ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 217 din data de 23.12.2020 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în baza art. 335 alin. (2) din C. pen. și art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat" prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 336 din C. pen. și art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului" prev. art. 336 alin. (1) din C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 38 din C. pen., s-a constatat că faptele au fost comise în forma concursului, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă finală de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza disp. art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea executării pedepsei dispusă prin Sentința penală nr. 84 din 07.06.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1006 dată la 20.10.2017 de Curtea de Apel Suceava.

În baza disp. art. 43 alin. (2) raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen. a fost adăugată pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare la pedeapsa stabilită prin Sentința penală nr. 84 din 07.06.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1006 data de 20.10.2017 a Curții de Apel Suceava urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii dispusă prin ordonanța organului de cercetare penală din 09.03.2019.

În baza disp. art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa complementară stabilită a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a), (b) din noul C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an.

În baza disp. art. 45 alin. (5) raportat la alin. (3) s-a adăugat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, înregistrat la Judecătoria Vatra Dornei la 24.09.2019 sub nr. x/2019, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat" prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. și "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului" prev. art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 38 alin. (2) din C. pen.

În descrierea situației de fapt s-a reținut, în esență, că la data de 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N. 17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având permisul de conducere anulat și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: Proces-verbal de consemnare a apelului efectuat prin S.N.U.A.U. 112; Procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul-verbal de constatare; rezultatele testării cu aparatul etilotest; cererea de analiză, procesul-verbal de recoltare mostre biologice și examen clinic; buletinul de analiză toxicologică nr. x din 22.03.2019 emis de Institutul de Medicină Legală Iași; Adresa nr. x din data de 25.03.2019 eliberată de Serviciului Rutier Suceava; comunicarea nr. x din 06.02.2019 emisă de Serviciul Rutier Suceava și dovada de primire a acesteia; copii documente; declarațiile martorilor C. și D.; declarațiile numitului A. date în calitate de suspect și inculpat, prin care recunoaște comiterea faptelor.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

La termenul de judecată din 1 iulie 2020, prezent în fața instanței de fond inculpatul a arătat că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată însă contestă alcoolemia reținută în actul de sesizare al instanței și nu înțelege să formuleze cerere conform prevederile art. 374 alin. (4), privind procedura simplificată prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cu precizarea că în cazul în care va fi găsit vinovat este de acord să presteze muncă în folosul comunității.

La același termen de judecată, la solicitarea inculpatului, după punerea în discuție instanța de fond a încuviințat readministrarea probelor din faza de urmărire penală cu reaudierea martorilor din lucrări C. și D., proba cu martorii E. și F., relații la Poliția Poiana Stampei, pentru a comunica dacă drumul B., figurează ca drum public, relații la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru a comunica dacă cu ocazia recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, folosesc spirt sanitar și proba cu expertiză medico legală la IML Iași, pentru recalcularea retroactivă a alcoolemiei inculpatului.

La termenul de judecată din 9.12.2020 instanța de fond, după punerea în discuție, a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului de revenire cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iași, pentru întocmirea raportului de expertiză medico-legală, având în vedere conținutul adresei înaintate la dosar, cu motivarea că potrivit declarației inculpatului acesta a terminat de consumat băuturi alcoolice la orele 21 și după 15 minute a fost depistat în trafic, prin urmare sunt mai puțin de 45 de minute, așa cum se arată prin declarația de consum a inculpatului.

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, la data de 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N.17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având permisul de conducere anulat și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, însă a înțeles să conteste rezultatele testului de alcoolemie.

Din conținutul Buletinului de analiză toxicologică nr. x din 22.03.2019 emis de Institutul de Medicină Legală Iași, a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 2,13 g/l alcool pur în sânge, proba nr. 1 recoltată la ora 22:20, respectiv 1,92 g/l alcool pur în sânge, proba nr. II recoltată la ora 23:20.

Din Adresa nr. x din data de 25.03.2019 eliberată de Serviciul Rutier Suceava a rezultat că inculpatul A. la data de 08.03.2019 nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, acesta figurând în evidența auto cu permisul anulat din data de 06.02.2019, ca urmare a Sentinței penale nr. 84/07.06.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 20.10.2017.

De asemenea, din adresa sus menționată a mai rezultat că inculpatului la data de 22.03.2019 i-a fost înmânată comunicarea nr. x din 06.02.2019 emisă de Serviciul Rutier Suceava, prin care acesta a fost informat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost anulată.

Art. 335 alin. (2) din C. pen. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 336 din C. pen. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

S-a reținut că fapta inculpatului A. care la data 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N. 17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având permisul de conducere anulat întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată", întrunește condițiile de tipicitate prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. pentru care instanța de fond a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-a reținut, că fapta inculpatului A. care la data 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N. 17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x având o alcoolemie de 2,13 g/l alcool pur în sânge, proba nr. 1 recoltată la ora 22:20, respectiv 1,92 g/l alcool pur în sânge, proba nr. II recoltată la ora 23:20 întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului" prev. art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care instanța de fond a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare.

Faptul că nu s-a putut efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei nu înlătură veridicitatea buletinului de analiză toxicologică efectuat în cauză. Afirmațiile inculpatului că recoltarea probelor biologice s-a efectuat cu spirt sanitar este infirmată de relațiile comunicate de unitatea medicală și nu s-au coroborat cu nicio altă probă.

La individualizarea pedepselor cu închisoarea mai sus menționate, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., respectiv: pericolul social concret al faptelor, limitele speciale prev. de lege pentru faptele comise reduse în conformitate cu disp. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., circumstanțele în care au fost săvârșite faptele, mediul social din care provine inculpatul dar și modul efectiv de săvârșire.

Instanța de fond a reținut un grad de pericol social concret ridicat al faptei inculpatului, care a pus în pericol grav și concret siguranța traficului rutier și viața și integritatea corporală a sa și a celorlalți participanți la trafic dar a dat și dovadă de indiferență față de dispozițiile legale în condițiile în care acesta a mai săvârșit fapte similare.

Instanța de fond a avut în vedere că pe lângă faptul că inculpatul a produs un accident rutier, care putea foarte ușor avea urmări grave, potrivit depozițiilor martorilor C. și D. acesta a încercat să scape de răspundere prin diferite metode.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, punând în balanță aspectele negative și pozitive legate de persoana inculpatului, instanța de fond s-a orientat totuși spre minimul prev. de lege, pentru toate infracțiunile, deși inculpatul a dat dovadă de reală perseverență și indiferență, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat și în stare de ebrietate.

Prin Sentința penală nr. 84 din 07.06.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1006 data de 20.10.2017 a Curții de Apel Suceava, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului" prev. art. 336 alin. (1) din C. pen. și "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată" prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an.

Potrivit disp. art. 96 alin. (4) din C. pen. instanța de fond a revocat suspendarea executării pedepsei și a făcut aplicarea art. 43 alin. (2) din C. pen.

Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

În baza disp. art. 38 raportat 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. instanța de fond a contopit pedepsele stabilite de 1 an și de 6 luni în pedeapsa cea mai grea de 1 an la care a adăugat sporul obligatoriu de 2 luni, având o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare care a adăugat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani și 4 luni în regim de detenție.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanța organului de cercetare penală din 09.03.2019 numitul A. a fost reținut pe o perioadă de 20 ore și 30 minute, începând cu data de 09.03.2019, ora 01:30 până la data de 09.03.2019 ora 22:00, prin urmare, în baza disp. art. 72 a fost scăzută durata reținerii din durata pedepsei închisorii.

În baza disp. art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. instanța de fond a dispus pedeapsa complementară stabilită a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an.

În baza disp. art. 45 alin. (5) raportat la alin. (3) din C. pen. instanța de fond a dispus pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

II. Prin Decizia penală nr. 361 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 217/23.12.2020 a Judecătoriei Vatra Dornei, ca nefondat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel a constatat că, instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, ajungând în final la concluzia că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev de art. 336 alin. (1) din C. pen. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Fără a relua argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care Curtea și-a însușit-o în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), se vor sublinia punctual aspectele criticate de inculpat redate mai sus.

S-a menționat că rezultă din ansamblul probator administrat, că la data de 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N. 17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având permisul de conducere anulat și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Raportat la starea de fapt reținută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a faptelor comise de inculpat, iar sancțiunea penală stabilită a fost corect individualizată, în raport cu prevederile art. 74 din C. pen. - în care sunt enumerate criteriile după care se stabilește și întinderea acesteia, respectiv în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului care se evaluează după criteriile menționate la lit. a)-g) ale aceluiași text de lege, anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (astfel cum au fost evidențiate anterior); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (infracțiunea dedusă judecății este una de pericol și vine să preîntâmpine apariția unor evenimente rutiere soldate cu pagube materiale sau victime); natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist); conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, fiind în măsură să asigure realizarea concretă a scopurilor pedepsei și reeducarea celui în cauză, neimpunându-se a fi schimbată ori redusă.

Așadar, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, contrar opiniei apărării, instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, întrucât o pedeapsă pecuniară nu este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, având în vedere consecvența cu care inculpatul a săvârșit infracțiuni la regimul rutier, astfel încât numai pedeapsa cu închisoarea răspunde în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

Plecând de la starea de fapt descrisă și încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, luând în considerare urmarea imediată a faptei ilicite (starea de pericol creată pentru siguranța traficului rutier, care se deduce din însăși săvârșirea faptei și este prezumată de lege, nefiind necesară stabilirea și dovedirea acesteia de organele judiciare), perseverența cu care inculpatul săvârșește infracțiuni, fiind condamnat pentru infracțiuni rutiere, Curtea a apreciat că pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Astfel, pedeapsa cu închisoarea orientată către minimul prevăzut de lege, este necesară și suficientă și are misiunea de a înlătura deprinderile antisociale ale inculpatului și produce efecte, atât asupra conduitei sale, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

De altfel, Curtea, în baza propriului examen asupra cauzei nu a identificat nicio circumstanță care să poată fi reținută pentru a modifica natura pedeapsei aplicate, așa cum a solicitat inculpatul apelant, prin apărător, cuantumul sancțiunii în speța dată fiind stabilit în urma analizei împrejurărilor concrete ale stării de fapt și a elementelor ce circumstanțiază persoana inculpatului, expuse mai sus, dar și raportat la aspectele de ordin familial, material și personal preexistente, invocate de cel în cauză.

S-a precizat faptul că, deși inculpatul a contestat rezultatul testării cu etilotestul și a solicitat efectuarea unui calcul retroactiv, au fost audiați martorii din lucrări, iar situația de fapt reținută de către prima instanță nu a fost diferită de cea din rechizitoriu, în mod greșit acestuia i-au fost aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Fiind însă în apelul doar al inculpatului, această nelegalitate nu poate fi îndreptată, întrucât s-ar aduce atingerii principiului neagravăriii situației în propria cale de atac.

Nici apărarea potrivit căreia inculpatul nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție cerută de lege, întrucât nu i s-a comunicat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost anulată nu poate fi primită. Permisul de conducere este un act administrativ care face dovada dreptului de a conduce autovehicule. Permisul de conducere se reține în cazul constatării săvârșirii unei infracțiuni de genul celei din prezenta speță, iar dreptul de a conduce se suspendă până la rămânerea definitivă, când permisul se restituie, dacă s-a pronunțat achitarea, fie nu se restituie, întrucât dreptul de a conduce se pierde ca urmare a pronunțării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la anularea permisului de conducere sunt incidente dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 - "Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce."

Concluzionând, Curtea a considerat că avertismentul dat inculpatului de către prima instanță, prin soluția de condamnare pronunțată, va fi de natură să-l facă pe acesta să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată în mod corespunzător și că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca și în cazul de față.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 361 din 12 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație la data de 22 iunie 2021, când s-a stabilit termen la data de 16 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În cererea de recurs în casație, în drept, s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii a menționat că împotriva Sentinței penale nr. 2117/23 decembrie 2020 a Judecătoriei Vatra Dornei a declarat apel, invocând aspecte legate de netemeinicia acuzațiilor penale și aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate, însă Curtea de Apel Suceava, prin decizia recurată, a respins, ca nefondat, apelul.

A mai arătat că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat prevăzute de dispozițiile art. 335 alin. (2) din C. pen.

În continuare, a susținut că, deși noua reglementare procesual penală nu mai prevede separat, drept impediment la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale a cazului în care faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, doctrina este unanimă în aprecierea potrivit căreia este conținut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., deoarece fapta săvârșită fără a fi întrunite toate elementele constitutive menționate în norma de incriminare nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, a arătat că, în cadrul motivelor de apel a învederat instanței că latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen. presupune existența intenției directe sau indirecte, iar din probatoriul administrat în cauză trebuie să rezulte că inculpatul știa că permisul său este anulat și că a condus cunoscând acest fapt.

În argumentare a susținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 22 martie 2019 i-a fost comunicată adresa Serviciului Rutier Suceava prin care a fost anunțat că i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, iar fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârșită la data de 8 martie 2019, moment anterior, astfel că infracțiunea, în opinia inculpatului, nu întrunește elementele laturii subiective, vizând forma de vinovăție cerută de legiuitor.

Prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a acordat termen pentru data de 14 octombrie 2021.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., menționând, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat prevăzute de dispozițiile art. 335 alin. (2) din C. pen., argumentând că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 22 martie 2019 i-a fost comunicată adresa Serviciului Rutier Suceava prin care a fost anunțat că i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, iar fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârșită la data de 8 martie 2019, moment anterior, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., nu întrunește elementele laturii subiective vizând forma de vinovăție cerută de legiuitor, având în vedere că inculpatul nu a știut că permisul său este anulat.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește situația de fapt, s-a reținut că la data de 08.03.2019, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a condus pe B. și D.N.17 de pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având permisul de conducere anulat și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, reiese din Adresa nr. x din data de 25.03.2019 eliberată de Serviciului Rutier Suceava a rezultat că inculpatul A. la data de 08.03.2019 nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, acesta figurând în evidența auto cu permisul anulat din data de 06.02.2019, ca urmare a Sentinței penale nr. 84/07.06.2017 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 20.10.2017. De asemenea, din adresa sus menționată a mai rezultat că inculpatului la data de 22.03.2019 i-a fost înmânată comunicarea nr. x din 06.02.2019 emisă de Serviciul Rutier Suceava, prin care acesta a fost informat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost anulată.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reține că instanța de apel le-a analizat concluzionând că nici apărarea potrivit căreia inculpatul nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție cerută de lege, întrucât nu i s-a comunicat că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost anulată nu poate fi primită. Permisul de conducere este un act administrativ care face dovada dreptului de a conduce autovehicule. Permisul de conducere se reține în cazul constatării săvârșirii unei infracțiuni de genul celei din prezenta speță, iar dreptul de a conduce se suspendă până la rămânerea definitivă, când permisul se restituie, dacă s-a pronunțat achitarea, fie nu se restituie, întrucât dreptul de a conduce se pierde ca urmare a pronunțării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la anularea permisului de conducere sunt incidente dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 - "Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce."

Înalta Curte reține că, în ansamblul lor, motivele recurentului inculpat, sunt similare criticilor susținute de către inculpat și în fața instanței de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză și le-a apreciat ca netemeinice.

Potrivit art. 335 alin. (2) din C. pen.: "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Recurentul inculpat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., nu întrunește elementele laturii subiective vizând forma de vinovăție cerută de legiuitor, având în vedere că nu a știut că permisul său este anulat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că aspectele pe care recurentul le-a învederat ca temei al cererii de recurs în casație țin de latura subiectivă a infracțiunii.

Or, în raport cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți stabilirea situației de fapt și analiza probatoriului, stabilirea formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul A. excedează cenzurii instanței de control judiciar, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.

În acest context, Înalta Curte reține că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raționamentului instanței de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Prin urmare, criticile menționate în susținerea recursului în casație nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și cu titlu de motive de apel.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 361 din data de 12 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 361 din data de 12 aprilie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2021.

GGC - GV