ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3352/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 255 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 19707/63/2011 s-au dispus următoarele:

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 347 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj.

Obligă, în solidar, inculpații E.I.H.,cetățean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, administrator, fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și M.C.A., studii medii, șofer, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, inculpatul E.I.H. în solidar cu partea responsabil civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M., iar inculpatul M.C.A. în solidar cu SC T. SRL prin lichidatorul judiciar D.G. să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj, suma de 485.622 RON reprezentând impozit pe profit - 221.999 RON și TVA - 263.623 RON.

Obligă inculpatul E.I.H., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M. să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj suma de 687.935 RON reprezentând impozit pe profit - 310.834 RON și TVA - 377.101 RON.

Respinge cererea A.N.A.F - D.G.F.P. Dolj de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților E.I.H. și M.C.A. și ale părților responsabile civilmente SC E. SRL și SC T. SRL.

Inculpatul E.I.H. a fost obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului iar inculpatul M.C.A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Inculpații E.I.H. și M.C. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul cu nr. 1127/P/2008 din data de 24 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (primul inculpat) și respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 291 C. pen. (al doilea inculpat).

În esență, în fapt s-a reținut că, în perioada anilor 2007 - 2008 inculpatul M.C.A., în calitate de administrator al SC T. SRL a întocmit și pus la dispoziția inculpatului E.I.H., administrator al SC E. SRL Craiova facturi fiscale prin intermediul cărora această din urmă societate comercială, atesta falsa proveniență a mărfurilor achiziționate (cereale).

Cantitățile de cereale proveneau în realitate din achiziții directe de la persoane fizice, achiziții pentru care nu au fost întocmite documente legale (borderouri de achiziție, avize de însoțire a mărfii, tichet de cântar) fiind facturate ca provenind de la SC T. SRL. Scopul acestui mod de operare l-a constituit deducerea nelegală a TVA,, mărfurile provenite din achiziții de la persoane fizice nefiind purtătoare de TVA.

Întrucât valoarea tranzacțiilor era mare, majoritatea se efectuau prin virament bancar, iar pentru a crea o aparență reală a acestora, E.I.H., în înțelegere cu administratorul SC T. SRL,. în persoana inculpatului M.C.A., vira în contul acestei societăți comerciale contravaloarea facturilor emise, după care, în aceeași zi, învinuitul M.C.A. încasa sumele virate pe care le restituia inculpatului E.I.H., primind în schimb de la acesta un comision cuprins între 1 - 1,5 % din valoarea sumei tranzacționate.

Inculpatul M.C.A. a recunoscut că toate facturile fiscale emise de SC T. SRL Craiova în favoarea SC E. SRL Craiova au fost întocmite în fals de el, la indicațiile inculpatului E.I.H., și puse la dispoziția acestuia în mod direct sau prin intermediul numitului M.V.

În urma verificărilor efectuate pe relația SC E. SRL - SC T. SRL și ca urmare a declarațiilor numitului M.V. și inculpatului M.C.A. au fost extinse cercetările privind activitatea desfășurată de SC E. SRL în relația cu alte societăți.

Prin verificările încrucișate efectuate de organele fiscale și cercetările organelor de poliție, s-a constatat că, inculpatul E.I.H. - în calitate de administrator al SC E. SRL - a înregistrat în evidența contabilă a societății mai multe facturi fiscale emise și de alte societăți comerciale, deși operațiunile înscrise în aceste acte nu reflectau realitatea, în scopul diminuării obligațiilor fiscale astfel:

1) în perioada 01 iulie 2008 - 30 iunie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 11 facturi fictive ca provenind de la SC R.A. SRL Arad, privind achiziții de cereale și materiale de construcții.

Din procesul-verbal nr. 42 din 19 octombrie 2010 întocmit de D.G.F.P. Arad rezultă că SC R.A. SRL Arad nu a declarat livrări de bunuri sau prestări servicii al căror beneficiar să fie SC E. SRL.

2) În perioada aprilie - iunie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 12 facturi fictive ca provenind de la SC C.D. SRL Brașov, privind achiziții de cereale.

3) În perioada decembrie 2008 - iulie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 10 facturi fictive ca provenind de la SC I. SRL Brăila privind achiziții de cereale. Din cercetările efectuate în cauză rezultă că societatea are ca obiect de activitate "baruri și alte activități de servire a băuturilor" și nu a avut relații comerciale cu SC E. SRL.

4) În perioada mai 2007 - ianuarie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive (36) ca provenind de la S.&R. SRL, jud. Timiș, privind achiziții de cereale și îngrășăminte.

5) În perioada iulie 2007 - septembrie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 9 facturi fictive ca provenind de la SC S.G. SRL Arad, privind achiziții de cereale.

6) În cursul lunii decembrie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate o factură fictivă ca provenind de la SC A.S. SRL Sibiu privind achiziții de cereale.

7) În perioada aprilie - iunie 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive ca provenind de la SC C.C. SRL Sibiu, privind achiziții de cereale. De asemenea, în contabilitatea SC T. SRL au fost înregistrate facturi fictive ca provenind de la aceeași societate, privind achiziții de cereale.

8) În perioada 2006 - 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive ca provenind de la SC G. SRL Bratovoiești, SC P. SRL Craiova, SC T.L. SRL Craiova, SC P.S.S. SRL Brașov, SC C.A. SRL Caras Severin și SC T. SRL Craiova, privind achiziții de cereale. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că administratorii societăților menționate nu au putut fi contactați de organele fiscale, nu funcționează la sediul declarat, nu au depus declarații fiscale, întrunind caracteristicile societăților fantomă.

În activitatea infracțională de sustragere de la plata, taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, inculpatul E.I.H. s-a folosit și de facturi fiscale fictive emise de societăți comerciale controlate de el și administrate de soția sa - învinuita E.C. - și anume SC G.D.O. SRL Valea Stanciului și SC T. SRL Craiova.

9) În anul 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 4 facturi fictive ca provenind de la SC T. SRL Craiova, privind achiziții de cereale, materiale de construcții și autoturisme, societate administrată în perioada 26 februarie 2007 - 31 decembrie 2007 de învinuita E.C. și ulterior cesionată numitului B.I.

10) În perioada 2007 - 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 2 facturi fictive ca provenind de la SC G.D.O. SRL Valea Standului, societate administrată de învinuita E.C., privind achiziții de cereale.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reținut că partea vătămată A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj s-a constituit parte civilă în cauză, pe parcursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpaților. la plata sumei de 1.173.557 RON reprezentând TVA - 640.724 RON și impozit pe profit - 532.833 RON.

Cuantumul despăgubirilor solicitate și componența acestuia au fost menținute și cu ocazia formulării cererii de constituire de parte civilă în fața instanței de judecată, când A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj a solicitat obligarea celor doi inculpați și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate de la data de 21 martie 2006 până la data achitării integrale a sumei datorate.

Cu aceeași ocazie, partea civilă a solicitat instanței să dispună instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților E.I.H. și M.C. și părților responsabile civilmente SC E. SRL și SC T. SRL.

Soluționând cauza, potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. Tribunalul Dolj, prin Sentința penală nr. 490 din 2 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. 15682/63/2011 a dispus condamnarea inculpatului E.I.H. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. și a inculpatului M.C.A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj și s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2011 reținându-se că din cuprinsul raportului de expertiză, contabilă efectuat în cauză nu se poate stabili contribuția efectivă a fiecăruia dintre cei doi inculpați la producerea prejudiciului.

Pe parcursul judecării acțiunii civile instanța a dispus, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

La data de 28 mai 2012 a fost atașat la dosarul cauzei suplimentul solicitat potrivit căruia, prin înregistrarea în evidența contabilă și fiscală a facturilor fictive emise de SC T. SRL, SC E. SRL a înregistrat debite mai mici față de bugetul statului în sumă totală de 485.622 RON din care, impozit pe profit 221.999 RON și TVA 263.623 RON.

La termenul din data de 11 iunie 2012 avocatul P.F. a învederat instanței că suplimentul la raportul de expertiză întocmit nu precizează cuantumul prejudiciului provocat bugetului de stat de către inculpatul M.C.A., în calitate de reprezentant al SC T. SRL și a formulat obiecțiuni, în acest sens.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată tribunalul a respins obiecțiunile formulate constatând că suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit de experta M.V. a răspuns la obiectivul stabilit de instanță și că în sarcina inculpatului s-a reținut că a contribuit la prejudicierea bugetului de stat în calitate de complice al inculpatului E.I.H. și nu în calitate de autor al unei fapte prin care SC T. SRL a prejudiciat bugetul de stat.

Examinând acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei prima instanță a reținut-o ca fiind întemeiată în parte, cu privire la sumele solicitate.

"Astfel s-a arătat că, potrivit raportului de expertiză și suplimentului la acest raport, prin faptele comise cei doi inculpați au prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.173.557 RON, reprezentând TVA - 640.724 RON și impozit pe profit - 532.833 RON iar din cuprinsul suplimentului la acest raport rezultă că inculpatul M.C.A. a contribuit la producerea acestui prejudiciu în limita sumei de 485.622 RON , reprezentând TVA -263.623 RON și impozit pe profit - 221.999 RON,

În consecință, prima instanță i-a obligat pe cei doi inculpați, fiecare dintre ei în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC E. SRL, respectiv SC T. SRL, prin lichidatorii judiciari M.M. respectiv D.G., la plata sumei de 485.622 RON compusă din TVA - 263.623 RON și impozit pe profit - 221.999 RON.

Diferența dintre prejudiciul total provocat - 1.173,557 RON și suma de 485.622 RON adică suma de 687.935 RON, reprezentând TVA - 377.102 RON și impozit pe profit - 310.834 RON s-a stabilit că urmează a fi achitată de inculpatul E.I.H., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M.

Referitor la accesoriile fiscale solicitate, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale, Prima instanță a arătat că acestea reprezintă sumele suplimentare datorate pentru plata cu întârziere a impozitelor de către un contribuabil, astfel cum această noțiune este definită de art. 13 din C. fisc., obligațiile fiscale accesorii fiind reglementate de C. proc. fisc. În această situație, instanța de fond a apreciat că nu este posibilă o combinare a răspunderii civile delictuale cu răspunderea pentru neplata creanțelor aferente taxelor, impozitelor și altor contribuții la bugetul de stat. S-a mai arătat că, întrucât partea civilă nu a solicitat, nici în teză principală și nici în teză subsidiară, acordarea dobânzilor legale aferente în condițiile C. civ. (art. 1088 C. civ.) instanța, aplicând principiul disponibilității părților instituit de art. 129 alin. (6) C. civ., nu va dispune acordarea acestor dobânzi.

În ceea ce privește cererea A.N.A.F. - D.G.F.P. - Dolj de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților E.I.H. și M.C.A. precum și asupra bunurilor mobile și imobile ale părților responsabile civilmente SC E. SRL și SC T. SRL s-au reținut următoarele:

Măsura asigurătorie a sechestrului are ca scop necesitatea de a conferi părții civile ori statului protecție împotriva insolvabilității debitorului și de a garanta posibilitatea unei reparări eficiente a pagubei produse prin infracțiune iar acest lucru se realizează prin indisponibilizarea bunurilor inculpatului sau ale părții responsabile civilmente astfel încât proprietarul bunurilor să nu mai facă acte de dispoziție până la soluționarea definitivă a cauzei, la finalul procesului partea civilă având posibilitatea să-și recupereze paguba prin valorificarea lor.

Scopul măsurii asigurătorii a sechestrului poate fi, totodată, realizat doar în situația în care inculpatul sau partea responsabilă civilmente dețin bunuri care nu sunt exceptate de lege, legea prevăzând excepții de la regula sesizabilității unor bunuri.

Instanța de fond a constatat că, nici pe parcursul urmăririi penale și nici cu ocazia judecării cauzei de către instanța de fond nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se poată institui măsura sechestrului, la dosarul cauzei existând dimpotrivă acte din care rezultă că cei doi inculpați nu dețin bunuri mobile sau imobile și că părțile responsabile civilmente se află în procedura lichidării judiciare.

S-a mai arătat că măsura nu poată fi dispusă, cu caracter de generalitate, asupra unor bunuri care ar putea intra în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente în viitor și, în consecință, cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul E.I.H. și partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj.

În apelul Parchetului sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie invocându-se următoarele aspecte:

- în mod greșit s-a respins cererea de acordare către partea civilă a penalităților și majorărilor de întârziere. În acest sens s-a arătat că recuperarea prejudiciului presupune nu doar acoperirea pagubei efective și a beneficiului nerealizat care, în speță, este reprezentat de majorările și penalitățile de întârziere, prevăzute de legislația fiscală.

- în mod greșit prima instanță a respins cererea privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părților responsabile civilmente. În acest sens s-a menționat că s-a făcut o confuzie între instituirea măsurii și aducerea ei la îndeplinire și că dispozițiile legale în materie nu prevăd obligativitatea pentru instanță de a cunoaște bunurile asupra cărora urmează să dispună măsura. Singura obligație a instanței este doar aceea de a indica suma până la concurența căreia ar urma să fie instituit sechestrul iar identificarea în concret a bunurilor este competența organului care aduce această măsură la îndeplinire.

S-a mai arătat că prima instanță nu a depus nicio diligență pentru a verifica dacă inculpații sau părțile responsabile civilmente dețin bunuri în proprietate, mai ales că luarea măsurii asigurătorii este obligatorie în cazul infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Instanța de fond a omis să dispună anularea celor 20 de facturi falsificate de către inculpatul M.C.A.

În acest sens s-a menționat că, chiar dacă nu există constituire ca parte civilă instanța este obligată să se pronunțe și asupra restabilirii situației anterioare prin desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Cu ocazia dezbaterilor asupra apelurilor formulate, reprezentantul Ministerului Public nu a mai susținut acest motiv de apel.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul E.I.H., acesta a fost motivat oral, invocându-se greșita calculare a prejudiciului.

Astfel, în esență, s-a arătat faptul că, așa cum s-a menționat și în rechizitoriu, a achiziționat acele cereale de la persoane fizice - deci a plătit anumite sume de bani pentru ele - astfel că este incorect a se considera că întreaga sumă cu care le-a vândut reprezintă profit.

Partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj a criticat sentința primei instanțe invocând nelegalitatea și netemeinicia sub următoarele aspecte:

În esență s-a arătat că în mod nelegal prima instanță a respins acordarea majorărilor de întârziere prevăzute de art. 119 și 120 C. proc. fisc. S-a menționat că nu sunt aplicabile disp. C. civ. (vechi - n.n.) privind solicitarea de dobânzi legale, întrucât prejudiciul produs bugetului de stat este de natură fiscală.

În al doilea rând s-a arătat că în mod greșit s-a respins cererea privind instituirea măsurii sechestrului asigurător deoarece nu era obligatorie identificarea, în prealabil, a bunurilor pe care le dețin inculpații și părțile responsabile civilmente. S-a menționat că măsurile asigurătorii produc efecte și pentru viitor și, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, inculpatul nu are bunuri, ca urmare a instituirii sechestrului asigurător creditorul are posibilitatea de a pune în aplicare această măsură, oricând în viitor, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul debitorului.

Prin Decizia penală nr. 382 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul Parchetului și al părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P.S. Dolj declarate împotriva Sentinței penale nr. 255 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 19707/63/2011, a respins apelul inculpatului E.I.H., declarat împotriva aceleiași sentințe.

A desființat în parte sentința în sensul că obligă pe ambii inculpați, în solidar cu părțile responsabile civilmente și la majorări de întârziere la sumele stabilite de instanța de fond, majorări ce se vor calcula de la data 21 martie 2006 până la data achitării integrale și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Analizând apelurile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:

Într-adevăr, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că a achiziționat acele cantități de cereale de la persoane fizice și, ulterior, a utilizat facturi fictive pentru a crea aparența cumpărării cerealelor de la persoane juridice și a-și deduce astfel cheltuielile și TVA-ul.

Cu toate acestea, în mod just, la calculul prejudiciului nu i s-au luat în considerare eventualele sume plătite pentru achiziționarea acestor cereale.

Inculpatul E.I.H. nu a ținut însă niciun fel de evidență a acestor achiziții, iar ceea ce s-a reținut în actul de sesizare se bazează exclusiv pe propriile declarații, nefiind făcută nicio dovadă în sensul de când, cum și cu cât a cumpărat acele cereale.

Prin urmare, în condițiile în care nu au fost întocmite documentele justificative în sensul celor menționate de Ordinul MF nr. 3.512/2008 și ale C. fisc., la calculul impozitului pe profit și a TVA-ului nu se poate lua în calcul nicio deducere.

Dolj, instanța de apel a constatat că este fondat în parte, în ceea ce privește neacordarea majorărilor de întârziere.

Astfel, în practica judiciară s-a reținut că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prin prejudiciu produs se înțelege nu doar paguba efectivă (lucrum cessans) constând în obligațiile fiscale ci și beneficiul nerealizat (damnum emergens), reprezentat de majorările de întârziere calculate conform C. proc. fisc., (a se vedea în acest sens Decizia penală. nr. 4.144 din 6 decembrie 2011 a ÎCCJ).

Acest lucru rezultă din disp. art. 119 și 120 C. proc. fisc. care nu fac distincție după cum neachitarea la termen a obligațiilor de plată se datorează unei simple culpe sau intenției (evaziunii fiscale). Mai mult, se poate spune că, din moment ce potrivit C. proc. fisc., se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență din culpă a obligațiilor fiscale, cu atât mai mult acest lucru se impune în cazul neachitării cu intenție.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată critica părții civile referitoare la neluarea măsurii asigurătorii.

Deși art. 11 din Legea nr. 241/2005 prevede, într-adevăr, obligativitatea luării de măsuri asigurătorii în cazul comiterii unei infracțiuni de evaziune fiscală, aceste dispoziții nu pot fi privite decât în coroborare cu dispozițiile C. proc. pen.

Astfel, instanța de apel a apreciat că, în cazul sechestrului, măsura nu poate purta decât asupra bunurilor existente la momentul înființării acestuia, după cum rezultă din dispozițiile art. 165 - 166 C. proc. pen. care reglementează procedura într-o asemenea situație. Potrivit acestor prevederi legale, organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune și ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunțită a bunurilor sechestrate și menționarea valorii acestora. Pe cale de consecință, sechestrul nu poate purta decât asupra bunurilor existente, a căror descriere și evaluare este posibilă la momentul înființării acestei măsuri, nu și asupra bunurilor viitoare.

O singură excepție ar putea exista de la această regulă - bunurile urmăribile, datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanța le cunoaște.

Și măsurile asigurătorii, ca orice limitări ale unor drepturi ce țin de persoană (dreptul de proprietate) trebuie să se supună unei cerințe a proporționalității și mai ales previzibilității, acesta fiind motivul pentru care nu se poate dispune o măsură de sechestru, la modul general asupra bunurilor ce vor intra în viitor în patrimoniul inculpatului.

Ori, în speța de față, se reține că însăși rechizitoriul menționează că "nu au fost identificate bunuri care să facă obiectul sechestrului" iar partea civilă nu face vreo dovadă contrară în sensul celor reținute.

Cât privește cel de-al treilea motiv de apel, nesusținut, instanța a constatat că obiectul dosarului de față l-a constituit doar latura civilă privind acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, disjunsă din dosarul penal inițial.

Cu alte cuvinte, instanța de fond nu s-a învestit și cu restabilirea situației anterioare prin anularea ca fiind false a facturilor întocmite de inculpatul M.C.A., aceea latură civilă rămânând alăturată dosarului penal inițial.

Împotriva deciziei penale nr. 382 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Craiova, în termen legal, partea civilă a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și ale părților responsabile civilmente.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă nu este fondat.

Măsura asigurătorie a sechestrului are ca scop necesitatea de a conferi părții civile ori statului protecție împotriva insolvabilității debitorului și de a garanta posibilitatea unei reparări eficiente a pagubei produse prin infracțiune iar acest lucru se realizează prin indisponibilizarea bunurilor inculpatului sau ale părții responsabile civilmente astfel încât proprietarul bunurilor să nu mai facă acte de dispoziție până la soluționarea definitivă a cauzei, la finalul procesului partea civilă având posibilitatea să-și recupereze paguba prin valorificarea lor.

Măsurile asigurătorii, ca orice limitări ale unor drepturi ce țin de persoană (dreptul de proprietate), trebuie să se supună unei cerințe a proporționalității și mai ales previzibilității, acesta fiind motivul pentru care nu se poate dispune o măsură de sechestru, la modul general, asupra bunurilor ce vor intra în viitor în patrimoniul inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, însă aceste dispoziții trebuie coroborate cu dispozițiile art. 163 - 166 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii, în vederea reparării pagubei, se pot lua asupra bunurilor inculpatului și al persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 165 alin. (1) C. proc. pen., organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate.

Potrivit acestor prevederi legale, organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune și ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunțită a bunurilor sechestrate și menționarea valoni acestora. Pe cale de consecință, sechestrul nu poate purta decât asupra bunurilor existente, a căror descriere și evaluare, este posibilă la momentul înființării acestei măsuri, nu și asupra bunurilor viitoare; legea prevede și excepții de la această regulă, respectiv situația, bunuri urmăribile, datorate debitorilor ori deținute în numele lor de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanța le cunoaște.

Prin urmare, în mod corect, ambele instanțe, au constatat că, în cazul sechestrului, măsura nu poate purta decât asupra bunurilor existente la momentul înființării acestuia și că, nici pe parcursul urmăririi penale și nici cu ocazia judecării cauzei de către instanța de fond nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se poată institui măsura sechestrului, și nici a unor bunuri urmăribile, datorate inculpaților ori deținute în numele lor de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanța le cunoaște, la dosarul cauzei existând dimpotrivă acte din care rezultă că cei doi inculpați nu dețin bunuri mobile sau imobile și că părțile responsabile civilmente se află în procedura lichidării judiciare.

Ca atare, criticile formulate de partea civilă, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu sunt întemeiate.

Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge nefondat recursul declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta, parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatul inculpat E.I.H., în sumă de 300 RON, și pentru intimatul inculpat M.C.A., în sumă de 75 de RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge nefondate recursurile declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj împotriva Deciziei penale nr. 382 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații E.I.H. și M.C.A.

Constată că intimatul inculpat E.I.H. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatul inculpat E.I.H., în sumă de 300 RON, și pentru intimatul inculpat M.C.A., în sumă de 75 de RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 octombrie 2013.

Procesat de AM