prevedea că „pe perioada realizării obligațiilor contractuale cumpărătorul nu are dreptul să cesioneze către o altă persoană fizică/juridică toate sau o parte din acțiunile cumpărate de la vânzător și nici să transfere toate sau o parte din obligațiile contractuale, fără a avea consimțământul prealabil scris al vânzătorului, care nu va fi refuzat sau întârziat în mod nejustificat". Totodată, art. 18.4 din contract stipula că „nerespectarea prevederilor art. 18.1, 18.2 și 18.3 din prezentul contract atrage nulitatea absolută a actului astfel încheiat". În opinia recurentei - reclamante, cesiunea din data de 20 octombrie 2010 a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor contractuale, iar nulitatea unei astfel de cesiuni rezidă din încălcarea obligației asumate de către pârâtă.

O astfel de cesiune efectuată în perioada derulării contractului de privatizare, fără acordul A.V.A.S., apreciază recurenta, este sancționată cu nulitatea absolută. Apreciază că se impune nulitatea cesiunii și a actelor subsecvente, indiferent de chemarea sau nu în instanță a B.I.L., întrucât sancțiunea principală a nulității se aplică pârâtei SC E. SA. Prin revenirea ca acționar a cumpărătorului SC E. SA, A.V.A.S. dobândește posibilitatea urmăririi postprivatizare a contractului din 2003, în sensul obligării acestuia la îndeplinirea prevederilor contractuale. Dispozițiile art. 969 C. civ. impun cu forța de lege convenția atât părților, cât și instanțelor judecătorești, acestea din urmă neputând substitui propria voință clauzelor contractuale.

De vreme ce părțile au convenit aplicarea sancțiunii nulității absolute în cazul încălcării obligației stabilite la clauza 18.1 din contract, instanța trebuie numai să constate dacă respectiva clauză a fost nesocotită, iar în cazul în care acest aspect va reieși din dezbateri, sancțiunea nulității urmează a fi aplicată. Respingerea cererii ca inadmisibilă, pe considerentul că cesionarul nu ar fi fost chemat în instanță pentru opozabilitate nu are suport legal, atât timp cât se pune în discuție încălcarea unei convenții la încheierea căreia părțile și-au asumat în mod clar sancțiunea nulității în caz de nerespectare. Problema pe care trebuie pus accentul este verificarea momentului la care s-a produs această.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A.A.A.S., a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 454 din 6 noiembrie 2012, a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că soluția de inadmisibilitate a instanței de fond este fondată pe un caz de coparticipare procesuală pasivă, considerat de aceasta, chiar dacă nu a spus-o expres, coparticipare procesual pasivă obligatorie (ce poate fi rezumat prin obligația de a chema în judecată toate părțile unui act juridic, dacă se urmărește anularea/constatarea nulității acestuia și repunerea în situația anterioară) Coparticiparea procesuală (reglementată ca instituție de art. 47-48 C. proc.

civ.), are în speța de față o vădită natură obligatorie, sub aspect pasiv, din moment ce, atât actul juridic direct atacat (cesiunea de acțiuni din 20 octombrie 2010), cât și efectele capetelor accesorii solicitate (nulitate acte subsecvente, repunere situația anterioară), privesc, prin definiție, toate părțile ce au participat la încheierea actului. S-a reținut că potrivit principiului efectului relativ a actului jurisdictional, nici nu s-ar putea ajunge vreodată la o repunere în situație anterioară față de o parte ce nu a fost citată în respectivul litigiu și nu s-a putut apăra, care, evident, nici nu ar fi menționată în dispozitiv. S-a apreciat că, în cazul nulității totale a unui act juridic, care acționează, prin natura ei, cu privire la toate părțile acelui act, judecarea în contradictoriu cu toate părțile este o condiție ce nu ține de fondul pretenției, ci lato sensu, de admisibilitatea sa.

Instanța de apel a arătat că „inadmisibilitatea" nu este, în genere, decât o lipsă a unui element din cele ce constituie (cumulativ) dreptul la acțiune în sens procesual, element ce ar putea fi identificat în speță -calitatea procesual pasivă, ce aparține mai multor subiecte de drept, prin forma coparticipării procesual pasive obligatorii). În ceea ce privește faptul că nu s-ar fi pus în discuție necesitatea trasării unui alt cadru procesual, s-a arătat că rolul activ, prin natura sa, este un principiu subsidiar celui al disponibilității în procesul civil și care n-ar trebui să-l încalce pe acesta din urmă.

În termen legal, împotriva acestei decizii, A.A.A.S., (fostă A.V.A.S.) a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii apelului declarat de reclamantă, în sensul schimbării sentinței apelate și admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată cesiune, pentru a se putea stabili dacă actul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută.

În mod eronat, s-a reținut că cesiunea s-ar fi încheiat ulterior realizării obligațiilor de către cumpărător, fără a fi încălcată astfel clauza din contract, invocându-se în acest sens adresa din 7 octombrie 2008. Această adresă, susține recurenta, nu reprezintă o confirmare a realizării tuturor obligațiilor contractuale, confirmându-se numai îndeplinirea de către SC E. SA a obligației privind realizarea angajamentului investițional (aport de capital pentru dezvoltare), celelalte obligații asumate fiind încă în derulare la momentul cesiunii a cărei nulitate o solicită. Cesiunea de acțiuni s-a produs în timpul derulării contractului, înainte de îndeplinirea tuturor obligațiilor de către cumpărător, motiv pentru care intervine sancțiunea nulității actului astfel încheiat, și pe cale de consecință a tuturor actelor subsecvente întemeiate pe contractul lovit de nulitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata-pârâtă SC E. SA Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Art. 47 C. proc. civ. stipulează că, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună, ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. Deși, în principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, este de reținut că sunt situații în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod legal, instanța de control judiciar, raportat la prevederile art. 47- 48 C. proc. civ. a constatat că, în speță, soluția primei instanțe este fondată pe un caz de coparticipare procesuală pasivă obligatorie. Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă importanță pentru speța de față, deoarece, în constatarea nulității absolute a cesiunii de acțiuni încheiată în data de 20 octombrie 2010 de pârâta SC E. SA Târgoviște, în calitate de cedent și B.I.L., în calitate de cesionar, cât și pentru a se dispune asupra capetelor accesorii solicitate (nulitate acte subsecvente, repunere în situația anterioară), instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile și, întrucât pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitatea obiectivă în materia nulității actelor juridice, în cauză, litisconsorțiul este necesar, obligatoriu și unitar.

În speță, pârâta SC E. SA Târgoviște nu are singură calitate procesuală pasivă, întrucât o hotărâre judecătorească produce efecte relative, iar o dispoziție nu poate fi desființată pentru o parte și socotită valabilă pentru cealaltă. Totodată, conform principiului efectului relativ (pe planul executării civile) a actului jurisdicțional, nici nu s-ar putea ajunge vreodată la o repunere în situația anterioară față de o parte care nu a avut cunoștință de proces, deoarece ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O.

Este adevărat că instanța poate pune în discuție elementele de fapt și de drept, dar este de reținut, că, în sistemul de drept românesc, instanța nu poate introduce din oficiu în proces o parte, litigiul fiind guvernat de principiul disponibilității, astfel că numai reclamantul este cel care fixează limitele judecății prin indicarea părților cu care înțelege să se judece, instanțele fiind obligate doar să conchidă juridic adecvat, în raport de manifestările de voință ale părților.

Este lipsită de orice justificare susținerea recurentei-reclamante conform căreia „pe parcursul litigiului nu s-a pus niciodată în discuție necesitatea chemării în cauză și a altor părți", întrucât, astfel cum rezultă din practicaua sentinței civile nr. 4003 din 29 martie 2012 (fila 186 dosar de fond) prima instanță a pus în discuție excepția inadmisibilității, față de cadrul procesual pasiv indicat de reclamantă, dar partea nu a înțeles să se prezinte la acel termen de judecată, motiv pentru care nu-i poate fi imputată instanței pasivitatea reclamantei în ceea ce privește desfășurarea și finalizarea procesului. În acest context, trebuie amintit că art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., instituie părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Pentru toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și invocat de recurentă, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică. Așa fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 454/2012 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2013.