ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2190/2014

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1790/30 din 23 martie 2009, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B.G. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 155.373,22 lei, cu titlu de debit restant, la 115.120,58 lei cu titlu de penalități, la plata sumei de 182.007,69 lei costuri de organizare șantier, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvențională, pârâta - reclamantă reconvențional a solicitat obligarea reclamantei - pârâte reconvențional la plata sumei de 155.373,22 lei, reprezentând penalități de întârziere, lucrarea fiind finalizată cu o întârziere de 273 zile, în temeiul art. 3.1 din contract potrivit căruia, față de data de începere a lucrărilor, fixată la 13 iulie 2007 și termenul de finalizare - 10 noiembrie 2007, antreprenorul datorează penalități de 300 euro pe zi întârziere, dar nu mai mult de 5% din valoarea contractului. Această sumă, a solicitat a fi compensată cu debitul cerut de reclamantă prin acțiunea introductivă, în același cuantum. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei - pârâte reconvențional și la 42.120 euro în echivalent lei la data plății, reprezentând daune provocate prin întârzierea în finalizarea lucrărilor, constând în pierderea clienților și vânzarea apartamentelor la prețuri inferioare celor contractate, precum și prin punerea sa în imposibilitatea de a vinde respectivele apartamente la prețurile preconizate, din cauza scăderii pieței imobiliare și înăspririi condițiilor de acordare a creditelor imobiliare.

Prin sentința civilă nr. 143 din 03 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1790/30/2009, s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC E. SA, în insolvență, împotriva pârâtei SC B.G. SA, a fost obligată pârâta față de reclamantă la 155.373,22 lei, cu titlul de debit restant și la 115.120,58 lei penalități de întârziere, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 182.007,69 lei, cheltuieli de organizare șantier.

S-a admis cererea reconvențională, a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional la plata sumei de 155.373,22 lei penalități de întârziere și la 42.120 euro în echivalent lei la data plății, cu titlul de daune, s-a dispus compensarea sumelor de 155.373,22 lei și a fost obligată pârâta SC B.G. SA față de reclamanta SC E. SA la 115.120,58 lei, cu titlul de penalități de întârziere, a fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențional față de pârâta - reclamantă reconvențional la 42.120 euro în echivalent lei la data plății, cu titlul de daune. S-a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea 85 /2006. S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în baza contractului de antrepriză din 10 iulie 2007, reclamanta, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute pentru pârâta beneficiară, lucrări de terasamente, infrastructura, suprastructură și zidărie, inclusiv organizare de șantier, pentru două imobile de locuințe P+2, data prevăzută în contract pentru începerea lucrărilor fiind 13 iulie 2007 iar de finalizare -10 noiembrie 2007. Prețul estimativ al lucrării, de 881.851 euro, exclusiv T.V.A., a fost defalcat în 4 faze determinate de execuție iar decontarea s-a prevăzut a fi executată pe cantitățile efectiv realizate, conform situațiilor de lucrări acceptate de beneficiar, a proceselor verbale de recepție iar pentru prețurile unitare prevăzute în deviz, pe baza ofertei acceptate de beneficiar. Procesul verbal de recepție cantitativă - faza determinată 4, cota + 8,44 centuri la bloc 4 și fazele determinate 2,3 cota + 2.74, + 5,59 la bloc 5, s-a încheiat la data de 27 iunie 2008 și a fost emisă la 08 august 2008, în valoare totală de 307.981 lei, reprezentând lucrări de construcții montaj și regularizări. Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a încheiat la data de 25 iulie 2008 și a fost semnat de către membrii Comisiei de recepție cu mențiunea în concluzii „lucrările contractate au fost executate integral și corespund calitativ cu cerințele proiectului". Față de prevederile contractuale, finalizarea lucrărilor a fost decalată de la 10 noiembrie 2007 la 27 iulie 2008, respectiv cu 259 zile calendaristice, exclusiv ziua semnării (se arată în Raportul de expertiză tehnică -fila 301). Expertiza a calculat cuantumul penalităților de întârziere datorate de beneficiar pentru plata cu întârziere a facturilor emise de către antreprenor, în cuantum de 137.793,13 lei, calculul fiind efectuat în procentul de

;

0,1% pe zi întârziere din valoarea facturii neachitate până la data plății, conform extrasului de cont bancar, iar pentru sumele neplătite, până la data introducerii acțiunii - 20 martie 2009.

Expertiza a mai constatat neplata sumei de 155.373,22 lei, reprezentând c/v lucrări de C+M realizate și neplătite din 14 iulie 2008, scadentă la data de 01 august 2008.

Față de concluziile primei expertize, a fost obligată pârâta la plata debitului restant de 155.373,22 lei cât și a penalităților de întârziere, în cuantum de 115.120,58 lei, întrucât reclamanta nu a înțeles să majoreze aceste penalități, potrivit concluziilor expertizei.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la costurile organizării de șantier, în sumă de 182.007,69 lei, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, în noua expertiză dispusă în cauză (fila 114 și urm. - vol. II) s-a reținut că lucrările de hidroizolații care puteau fi cuprinse ulterior în proiect, nu au fost realizate de reclamantă și s-a apelat la o altă societate, din vina exclusivă a antreprenorului care, indiferent de vreme, putea introduce aditivi care să protejeze betoanele la temperaturi scăzute, respectiv se putea folosi beton impermeabil cu adezivi contra înghețului în grosime de 10 cm, care nu s-ar fi fisurat și, simultan, se putea obține acordul proiectantului. Prin

urmare

, suspendarea lucrărilor pentru perioada în care s-au efectua, lucrările de hidroizolație datorându-se culpei reclamantei, aceasta nu poate solicita cheltuieli ocazionate cu organizare de șantier din această perioadă.

Prin aceeași nouă expertiză s-a făcut dovada daunelor suferite de pârâtă - reclamantă reconvențional, prin vânzarea apartamentelor la prețuri inferioare celor contractate cu clienții și care se ridică la suma de 42.120 euro, sumă la care a fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențional.

Totodată, s-a constatat că este admisibilă și cererea pârâtei -reclamante reconvențional de obligare a reclamantei - pârâte reconvențional la plata penalităților de întârziere pentru neexecutarea la termenele preconizate, penalități care au fost calculate în cuantum de 153.373,22 lei, suma reprezentând 5 % din valoarea contractului de antrepriză, stabilită prin acordul părților, la art. 3.2 din contract.

S-a stabilit că sunt incidente prevederile art. 969 și urm. C. civ.

În temeiul art. 1144 C. civ. prima instanță a stins reciproc datoriile privind suma de 153.373,22 lei, respectiv până la concurența acestor cotități.

Cu privire la cererea de disjungere și suspendare a soluționării cererii reconvenționale, formulată de reclamanta SC E. SA, asupra căreia a fost deschisă procedura insolvenței prin încheierea de ședință din 17 mai 2012, prima instanță a respins-o, motivat de faptul că aceasta a fost formulată la ultimul 'termen de judecată, după administrarea unui vast probatoriu, inclusiv efectuarea a două expertize, nefiind în interesul părților a se disjunge și suspenda cererea reconvențională, ca urmare a intervenirii compensării sumelor dispuse de instanță, existând, eventual, posibilitatea suspendării executării.

Împotriva sentinței civile nr. 143 din 03 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Timiș a formulat apel reclamanta SC E. SA Chișoda, prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat; schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul admiterii, în totalitate, a acțiunii precizate și a disjungerii și, respectiv, suspendarea judecării cererii reconventionale, obligarea pârâtei - intimate la plata cheltuielilor de judecată.

împotriva aceleiași sentinței civile a declarat apel și pârâta reclamantă reconventioral SC B.G. SA Arad, prin care a solicitat modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalități în cuantum de 115.120,58 lei.

Prin Decizia civilă nr. 217 din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a admis apelul reclamantei SC E.

SA.

Chișoda, în insolvență, formulat împotriva sentinței civile nr. 143 din 03 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1790/30/2009.

A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a admis cererea de suspendare a judecării cererii reconventionale formulată de reclamanta - reconvențională SC B.G. SA Arad împotriva pârâtei - reconventionale SC E. SA Chișoda și, în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea judecății cererii reconventionale.

A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

A respins apelul pârâtei SC B.G. SA Arad împotriva aceleiași sentințe.

A respins cererile apelantelor pentru cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Relativ la apelul reclamantei principale, SC E. SA Chișoda, instanța de. apel a constatat că este întemeiată critica acesteia cu privire la dispoziția primei instanțe de a respinge cererea de suspendare a judecării cererii reconventionale, formulată de pârâta SC B.G. SA Arad.

Așa cum rezultă din datele cauzei, împotriva reclamantei SC E. SA Chișoda a fost deschisă procedura insolvenței, prin încheierea pronunțată la data de 17 mai 2012, în Dosarul nr. 3753/30/2012, de Tribunalul Timiș. S-a reținut că deschiderea procedurii s-a dispus în timpul desfășurării judecății în primă instanță, în prezentul dosar.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei principale, în calitate de debitoare în Dosarul nr. 3753/30/2012 al Tribunalului Timiș a fost cunoscută primei instanțe prin demersurile aceleiași reclamante principale, care a și formulat cererea de suspendare a judecății asupra cererii reconvenționale în pretenții, introduse împotriva sa de către pârâta - reclamantă reconventională, SC B.G. SA Arad.

Respingerea acestei cereri de suspendare de către prima instanță este nelegală, deoarece din prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, rezultă că suspendarea la care se referă această normă și obiectul unei atare suspendări este una de drept, în sensul că intervine ex lege, iar judecătorul cauzei în fața căruia se ridică incidența suspendării judecății nu are de verificat decât premisa la care se referă legiuitorul, și anume dacă acțiunea judiciară, extrajudiciară sau după caz, măsura de executare silită este îndreptată împotriva unei persoane cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței, iar obiectul acțiunii sau măsurii are ca scop realizarea creanțelor asupra unei asemenea persoane debitoare sau asupra bunurilor sale. Legiuitorul nu lasă judecătorului posibilitatea unor aprecieri relativ la oportunitatea unei asemenea suspendări sau la incidența altor instituții juridice, cum este și cea a compensației judiciare la care se referă prima instanță.

Scopul normei dictate de art. 36 din Legea nr. 85/2006 este acela de a supune unei procedurii colective și concursuale toate acțiunile, cererile și măsurile exercitate de către creditori cu privire la realizarea creanțelor acestora asupra debitorului sau asupra bunurilor sale, în scopul ocrotirii intereselor creditorilor și debitorului în egală măsură.

Prin urmare, reclamanta reconventională are îndreptățirea legală de a formula o cerere de declarare a creanței sale împotriva debitoarei -pârâte reconvențional în prezentul dosar - și de a se înscrie, astfel, în condițiile legii insolvenței, la masa credală.

În schimb, au fost găsite ca nefondate criticile apelantei reclamante referitoare la neacordarea de către prima instanță a întregii sume, reprezentând penalitățile de întârziere, în sumă de 137.793,13 lei și la plata costurilor legate de organizarea de șantier, în sumă de 151.985,13 lei.

Astfel, referitor la cuantumul pretențiilor reprezentând penalități de întârziere, instanța de apel a reținut că această reclamantă, în calitate de reclamantă principală a solicitat prin acțiunea introductivă o sumă a penalităților de 115.120,58 lei, sumă acordată de către prima instanță prin sentința atacată.

Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, suma penalităților a fost stabilită la 137.793,13 lei. Raportul de expertiză și răspunsul la obiectiuni au fost comunicate reclamantei principale până la termenul de judecată din 15 mai 2012 șji, cu toate acestea, reclamanta apelantă nu a înțeles să-și precizeze cuantumul penalităților solicitate.

La termenul de judecată din 26 iunie 2012, prima instanță a constatată încheiată etapa cercetării judecătorești, acordându-se părților cuvântul în fond pentru dezbaterea cauzei. Nici de această dată reclamanta apelantă nu a formulat precizarea necesară asupra sumei penalităților solicitate. La acest termen de judecată, prima instanță a amânat pronunțarea, exclusiv pentru motivul nevoii de timp suplimentar pentru a delibera.

Cu toate acestea, reclamanta apelantă a depus, la data de 2 iulie 2012, între momentul amânării pronunțării și data pronunțării sentinței, concluzii scrise, în conținutul cărora a solicitat obligarea pârâtei la penalități de întârziere precizate, în sumă de 137.793,13 lei.

Instanța de apel a apreciat că reclamanta principală apelantă a încălcat flagrant normele de procedură, depunând o cerere precizatoare a pretențiilor sale legate de penalități de întârziere după lăsarea cauzei în pronunțare și până la pronunțarea acesteia, fără a avea îndreptățirea de a depune concluzii scrise și cu atât mai puțin de a formula cereri care modifică situația juridică a părților, cel puțin sub aspectul întinderii suplimentare a sumei penalităților de întârziere.

În mod judicios, prima instanță nu a ținut seama de precizarea penalităților de întârziere cuprinse în concluziile scrise, deoarece excede obiectului acțiunii introductive cu care a fost învestită instanța, atât la introducerea cererii de chemare în judecată, cât și pe toată durata disputării reciproce a pretențiilor între părți, până la momentul închiderii dezbaterilor.

Referitor la pretențiile aceleiași reclamante principale apelante, privind obligarea pârâtei la costuri legate de organizare de șantier în sumă de 151.985,13 lei, instanța de apel a constatat că, în mod temeinic, prima instanță nu a acordat aceste pretenții.

Sub acest cuprins, instanța de apel a reținut că menținerea organizării de șantier peste termenele de realizare a lucrărilor se datorează exclusiv reclamantei apelante principale, în calitate de antreprenor, care, așa cum relevă Raportul de expertiză întocmit de B.M., S.B.D. și D.G. (fila 114 și următoarele, dosar tribunal vol. II), nu a fost în măsură să execute lucrările, datorită incapacității sale de a pune în operă proiectul tehnic și obligațiile asumate în contractul din 10 iulie 2007, fiind edificatoare în acest sens răspunsurile date de experți la obiectivele 1 - 5, fixate de pârâta SC B.G. SA Arad, pentru contraexpertiza tehnică în specialitatea construcții (fila 122 - 123). Prin urmare, costurile necesare pentru organizare de șantier pe durata întârzierii lucrărilor se datorează culpei, exclusive, a antreprenorului, și anume a reclamantei principale.

În ceea ce privește apelul reclamantei reconvenționale SC B.G. SA Arad, instanța de apel a statuat că prima instanță avea obligația ca, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, să admită cererea de suspendare a judecării cererii reconvenționale formulată de către această pârâtă.

Neprocedând astfel, în apelul reclamantei principale SC E. SA Chișoda, instanța de apel a admis apelul declarat cu privire la această critică și a admis cererea de suspendare, dispunând, în consecință, suspendarea judecății cererii reconvenționale formulate de această pârâtă.

În cauză au formulat cereri pentru cheltuieli de judecată ambele părți apelante, cereri ce au fost respinse în egală măsură, având în vedere soluția pronunțată asupra apelurilor declarate, precum și faptul că niciuna dintre apelante nu a căzut în pretenții pecuniare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC E. SA, prin lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timișoara și pârâta SC B.G. SA Arad.

I. În recursul său recurenta - reclamantă declarate de reclamanta SC E. SA prin, lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timișoara, a adus următoarele critici deciziei recurate:

Astfel, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că reclamanta și-a precizat acțiunea inițială doar prin concluziile scrise depuse după rămânerea cauzei în pronunțare, când de fapt, ea a formulat această precizare, verbal, chiar la termenul de judecată din 26 iunie 2012, recurenta - reclamantă apreciind că această precizare s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., prin concluziile scrise făcându-se doar o dezvoltare a cererii formulate verbal.

A mai susținut că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 146 C. proc. civ., în sensul că recurenta - reclamantă avea dreptul să depună concluzii scrise și să-și precizeze cererea introductivă.

Prin urmare, instanța de apel trebuia să admită apelul și să acorde și penalitățile de întârziere în cuantumul precizat de către reclamantă.

În altă ordine de idei, recurenta - reclamantă a susținut că din corespondența părților rezultă că nu este în culpă pentru menținerea organizării de șantier, peste termenul de realizare a lucrărilor.

II. În recursul său recurenta - pârâtă SC B.G. SA Arad, a adus următoarele critici deciziei recurate:

În opinia sa, prevederile art. 52 au scopul de atenua efectul dispozițiilor art. 36, care interzice continuarea proceselor prin care se urmărește realizarea unei creanțe față de debitoarea intrată în insolvență, susținând că nici debitoarea nu poate pretinde realizarea creanței sale față de creditoare, dacă sunt îndeplinite condițiile compensării.

Recurenta - pârâtă a apreciat că în situația în care debitoarea a promovat sau a continuat o acțiune împotriva creditoarei, în fața unei instanțe care este alta decât judecătorul sindic, atunci această instanță are dreptul și competența de a constata compensarea creanțelor

reciproce.

În sprijinul argumentelor sale recurenta - pârâtă a invocat Decizia comercială nr. 1604 din 13 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

I. În ce privește recursul recurentei - reclamante SC E. SA, prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din cuprinsul încheierii de la data de 26 iunie 2012 a primei instanțe, (fila 221 dosar fond) nu rezultă că reprezentantul reclamantei și-a precizat acțiunea, pe care, de altfel, trebuia s-o și timbreze corespunzător, în sensul de a solicita penalități de întârziere în cuantumul rezultat din raportul de expertiză.

De asemenea, din cuprinsul aceleiași încheieri nu rezultă că amânarea pronunțării a avut în vedere și depunerea de concluzii scrise care să cuprindă o eventuală precizare a cererii privind penalitățile de întârziere, astfel încât, s-a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 146 C. proc. civ.

Deși recurenta - reclamantă a încadrat această critică în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând trimitere și la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate critica nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, recurenta - reclamantă criticând faptul că instanța de apel nu a făcut o corectă interpretare a întregului material probatoriu administrat în cauză, or, în calea de atac a recursului, instanța de recurs analizează doar legalitatea hotărârii instanței de apel, nu și netemeinicia acesteia, punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

II. În ce privește recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B.G. SA Arad.

Recurenta - pârâtă, este cea care a făcut o greșită interpretate a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, republicată și modificată, compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa putându-se face numai în fața judecătorului sindic, care ar trebui să analizeze dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală, la data deschiderii procedurii insolvenței asupra debitorului.

De altfel, potrivit art. 1145 C. civ. - 1864, nici n-ar putea opera compensarea dacă cele două datorii nu sunt deopotrivă lichide și exigibile, or, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată și republicată, de la data deschiderii proceduri insolvenței se suspendă de drept acțiunile judiciare pentru realizarea Creanțelor asupra debitorului, instanța de apel procedând în conformitate cu dispozițiile legale atunci când a dispus suspendarea judecării cererii reconvenționale formulată de pârâtă împotriva reclamantei.

Abia în cadrul procedurii insolvenței recurenta - pârâtă trebuie să procedeze la înscrierea creanței sale și să solicite judecătorului sindic să se pronunțe asupra incidenței art. 52 din Legea nr. 85/2006, republicată și modificată, mai ales că doar acum debitorul din procedura insolvenței are o creanță lichidă și exigibilă împotriva creditorului său, care în speța de față este recurenta - pârâtă.

Nu se poate reține o așa-zisă practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la acest aspect, hotărârea invocată fiind doar o decizie de speță.

Așa-zisa greșeală săvârșită de instanța de apel ține doar de tehnica de redactare a hotărârii, consecința practică fiind aceeași, în sensul că s-a suspendat judecata cererii reconvenționale, soluționându-se doar cererea principală.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - filiala Timișoara și de pârâta SC B.G. SA Arad împotriva Deciziei civile nr. 217 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.