CtEDO 14.09.2006 Auto

SLAVNAYA v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
14.09.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SLAVNAYA v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

PRIMEA DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 12324/03 de Lidiya Ivanovna SLAVNAYA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 14 septembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis, dna Vajić Kovler, dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și dl Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 martie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Lidiya Ivanovna Slavnaya, este un național rus care s-a născut în 1951 și locuiește în Orsk, regiunea Orenburg. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl S.I. Kiryukhin, un avocat care practică în Orsk. Guvernul Rus (“Guvernul”) este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Hotărârea în favoarea reclamantului La o dată neespecificată, reclamantul a introdus o acțiune judiciară împotriva fostului său angajat, centrul de tratament pentru alcoolici din Divizia Orsk a Ministerului Internului pentru recuperarea salariului nerambursat. La 10 septembrie 2002, Curtea de District Sovetskiy din Orsk din regiunea Orenburg și-a acordat RUR 28, 478 (aproximativ 813). Curtea a recuperat, de asemenea, costurile juridice în valoare de RUR 800 (aproximativ 22 EUR). Hotărârea nu a fost apelată împotriva forței juridice și achiziționată la 23 septembrie 2002. La 23 septembrie 2002, Curtea de District Sovetskiy din Orsk a emis scrisoarea execuției. 2. Procedura de punere în aplicare La o dată neespecificată, reclamantul a transmis scrisoarea execuției la Trezoarea Federală a Ministerului Finanțelor. La 26 septembrie 2002, Trezoreria Federală a returnat scrisoarea execuției reclamantului, deoarece Divizia Orsk a Ministerului Internului nu a avut un cont la Trezoreria Federală. La 26 septembrie 2002, avocatul reclamantului a transmis scrisoarea execuției la Biroul de la Orsk al lui Bailiff. La o dată neespecificată, Biroul Bailiff a returnat reclamantului scrisul de execuție. Bailiff a explicat că scrisoarea de execuție ar fi trebuit să fie transmisă pentru execuție Trezorului Federal, deoarece inculpatul a fost o instituție de stat. Într-o dată neespecificată, reclamantul a prezentat o plângere la Curtea de district Sovetskiy din Orsk împotriva Biroului de Orsk al lui Bailiff pentru nerespectarea hotărârii din 10 septembrie 2002. La 29 ianuarie 2003, Curtea de districtă Sovetskiy din Orsk a permis acțiunea reclamantului și a ordonat Biroului Bailiff să pună în aplicare hotărârea din 10 septembrie 2002. Hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală la 9 februarie 2003. La 12 iulie 2004, Bailiff a încheiat procedura de executare și a returnat scrisoarea executării reclamantului. Bailiff a declarat că acuzatul este Federația Rusă și că, în conformitate cu legislația națională, reclamantul ar fi trebuit să trimită scrisoarea execuției Ministerului Finanțelor. La 1 februarie 2006, reclamantul a semnat o declarație prin care a confirmat că, la 23 decembrie 2005, a primit RUR 28.478 (aproximativ 813) și că nu a vrut să își continue cererea. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la neexecutarea hotărârii din 10 septembrie 2002 a Curții de District Sovetskiy din Orsk din regiunea Orenburg. La 17 martie 2006, Guvernul a informat Curtea că au plătit în întregime reclamantului sumele rămase și că, având în vedere acest fapt, reclamantul nu a vrut să își continue cererea și s-a alăturat o copie a declarației reclamantului din 1 februarie 2006 în acest sens. La 8 aprilie 2006, reprezentantul reclamantului a confirmat faptul că reclamantul a dorit să retragă cererea. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile din acest sens.” În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că ar trebui eliminată lista în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. Președintele grefierului Rozakis

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă