ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5347/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5347/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 17 februarie 2011, reclamantul O.N. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea Deciziei de pensie nr. 51899 din 14 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 233 din 17 februarie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită.
Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 3388 din 10 aprilie 2012, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Hunedoara. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Decizia contestată a fost emisă la data de 14 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 17 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 17 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.” Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul O.N. are domiciliul în Pitești, județul Argeș, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.