ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 772/2020

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea autorităților judiciare portugheze și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 07 octombrie 2020 de Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în dosarul cu număr de referință 56/19.2PBCTB pe numele persoanei solicitate A.

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare portugheze.

În temeiul art. 12 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 104 alin. (6) și 10 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 10 noiembrie 2020 și până la 09 decembrie 2020, inclusiv, și predarea acesteia către autoritățile judiciare portugheze.

În temeiul art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea persoanei solicitate A. privind luarea unei alte măsuri preventive.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pentru 24 ore (începând cu data de 26 octombrie 2020, ora 14:30, până la 27 octombrie 2020, ora 14:30) și arestată provizoriu (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autoritățile judiciare portugheze) pe o durată de 15 zile de la 27 octombrie 2020 până la 10 noiembrie 2020, inclusiv.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

S-a solicitat autorităților judiciare din Portugalia respectarea garanțiilor prevăzute de art. 5 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 și de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, s-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii și două exemplare ale mandatului de arestare provizorie la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, Serviciul de Investigații Criminale.

În temeiul art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea câte unei copii de pe hotărâre autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin adresa din 26 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Districtual Castelo Branco, în Dosarul de referință nr. x/19.2PBCTB, față de persoana solicitată A. și arestarea provizorie a acesteia în vederea predării către autoritățile judiciare portugheze. Au fost atașate sesizării traducerea în limba română a semnalării în Sistemul de Informații Schengen - informații generale semnalare persoane, declarația persoanei solicitate A., ordonanța de reținere nr. 50 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 26 octombrie 2020.

Ulterior, prin adresa din 09 noiembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a fost înaintat mandatul european de arestare emis la data de 07 octombrie 2020 de Tribunalul Districtual Castelo Branco, Portugalia în Dosarul de referință nr. x/19.2PBCTB pe numele persoanei solicitate A.

Din examinarea acestuia, Curtea a reținut că mandatul european de arestare a avut la bază ordinul din 24 septembrie 2020 emis de Judecătorul Curții penale Centrale din Castelo Branco, judecătorul 2, care a ordonat prezentarea persoanei solicitate pentru audiere judiciară, în conformitate cu art. 202 pct. 1 lit. d), art. 254 pct. 1 lit. a) și art. 257 pct. 1 C. proc. pen. portughez, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 și art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din același act normativ.

În fapt, autoritățile judiciare din Portugalia au reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, la 22 ianuarie 2019, înaintea orei 12:15, împreună cu un alt făptuitor, pe nume B., au mers la un magazin de bijuterii "Ourivesaria da Se", la adresa Largo da Se, 4, Castelo Branco, și, distrăgând atenția persoanei de acolo, au sustras banii și articolele din aur pe care le-au putut obține.

În executarea acestui plan, sus-numiții s-au apropiat de giuvaergeria menționată și, în vreme ce persoana solicitată A. a intrat, B. a rămas afară. Odată intrat în giuvaergerie, A. s-a dus la C. și, atrăgând-o la vitrina magazinului, i-a cerut să îi arate un colier din perle, prezentându-i mai multe bancnote euro cu care avea de gând să plătească. Apoi i-a cerut să îi arate o brățară cu perle și în acest timp C. s-a aflat cu spatele la ușa spațiului comercial. Învinuitul B. a profitat apoi de poziționarea C. și, fără ca aceasta să observe, a intrat în magazinul de bijuterii și a mers într-o odaie de după tejghea unde se afla un seif. Ajuns lângă seif, B. l-a deschis cu cheile pe care le-a găsit acolo și astfel a avut acces în interiorul său, de unde a scos suma de 1.500 euro, în mai multe bancnote euro ale Băncii Centrale Europene, și mai multe tăvi cu 698 piese de aur a căror valoare globală este de 110.289,09 euro. Învinuitul B. a pus tot ce a sustras într-o pungă albă de hârtie și apoi a plecat din magazinul de bijuterii fără a fi văzut de C. La scurtă vreme, persoana solicitată A. nu s-a mai arătat interesat să cumpere colierul și brățara pe care ceruse să le vadă și a plecat și el din magazinul de bijuterii.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004, întrucât a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Tribunalul Districtual Castelo Branco - Portugalia, precum și condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din aceeași lege. De asemenea, a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt din cele la care fac trimitere dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare constituie, potrivit legii române, infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Totodată, s-a reținut că, din actele dosarului, a rezultat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, situație în care s-a apreciat ca fiind pe deplin justificată cererea formulată de autoritățile judiciare portugheze de punere în executare a acestuia.

Fiind audiată în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord să fie predat autorităților judiciare portugheze deoarece familia sa se află pe teritoriul României, este bolnav, urmează să sufere o intervenție chirurgicală în data de 20 noiembrie 2020 și este tatăl a patru copii.

Raportându-se la dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea unui mandat european de arestare, Curtea a subliniat că, în această procedură, rolul instanței române se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă. Deopotrivă, a reținut că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 și art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiții, față de natura infracțiunii menționată în mandatul european de arestare, având în vedere durata pedepsei privative de libertate care se poate aplica pentru infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată, Curtea a apreciat că punerea în executare a respectivului mandat cu consecința arestării și predării cetățeanului român căutat către autoritățile judiciare portugheze este pe deplin justificată, precum și că măsura arestării acestuia se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele de ordin medical și familial invocate de aceasta, Curtea a considerat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

De asemenea, a arătat că motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este aplicabil în cauză întrucât mandatul nu a fost emis în sensul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana solicitată nu se află într-o situație specială, care ar impune refuzul predării.

S-a mai observat că persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, situație în care predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare portugheze a fost condiționată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare portugheze pe numele persoanei solicitate A. și că nu există niciun motiv de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităților judiciare portugheze, respectiv Tribunalul Districtual Castelo Branco - Portugalia și a dispus punerea în executare a respectivului mandat.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și de art. 97 din Legea nr. 302/2004, ținând cont de faptul că privarea de libertate a persoanei solicitate este necesară pentru procedura de punere în executare a mandatului, Curtea a dispus arestarea acesteia în vederea predării, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 10 noiembrie 2020 până la 09 decembrie 2020, inclusiv, considerând că o altă măsură preventivă mai ușoară nu este oportună în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., solicitând, în principal, admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, având în vedere că asistența sa juridică a fost asigurată, în fața acestei instanțe, de către un avocat care este suspendat din profesie, fapt care echivalează cu lipsa de apărare.

În subsidiar, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, amânarea predării sale către statul solicitant pentru o perioadă de până la 3 luni, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât, pe de o parte, face obiectul cercetării penale în România sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de viol, iar, pe de altă parte, la acest moment nu este posibilă predarea sa efectivă către autoritățile din Portugalia, având în vedere că traficul aerian către această țară este oprit.

Totodată, a apreciat că, în speță, este incident motivul de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că mandatul european de arestare a fost emis fără ca autoritățile portugheze să fi procedat în prealabil la audierea sa.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând cu prioritate solicitarea contestatorului persoană solicitată de desființare a hotărârii pronunțate de prima instanță și de trimitere a cauzei spre rejudecare, Înalta Curte, raportându-se la criticile formulate (referitoare la presupusa lipsă de apărare în fața Curții de Apel Galați), constată că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. stabilesc că singurul caz în care se poate dispune o asemenea soluție are în vedere nerespectarea dispozițiilor privind citarea, situație care nu se regăsește în speță.

Mai mult decât atât, se apreciază că, în cauză, nu este incident nici motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce sancționează încălcarea dispozițiilor privind asistența juridică obligatorie, având în vedere că persoana solicitată A. a fost asistată în fața instanței de fond de către o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile legii (avocat D.), neavând relevanță sub acest aspect că respectiva calitate a fost suspendată temporar.

Din această perspectivă, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 51/1995, calitatea de avocat este suspendată: în caz de incompatibilitate, pe durata existenței acestei stări (lit. a); pe perioada interdicției de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară (lit. b); în caz de neplată totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadența acestora și până la lichidarea integrală a datoriilor (lit. c); la cererea scrisă a avocatului (lit. d).

Suspendarea calității de avocat presupune, însă, doar lipsa exercițiului profesiei, iar nu și pierderea calității în sine, aceasta încetând în cazurile expres prevăzute de art. 26 din actul normativ menționat, și anume prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei (lit. a), prin deces (lit. b), dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară (lit. c) și dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii (lit. d), niciuna din aceste situații nefiind incidentă în cauză la momentul dezbaterilor în primă instanță și al pronunțării sentinței penale atacate.

Astfel, așa cum rezultă din extrasul de pe site-ul Baroului Brăila și din Decizia nr. 629 din 03 septembrie 2020 a decanului acestui barou, avocat D., apărătorul care l-a asistat în mod ales pe contestator în fața primei instanțe, nu a pierdut calitatea de avocat, ci este doar suspendată temporar începând cu data de 25 iunie 2020 pe durata concediului de creștere copil, ceea ce înseamnă că, în acel interval, se află în imposibilitate temporară de a exercita profesia, fără, însă, ca respectiva calitate să înceteze.

Or, legea sancționează cu nulitatea absolută neasistarea suspectului sau inculpatului sau a unei alte părți de către apărător, și anume de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, neprezentând relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 281 C. proc. pen. dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind doar existența respectivei calități în privința persoanei care a asigurat asistența juridică/reprezentarea părții, cerință care este îndeplinită în speță. În acest sens, este și jurisprudența constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile nr. 2054 din 18 mai 2011 și nr. 1347 din 05 octombrie 2015, publicate pe site-ul www.x.ro).

Prin urmare, atâta timp cât asistența juridică obligatorie a fost asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, nu se poate reține că persoana solicitată a fost lipsită de apărare în fața primei instanțe, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii atacate.

În plus, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 282 C. proc. pen., privind nulitatea relativă, de vreme ce, așa cum rezultă din actele dosarului, avocat D. a asigurat o apărare efectivă persoanei solicitate, neexistând vreo vătămare adusă acesteia în exercitarea dreptului la apărare, astfel cum este garantat de art. 10 C. proc. pen.

Procedând, în continuare, la examinarea pe fond a căii de atac, Înalta Curte observă că, reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a încuviințat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului român A. și predarea acestuia către autoritățile judiciare portugheze, după ce, în prealabil, a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, din analiza conținutului mandatului european de arestare întocmit la data de 07 octombrie 2020 de Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în Dosarul cu număr de referință nr. x/19.2PBCTB, rezultă că cetățeanul român A. este căutat, în baza ordinului din 24 septembrie 2020 emis de Judecătorul Curții Penale Centrale din Castelo Branco, judecătorul 2, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 și art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din același act normativ (pentru care se prevede pedeapsa privativă de libertate a închisorii de maxim 8 ani), faptele descrise în cuprinsul acestuia fiind comise la data de 22 ianuarie 2019, în Castelo Branco, Portugalia. Ca atare, astfel cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Mai mult, în cauză este îndeplinită și cerința prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iulie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, ca durata pedepsei prevăzută de legea statului membru emitent pentru faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 12 luni.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că faptele reținute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele la care fac trimitere dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, fiind incriminate și în legislația română ca infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În același timp, se are în vedere și împrejurarea că, fiind audiată, la termenul din 10 noiembrie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile emitente ale mandatului, precum și faptul că, la același termen, la interpelarea instanței, aceasta nu și-a contestat identitatea, însă s-a prevalat de regula specialității, aspect consemnat ca atare în practicaua hotărârii atacate.

Contrar, însă, susținerilor apărării, Înalta Curte constată că, în speță, nu este incident niciunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare care sunt expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeași acuzație în România sau în alt stat și întrunește condițiile pentru a răspunde penal, iar pentru infracțiunea care motivează mandatul nu a intervenit prescripția ori amnistia potrivit legii române. În plus, având în vedere că cetățeanul român este căutat pentru a fi audiat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 203 pct. 1 și art. 204 pct. 2 lit. a) C. pen. portughez, cu trimitere la art. 202 lit. b) din același act normativ, respectiv în vederea efectuării urmăririi penale, nu pot fi primite aspectele invocate de apărare cu referire la existența motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este incident doar în situația în care predarea se solicită în scopul executării unei pedepse, situație care, așa cum s-a arătat anterior, nu se regăsește în speță.

Deopotrivă, având în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, Înalta Curte subliniază că în această procedură nu se poate verifica temeinicia acuzațiilor aduse persoanei solicitate ori oportunitatea emiterii mandatului național de arestare sau a actului judiciar cu același efect, instanța română neavând competența de a examina susținerile apărării cu privire la neaudierea cetățeanului român de către autoritatea judiciară emitentă, cu atât mai mult cu cât predarea acestuia se solicită tocmai în vederea efectuării urmăririi penale și, eventual, a judecății, prilej cu care va putea să își exercite efectiv dreptul la apărare, iar nu pentru executarea unei pedepse.

Față de cele expuse mai sus, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 07 octombrie 2020 întocmit de către Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Castelo Branco, în Dosarul cu număr de referință nr. x/19.2PBCTB, în privința cetățeanului român A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, se apreciază că, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 114 cu referire la art. 58 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, astfel că nu se impune amânarea predării persoanei solicitate pentru o perioadă de 3 luni pentru motivele invocate de apărare.

Astfel, pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, text de lege la care face trimitere art. 114 din același act normativ, este necesar ca persoana solicitată să fie cercetată penal de către autoritățile judiciare române, ceea ce înseamnă că față de aceasta trebuie să fie începută urmărirea penală in personam, fapt care, însă, nu a fost dovedit în speță. Sub acest aspect, se observă că înscrisul depus de către apărare la dosar, intitulat "Sesizare și plângere penală" formulată de către numita E., nu poartă număr de înregistrare și nici ștampila unității de parchet unde se susține că ar fi fost depusă, iar din Procesul-verbal nr. x/II/5/2020 din 26 octombrie 2020 rezultă că, la acea dată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila nu era înregistrat niciun dosar vizând vreo faptă săvârșită de persoana solicitată A. la data de 25 octombrie 2020, așa cum a afirmat acesta. De altfel, în fața instanței de control judiciar, apărătorul ales a precizat că a scris personal, cu pixul, pe copia plângerii ce ar fi depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, numărul dosarului de urmărire penală, mențiune care, însă, prin ea însăși, nu face dovada formării unui astfel de dosar pe rolul unității de parchet indicate ori a începerii cercetărilor in personam în acea cauză.

Înalta Curte consideră neîntemeiate și susținerile referitoare la incidența prevederilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că situația epidemiologică determinată de răspândirea rapidă a virusului SARS-CoV-2 la nivel internațional care a generat oprirea temporară a traficului aerian dintre unele țări din Uniunea Europeană nu constituie o împrejurare cu caracter excepțional în prezența căreia predarea imediată ar putea avea consecințe deosebit de grave pentru cetățeanul român și pentru familia sa, dincolo de cele inerente privării provizorii de libertate în vederea efectuării urmăririi penale și, eventual, a judecății, de vreme ce această situație se regăsește inclusiv pe teritoriul României și nu se cunoaște, la acest moment, cât va dura. De altfel, contestatorul nici nu a precizat în ce anume ar putea consta asemenea consecințe deosebit de grave, ci doar a invocat generic dispozițiile legale menționate.

Pentru motivele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 179/F din 10 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.

GGC - NN