ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 594/2021

Deliberând asupra recursului declarat de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de părțile civile A., B., C. și D. cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1391 alin. (4) C. civ.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că petenții A., B., C. și D., în calitate de apelanți, părți civile în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. și art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de în raport de dispozițiile art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 din Constituția României, republicată.

În susținerea cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, petenții au arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud la data de 09.05.2018, înregistrat la Judecătoria Năsăud sub nr. x/2018, la data de 14.05.2018, a fost trimis în judecată inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată fiind F., autorul acestora.

Petenții au arătat că persoana vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în cauză, deoarece a decedat în cursul urmăriri penale, la data de 14.05.2018, potrivit certificatului de deces nr. x.

În procedura de cameră preliminară, la data de 14.06.2018, petenții A., B., C., D. au solicitat introducerea în cauză, în calitate de părți civile, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune materiale și morale.

Prin Sentința penală nr. 274/2020 pronunțata de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 alin. (4) C. civ., respingerea acțiunilor civile exercitate de părțile civile, ca inadmisibile.

Instanța de fond a reținut la soluționarea acțiunii civile că, potrivit art. 1391 C. civ., (1) în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. (2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispozițiilor prezentului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita, dacă acțiunea a fost pornită de defunct.

În concluzie, în opinia petenților, se încalcă dreptul la un proces echitabil, egalitatea în fața legii și liberul acces la justiție, în condițiile în care dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispozițiilor art. 391 C. civ., nu trece la moștenitori, putând fi exercitată acțiunea civilă doar de moștenitorii defunctului care s-a constituit parte civilă.

Totodată, au susținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că: "(1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opinia de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării oh dizolvării."

În raport de aceste aspecte, petenții au apreciat ca fiind încălcate următoarele dispoziții constituționale: art. 16 privind egalitatea în drepturi; art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului; art. 21 privind accesul liber la justiție; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți; art. 124 privind înfăptuirea justiției.

Din perspectivă procedurală s-a arătat că nu a mai fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1391 alin. (4) C. civ. și art. 24 alin. (1) din C. proc. pen., iar excepția este ridicată în fața unei instanțe judecătorești și privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în faza apelului, fiind ridicată la cererea uneia dintre părți. Prevederile legale criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate în raport de cele invocate și de condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că cererea este inadmisibilă și a dispus respingerea acesteia, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind funcționarea Curții Constituționale, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a reținut că cele criticate de petenți, prin apărător, vizează, în concret, alegația de discriminare a lor ca moștenitori în ce privește posibilitatea de a li se recunoaște dreptul la despăgubire în cadrul procesului penal, în condițiile în care persoana vătămată F. a decedat înainte de expirarea termenului în care putea să se constituie parte civilă (deci anterior citirii actului de sesizare).

În concret, s-a reținut că persoana vătămată F., victimă a infracțiunii de lovire și alte violențe, a decedat după mai multe luni de la data faptei, fără legătură cu aceasta, decesul său survenind după trimiterea în judecată a inculpatului însă anterior citirii actului de sesizare al instanței. Moștenitorii persoanei vătămate, petenții A., B., C. și D., au solicitat prin argumentele prezentate în cererea analizată să se constate întrunirea condițiilor legale pentru învestirea instanței de contencios constituțional.

Curtea a constatat că cele invocate de petenți nu au însă legătură cu obiectul cauzei, chiar dacă vizează satisfacerea unor pretenții evaluabile în bani, neexistând premisele arătate de autorii cererii.

Astfel, s-a apreciat că nu a existat o constituire de parte civilă provenind de la persoana vătămată F. formulată în timpul vieții acesteia, ca atare în activul succesoral, din acest punct de vedere, nu există niciun drept de creanță despre care petenții fac vorbire în cererea lor.

Dispozițiile art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. se referă la succesori care continuă acțiunea civilă promovată de partea civilă, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, tocmai pentru faptul că persoana vătămată nu a promovat acțiune civilă. Așadar, lipsa acțiunii civile formulate de către cel decedat îi lipsește potențial pe petenți de posibilitatea de a avea calitatea de parte civilă în cauza penală.

S-a reținut, de asemenea, caracterul netransmisibil al drepturilor izvorâte din prejudicii morale, petenții neavând posibilitatea de a pretinde daune pentru suferințele încercate de victimă ca urmare a infracțiunii de lovire și alte violențe, iar despre eventuale despăgubiri acordate ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei nu poate fi vorba cum aceasta a decedat pentru cauze străine de infracțiunea ce face obiectul cauzei.

S-a reținut că norma civilă criticată ca și cea procedural-penală stabilesc clar care este persoana ce are dreptul la despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului precum și limitele în care moștenitorii pot exercita acțiunea pornită de defunct, iar cum persoana vătămată avea deplină capacitate de exercițiu doar ea putea promova acțiunea civilă. Or, susținerile petenților potrivit cărora dispozițiile legale criticate sunt discriminatorii, s-a apreciat că nu vizează restabilirea unei stări de legalitate, ci o adăugare la lege, ceea ce face cererea lor de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă.

S-a constatat așadar că, din perspectiva eventualei neconstituționalități a dispozițiilor legale din art. 24 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 1391 alin. (4) C. civ., criticile vizează situații pur teoretice, potențiale și care nu au legătură cu situația concretă, tocmai pentru că persoana vătămată nu a formulat pretenții pentru daune materiale și/sau morale, astfel că, din această perspectivă, calitatea de moștenitor nu are nicio relevanță juridică.

Împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018 au declarat recurs recurenții A., B., C. și D..

În esență, recurenții au solicitat admiterea recursului formulat, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile din punct de vedere formal pentru a fi sesizată instanța de contencios constituțional, menționând că excepția este ridicată de una dintre părți, are legătură cu soluționarea cauzei, reiterând că la instanța de fond a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă, tocmai pentru această din urmă împrejurare. Or, dacă există o discriminare pentru subiecți aflați în situații similare, această chestiune ține de fondul excepției și de analiza Curții Constituționale și nu intră în atribuția instanței de apel să analizeze fondul excepției. Pe scurt, apărarea a susținut că s-a analizat fondul excepției și s-a considerat ca fiind neîntemeiată, instanța pronunțând, de fapt, o soluție de inadmisibilitate.

Examinând recursul declarat de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de recurenții petenți A., B., C. și D. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 "-Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reține că, în speță, susținerile recurenților petenți A., B., C. și D. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, aceștia sunt nemulțumiți de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestora, din perspectiva posibilității de a avea calitatea de părți civile în cauza penală, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiecțiunile formulate de petenți cu privire la dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1391 alin. (4) C. civ. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Deși pare actual și legitim, demersul autorilor excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecință lărgirea sferei privind titularii dreptului la despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului precum și a limitelor în care moștenitorii pot exercita acțiunea civilă în numele defunctului.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși petenții susțin că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale menționate, în realitate, aceștia tind la o modificare sau o interpretare a dispozițiilor legale criticate care să conducă la conferirea dreptului acestora de a se constitui părți civile în cauza penală și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale. Aceste aspecte nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât interpretarea și aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, reglementarea privind modalitatea de exercitare a acțiunii civile în procesul penal reprezintă o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A., B., C. și D. împotriva încheierii penale din data de 20 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV