Lenskaya împotriva Rusiei

Primă secțiune PRIMA DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 28730/03 de Lyudmila Gennadyevna LENSKAYA împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 8 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis, Președinte, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, G. Malinverni, judecători și dl. Nielsen Având în vedere cererea depusă la 19 mai 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Lyudmila Gennadyevna Lenskaya, este un național rus care s-a născut în 1955 și locuiește în orașul Tomsk din regiunea Tomsk.

Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna T. Vyalova, un avocat care practică în Tomsk. Guvernul Rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2000 reclamantul a cerut cu succes autorităților de urmărire penală să intenteze proceduri penale împotriva fostului său soț. Ea s-a plâns că, la 24 noiembrie 2000, fostul său soț a atacat-o. La 15 iulie 2002, Curtea de district Kirovskiy din Tomsk a constatat fostul soț vinovat de agresiune și l-a condamnat la șase luni de muncă corecțională. Curtea de District a acceptat, de asemenea, parțial acțiunea de tort a reclamantului împotriva fostului soț și a acordat 4.782.68 ruble ruse (RUR) în compensare pentru prejudiciu material și RUR 10.000 în compensare pentru prejudiciu moral.

La 12 septembrie 2002, Curtea regională Tomsk, hotărând în apel, a redus suma de compensare pentru prejudiciu moral a RUR În octombrie 2002, președintele Curții regionale Tomsk a depus o cerere de revizuire a hotărârii din 15 iulie 2002, astfel cum a fost modificată la 12 septembrie 2002. La 10 noiembrie 2002, reclamantul a depus la Presidium argumentele sale scrise în răspuns. La 11 decembrie 2002, Presidiumul Curții Regionale Tomsk, prin proceduri de supraveghere-revizuire, a anulat hotărârile din 15 iulie și 12 septembrie 2002 și a achitat fostul soț. În consecință, cererile de compensare au fost respinse. Presidium a stat, printre altele, că instanțele de district și regionale nu au stabilit ceea ce a constituit conduita penală sub șeful particular al acuzației penale, dacă a avut loc, de fapt, și dacă a fost comisă de fostul soț.

Curții de district și regionale, fără o evaluare adecvată a probelor, presupun că rănile reclamantului au fost cauzate de fostul soț. Astfel, vinovăția fostului soț nu a fost dovedit și principiul presunției de nevinovăție a fost încălcat. Reclamantul și reprezentantul ei au participat la audiere de revizuire și au prezentat argumentele. La 10 ianuarie 2003, reclamantul a fost servit cu o copie a hotărârii din 11 decembrie 2002. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1, § 1, § 8 § 1 și 13 din Convenție că hotărârea finală din 15 iulie 2002, astfel cum a fost modificată la 12 septembrie 2002, a fost anulată prin intermediul procedurilor de revizuire a supravegherii.

Reclamantul s-a mai plâns în conformitate cu aceleași dispoziții ale Convenției că fostul său soț nu a fost considerat responsabil în mod penal, că judecătorii Presidium al Curții Regionale Tomsk au fost parțiale, că Presidium a evaluat în mod incorect faptele cauzei ei și a interpretat greșit legislația internă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 5 § 1, 6 § 1, 8 § 1 și 13 din Convenție că actul de anulare a hotărârii finale din 15 iulie 2002, astfel cum a fost modificat la 12 septembrie 2002, a încălcat „dreptul la o instanță” și dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor.

Curtea consideră că această plângere este examinată în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. Părțile relevante ale acestor dispoziții se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Guvernul a susținut că Presidiumul Curții Regionale Tomsk a anulat hotărârile din 15 iulie și 12 septembrie 2002 pentru a corecta eroarea judiciară comisă de instanțele de district și regionale.

Reclamantul a afirmat că anularea hotărârii finale în cazul său a afectat irremediabil principiul certitudinei juridice și a privat-o de dreptul de a primi compensații pentru daunele cauzate de fostul soț. Având în vedere argumentele părților, Curtea constată că această plângere ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Curtea concluzionează că plângerea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. În sfârșit, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 5, 6, 8 și 13 din Convenție că fostul său soț nu a fost considerat responsabil penal, că judecătorii Presidium al Curții Regionale Tomsk au fost parțiale și că Presidium a evaluat în mod incorect faptele cauzei ei și a interpretat greșit legislația internă.

având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa ratione materiae , Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale … suspendarea aplicării articolului 29 § 3 din Convenție; Declarații admisibile, fără prejudecarea fondului, plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind anularea, prin revizuirea supravegherii, a hotărârii finale din 15 iulie 2002, astfel cum a fost modificată la 12 septembrie 2002; Declarații inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Nielsen Christos Rozakis

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28730/03 by Lyudmila Gennadyevna LENSKAYA against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 8 March 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis, President, Mr A. Kovler, Mrs E. Steiner, Mr K. Hajiyev, Mr D. Spielmann, Mr S.E. Jebens, Mr G. Malinverni, judges, and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 19 May 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mrs Lyudmila Gennadyevna Lenskaya, is a Russian national who was born in 1955 and lives in the town of Tomsk in the Tomsk Region.

She was represented before the Court by Mrs T. Vyalova, a lawyer practising in Tomsk. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 2000 the applicant successfully asked the prosecution authorities to institute criminal proceedings against her former husband. She complained that on 24 November 2000 her former husband had assaulted her. On 15 July 2002 the Kirovskiy District Court of Tomsk found the former husband guilty of assault and sentenced him to six months of correctional labor. The sentence was suspended on probation.

The District Court also partly accepted the applicant’s tort action against her former husband and awarded her 4,782.68 Russian roubles (RUR) in compensation for pecuniary damage and RUR 10,000 in compensation for non-pecuniary damage. On 12 September 2002 the Tomsk Regional Court, acting on appeal, reduced the amount of compensation for non-pecuniary damage to RUR 3,000 and upheld the remainder of the judgment. In October 2002 the President of the Tomsk Regional Court lodged an application for a supervisory review of the judgment of 15 July 2002, as amended on 12 September 2002. On 10 November 2002 the applicant lodged with the Presidium her written arguments in reply. On 11 December 2002 the Presidium of the Tomsk Regional Court, by way of supervisory-review proceedings, quashed the judgments of 15 July and 12 September 2002 and acquitted the former husband.

The compensation claims were accordingly dismissed. The Presidium held, inter alia, that the District and Regional courts had not established what had constituted the criminal conduct under the particular head of the criminal charge, whether it had, in fact, taken place and whether it had been committed by the former husband. The District and Regional courts, without proper assessment of evidence, presumed that the applicant’s injuries had been caused by her former husband. Thus, the former husband’s guilt was not proven and the principle of presumption of innocence was violated. The applicant and her representative attended the supervisory-review hearing and submitted their arguments.

On 10 January 2003 the applicant was served with a copy of the judgment of 11 December 2002. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Articles 5 § 1, 6 § 1, 8 § 1 and 13 of the Convention that the final judgment of 15 July 2002, as amended on 12 September 2002, had been quashed by way of supervisory-review proceedings. 2. The applicant further complained under the same Convention provisions that her former husband had not been held criminally liable, that the judges of the Presidium of the Tomsk Regional Court had been partial, that the Presidium had incorrectly assessed the facts of her case and misinterpreted the domestic law. THE LAW 1. The applicant complained under Articles 5 § 1, 6 § 1, 8 § 1 and 13 of the Convention that the act of quashing of the final judgment of 15 July 2002, as amended on 12 September 2002, had violated her “right to a court” and her right to peaceful enjoyment of possessions.

The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. The relevant parts of these provisions read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law...” The Government argued that the Presidium of the Tomsk Regional Court had quashed the judgments of 15 July and 12 September 2002 in order to correct the judicial error committed by the District and Regional courts.

The guilt of the applicant’s former husband in having assaulted the applicant had not been proven. The applicant averred that the quashing of the final judgment in her case had irremediably impaired the principle of legal certainty and had deprived her of the right to receive compensation for damage caused by her former husband. In the light of the parties’ submissions, the Court finds that this complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established.

2. Lastly, the applicant complained under Articles 5, 6, 8 and 13 of the Convention that her former husband had not been held criminally liable, that the judges of the Presidium of the Tomsk Regional Court had been partial, and that the Presidium had incorrectly assessed the facts of her case and misinterpreted the domestic law. Having regard to all the material in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence ratione materiae , the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention; Declares admissible, without prejudging the merits, the applicant’s complaint under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 concerning the quashing, by way of supervisory review, of the final judgment of 15 July 2002, as amended on 12 September 2002; Declares inadmissible the remainder of the application. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President