ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5320/2012

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 229/S/2011 a

Tribunalului Brașov, secția civilă a fost respinsă acțiunea civilă formulată de

reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea nulității absolute a Decretului

de expropriere nr. 28/1951.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta este moștenitoare a

defunctului V.V.P., în calitate de fiică, căruia, prin Decretul nr. 28/1951,

poziția 75 i-a fost expropriată suprafața de teren de 4,4731 ha, din comuna

Corbi.

Tribunalul a reținut

că actul a cărui nulitate se solicită a se constata nu este un act juridic, ci

un act normativ în conformitate cu prevederile art. 44 pct. 2 din Constituția

în vigoare la acea vreme.

Motivul de nulitate

invocat de reclamantă este acela că nu a fost îndeplinită condiția unei drepte

și prealabile despăgubiri.

Tribunalul a apreciat

ca fiind netemeinică acțiunea, întrucât în decret s-a prevăzut acordarea de

teren echivalent, în alte localități, persoanelor cărora le-au fost expropriate

suprafețe de teren, astfel că actul normativ, așa cum a fost adoptat, nu

încalcă prevederile constituționale în vigoare la acea vreme și nici

prevederile codului civil, iar modalitatea de aplicare a acestuia, în sensul că

s-a efectuat exproprierea fără a se acorda terenul în echivalent, nu constituie

motiv de nulitate a decretului.

Împotriva sentinței

tribunalului a declarat recurs reclamanta, calea de atac fiind recalificată

apel conform Încheierii de dezbateri din 18 august 2011.

Pârâtul Statul Român

a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile puterii de lucru judecat și

a lipsei de calitate procesuală activă.

Pronunțându-se cu

prioritate asupra excepțiilor invocate, Curtea le-a respins, în considerarea

următoarelor considerente:

Cu privire la

excepția puterii de lucru judecat, curtea a reținut că tripla identitate - de

părți, obiect și cauză - cerută de art. 1201 C. civ., impune soluționarea pe

fond a pricinii în procesul anterior, or, prin Sentința civilă nr. 9650/2009, a

Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 597/2010 a

Tribunalului Brașov, cauza a fost soluționată pe excepție.

Excepția lipsei de

calitate procesuală activă a fost de asemeni respinsă, față de împrejurarea că

la dosar au fost depuse acte de stare civilă, respectiv Sentința civilă nr.

3353/1997 a Judecătoriei Făgăraș, precum și Adeverința nr. 3160 din 23 iunie

2010 eliberată de U.A.T. Comuna Ucea, care fac dovada calității reclamantei de

succesoare a defunctului P.V.V. zis M., ce apare ca expropriat la poziția 75

din Decretul de expropriere nr. 28 din 22 februarie 1951.

Pe fond, curtea de

apel a reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea

introductivă de instanță, s-a solicitat constatarea nulității decretului de

expropriere sus-menționat, pe motiv că nu s-ar fi acordat dreapta și prealabila

despăgubire. Fără îndoială, prevederile constituționale din anul 1948 (art. 10)

impuneau o „dreaptă despăgubire stabilită de justiție”, iar art. 481 C. civ. o

„dreaptă și prealabilă despăgubire”, însă este de observat că prin art. II din

decretul de expropriere s-a prevăzut o asemenea măsură, astfel că în sine actul

de expropriere nu conține nici o cauză de nulitate, punându-se eventual doar

problema executării lui. Cum nulitatea intervine pentru cauze anterioare ori

cel mult concomitente momentului emiterii sau încheierii actului juridic,

evident nu se pune problema acestei sancțiuni din moment ce executarea este

ulterioară.

Așa cum a reținut și

tribunalul, decretul de expropriere, în virtutea dispozițiilor art. 10 și art.

44 pct. 2 din Constituția din 1948, avea caracter normativ, fiind emis de

conducerea organului legislativ din acea vreme, caracter reliefat și de faptul

că a fost emis pentru construirea unui oraș muncitoresc și nu pentru o simplă

lucrare de utilitate publică și deci cenzura sub aspectul legalității este

exclusă. Oricum condiția stabilirii despăgubirii prevăzută de Constituția din

acea vreme a fost respectată, încât controlul judecătoresc asupra actului, în

condițiile reținute ar însemna o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești,

nepermisă de legea fundamentală.

Problema asupra

modalității în care s-a produs exproprierea, a caracterului dreptului și căii

legale de realizare a lui sunt chestiuni diferite de obiectul prezentei pricini

ce vizează legalitatea unui act de expropriere, însă instanța nu a fost

învestită în acest sens.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.E., întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reluând criticile formulate prin cererea de apel,

recurenta invocă excepția de nelegalitate a Decretului nr. 28/1951 și a

Încheierii de carte funciară nr. 687/2000 prin care s-a dispus intabularea

dreptului de proprietate a suprafețelor de teren expropriate în baza acestuia.

Recurenta susține că

statul nu poate deveni proprietar asupra terenurilor expropriate decât în

măsura în care poate face dovada certă că a acționat cu bună-credință și a

îndeplinit cerințele constituționale privind prealabila și dreapta despăgubire.

Solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate, admiterea excepției de nelegalitate, iar

pe fond, constatarea nulității absolute a Decretului nr. 28/1951.

Examinând legalitatea

deciziei recurate în limita criticilor formulate, care permit încadrarea în

motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare, pentru următoarele considerente:

După cum s-a reținut

în cauză, nulitatea absolută a decretului de expropriere din anul 1951 este

susținută pe nerespectarea dispozițiilor legale și constituționale care impun o

„dreaptă și prealabilă despăgubire” și a art. 2 din decretul în cauză, potrivit

căruia statul român trebuia să-i despăgubească pe expropriați cu terenuri

arabile în suprafață echivalentă.

În susținerea

excepției de nelegalitate se invocă faptul că, potrivit dispozițiilor Codului

civil și Constituției în vigoare la data respectivă, despăgubirea trebuia să

fie prealabilă lipsirii de proprietate.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate.”

Norma legală se

referă la posibilitatea cercetării legalității unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, pe cale de excepție în cadrul unui proces,

ceea ce nu se poate reține în cauză.

Pe de altă parte, de

aspectul pus în discuție nu depinde soluționarea prezentului dosar.

Controlul solicitat

poate fi făcut de instanța civilă pe calea oferită de art. 6 din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și privată. Această verificare a valabilității

titlului de preluare a imobilului în litigiu poate fi făcută însă, potrivit

art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, numai dacă imobilul nu face obiectul

unei legi speciale de reparație.

Or, imobilul intră

sub incidența Legii nr. 10/2001 - art. 11, actul de preluare fiind reprezentat

de un decret de expropriere prin care s-au expropriat foarte multe proprietăți,

dispoziția legală incidentă considerându-l ca fiind preluat în mod abuziv de

stat și cuprinzând modalitățile de reparație.

Această lege prevede

însă în art. 22 un termen de formulare a notificării de 6 luni, calculat de la

data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001, prelungit ulterior prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002,

care în caz de nerespectare atrage decăderea din dreptul de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform alin. final

al aceluiași articol.

Prin urmare,

caracterul abuziv al preluării imobilului în cauză nu se mai poate discuta după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 decât pe calea acestei legi, așa cum

s-a statuat și prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, în aplicarea

principiului „specialia generalibus derogant” - partea neinvocând aspecte care

au pus-o în imposibilitate de a apela la dispozițiile acestei legi sau

neconcordanțe între aceasta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte,

potrivit textului legal menționat, excepția de nelegalitate nu poate viza o

încheiere de carte funciară.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 2 din Decretul de expropriere, după cum corect s-a reținut în cauză,

acesta pune probleme de executare și nu de valabilitate a actului în discuție.

Pentru considerentele

arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva Deciziei civile nr.

91/Ap din 23 august 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM