ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu aplicarea art. 104 alin. (6), art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referință dosar x Ls x Js 46715/15, împotriva persoanei solicitate A..

A amânat predarea persoanei solicitate A. autorității judiciare emitente până la punerea în libertate a acesteia ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1233 din 26.06.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 721 din 9.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

A dispus arestarea persoanei solicitate A., în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, în vederea predării pe o durată de 30 de zile, conform mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referință Dosar x Ls x Js 46715/15, în baza hotărârii Tribunalului Districtual Nürnberg, Germania, din 6.10.2015 referință ds. x Ls x Js 46715/15, definitivă la data de 14.10.2015.

A dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării, care va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, conform art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

A luat act că persoana solicitată A. a fost de acord cu predarea și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

Cheltuielile judiciare rămân au fost reținute în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Suceava, a reținut că persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de tâlhărie concomitent cu tentativă de vătămare corporală, prevăzută de art. 223 parag. 1 și 2, art. 230, art. 249 parag. 1, 22, 23, 49 parag. 1, 52 din C. pen. german, prin hotărârea Tribunalului Districtual Nürnberg, Germania, din 6.10.2015 referință ds. x Ls x Js 46715/15, definitivă la data de 14.10.2015, pedeapsa rămasă de executat, după decizia de anulare a instanței locale Nürnberg din 14.03.2019, în vigoare din 9.04. 2019, fiind de 1 an și 10 luni de închisoare, mai puțin cele 91 de zile de arest preventiv.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reținut că "În data de 08.07.2015, în jurul orei 12:40, acuzatul a furat victimei B. în incinta "C." de la adresa x, portofelul cu numerar în valoare de 310,00 euro, cu intenția nejustificată de a păstra conținutul pentru el însuși, chiar dacă el știa că nu avea dreptul la această sumă. În timp ce acuzatul ținea încă în mână portofelul cu bani al părții vătămate, victima a început să tragă de portofel și de bani cu ambele mâini. Acest lucru l-a împiedicat însă pe acuzat să împingă persoana vătămată la sol. Drept urmare, acuzatul a vrut să intre în posesia numerarului. Partea vătămată nu a fost rănită. Totuși acuzatul ar fi vrut cel puțin acest lucru. Datorită martorilor care se apropiau D. și E., acuzatul a fost găsit încercând să pună banii în buzunar, dar nu a reușit."

S-a constatat că, în baza hotărârii de condamnare mai sus menționate, s-a emis, la data de 12.04.2019 mandatul de arestare cu numărul de referință dosar x VRs x/15 de către Procuratura Nürnberg-Fürth, Germania, iar persoana solicitată a consimțit la predare, solicitând să fie trimisă de urgență în Germania pentru clarificarea situației sale.

Totodată, Curtea a reținut că mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane cuprinde toate mențiunile necesare potrivit art. 86 alin. (1) din Legea 302/2004, a fost tradus în limba română, persoana solicitată A. nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitate și nu a fost identificată incidența vreunuia dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea 302/2004, republicată. Totodată, infracțiunea pentru care s-a cerut predarea este incriminată și de legea penală română, în dispozițiile art. 32 raportat la art. 233 din C. pen.

Faptul că, în prezent, persoana solicitată se află încarcerată într-un penitenciar din România, în executarea unei pedepse privative de libertate, nu constituie motiv de refuz al executării mandatului european de arestare întrucât, urmare a modificărilor survenite la Legea 302/2004 prin Legea 300/2013, în baza art. 114 alin. (1) din lege, sunt incidente în materia executării mandatului european de arestare dispozițiile art. 58 alin. (1) din aceeași lege, care dispun în mod expres că, în situația în care persoana solicitată este condamnată de către autoritățile judiciare române la o pedeapsă cu executare în regim de detenție, predarea acesteia se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În consecință, constatând îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare și pentru predarea persoanei solicitate, a apreciat că nu poate decât să amâne predarea până la momentul punerii în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea, la termen, a pedepsei de 3 ani de închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1233 din 26.06.2018 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 721 din data de 9.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație persoana solicitată A..

În motivarea contestației, atât în scris cât și în fața Înaltei Curți, în ședința de judecată din data de 13 aprilie 2021, persoana solicitată a susținut că a executat deja pedeapsa pentru care s-a emis mandatul european de arestare.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat contestația inadmisibilă, în raport de faptul că persoana solicitată A. a consimțit la predare.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat printr-un alt mijloc procesual ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, prin care, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referință dosar x Ls x Js 46715/15, împotriva persoanei solicitate A., luându-se act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată.

Această hotărâre este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu contestație, în condițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

De asemenea, alin. (5) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător și persoana solicitată. În același proces-verbal se va menționa dacă persoana solicitată a renunțat sau nu la drepturile conferite de regula specialității.

Dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că, în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112.

În fine, dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 statuează că hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Per a contrario, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra punerii în executare a mandatului european de arestare este susceptibilă a fi supusă contestației, în condițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, numai în situația în care persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la predare.

În ipoteza în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare este definitivă și prin aceasta, nesusceptibilă de contestare, tocmai ca urmare a caracterului irevocabil al consimțământului la predare al părții, consacrat prin dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, persoana solicitată A. și-a dat consimțământul la predare, manifestarea sa de voință fiind reținută ca atare în cuprinsul hotărârii atacate.

Ca efect al voinței astfel exprimate, hotărârea prin care instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată este definitivă, conform art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, context în care calea de atac exercitată împotriva acestea este inadmisibilă (a se vedea în același sens deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nr. 512 din 8 septembrie 2020, nr. 671 din 21 octombrie 2020 și nr. 26 din 15 ianuarie 2021).

Pentru considerentele prezentate, constatând că persoana solicitată A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte o va respinge, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.

GGC - GV