ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3620/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 11 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

"Respinge, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale invocată de avocatul din oficiu.

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferul persoanei condamnate S.J., în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, într-un penitenciar din România.

În temeiul art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, recunoaște Sentința penală nr. 016 Hv 11/11 v pronunțată la 21 iunie 2011 de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, rămasă definitivă, privind pe cetățeanul român S.J.

Dispune transferarea persoanei condamnate S.J. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 1 aprilie 2011 la zi.

Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe."

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale emise de autoritățile austriece, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate S.J. pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare austriece.

Prin adresa nr. 68701/2012 din 8 august 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.J. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitat.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, a rezultat că numitul S.J. este fiul lui E. și al lui Z., născut în mun. T. S., jud. C.

În fapt, s-a reținut că la 1 aprilie 2011, S.J. împreună cu un conațional, ambii având fețele acoperite pentru a nu fi identificați, au pătruns într-un magazin de bijuterii și, după ce persoana condamnată a imobilizat-o pe proprietară, iar celălalt a amenințat-o cu un pistol ce părea a fi armă de foc, cei doi au încercat să sustragă bijuterii; fapta de furt nu s-a putut consuma deoarece victima a declanșat alarma.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă că prin Sentința penală nr. 016 Hv 11/11 v pronunțată la data de 21 iunie 2011 de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare, pedeapsă ce va fi considerată executată la 1 aprilie 2015 și din care a fost dedusă perioada arestului preventiv cuprinsă între 1 aprilie 2011 și 21 iunie 2011.

Din verificarea documentelor transmise de autoritățile judiciare austriece s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului S.J. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (2) lit. a), alin. (2

1

) lit. a), i), c), toate din C. pen. român.

Conform actelor existente la lucrare, a rezultat că numitul S.J. nu a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, dar prin Hotărârea din 20 aprilie 2012 a Direcției de Poliție Federală din Viena, acestuia i-a fost aplicată interdicția de a se afla pe teritoriul Republicii Austria pe o perioadă de 10 ani.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de avocatul din oficiu al persoanei condamnate, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere disp. art. 28

1

alin. (5) din C. proc. pen. și dispozițiile legii speciale (Legea nr. 302/2004), lipsa consimțământului neîmpiedecând transferarea persoanei condamnate, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de condamnare s-a dispus și expulzarea condamnatului persoană transferabilă.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă, care a motivat recursul prin prisma posibilei sale eliberări condiționate, apărătorul din oficiu menționând că acesta nu și-a dat consimțământul la transfer.

Examinând recursul în limitele dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acesta va fi respins ca nefondat, pentru cele ce succed:

În primul rând, se constată că, în raport de data pronunțării hotărârii atacate, sunt aplicabile dispozițiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În speță, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege însă, nici cu ocazia dezbaterilor, nu s-a invocat niciun caz de casare.

Trebuie însă precizat că judecarea prezentului recurs se realizează și din perspectiva soluției pronunțate prin sentința recurată, prin prisma efectului integral devolutiv prevăzut de art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constatând, pe de o parte, că în mod corect curtea de apel a reținut în privința condamnatului, că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, în ce privește invocarea lipsei consimțământului la transfer, că, în conformitate cu art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, consimțământul acestuia nu este necesar, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de condamnare din Austria s-a dispus și expulzarea condamnatului persoană transferabilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.J. împotriva Sentinței penale nr. 103 din 11 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 noiembrie 2013

.

Procesat de GGC - AS